Epitome: “Autori evrei ai Holocaustului”

19/02/2018

Facand obisnuita zapare informationala printre agentii si titluri de presa, mi-a atras atentia, sambata si duminica, o aceeasi stire, referitoare la “autori evrei ai Holocaustului”. Cum stiam ceva pe acest subiect, am decis sa-mi actualizez informatiile si sa ma lamuresc mai bine despre ce este vorba. Printr-o ciudata sincronicitate, dispuneam de o lista cu autori si carti despre unele cazuri de evrei care au contribuit, intr-un fel sau altul, la tragedia evreilor din secolul trecut. Unele carti pe aceasta tema le aveam chiar in biblioteca. Tineam la ele ca la niste raritati. Cativa prieteni istorici ma avertizasera ca astfel de surse documentare sunt pe cale de disparitie, iar noua cenzura numita “fake news” stersese deja multe dintre ele de pe internet.

Mai intai, m-am documentat cu scandalul despre Holocaust din aceste zile, care i-a avut in centrul sau pe premierul polonez Mateusz Morawiecki si premierul israelian Benjamin Netanyahu. Scandalul s-a petrecut in marja Conferintei de Securitate si Cooperare de la München. El a pornit de la o intrebare, considerata provocatoare de catre multi dintre cei de fata, adresata lui Morawiecki de un jurnalist israelian, Ronen Bergman. Acesta din urma l-a intrebat pe premierul polonez daca ar fi pedepsit in Polonia pentru faptul ca ar povesti istoria membrilor familiei sale, deportati dupa ce au fost denuntati la Gestapo de vecinii lor polonezi, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Bergman se referea la recent adoptata lege in Polonia, care ii pedepseste pe cei care stabilesc o responsabilitate poloneza in Holocaust.

Raspunsul, pentru situatia particulara descrisa de jurnalistul israelian, dat in limba engleza de catre premierul polonez Morawiecki, care a aparat legea in cauza, a fost ca „Acest (acel) lucru nu ar fi pedepsit, nu ar fi considerat un act criminal să se spună că au existat autori polonezi (ai genocidului împotriva evreilor), la fel cum au existat autori evrei, autori ucraineni sau germani.” Accentuand diferentierea dintre cazurile particulare si generalizarile nepermise, pe baza unor astfel de cazuri, Morawiecki a explicat: „Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.”

Prezent, de asemenea, la Munchen, Benjamin Netanyahu a calificat afirmaţiile omologului său polonez, despre “autori evrei ai Holocaustului”, ca fiind „scandaloase”. El a facut acuzatii despre “incapacitatea de a înţelege istoria” şi “lipsa de sensibilitate” faţă de tragedia poporului evreu. Inevitabil si aproape instantaneu, potrivit martorilor, unda acestor victimizari si culpabilizari a adus in oglinda tragedia poporului palestinian. Atmosfera de la fata locului a fost foarte bine receptionata si redata chiar de surse de presa israeliene. Reactionand pe Twitter, Noa Landau, de la publicatia israeliana Haaretz, a denuntat afirmatii “scandaloase”, dar a acuzat si ca sala, care aplaudase intrebarea jurnalistului, a ramas tacuta (si probabil ganditoare, adaug) dupa raspunsul premierului polonez.

