Extrem Occident: Discursul diplomatic dublu. Noul plan unilateral privind pacea in Orientul Mijlociu

15/02/2018

Cancerizarea sectara a religiilor si politicilor – ultimele prin coruperea si popularea opozitiilor de catre interese care nu sunt nationale – a devenit mai vizibila ca niciodata in Orientul Mijlociu. Pe baza decodarii mesajelor actualei diplomatii itinerante americane in regiune, cat si a studierii efectelor acesteia acumulate intr-o perioada istorica indelungata, se poate presupune, cu foarte mici sanse de a ne insela, ca infectarile si infiltrarile, din fericire inca marginale, ale religiei si politicii din tarile islamice fac parte dintr-un plan geopolitic de dominatie a zonei.

Luni, secretarul de stat american, Rex Tillereson, s-a aflat la Cairo, prima escala a turneului sau diplomatic in Orientul Mijlociu, pe a carei agenda se afla alte patru vizite: Kuweit, Amman, Beirut si Ankara. In Egipt, in care traumatizarea politico-religioasa provocata de retelele “Fratilor Musulmani” ale fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi inca nu s-a vindecat (de remarcat ca aceasta reteta retelara avea sa fie incercata si in Turcia, de catre reteaua Gulen), Tillerson s-a aratat preocupat de incalcari ale dreptului omului si persecutii ale opozitiei, in contextul in care luna viitoare vor avea loc alegerile prezidentiale egiptene.

“Si abia pleca batranul”, vorba unui vers celebru din Scrisoarea a treia eminseciana, ca lideri ai opozitiei egiptene, primind probabil semnalul, au si escaladat recrudescenta subversiunii cancerigene, potential destabilizatoare. Insa politia egipteana nu a stat cu mainile in san. Destabilizarea politica ar slabi statul egiptean, ale carui institutii de securitate se afla angajate intr-o operatiune decisiva de curatare a Sinaiului de nucleele teroriste. Compromiterea operatiunii antiteroriste a regimului patriot al lui Abdel Fattah al-Sissi, actualul preşedinte al ţării şi fost comandant al armatei, care din 2014 conduce cu o mana de fier Egiptul, s-ar putea realiza prin aducerea la putere a opozitiei corupte si instrainate. Arestarea opozantului Abdel Moneim Aboul Fotouh, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, a avut loc după arestarea vicepreşedintelui partidului său, care a lansat un apel, impreuna cu alti opozanti, pentru boicotarea prezidenţialelor din martie, sub acuzatia ca actualul şef al statului este candidat la propria succesiune.

Analizele politice internationale privind discursul diplomatic al oficialului american in Orientul Mijlociu sunt cel putin derutate de doua dintre mesajele acestuia, de pana acum, susceptibile de a fi citite intr-o cheie dubla. Suspiciunea pare sa fie confirmata de intrezarirea in aceste mesaje ale lui Tillerson a stilului ambiguu, cu o a doua adresare – criptica, subtextuala -, de care a fost acuzata Hillary Clinton, fosta secretar de stat in administratia Obama. Aceste mesaje au fost transmise, marti, la reuniunea coalitiei internationale anti-jihadiste, conduse de SUA, pe care Tillerson a convocat-o pe timpul vizitei sale in Kuweit. Ofensiva diplomatica a geopoliticii SUA in Orientul Mijlociu este de departe vizibila si coercitiv-manipulatoare.

Potrivit uneia dintre afirmatiile sefului diplomatiei americane, “încheierea operaţiunilor ample de luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu înseamnă că Statele Unite ale Americii (SUA) şi aliaţii lor au ajuns la o înfrângere durabilă a organizaţiei jihadiste.” Pentru cei care zabovesc asupra nuantelor si nu iau totul pe nemestecate, intrebarea, nu numai legitima, dar si inevitabila, este cui foloseste si cui ii este adresat acest mesaj de “rezistenta”, de “invincibilitate” a organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Mesajul nu este nici el nou, ci o replicare a unor tweet-uri propagandistice ale presedintelui american Donald Trump. Coroborate, astfel de indicii duc intr-o singura directie: SUA nu urmaresc victoria impotriva organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Un terorism rezidual ii mentine prezenta in regiune.

La fel de discutabil este si celalalt mesaj al lui Rex Tillerson, cu care si-a prefatat vizita in Turcia. “Ofensiva lansată de Ankara ‘a deturnat lupta (coaliţiei internaţionale) împotriva SI în estul Siriei’ în condiţiile în care ‘forţele (kurde) s-au îndreptat spre (enclava) Afrin”, a declarat Tillerson, cu acelasi prilej. Sa razi sau sa plangi, la o asemenea afirmatie ridicola? Ditamai coalitia anti-jihadista, de peste 70 de state, aflate sub controlul strict al SUA – ceea ce inseamna forte si o cunoastere a teatrului de razboi din Siria cu mult mai mari decat cele cu care americanii au invins, in cateva luni, armata profesionista si supradimensionata a Irakului -, nu poate sa anihileze, de cativa ani buni, cateva mii de teroristi! Ori “Statul Islamic” este de valoarea strategica si supratehnologizata a Wehrmachtului lui Hitler?

