Ilegitimitate, oprobriu, sincronicitate

11/02/2018

Israelul a lovit pozitii iraniene din Siria Foto: Captura YouTube

A doua zi a Jocurilor Olimpice de Iarna de la PyeongChang, sambata, spiritul de fairplay, bucurie si pace al intrecerilor sportive – din care, la deschidere, vineri, numai vicepresedintele american Mike Pence s-a straduit in mod vizibil sa iasa, prin penibile strategii de evitare – a fost, din pacate, intinat de atacurile Israelului in Siria. Oprobriul a fost general. Toata lumea s-a asteptat ca macar in perioada Olimpiadei sa fie scutita de provocari militare, de teroare armata si de razboi.      

Totul a pornit de la acuzatia ca o drona “iraniana” ar fi zburat deasupra teritoriului “israelian”. Desi, imaginile ‘justificative”, surprinse din cockpit cu luarea in vizor si distrugerea unei drone si difuzate in aceeasi zi de armata israeliana, nu sunt ca o “amprenta” luata de pe cer, dupa care sa se identifice cui apartine. Cu toate acestea, Israelul nu s-a multumit cu doborarea dronei. Intr-o prima escaladare, a patruns pe teritoriul sirian si a efectuat o lovitura aeriana asupra unei instalatii de drone iraniene din Siria. Dupa ce un avion israelian F-16 a fost doborat de apararea antiaeriana siriana, Israelul a operat o a doua escaladare a agresiunii, trimitandu-si avioanele de lupta in Siria, unde au lovit cel putin 12 tinte siriene si iraniene. 

Nu este pentru prima data cand Israelul incearca, in mod inacceptabil, sa faca legea in Siria. Cand ii ataca Siriei integritatea teritoriala, care trebuie sa-i fie respectata neconditionat, si obiective militare, ale apararii siriene nationale. Chestiuni de care, in ceea ce-l priveste, Israelul face mare caz, si pe buna dreptate. Dar aceasta viziune a Israelului este unilaterala. Ea tine, se pare, de o anumita cultura egotica, extrem de ingusta, care o face incompatibila cu integrarea in comunitatea internationala. De aici, rolul acesteia din urma de a-si educa toti membrii in spiritul integrarii, respectului reciproc, cooperarii si standardelor unice de securitate si aparare.

De ce de aceeasi masura de securitate si aparare, pe care o foloseste Israelul, sa nu beneficieze toate statele si natiunile? Auzim uneori o afirmatie neverosimila: “Iranul trebuie impiedicat sa-si afirme influenta in regiune.” Dar Iranul este o tara regionala. Exercitarea influentei sale in regiune este inevitabila si obiectiva. Are un teritoriu si o populatie care nu pot fi neglijate sau ignorate. Iranul nu vine dintr-o alta regiune sa-si impuna influenta. Iranul este la el acasa, in casa regionala. O regiune este ca un sistem planetar, in care fortele de atractie si de respingere dintre planete sunt inevitabile si direct proportionale cu marimea fiecareia.  

Revenind la cele doua escaladari ale atacurilor israeliene in Siria, de aceasta data Israelul nu a mai fost invulnerabil, a pierdut un avion. Mitul “invincibilitatii” s-a clatinat. Ar putea insemna ca se incearca sa se traiasca dintr-o reputatie falsa, care nu mai este cea din trecut? Nu stiu. Poate da, poate nu. Observ insa dinamici geopolitice noi, ale multipolarismului, care sunt fara precedent.

Ilegitimitatea atacurilor din Siria ale Israelului este cea a agresorului. Israelul nu are niciun punct de sprijin in dreptul international, asa cum nu are nici in opinia publica internationala. Mai mult, exista o sincronicitate, devenita deja cronica, intre atacurile israeliene si cele teroriste din Siria. Pot exista unele coincidente, insa atunci cand ele ies din legea mediilor, cand depasesc cu mult asteptarile matematice ale probabilitatilor, exista o interventie din exterior.