Pentru a grabi epilogul si a putea trece la doua epitome pe care le-am desprins din studii si cercetari care sunt in sincronicitate cu afirmatiile de principiu ale premierului polonez, despre situatii particulare de “autori evrei ai Holocaustului”, mai evoc doar doua momente, unul israelian si altul polonez. Intr-o discutie la telefon, initiata de Netanyahu, acesta i-a spus lui Morawiecki că afirmaţiile privind “autori evrei ai Holocaustului” sunt „inacceptabile”, că „nu se pot compara actele polonezilor şi cele ale evreilor din timpul Holocaustului”. Varsovia a respins insa argumentat acuzatiile premierului israelian Benjamin Netaniahu. Intr-un comunicat, Joanna Kopcinska, purtatoarea de cuvant a premierului Poloniei, a scris ca afirmatiile lui Morawiecki nu au avut scopul de a nega Holocaustul sau de a atribui victimelor evrei vreo responsabilitate in genocidul comis de Germania. Cuvintele sale trebuie „interpretate ca un apel la o dezbatere sinceră privind crimele comise împotriva evreilor, care să se desfăşoare pe bază de fapte şi fără a se ţine cont de naţionalitatea celui care într-un anumit caz le-a comis, a luat parte la ele sau le-a făcut posibile”, a precizat purtătoarea de cuvânt poloneza. „Fiecare caz trebuie analizat individual şi niciun act particular de ostilitate nu poate arunca responsabilitatea asupra unei întregi naţiuni învingătoare sau reduse la sclavie”, a punctat si ea diferentele de fond dintre particularizari si generalizari.

Si acum, cele doua epitome, care vorbesc, fiecare in felul ei, despre “autori evrei ai Holocaustului”. Ele raman la libera judecata a cititorilor. Important este ca atunci cand este ceva de spus, sa se spuna, fara ca libertatea de exprimare sa fie selectiva, iar acolo unde sunt umbre, sa se faca lumina, prin toate mijloacele posibile. Numai asa se vindeca traumele si se recastiga increderea. Prima epitoma se refera la I.G. Farben, cel mai mare cartel international, considerat ca motorul general al celor doua razboaie mondiale, care nu ar fi putut ajunge la pozitia si rolul pe care le-a detinut fara concursul marii finante mondiale. I.G. Farben a fost infiintata in Germania, in 1871, sub forma a sase companii chimice, la un an dupa Comuna din Paris, prima revolutie comunista, victorioasa timp de doua luni. Aceasta prima si relativa sincronicitate cu Comuna din Paris, care a avut legaturi stranse cu Internationala I, nu este lipsita de importanta.

Dovezi incontestabile arata ca I.G. Farben a fost o organizatie cabalista, care prin filialele si retelele sale de spionaj din strainatate a construit tentaculele in care avea sa fie prinsa lumea prin cele doua conflagratii mondiale, tinta finala urmarita fiind “statul mondial, condus de Farben.” Aceste dovezi sunt documente oficiale care au stat la baza unei carti, “Pacea tradata” (1947), scrisa de senatorul american Howard Watson Ampruster, in care sunt denuntate complicitatile americane cu nazistii, cu I.G.Farben si cu scopul sus-mentionat, urmarit de catre aceasta. Cartea a disparut de pe piata. Neindoielnic, nu Farben ar fi condus “statul mondial”, ci sustinatorii sai politici si financiari.

Complicitatile iudeo-masonice-americane de care este leagata I.G. Farben au avut o larga expunere documentara in perioada interbelica. Aceasta a doua linie de sincronicitate cu cele mai inalte pozitii politice si financiare americane a cunoscut materializari dintre cele mai notabile. Desi Primul Razboi Mondial a demonstrat ca I.G. Farben a fost unul dintre jucatorii importanti care au alimentat confictul, acest fapt nu l-a impiedicat pe presedintele american Herbert Hoover sa dispuna finantarea masiva a I.G. Farben in America. Alti doi sustinatori cheie ai I.G. Farben au fost Paul Warburg si Otto Kahn. Ambii au fost evrei. Un sens politic in tot acest paienjenis pregatitor il aflam intr-o declaratie a lui Warburg din Senatul SUA, in 1950: “Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura intrebare este daca acest Guvern Mondial va fi prin cucerire sau prin accept.” De remarcat si faptul ca sotia lui Otto Kahn a fost una dintre cele mai active partizane ale eugeniei. Dupa cum se stie, compania I.G. Farben a condus fabrica din lagarul mortii de la Auscwitz, care a fost iadul Holocaustului. La Auschwitz, prizonieri evrei, dar si de alte nationalitati, inclusiv polonezi, au fost exterminati cu ajutorul gazului otravitor Zyclon-B, produs de I.G. Farben. Se confirma si in aceste cazuri ca banii si politica pot fi, in anumite circumstante corupatoare, inaintea scrupulelor morale privind chiar propria etnie. O tema de meditatie, indusa de astfel de spete, ar fi masura in care unele ideologii milenariste pot degenera in subjugari politice.