Infrangerea “Statului Islamic” nu tine de capacitatea militara, ci de vointa politica. Lumea a inteles ca jocul americanilor, cuprinzand fictionari si stratageme pentru intoxicarea narativa a celor pe care ii numesc “aliati” (ca si cand Washingtonul ar fi citit prea mult “Povestile Seherezadei”!), nu slujeste interesele de securitate ale sirienilor si/sau vecinilor, ci doar pe cele geopolitice ale SUA si Israelului. Din aceasta perspectiva a fost receptata si declaratia de miercuri de la Amman a secretarului de stat american, potrivit caruia “Statele Unite ale Americii au un plan destul de avansat privind pacea în Orientul Mijlociu, la care se lucrează de mai multe luni.” Perceptia este ca un asemenea plan ar fi unilateral si partinitor, ca si in cazul statutului Ierusalimului. Nimic nu este mai decredibilizant si mai respingator pentru Casa Alba decat anti-islamismul virulent, declarat si operat de catre presedintele Trump, care si-a adus ginerele evreu, Jared Kushner, drept consilier personal pentru Orientul Mijlociu. Credibilitatea si obiectivitatea unui plan de pace nu ar putea sa fie garantate de o mediere unilaterala, ci doar de una multilaterala. Daca aceasta cerinta minimala de drept international continua sa fie ignorata, solidaritatea musulmana ar putea face o regula din precedentul de la Ramallah: usile politice si diplomatice din Orientul Mijlociu s-ar putea inchide in fata SUA.

PS/NB: Am ales, de aceasta data, ca despre cel mai de referinta spatiu occidental de unde au venit si continua sa vina dramatice influente asupra hartii geopolitice a Orientului Mijlociu, sa reiau o denumire rar folosita, aproape uitata, pe care am intalnit-o in titlul unei carti cu note de calatorie, scrisa de Mihai Ralea, in 1955: „In Extremul Occident”.


Alegerile prezidentiale 2019: Bipartidizarea campaniei electorale ar fi un regres democratic

14/02/2018

Senatorul PNL Alina Gorghiu a susţinut, miercuri, că cel mai bine ar fi ca dreapta să mearga in alegerile prezidentiale cu un singur candidat, care sa fie actualul presedinte, Klaus Iohannis. Ea a amintit că Iohannis este deja candidatul desemnat al PNL la alegerile prezidenţiale şi ca acesta ar fi cel mai bun candidat pe care îl poate avea dreapta. Reactia PNL a venit in contextul in care USR a anunţat că va avea “probabil” un candidat propriu pentru alegerile prezidentiale de anul viitor, fiind evocata o posibila candidatura a fostului premier Dacian Cioloş.

Viciul de gandire al liberalei Gorghiu consta din ignorarea faptului ca sistemul politic romanesc este, constitutional, unul multipartidist, nu bipartidist, cum s-ar putea ajunge, printr-o restrangere democratica, cu o oferta  si o campanie electorale cu doar doi candidati. Limitele bipartidizarii alegerilor prezidentiale au fost extrem de evidente la ultimul scrutin prezidential din SUA. Alegatorii americani au acuzat ca au fost obligati sa aleaga intre doua candidaturi la fel de rele, iar jocul electoral bipartidist a dus la scandalul presupusei ingerinte a rusilor, un politicianism care nu ar fi existat daca ar fi fost si o a treia optiune.

Pe de alta parte, bipartidizarea alegerilor prezidentiale ar face inutil al doilea tur de scrutin, iar scandalul american, al unei presupuse ingerinte externe, ar avea sanse foarte mari sa fie replicat si in Romania. Sau, mai bine zis, repetat, pentru ca alegerea lui Iohannis, in 2014, a fost amplu controversata, tocmai din acest punct de vedere, al unei presupuse manipulari externe (sorosiste?) a scrutinului respectiv. Dorinta partidista a Alinei Gorghiu, de a face din dreapta un singur partid, cu un candidat unic, este de inteles, dar nu si de acceptat. Viitoarele alegeri prezidentiale trebuie sa respecte prevederile constitutionale si regulile sistemului politic multipartidist, cu o campanie electorala intre mai multi candidati. Neindoielnic, in acelasi model de gandire multipartidista trebuie sa se inscrie si stanga, prin prezentarea mai multor candidati in alegerile prezidentiale. De-monolitizarea electorala a celor doua laturi ale esichierului aduce mai multa democratie si mai multe sanse pentru o buna alegere.   


Mana lunga a justitiei politice vrea sa ajunga si la Constitutie: Condamnatii „penal”, dupa ochi si sprancene, sa nu participe la competitiile electorale

13/02/2018

Intr-o societate in care de aproape un deceniu si jumatate justitia politica a facut legea, condamnandu-si adversarii, modificarea Constitutiei pentru a-i tine la pamant ar fi supremul sacrilegiu al statului paralel.