O astfel de sincronicitate s-a constatat de mult intre atacurile din Siria ale Statului Islamic si ale Israelului. Chiar si sambata s-a inregistrat o sincronicitate intre atacurile militiilor kurde YPG (considerate de catre Turcia drept teroriste, la fel ca si PKK), in care turcii au pierdut un elicopter, si cele ale israelienilor, care au pierdut un avion. Inacceptabila, prin absurditatea ei, este si incercarea de inoculare in regiune a sindromului Stockholm, prin manipularea victimelor razboaielor preventive, civile si teroriste, in sensul redirectionarii  criticile dinspre cei care i-au torturat terorist si le-au spalat creierele, spre cei care realmente vor si pot sa-i ajute, sa-i protejeze si sa-i aduca la normalitate.


Jocurile Olimpice de Iarna de la PyeongChang: Nu-i loc de aroganta americana pe pamant coreean

09/02/2018

 

Cum arată majoretele pe care Coreea de Nord le-a trimis la JO 2018

In comertul “liber”, manipularea prin metoda usii in nas este larg folosita. Proprie unei pozitii de mare putere, tehnica usii in nas consta intr-o cerere imposibila, facuta intentionat pentru a fi respinsa, dupa care urmeaza o alta mai accesibila, care da iluzia unei alegeri. Usa trantita in nasul adversarilor este uzitata si de duplicitarul presedinte american Donald Trump, al carui interventionism economic este deja de notorietate. Politica internationala este si mai putin libera decat comertul mondial. Exista indicii sa se presupuna ca exacerbarea din prima faza a usii in nas a fost avuta in vedere si de Trump, cand a decis sa-si trimita vicepresedintele sa-i insoteasca pe sportivii SUA la Jocurile Olimplice de la PyeongChang, din Coreea de Sud, care incep vineri, pe 9 februarie.

Casa Alba l-a trimis pe vicepresedintele Pence “inarmat” cu anuntul, pe care acesta l-a facut cunoscut miercuri, din Japonia, că Washingtonul se pregăteşte să facă publice „cele mai dure” sancţiuni economice de până acum împotriva Coreei de Nord. Se pare ca miza americana a acestui joc, de supralicitare a sanctiunilor anti-nord-coreene, se sconteaza sa fie atinsa intr-o a doua faza, de intalnire intre Pence si inalti oficiali de la Phenian, care vin la Olimpiada impreuna cu lotul sportiv al Coreei de Nord. Miza pe care SUA o vor testa prin Pence la PyeongChang este usor de inteles: obtinerea unei slabiri a politicii nucleare si balistice nord-coreene in contrapartida cu diminuarea sanctiunilor economice americane.

Insa metoda usa in nas ii este cunoscuta si liderului Coreei de Nord, Kim Jung-Un, pe care acesta a aplicat-o cu anticipatie si intr-o maniera adaptata. Coreea de Nord a raspuns amenintarilor SUA prin desfasurarea, joi, la Phenian, a unei parade militare, destinate celebrarii a 70 de ani de la infiintarea fortelor sale armate. Manifestatia de forta a Coreei de Nord a fost special mutata, din 25 aprilie, ziua sarbatorii, in ajunul deschiderii J. O. de Iarna din Coreea de Sud, pentru a-si etala rachetele intercontinentale si, o data cu ele, mesajul de demnitate si de neintimidare si statutul de “putere nucleara de facto”. “Am devenit capabili să demonstrăm în faţa planetei statutul nostru de putere militară de nivel mondial”, a declarat Kim Jung-Un. “Armata trebuie să fie pregătită să împiedice invadatorii să încalce suveranitatea Nordului, “chiar şi cu 0,001 mm”, a adăugat el.

Privind ideea unei intalniri directe SUA – Coreea de Nord, care a fost speculata in ultimul timp in mediile politice si diplomatice americane, un înalt responsabil al Ministerului de Externe nord-coreean, Cho Yong-Sam, a exclus orice întâlnire cu autorităţile americane cu prilejul Jocurilor Olimpice de Iarna de la PyeongChang. “Nu avem nici cea mai mică intenţie de a ne întâlni cu responsabili americani în timpul vizitei noastre în Sud’, a declarat el. “Nu am cerşit niciodată un dialog cu SUA şi nici nu o vom face vreodată”, a insistat diplomatul nord-coreean. Mai mult, din punct de vedere al protocolului, vicepremierul american Pence a fost pus in inferioritate de catre nord-coreeni, care l-au desemnat in functia onorifica de sef de stat pe Kim Yong-Nam, care conduce delegaţia olimpica a Coreei de Nord. La ceremonia de deschidere va participa şi sora liderului nord-coreean, Kim Yo-Jong, o personalitate cu o influentă in crestere la vârful puterii de la Phenian.