A doua epitoma se refera la fostul lider nazist Adolf Hitler. De pe urma acestuia, Germania s-a ales cu distrugerea din temelii si cu pierderea statului. “Nu mai aveti stat”, ii spunea maresalului Göring, aflat in boxa acuzatilor de la Nürnberg, un procuror american. De pe urma ciudatului si meteoricului Führer , propulsat in fruntea Germaniei de un context istoric indelung preparat – financiar, politic, ideologic, mediatic, emotional etc -, dupa cum atesta documentele vremii, care i-au pus pe germani pe liniile catre prapastie, poporul german trage si azi ponoasele. Ce gene a mostenit si ce sange i-a curs prin vene demonului Hitler, profetit, sugerat sau poate chemat sa se intrupeze inca din catrenele lui Nostradamus, de a avut o cruzime si o ura atat de nesatioase fata de oameni, doar pentru a-i infricosa spre a-i putea subjuga, cum numai in atrocitatile terorismului sub steag strain am mai putut vedea in zilele noastre?

Dupa indelungi si aprofundate cercetari biografice si genealogice, un raspuns a inceput sa se contureze: Hitler a fost un Rothschild! Informatiile documentare despre originea evreiasca a lui Hitler au fost obtinute din cercetarea analelor austriece ale familiei lui Hitler, de la primaria si politia din Viena, de la martori care au cunoscut foarte bine mediul sau familial de origine, cat si din datele culese de serviciile secrete ale vremii, respectiv de catre Gestapo. Din aceste surse, rezulta ca tatal lui Adolf, Alois Hitler (Schickgruber), a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schickgruber.

Se presupunea ca tatal copilului din flori Alois ar fi fost Johann Georg Hiedler. Dar cei care au cunoscut intamplarea scandaloasa cu ramanerea gravida a Mariei Anna, resping cu hotarare aceasta posibilitate. Ei spun ca versiunea vehiculata de familie a fost menita sa protejeze, probabil contra unei sume de bani de nerefuzat, numele unui mare bogatas din Viena, unde fata a fost servitoare. In argumentatie s-a adus si numaratul lunilor de sarcina, pe baza caruia se afla perioada cand a fost conceput copilul. Ca dovada, este un document austriac din care reiese ca in momentul conceptiei lui Alois, tatal lui Hitler, fata s-a aflat la Viena, ca servitoare in casa Baronului Rothschild. In acea perioada, in 1837, cand s-a nascut Alois, singurul din clanul Rothschild care se afla la resedinta din Viena era Salomon Mayer, cunoscut ca mare amator de fete tinere. In clipa in care familia Rothschild a aflat ca Maria Ana a ramas insarcinata, fata a fost trimisa urgent acasa, unde s-a nascut Alois, un bastard Rothschild. Evreul Salomon Mayer este prin urmare bunicul lui Adolf Hitler. Ca o precizare lamuritoare, Rothschildzii si Illuminatii, urmarind programe secrete de incrucisare, produc numeroase progenituri in afara casatoriei, care sunt crescuti sub alt nume.


Diplomaţia contondentă a SUA, o greșeală de politică externă: Nu avem niciun morcov pentru nord-coreeni, ci doar beţe groase (Rex Tillerson)

18/02/2018

Diplomatia contondenta, care foloseste argumentum ad baculum, este o contradictie in termeni. Prin definitie, diplomatia inseamna o comportare abila, plina de tact, de finete si de rabdare.