Activistii represiunii politice – Gabriel Liiceanu, Mihai Sora, alti intelectuali -, dedulciti indelung la privilegiile incremenirii intr-un corp statal ciung, numai cu dreapta politica, care ofera confortul de a nu fi concurata, au lansat o campanie de strangere a o jumatate de million de semnaturi pentru modificarea Constitutiei cu interdictia ca victimele condamnate penal sa nu aiba acces in functii publice alese.

Initiativa sorosista, denumita “Fara penali in functii publice” este sustinuta de USR. Pata de “penal” sau de “corupt” pica, in mod ciudat, numai pe politicieni de stanga si in momente cand acestia isi anunta candidaturile pentru alegerile prezidentiale si parlamentare sau cand urmeaza sa ocupe functii de ministru si prim-ministru. Campaniile electorale si perioadele de desemnare si constituire a guvernelor sunt in mod vizibil, tendentios si abuziv concurate de campanii ale DNA pentru scoaterea din cursa sau din propuneri a persoanelor indezirabile politic. Mai rau ca in comunism.


Rex Tillerson, turneu in Orientul Mijlociu: Asteptarile publice fata de politicile externe ale tarilor islamice privesc iesirea din servilismul care hraneste imixtiunile SUA in regiune

12/02/2018

Noul galop diplomatic al  secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, inceput luni, in lumea musulmana, este unul dintre cele mai contradictorii. Pe de o parte, el vine dupa actul unilateral al presedintelui Donald Trump de a declara Ierusalimul drept capitala Israelului, care, potrivit preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas este o negare a revendicărilor palestinienilor privind Ierusalimul de Est anexat şi ocupat. Dar si dupa seria de atacuri, de sambata, ale Israelului in Siria, prin care premierul israelian Benjamin Netanyahu pare sa tatoneze o spiralare periculoasa, pentru care este acuzat ca ar tinti o replicare a “razboiului de sase zile”, pentru noi teritorii.

De cealalta parte, asteptarile lumii musulmane sunt ca politicile tarilor lor sa iasa din servilismul fata de SUA, care nu face decat sa “legitimize” si sa incurajeze parazitarea resurselor lor nationale de catre americani si imixtiunile americane in regiune. Lumea musulmana da semne ca s-a saturat de unilateralismul acaparator si dominator al SUA in Orientul Mijlociu. Cele doua acte combinate ale Washingtonului si Tel Avivului, pe fondul carora se va desfasura turneul lui Tillerson in regiune, par sa ii fi umplut, lumii musulmane, paharul frustrarilor si nemultumirilor antiamericane si antiisraeline. Arabii isi vor teritoriile inapoi.

Nicio gramatica a negocierilor de pace din Orientul Mijlociu nu va mai putea face abstractie de cererile legitime ale arabilor de restitutio in integrum a teritoriilor care le-au fost acaparate si care se afla in mod ilegal sub ocupatie straina. Teritoriul este suportul libertatii. Rex Tillerson si-a inceput turneul cu Cairo, urmand, apoi, Kuweit, Amman, Beirut si il va incheia cu Ankara. Discutiile se vor axa, potrivit Departamentului de Stat, pe “subiecte regionale de interes comun”, intre care “Siria si Libia”, unde in prima s-au observat incercari de a-i inradacina pe ultimii teroristi sub acoperirea unui adevarat scut emotional, iar in a doua de a crea noi baze rezidentiale pentru regruparea teroristilor. Alte teme, pe cat de invariabile pe atat de lipsite de progrese, sunt “lupta antiteroristă şi dosarul israeliano-palestinian.”


Ilegitimitate, oprobriu, sincronicitate

11/02/2018

Israelul a lovit pozitii iraniene din Siria Foto: Captura YouTube

A doua zi a Jocurilor Olimpice de Iarna de la PyeongChang, sambata, spiritul de fairplay, bucurie si pace al intrecerilor sportive – din care, la deschidere, vineri, numai vicepresedintele american Mike Pence s-a straduit in mod vizibil sa iasa, prin penibile strategii de evitare – a fost, din pacate, intinat de atacurile Israelului in Siria. Oprobriul a fost general. Toata lumea s-a asteptat ca macar in perioada Olimpiadei sa fie scutita de provocari militare, de teroare armata si de razboi.      

Totul a pornit de la acuzatia ca o drona “iraniana” ar fi zburat deasupra teritoriului “israelian”. Desi, imaginile ‘justificative”, surprinse din cockpit cu luarea in vizor si distrugerea unei drone si difuzate in aceeasi zi de armata israeliana, nu sunt ca o “amprenta” luata de pe cer, dupa care sa se identifice cui apartine. Cu toate acestea, Israelul nu s-a multumit cu doborarea dronei. Intr-o prima escaladare, a patruns pe teritoriul sirian si a efectuat o lovitura aeriana asupra unei instalatii de drone iraniene din Siria. Dupa ce un avion israelian F-16 a fost doborat de apararea antiaeriana siriana, Israelul a operat o a doua escaladare a agresiunii, trimitandu-si avioanele de lupta in Siria, unde au lovit cel putin 12 tinte siriene si iraniene. 

Nu este pentru prima data cand Israelul incearca, in mod inacceptabil, sa faca legea in Siria. Cand ii ataca Siriei integritatea teritoriala, care trebuie sa-i fie respectata neconditionat, si obiective militare, ale apararii siriene nationale. Chestiuni de care, in ceea ce-l priveste, Israelul face mare caz, si pe buna dreptate. Dar aceasta viziune a Israelului este unilaterala. Ea tine, se pare, de o anumita cultura egotica, extrem de ingusta, care o face incompatibila cu integrarea in comunitatea internationala. De aici, rolul acesteia din urma de a-si educa toti membrii in spiritul integrarii, respectului reciproc, cooperarii si standardelor unice de securitate si aparare.

De ce de aceeasi masura de securitate si aparare, pe care o foloseste Israelul, sa nu beneficieze toate statele si natiunile? Auzim uneori o afirmatie neverosimila: “Iranul trebuie impiedicat sa-si afirme influenta in regiune.” Dar Iranul este o tara regionala. Exercitarea influentei sale in regiune este inevitabila si obiectiva. Are un teritoriu si o populatie care nu pot fi neglijate sau ignorate. Iranul nu vine dintr-o alta regiune sa-si impuna influenta. Iranul este la el acasa, in casa regionala. O regiune este ca un sistem planetar, in care fortele de atractie si de respingere dintre planete sunt inevitabile si direct proportionale cu marimea fiecareia.  

Revenind la cele doua escaladari ale atacurilor israeliene in Siria, de aceasta data Israelul nu a mai fost invulnerabil, a pierdut un avion. Mitul “invincibilitatii” s-a clatinat. Ar putea insemna ca se incearca sa se traiasca dintr-o reputatie falsa, care nu mai este cea din trecut? Nu stiu. Poate da, poate nu. Observ insa dinamici geopolitice noi, ale multipolarismului, care sunt fara precedent.

Ilegitimitatea atacurilor din Siria ale Israelului este cea a agresorului. Israelul nu are niciun punct de sprijin in dreptul international, asa cum nu are nici in opinia publica internationala. Mai mult, exista o sincronicitate, devenita deja cronica, intre atacurile israeliene si cele teroriste din Siria. Pot exista unele coincidente, insa atunci cand ele ies din legea mediilor, cand depasesc cu mult asteptarile matematice ale probabilitatilor, exista o interventie din exterior.

O astfel de sincronicitate s-a constatat de mult intre atacurile din Siria ale Statului Islamic si ale Israelului. Chiar si sambata s-a inregistrat o sincronicitate intre atacurile militiilor kurde YPG (considerate de catre Turcia drept teroriste, la fel ca si PKK), in care turcii au pierdut un elicopter, si cele ale israelienilor, care au pierdut un avion. Inacceptabila, prin absurditatea ei, este si incercarea de inoculare in regiune a sindromului Stockholm, prin manipularea victimelor razboaielor preventive, civile si teroriste, in sensul redirectionarii  criticile dinspre cei care i-au torturat terorist si le-au spalat creierele, spre cei care realmente vor si pot sa-i ajute, sa-i protejeze si sa-i aduca la normalitate.


Jocurile Olimpice de Iarna de la PyeongChang: Nu-i loc de aroganta americana pe pamant coreean

09/02/2018

 

Cum arată majoretele pe care Coreea de Nord le-a trimis la JO 2018

In comertul “liber”, manipularea prin metoda usii in nas este larg folosita. Proprie unei pozitii de mare putere, tehnica usii in nas consta intr-o cerere imposibila, facuta intentionat pentru a fi respinsa, dupa care urmeaza o alta mai accesibila, care da iluzia unei alegeri. Usa trantita in nasul adversarilor este uzitata si de duplicitarul presedinte american Donald Trump, al carui interventionism economic este deja de notorietate. Politica internationala este si mai putin libera decat comertul mondial. Exista indicii sa se presupuna ca exacerbarea din prima faza a usii in nas a fost avuta in vedere si de Trump, cand a decis sa-si trimita vicepresedintele sa-i insoteasca pe sportivii SUA la Jocurile Olimplice de la PyeongChang, din Coreea de Sud, care incep vineri, pe 9 februarie.

Casa Alba l-a trimis pe vicepresedintele Pence “inarmat” cu anuntul, pe care acesta l-a facut cunoscut miercuri, din Japonia, că Washingtonul se pregăteşte să facă publice „cele mai dure” sancţiuni economice de până acum împotriva Coreei de Nord. Se pare ca miza americana a acestui joc, de supralicitare a sanctiunilor anti-nord-coreene, se sconteaza sa fie atinsa intr-o a doua faza, de intalnire intre Pence si inalti oficiali de la Phenian, care vin la Olimpiada impreuna cu lotul sportiv al Coreei de Nord. Miza pe care SUA o vor testa prin Pence la PyeongChang este usor de inteles: obtinerea unei slabiri a politicii nucleare si balistice nord-coreene in contrapartida cu diminuarea sanctiunilor economice americane.