Scopul ei este de a apropia, de a castiga increderea si de a convinge. Intregul set de obiective prin care se operationalizeaza scopul diplomatiei este opus celui care are drept rezultat distantarea, indepartarea, neincrederea.

Aceasta esenta diplomatica ii este cunoscuta chiar si cuiva de teapa unui personaj caragialesc precum Trahanache, care isi modera interlocutorii cu o expresie, devenita celebra: “Trebuie sa ai putintica diplomatie!”. Nu mai vorbim de diplomatia elevata.

Cand Joseph Nye a fundamentat conceptele de “hard power” si “soft power”, era limpede ca el tragea o linie neta de demarcatie intre folosirea fortei armate si folosirea diplomatiei politice in relatiile internationale. Prin aceasta, Nye critica reducerea puterii unui stat la forta militara, a carei folosire inseamna distrugere, complicarea lucrurilor, nu solutionarea lor, si efecte imprevizibile.

Este prin urmare de neinteles si de neacceptat greseala grosolana a sefului diplomatiei americane, Rex Tillerson, cu referire la nord-coreeni, facuta intr-un interviu acordat canalului CBS. Tillerson a declarat ca Statele Unite „urmăresc atent” semnele indicând că Phenianul doreşte discuţii directe asupra programului său nuclear.

„Primim mesaje” din partea Coreii de Nord şi „cred că ne exprimăm clar asupra modului în care dorim să se deruleze această primă conversaţie”, a precizat Rex Tillerson, subliniind că Washingtonul nu va face nicio concesie. „Nu avem niciun morcov pentru a-i convinge să vorbească, avem beţe groase şi asta trebuie ei să înţeleagă”, a adăugat, inacceptabil, ministrul american, amplificandu-le nord-coreenilor „sindromul japonez” (post atacurile nucleare americane de la Hiroshima si Nagasaki).

Neintelegand ca diplomatia este resursa soft a politicii, devine tot mai clar faptul ca SUA isi gasesc tot mai greu justificarea si locul in noul climat de dialog si destindere dintre cele doua Coreei. Semanand neincredere prin politica sa externa, SUA vor avea dificultati crescande in a-si gasi companioni cu care sa stea la aceeasi masa.


Reformele PSD merita o liturghie

17/02/2018

Anuntatul Congres extraordinar al PSD, care urmeaza sa fie convocat pe 10 sau 17 martie, are toate sansele sa fie unul al unei politici extraordinare. Acest forum decizional suprem ar putea sa consacre o politica reformista de guvernare care sa-si atraga si sa-si merite pe deplin aprecierea istorica de extraordinar politic.

Reforma fiscala si revolutia salariala, in care prima a fost manevra tactica care a facut posibila si a declansat actiunea strategica pe care o reprezinta cea de a doua, in curs de desfasurare, raspund sarcinii sociale ramase neindeplinite a revolutiei social-politice din 1989. Atunci, romanii au iesit in strada pentru un trai mai bun.

Din pacate, acea aspiratie de mai bine din urma cu aproape 30 de ani a ramas o restanta istorica. Pana de curand, cand PSD a inceput dezghetul social. Cauzele inghetului social sunt mai multe, unele obiective, altele subiective. Una a fost ducerea succesiva si excesiva a stangii spre dreapta. Despre aceasta translatie, prin care stanga s-a dus sau a fost trasa in esichierul dreptei, care in mod cert a servit statu quo-ului, se poate spune ca a avut drept rezultat “o tara cu doua drepte”.

Stanga a fost dezidentitata si controlata prin mecanisme de sistem (intern) si de ordine (externa) de dreapta. Acest proces de aservire si control a stangii, implicit a masei sale electorale, care este cea mai numeroasa in tarile sarace, s-a facut inclusiv prin modelare legislativa. Ambasadele occidentale nu au stat degeaba. Ele ne-au modelat legislatia potrivit intereselor occidentale. Principiul de modelare a fost cel al colonizatorului, care isi impune legea in teritoriul colonizat.