Insa metoda usa in nas ii este cunoscuta si liderului Coreei de Nord, Kim Jung-Un, pe care acesta a aplicat-o cu anticipatie si intr-o maniera adaptata. Coreea de Nord a raspuns amenintarilor SUA prin desfasurarea, joi, la Phenian, a unei parade militare, destinate celebrarii a 70 de ani de la infiintarea fortelor sale armate. Manifestatia de forta a Coreei de Nord a fost special mutata, din 25 aprilie, ziua sarbatorii, in ajunul deschiderii J. O. de Iarna din Coreea de Sud, pentru a-si etala rachetele intercontinentale si, o data cu ele, mesajul de demnitate si de neintimidare si statutul de “putere nucleara de facto”. “Am devenit capabili să demonstrăm în faţa planetei statutul nostru de putere militară de nivel mondial”, a declarat Kim Jung-Un. “Armata trebuie să fie pregătită să împiedice invadatorii să încalce suveranitatea Nordului, “chiar şi cu 0,001 mm”, a adăugat el.

Privind ideea unei intalniri directe SUA – Coreea de Nord, care a fost speculata in ultimul timp in mediile politice si diplomatice americane, un înalt responsabil al Ministerului de Externe nord-coreean, Cho Yong-Sam, a exclus orice întâlnire cu autorităţile americane cu prilejul Jocurilor Olimpice de Iarna de la PyeongChang. “Nu avem nici cea mai mică intenţie de a ne întâlni cu responsabili americani în timpul vizitei noastre în Sud’, a declarat el. “Nu am cerşit niciodată un dialog cu SUA şi nici nu o vom face vreodată”, a insistat diplomatul nord-coreean. Mai mult, din punct de vedere al protocolului, vicepremierul american Pence a fost pus in inferioritate de catre nord-coreeni, care l-au desemnat in functia onorifica de sef de stat pe Kim Yong-Nam, care conduce delegaţia olimpica a Coreei de Nord. La ceremonia de deschidere va participa şi sora liderului nord-coreean, Kim Yo-Jong, o personalitate cu o influentă in crestere la vârful puterii de la Phenian.

Nu va avea mai mult succes nici strategia americana de culpabilizare simbolica a nord-coreenilor, prin luarea de catre Pence, alaturi de el, in tribuna J. O., a tatalui unui tanar american care s-a aflat in detentie in Coreea de Nord, dar care, suferind de o boala grava, a fost eliberat din motive umanitare anul trecut, acesta decedand in cele din urma in SUA, ceea ce a provocat acuzatii, nedovedite, de rele tratamente. Phenianul va aduce la Jocurile Olimpice de la PyeongChang o atmosfera de exuberanta, o “ofensivă de şarm”, prin intermediul grupurilor de artişti si sutelor de majorete, trimise in Sud. Dupa toate probabilitatile, lupta psihologica, informationala si de imagine dintre Phenian si Washington pare sa aiba un castigator inca inainte de inceperea Jocurilor Olimpice 2018. Dupa trantirea usii de la Ramallah in nas lui Pence de catre palestinieni, care au refuzat sa mai accepte SUA in negocierile de pace cu israelienii, in urma declararii de catre Trump a Ierusalimului drept capitala Israelului, scena se repeta la PyeongChang. Intr-un alt context si cu o alta intriga, dar cu o semnificatie politica asemanatoare. Nu-i loc de aroganta americana nici pe pamant coreean.


Amurgul vechilor ideologii si partide

07/02/2018

Imagini pentru imagini cu amurg de soare

Porecla “Leviathan” aminteste, oarecum, de perioada imatura si inca insuficient educata a copilariei, cel putin a celei traite in comunism, cand ciuda, frustrarile emotionale se exprimau, uneori, prin porecle… Desi amuzanta si de inteles in construirea argumentatiei, totusi un PSD care se sprijina in carja ALDE nu e deloc un … “Leviathan”. Ma rog, daca ne place metafora, ar trebui spus ca ea poate fi specifica oricarei coalitii cu un partid major. Pentru ca viziunea sau discutia sa fie completa, trebuie sa mai precizam, tot in aceasta marja politologica, a sistemelor multipartidiste (adica a celor cu mai mult de doua partide), care fac posibile un “Leviathan” de coalitie, ca acesta este inferior si chiar accidental in raport cu caracterul sistematic si unicromatic al guvernelor din sistem bipartidist (cum e cel american, de exemplu). Spre deosebire de bipartidism, care este o rotativa guvernamentala intre doi Leviathani, care lustruiesc, cand unul cand altul, acelasi establishment, ros inevitabil de senectute, multipartidismul aduce acel “tertium datur”, prin posibilitatea constituirii unei coalitii de doua sau mai multe partide, cat si prin existenta unei dinamici a constructiilor politice.