In aceasta zona se afla explicatia privind scandalul legilor justitiei. El este in esenta o reactie occidentala de impotrivire fata de miscarea politica nationala de redobandire a independentei legiferarii si justitiei. O data cu pierderea parghiilor de manipulare a legiferarii si justitiei, Vestul isi pierde si privilegiile economice, avantajele unilaterale pe care i le-a adus expansiunea in Est. Recastigarea independentei legiferarii si justitiei este o alta reforma vitala a PSD.

O alta cauza a fost contrarevolutia austeritatii, prin care criza ciclica a capitalismului, cu varful din 2007-2008, a fost decontata economiei mondiale si stangii de pretutindeni. Reacumularile vestice de capital prin renegocieri discriminatorii de tratate, protectionism cu sens unic, comert asa-zis partenerial dar pe fond necompetitiv si inechitabil, standardele duble ale politicii de dezvoltare cu mai multe viteze in mediul euroatlantic etc sunt tot atatea transferuri de costuri pe seama esticilor.

In acest context, convocarea Congresului PSD, neasteptata pentru unii, o speranta de miting spart pentru altii, este usor de inteles. Este un act politic inteligent, bine gandit, care vine exact cand trebuie sa vina. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, are nevoie de reinnoirea votului de incredere, care sa-i revigoreze lupta cu statul paralel si continuarea programului social-economic de guvernare.

Succesul reformei fiscale si al revolutiei salariale va duce la cresterea veniturilor populatiei si la culegerea romanilor de pe drumurile strainatatii. Multi romani din diaspora se vor intoarce acasa numai daca vor veni la mai bine. Nimeni nu vine la mai rau.

Este o sansa de a pune capat hemoragiei imigrarii, de inteligenta si creativitate, deficitului de forta de munca si declinului demografic. Ca o laudatio, de incurajare si sustinere pentru tot acest extraordinar politic, care poate deveni realitate, PSD merita o liturghie.


Extrem Occident: Discursul diplomatic dublu. Noul plan unilateral privind pacea in Orientul Mijlociu

15/02/2018

Cancerizarea sectara a religiilor si politicilor – ultimele prin coruperea si popularea opozitiilor de catre interese care nu sunt nationale – a devenit mai vizibila ca niciodata in Orientul Mijlociu. Pe baza decodarii mesajelor actualei diplomatii itinerante americane in regiune, cat si a studierii efectelor acesteia acumulate intr-o perioada istorica indelungata, se poate presupune, cu foarte mici sanse de a ne insela, ca infectarile si infiltrarile, din fericire inca marginale, ale religiei si politicii din tarile islamice fac parte dintr-un plan geopolitic de dominatie a zonei.

Luni, secretarul de stat american, Rex Tillereson, s-a aflat la Cairo, prima escala a turneului sau diplomatic in Orientul Mijlociu, pe a carei agenda se afla alte patru vizite: Kuweit, Amman, Beirut si Ankara. In Egipt, in care traumatizarea politico-religioasa provocata de retelele “Fratilor Musulmani” ale fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi inca nu s-a vindecat (de remarcat ca aceasta reteta retelara avea sa fie incercata si in Turcia, de catre reteaua Gulen), Tillerson s-a aratat preocupat de incalcari ale dreptului omului si persecutii ale opozitiei, in contextul in care luna viitoare vor avea loc alegerile prezidentiale egiptene.

“Si abia pleca batranul”, vorba unui vers celebru din Scrisoarea a treia eminseciana, ca lideri ai opozitiei egiptene, primind probabil semnalul, au si escaladat recrudescenta subversiunii cancerigene, potential destabilizatoare. Insa politia egipteana nu a stat cu mainile in san. Destabilizarea politica ar slabi statul egiptean, ale carui institutii de securitate se afla angajate intr-o operatiune decisiva de curatare a Sinaiului de nucleele teroriste. Compromiterea operatiunii antiteroriste a regimului patriot al lui Abdel Fattah al-Sissi, actualul preşedinte al ţării şi fost comandant al armatei, care din 2014 conduce cu o mana de fier Egiptul, s-ar putea realiza prin aducerea la putere a opozitiei corupte si instrainate. Arestarea opozantului Abdel Moneim Aboul Fotouh, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, a avut loc după arestarea vicepreşedintelui partidului său, care a lansat un apel, impreuna cu alti opozanti, pentru boicotarea prezidenţialelor din martie, sub acuzatia ca actualul şef al statului este candidat la propria succesiune.

Analizele politice internationale privind discursul diplomatic al oficialului american in Orientul Mijlociu sunt cel putin derutate de doua dintre mesajele acestuia, de pana acum, susceptibile de a fi citite intr-o cheie dubla. Suspiciunea pare sa fie confirmata de intrezarirea in aceste mesaje ale lui Tillerson a stilului ambiguu, cu o a doua adresare – criptica, subtextuala -, de care a fost acuzata Hillary Clinton, fosta secretar de stat in administratia Obama. Aceste mesaje au fost transmise, marti, la reuniunea coalitiei internationale anti-jihadiste, conduse de SUA, pe care Tillerson a convocat-o pe timpul vizitei sale in Kuweit. Ofensiva diplomatica a geopoliticii SUA in Orientul Mijlociu este de departe vizibila si coercitiv-manipulatoare.

Potrivit uneia dintre afirmatiile sefului diplomatiei americane, “încheierea operaţiunilor ample de luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu înseamnă că Statele Unite ale Americii (SUA) şi aliaţii lor au ajuns la o înfrângere durabilă a organizaţiei jihadiste.” Pentru cei care zabovesc asupra nuantelor si nu iau totul pe nemestecate, intrebarea, nu numai legitima, dar si inevitabila, este cui foloseste si cui ii este adresat acest mesaj de “rezistenta”, de “invincibilitate” a organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Mesajul nu este nici el nou, ci o replicare a unor tweet-uri propagandistice ale presedintelui american Donald Trump. Coroborate, astfel de indicii duc intr-o singura directie: SUA nu urmaresc victoria impotriva organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Un terorism rezidual ii mentine prezenta in regiune.

La fel de discutabil este si celalalt mesaj al lui Rex Tillerson, cu care si-a prefatat vizita in Turcia. “Ofensiva lansată de Ankara ‘a deturnat lupta (coaliţiei internaţionale) împotriva SI în estul Siriei’ în condiţiile în care ‘forţele (kurde) s-au îndreptat spre (enclava) Afrin”, a declarat Tillerson, cu acelasi prilej. Sa razi sau sa plangi, la o asemenea afirmatie ridicola? Ditamai coalitia anti-jihadista, de peste 70 de state, aflate sub controlul strict al SUA – ceea ce inseamna forte si o cunoastere a teatrului de razboi din Siria cu mult mai mari decat cele cu care americanii au invins, in cateva luni, armata profesionista si supradimensionata a Irakului -, nu poate sa anihileze, de cativa ani buni, cateva mii de teroristi! Ori “Statul Islamic” este de valoarea strategica si supratehnologizata a Wehrmachtului lui Hitler?