Cred ca eventuale alegeri anticipate ar duce in jos atat PSD, cat si PNL. Nimeni nu poate spune, in acest moment, unde se vor duce pierderile de voturi ale celor doua partide. Si nimeni nu poate garanta ca PNL va fi un viitor partid major care sa formeze un viitor guvern, in urma alegerilor anticipate. Un castig tot va fi, si acesta va fi de partea Dreptei, in general. Mai précis, Dreapta va scapa, probabil pentru totdeauna, de partidul monolit al Stangii, ceea ce nu va fi putin lucru. Din acest punct de vedere, presiunile Dreptei spre alegeri anticipate sunt relativ justificate. “Relativ”, pentru ca PSD si PNL se afla atat de inclestate, incat ce i se va intampla unuia i se poate intampla si celuilalt. Riscul de a se scufunda impreuna este foarte real. Niciunul nu se poate desclesta de celalalt. Acest risc nu tine insa in totalitate de scena politica autohtona, ci si de uzura istorica a celor doua ideologii si doctrine politice, social-democratia si liberalismul. Sunt destule semnale ca ambele au intrat intr-o zona crepusculara. Sa privim la ce s-a intamplat in Franta (colapsul stangii socialiste si pierderea accelerata din relevanta a imbatranitei dihotomii stanga-dreapta) si la ce se intampla in Germania (CDU/CSU si SPD nu se pot intelege, datorita idiosincraziilor reciproce, dar si uzurii accentuate, lucruri care ar putea sa le “ingroape” pe amandoua).

“Ce vom face?” Cred ca, inevitabil, va trebui sa privim spre partide noi, cu ideologii si doctrine nascute din provocarile actuale, care foarte probabil se vor accentua si vor fi ale intregului secol XXI. Cum s-ar spune, la vremuri noi – alternative noi. Innoirile vor trebui sa vizeze nu numai Puterea, ci si Opozitia. Pornind de la denumire, unii au inteles ca a fi in Opozitie inseamna a te opune cu orice pret, a demola, a distruge tot ce face Guvernarea. Este o intelegere primitiva a rolului „Opozitiei”. Intr-o acceptiune functionala, rolul unei Opozitii moderne si nationale este de a fi o Alternativa critica si creativa, de a inceta sa mai fie transnationala, internationala sau supranationala. Daca avem in vedere ca si Opozitia are Putere sau face parte din Putere, ar trebui sa ne gandim daca in locul contradictiei antagoniste Putere-Opozitie, de vesnica lupta, uneori irationala, nu ar fi mai adecvat un cuplu colaborativ si rational format din Guvernare-Alternativa, cu partid/partide de Guvernare si partid/partide de Alternativa. Cum aceste roluri sunt impartite de catre Electorat, cu prilejul scrutinurilor, mi se pare moral si legal ca atat Guvernarea cat si Alternativa sa-si indeplineasca cu buna credinta mandatele incredintate, sa se respecte una pe cealalta si sa colaboreze una cu cealalta. Stanga Politica si Dreapta Politica sunt membre ale aceluiasi Corp National, pe care intotdeauna il servesc si trebuie sa-l serveasca dintr-o relatie de Complementaritate. Pozitionarea si angrenarea lor in posturi si in relatii de alienare si adversitate fac rau organismului social.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/daca-noul-leviathan-va-e%C8%99ua-ce-vom-face/


Pluralismul demografic si omogenizarea totalitara

03/02/2018

Prin proiectarea globala, “corectitudinea politica” a devenit cu certitudine cea mai ingenioasa si distrugatoare arma de lupta a secolului XXI. “Corectitudinea politica” este un totalitarism mutant, cea mai noua mutatie genetica a vechilor totalitarisme. Ca ideologie, “corectitudinea politica” este o creatie a urmasilor actuali ai elitei ideologice a marii finante mondiale. Cercetari istorice mai noi au dezvaluit ca aceeasi confrerie a banilor “blestemati” a fost sursa marxismului si trotkismului.   

“Corectitudinea politica” este un instrument politico-ideologic al unui grup politico-financiar restrans de interese, pe care acesta il foloseste pentru a-si instaura si exercita controlul total intr-o tara sau in mai multe tari. Ea este nelegitima si nedemocratica, fiind cel mai toxic produs al manipularii. Prin “corectitudinea politica”, in fruntea unei societati ajung persoane nereprezentative, uneori din alte spatii geopolitice, care sunt ostile sau dezinteresate de interesele populatiei majoritare, autohtone. Prin votul liber, neviciat de campaniile manipulative ale “corectitudinii politice”, astfel de persoane nereprezentative nu ar avea cum sa ajunga sa conduca un popor si o tara. Practic, prin “corectitudinea politica” se obtine o golire de continut si o prostituare a termenului de “reprezentare”.