Infrangerea “Statului Islamic” nu tine de capacitatea militara, ci de vointa politica. Lumea a inteles ca jocul americanilor, cuprinzand fictionari si stratageme pentru intoxicarea narativa a celor pe care ii numesc “aliati” (ca si cand Washingtonul ar fi citit prea mult “Povestile Seherezadei”!), nu slujeste interesele de securitate ale sirienilor si/sau vecinilor, ci doar pe cele geopolitice ale SUA si Israelului. Din aceasta perspectiva a fost receptata si declaratia de miercuri de la Amman a secretarului de stat american, potrivit caruia “Statele Unite ale Americii au un plan destul de avansat privind pacea în Orientul Mijlociu, la care se lucrează de mai multe luni.” Perceptia este ca un asemenea plan ar fi unilateral si partinitor, ca si in cazul statutului Ierusalimului. Nimic nu este mai decredibilizant si mai respingator pentru Casa Alba decat anti-islamismul virulent, declarat si operat de catre presedintele Trump, care si-a adus ginerele evreu, Jared Kushner, drept consilier personal pentru Orientul Mijlociu. Credibilitatea si obiectivitatea unui plan de pace nu ar putea sa fie garantate de o mediere unilaterala, ci doar de una multilaterala. Daca aceasta cerinta minimala de drept international continua sa fie ignorata, solidaritatea musulmana ar putea face o regula din precedentul de la Ramallah: usile politice si diplomatice din Orientul Mijlociu s-ar putea inchide in fata SUA.

PS/NB: Am ales, de aceasta data, ca despre cel mai de referinta spatiu occidental de unde au venit si continua sa vina dramatice influente asupra hartii geopolitice a Orientului Mijlociu, sa reiau o denumire rar folosita, aproape uitata, pe care am intalnit-o in titlul unei carti cu note de calatorie, scrisa de Mihai Ralea, in 1955: „In Extremul Occident”.


Alegerile prezidentiale 2019: Bipartidizarea campaniei electorale ar fi un regres democratic

14/02/2018

Senatorul PNL Alina Gorghiu a susţinut, miercuri, că cel mai bine ar fi ca dreapta să mearga in alegerile prezidentiale cu un singur candidat, care sa fie actualul presedinte, Klaus Iohannis. Ea a amintit că Iohannis este deja candidatul desemnat al PNL la alegerile prezidenţiale şi ca acesta ar fi cel mai bun candidat pe care îl poate avea dreapta. Reactia PNL a venit in contextul in care USR a anunţat că va avea “probabil” un candidat propriu pentru alegerile prezidentiale de anul viitor, fiind evocata o posibila candidatura a fostului premier Dacian Cioloş.

Viciul de gandire al liberalei Gorghiu consta din ignorarea faptului ca sistemul politic romanesc este, constitutional, unul multipartidist, nu bipartidist, cum s-ar putea ajunge, printr-o restrangere democratica, cu o oferta  si o campanie electorale cu doar doi candidati. Limitele bipartidizarii alegerilor prezidentiale au fost extrem de evidente la ultimul scrutin prezidential din SUA. Alegatorii americani au acuzat ca au fost obligati sa aleaga intre doua candidaturi la fel de rele, iar jocul electoral bipartidist a dus la scandalul presupusei ingerinte a rusilor, un politicianism care nu ar fi existat daca ar fi fost si o a treia optiune.

Pe de alta parte, bipartidizarea alegerilor prezidentiale ar face inutil al doilea tur de scrutin, iar scandalul american, al unei presupuse ingerinte externe, ar avea sanse foarte mari sa fie replicat si in Romania. Sau, mai bine zis, repetat, pentru ca alegerea lui Iohannis, in 2014, a fost amplu controversata, tocmai din acest punct de vedere, al unei presupuse manipulari externe (sorosiste?) a scrutinului respectiv. Dorinta partidista a Alinei Gorghiu, de a face din dreapta un singur partid, cu un candidat unic, este de inteles, dar nu si de acceptat. Viitoarele alegeri prezidentiale trebuie sa respecte prevederile constitutionale si regulile sistemului politic multipartidist, cu o campanie electorala intre mai multi candidati. Neindoielnic, in acelasi model de gandire multipartidista trebuie sa se inscrie si stanga, prin prezentarea mai multor candidati in alegerile prezidentiale. De-monolitizarea electorala a celor doua laturi ale esichierului aduce mai multa democratie si mai multe sanse pentru o buna alegere.   