Masura in care din reprezentativitate se va face o arma opozabila “corectitudinii politice” va depinde de popoare. Va depinde de liderii populari, carora le revine sarcina sa constientizeze si sa organizeze lupta politica a popoarelor impotriva “corectitudinii politice”, care incearca sa le deposedeze de puterea si de teritoriul care le-au fost date ca mosteniri sacre, istorice, strabune. Reprezentativitatea face ca statul sa fie autentic democratic, ca acesta sa apartina efectiv poporului. Ea poate deveni singura contra-arma, de nimicire a manipularii prin “corectitudine politica”, care face statul ideologic, al minoritatii dominante asupra majoritatii tolerate. Dupa cum ne atrag atentia evenimente politice internationale din istoria recenta, “corectitudinea politica” a fost folosita ca o trambulina pentru sarituri politice in inaltime. Prin ceea ce pare sa devina o regula, trambulina “corectitudinii politice” arunca o minoritate dominanta deasupra majoritatii tolerate.

Edificatoare in acest sens este speta Obama, care, dupa ce a ajuns la Casa Alba, a instaurat un regim al unei minoritati dominante asupra majoritatii, care s-a vazut tratata ca majoritate tolerata. Dar atentia internationala este atrasa si de speta Trump, care in mediul extern se foloseste ca de o catapulta de “corectitudinea politica”, iar in cel intern ca de o trambulina in pregatirea succesiunii, a unui nou ciclu de minoritate dominanta, supraordonata majoritatii, care ramane tolerata. Punctul tare al “corectitudinii politice” este “discriminarea”, care este un taler cu doua fete. Ceea ce se cere foarte vocal sa nu fie o “discriminare”, se dovedeste, in analiza si in fapt, ca este o discriminare a majoritatii, care, intimidata de “corectitudinea politica”, ramane de cele mai multe ori tacuta. Discriminarea inseamna a distinge, a deosebi, fiind opusa omogenizarii si egalitarismului, doi dintre factorii de risc care au prabusit totalitarismul comunist.

Tentatia omogenizarii totalitare, care face dintr-un popor o masa amorfa si usor de manipulat si dominat, nu a disparut. Ea doar si-a schimbat coordonatele geografice, latitudinea si longitudinea, mutandu-se din Est in Vest. In Canada, primul ministru Justin Trudeau, care a mai repurtat victorii pe frontul indistinctiei intre normalitatea si anormalitatea din domeniul sexualitatii, a obtinut o noua victorie in reducerea/anularea pluralismului demografic si accelerarea marsului spre omogenizarea totalitara. Printr-un proiect de lege care a fost adoptat in mod covarsitor de catre Camera Comunelor, imnul național al țării va deveni neutral din punct de vedere al genului. Astfel, expresia „fiii tăi”, care a fost considerată discriminatorie, va fi înlocuită prin expresia „noi toți”. Trudeau a scris imediat pe Twitter unde a descris votul drept „un alt pas pozitiv către egalitatea de gen”. Bineinteles ca este o mascarada a “corectitudinii politice”.

Dupa Trudeau citire, ar insemna sa fie schimbate sintagma “drepturile omului”, cuvintele “om” si “omenire”, expresia biblica “Fiul Omului” s.a.m.d. Ramane de reflectat cum de este posibil ca un om sa-si impuna vointa majoritatii, care nu ar trebui sa accepte sa fie tratata ca o turma. Canada are atatea genii si atatia oameni de spirit, care pot denunta falsitatea “corectitudinii politice” si bazaconia de aliniere la ambigen. Va puteti imagina cum ar putea schimba americanii expresiile testamentare “parintii fondatori ai Americii” sau “parintii Constitutiei SUA”? Cantecul imnului canadian, care a fost compus in 1908 si a fost adoptat ca imn in 1980, este, intr-un fel, tot unul testamentar, ca o glorificare a barbatilor care au fondat statul Canada si a barbatilor care au luptat si vor lupta in razboaie. O slavire anticipativa, daca vreti, a canadienilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale.

Printre altele, aceasta mascarada da apa la moara SUA pentru o noua basculare de tip Obama, catre o succesiune post-Trump, foarte probabil feminista, pentru a intimida din nou majoritatea, care trebuie sa ramana tacuta si tolerata. Pluralismul demografic inseamna diferente de gen, intre barbati si femei, cat si de varsta, intre copii, tineri, adulti, batrani. Dar sunt si alte diferente. Spre deosebire de omogenizarea egalitarista si totalitara, diferentierea meritocratica si democratica permite dezvoltarea personala fara limite, selectia concurentiala a valorilor si politici diferentiate. Exista politici si drepturi privind femeile, copiii, mamele si copiii, persoanele varstnice etc. Daca, fara a face jocul ocult al “corectitudinii politice”, premierul canadian Justin Trudeau ar fi dorit sa nu discrimineze pe nimeni, atunci ar fi trebui ca in locul omogenizatorului totalitar “noi toti” sa introduca discriminatorul de pluralism demografic: barbatii si femeile, mamele si tatii, mamele si copii, tinerii si batranii…


Pentru cine Tillerson bate clopotele?