Mana lunga a justitiei politice vrea sa ajunga si la Constitutie: Condamnatii „penal”, dupa ochi si sprancene, sa nu participe la competitiile electorale

13/02/2018

Intr-o societate in care de aproape un deceniu si jumatate justitia politica a facut legea, condamnandu-si adversarii, modificarea Constitutiei pentru a-i tine la pamant ar fi supremul sacrilegiu al statului paralel.

Activistii represiunii politice – Gabriel Liiceanu, Mihai Sora, alti intelectuali -, dedulciti indelung la privilegiile incremenirii intr-un corp statal ciung, numai cu dreapta politica, care ofera confortul de a nu fi concurata, au lansat o campanie de strangere a o jumatate de million de semnaturi pentru modificarea Constitutiei cu interdictia ca victimele condamnate penal sa nu aiba acces in functii publice alese.

Initiativa sorosista, denumita “Fara penali in functii publice” este sustinuta de USR. Pata de “penal” sau de “corupt” pica, in mod ciudat, numai pe politicieni de stanga si in momente cand acestia isi anunta candidaturile pentru alegerile prezidentiale si parlamentare sau cand urmeaza sa ocupe functii de ministru si prim-ministru. Campaniile electorale si perioadele de desemnare si constituire a guvernelor sunt in mod vizibil, tendentios si abuziv concurate de campanii ale DNA pentru scoaterea din cursa sau din propuneri a persoanelor indezirabile politic. Mai rau ca in comunism.


Rex Tillerson, turneu in Orientul Mijlociu: Asteptarile publice fata de politicile externe ale tarilor islamice privesc iesirea din servilismul care hraneste imixtiunile SUA in regiune

12/02/2018

Noul galop diplomatic al  secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, inceput luni, in lumea musulmana, este unul dintre cele mai contradictorii. Pe de o parte, el vine dupa actul unilateral al presedintelui Donald Trump de a declara Ierusalimul drept capitala Israelului, care, potrivit preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas este o negare a revendicărilor palestinienilor privind Ierusalimul de Est anexat şi ocupat. Dar si dupa seria de atacuri, de sambata, ale Israelului in Siria, prin care premierul israelian Benjamin Netanyahu pare sa tatoneze o spiralare periculoasa, pentru care este acuzat ca ar tinti o replicare a “razboiului de sase zile”, pentru noi teritorii.

De cealalta parte, asteptarile lumii musulmane sunt ca politicile tarilor lor sa iasa din servilismul fata de SUA, care nu face decat sa “legitimize” si sa incurajeze parazitarea resurselor lor nationale de catre americani si imixtiunile americane in regiune. Lumea musulmana da semne ca s-a saturat de unilateralismul acaparator si dominator al SUA in Orientul Mijlociu. Cele doua acte combinate ale Washingtonului si Tel Avivului, pe fondul carora se va desfasura turneul lui Tillerson in regiune, par sa ii fi umplut, lumii musulmane, paharul frustrarilor si nemultumirilor antiamericane si antiisraeline. Arabii isi vor teritoriile inapoi.

Nicio gramatica a negocierilor de pace din Orientul Mijlociu nu va mai putea face abstractie de cererile legitime ale arabilor de restitutio in integrum a teritoriilor care le-au fost acaparate si care se afla in mod ilegal sub ocupatie straina. Teritoriul este suportul libertatii. Rex Tillerson si-a inceput turneul cu Cairo, urmand, apoi, Kuweit, Amman, Beirut si il va incheia cu Ankara. Discutiile se vor axa, potrivit Departamentului de Stat, pe “subiecte regionale de interes comun”, intre care “Siria si Libia”, unde in prima s-au observat incercari de a-i inradacina pe ultimii teroristi sub acoperirea unui adevarat scut emotional, iar in a doua de a crea noi baze rezidentiale pentru regruparea teroristilor. Alte teme, pe cat de invariabile pe atat de lipsite de progrese, sunt “lupta antiteroristă şi dosarul israeliano-palestinian.”