02/02/2018

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a sugerat, intr-un discurs la Universitatea din Texas, că armata Venezuelei ar putea să decidă înlăturarea preşedintelui Nicolas Maduro de la conducerea ţării. El a adăugat însă că nu ştie dacă se va întâmpla acest lucru. Ca si discursurile lui Hillary Clinton despre “lupii singuratici”, pe care, pe baza amplificarii evenimentelor teroriste care urmau, criticile internationale le-au denuntat ca false deplangeri, considerandu-le in fapt instigari, si afirmatia lui Tillerson a suscitat controverse. Pe cine si ce viza ea in mod real? Un atentat?

Sugerarea ideii de lovitura de stat a fost de fapt asumata explicit de secretarul de stat american. Insa controversele care pun la indoiala tinta reala sunt alimentate din mai multe surse. De ce sugerarea lui Tillerson a fost facuta in Texas, de unde a pornit asasinarea presedintelui SUA John Fitzgerald Kennedy, in 1963, la Dallas? Se spune ca nu trebuie sa vorbesti de funie in casa spanzuratului. Dar facand-o, probabil ca multi dintre cei care l-au ascultat pe orator si-au dat coate, reprobativ. Dar nu este exclus ca altii sa-l fi receptat intr-o cheie inversa, inspirativa, ca le-a dat idei, intr-un mediu in care dublul limbaj al lui George Orwell si-a gasit o a doua casa.    

Spre deosebire de SUA, care are un presedinte asasinat, dar si o istorie aproape cotidiana a violentei civile, Venezuela nu are o astfel de cronica neagra. Si, atunci, de ce sa fi facut Tillerson o afirmatie  atat de riscanta si de blamabila public? Cu atat mai mult, intr-o tara intesata de organizatii secrete si conspiratii, care sunt responsabile de deteriorarea grava a climatului politic si civil? Dar si intr-un loc al unui precedent de asasinare a unui presedinte, interpretabila ca o lovitura de stat? In fine, daca mai adaugam divizarea interna americana fara precedent, dupa alegerile prezidentiale din 2016, contestarea presedintelui Donald Trump, care, lucru greu de inteles, a venit la Casa Alba fara sa fi castigat votul popular, vehicularea publica a amenintarii acestuia cu asasinarea, cat si disensiunile ireconciliabile dintre presedinte si secretarul de stat, nedumeririle internationale par explicabile. Pentru cine bate clopotele Rex Tillerson?

http://www.mediafax.ro/externe/rex-tillerson-avanseaza-un-scenariu-sumbru-pentru-un-controversat-lider-de-stat-propria-armata-s-ar-putea-intoarce-impotriva-acestuia-16968359


Ce facem cand nu avem loc la o masa?

01/02/2018

Conceptia si conceptul privind “sfarsitul istoriei” i-au apartinut lui Francis Fukuyama. Infirmate, acestea au fost retrase, dar locul lor a fost luat de “conflictul civilizatiilor” al lui Samuel Huntigton, venind din acelasi spatiu.

Privind intrebarea “cât mai este de unită Uniunea Europeană din 2018?”, o privesc fara nicun fel de dramatism. Orice formula de integrare economica are un caracter istoric. Inclusiv largirea, contractia sau refondarea, oricat de multe sau de putine ar fi ele. Adaptarea si readaptarea tin de inteligenta si filosofia supravietuirii.

Pe de alta parte, nu trebuie sa facem greseala sa confundam unitatea Uniunii Europene cu unitatea Europei. Poate ca a venit vremea, ce-i drept cam tarziu dupa daramarea zidului Berlinului, dar e bine si asa decat niciodata, sa nu mai reducem intregul Europa la una sau alta din partile sale.

Pe continent pot incapea si coexista mai multe modele de integrare economica, fara a se pune in cauza unitatea europeana, recastigata dupa disparitia totalitarismului comunist. Ca pot exista grade diferite de democratie sau de autoritarism, este o alta problema, care tine de specific sau conjuncturi. Important este sa nu existe dictaturi, cu cunoscutele societati inchise, nerespectari ale drepturilor omului si represiuni in masa sau sistematice.

Decat intre scaunele unei mese sau pe un scaun mai mic ori pe un al doilea rand de scaune, mai bine ne ducem la o alta masa. In esenta, vreau sa spun ca in Europa pot sa fie foarte bine mai multe uniuni economice regionale, iar cand este vorba de coordonare politica in probleme care vizeza intreaga Europa, ne putem aseza cu totii la o singura masa, la cea mare din sufragerie.

(Comentariu la articolul „La masa sau intre scaune”, de Teodor Baconschi, care a aparut, azi, pe Contributors.ro)

http://www.contributors.ro/editorial/la-masa-sau-intre-scaune/