Nu va avea mai mult succes nici strategia americana de culpabilizare simbolica a nord-coreenilor, prin luarea de catre Pence, alaturi de el, in tribuna J. O., a tatalui unui tanar american care s-a aflat in detentie in Coreea de Nord, dar care, suferind de o boala grava, a fost eliberat din motive umanitare anul trecut, acesta decedand in cele din urma in SUA, ceea ce a provocat acuzatii, nedovedite, de rele tratamente. Phenianul va aduce la Jocurile Olimpice de la PyeongChang o atmosfera de exuberanta, o “ofensivă de şarm”, prin intermediul grupurilor de artişti si sutelor de majorete, trimise in Sud. Dupa toate probabilitatile, lupta psihologica, informationala si de imagine dintre Phenian si Washington pare sa aiba un castigator inca inainte de inceperea Jocurilor Olimpice 2018. Dupa trantirea usii de la Ramallah in nas lui Pence de catre palestinieni, care au refuzat sa mai accepte SUA in negocierile de pace cu israelienii, in urma declararii de catre Trump a Ierusalimului drept capitala Israelului, scena se repeta la PyeongChang. Intr-un alt context si cu o alta intriga, dar cu o semnificatie politica asemanatoare. Nu-i loc de aroganta americana nici pe pamant coreean.


Amurgul vechilor ideologii si partide

07/02/2018

Imagini pentru imagini cu amurg de soare

Porecla “Leviathan” aminteste, oarecum, de perioada imatura si inca insuficient educata a copilariei, cel putin a celei traite in comunism, cand ciuda, frustrarile emotionale se exprimau, uneori, prin porecle… Desi amuzanta si de inteles in construirea argumentatiei, totusi un PSD care se sprijina in carja ALDE nu e deloc un … “Leviathan”. Ma rog, daca ne place metafora, ar trebui spus ca ea poate fi specifica oricarei coalitii cu un partid major. Pentru ca viziunea sau discutia sa fie completa, trebuie sa mai precizam, tot in aceasta marja politologica, a sistemelor multipartidiste (adica a celor cu mai mult de doua partide), care fac posibile un “Leviathan” de coalitie, ca acesta este inferior si chiar accidental in raport cu caracterul sistematic si unicromatic al guvernelor din sistem bipartidist (cum e cel american, de exemplu). Spre deosebire de bipartidism, care este o rotativa guvernamentala intre doi Leviathani, care lustruiesc, cand unul cand altul, acelasi establishment, ros inevitabil de senectute, multipartidismul aduce acel “tertium datur”, prin posibilitatea constituirii unei coalitii de doua sau mai multe partide, cat si prin existenta unei dinamici a constructiilor politice.

Cred ca eventuale alegeri anticipate ar duce in jos atat PSD, cat si PNL. Nimeni nu poate spune, in acest moment, unde se vor duce pierderile de voturi ale celor doua partide. Si nimeni nu poate garanta ca PNL va fi un viitor partid major care sa formeze un viitor guvern, in urma alegerilor anticipate. Un castig tot va fi, si acesta va fi de partea Dreptei, in general. Mai précis, Dreapta va scapa, probabil pentru totdeauna, de partidul monolit al Stangii, ceea ce nu va fi putin lucru. Din acest punct de vedere, presiunile Dreptei spre alegeri anticipate sunt relativ justificate. “Relativ”, pentru ca PSD si PNL se afla atat de inclestate, incat ce i se va intampla unuia i se poate intampla si celuilalt. Riscul de a se scufunda impreuna este foarte real. Niciunul nu se poate desclesta de celalalt. Acest risc nu tine insa in totalitate de scena politica autohtona, ci si de uzura istorica a celor doua ideologii si doctrine politice, social-democratia si liberalismul. Sunt destule semnale ca ambele au intrat intr-o zona crepusculara. Sa privim la ce s-a intamplat in Franta (colapsul stangii socialiste si pierderea accelerata din relevanta a imbatranitei dihotomii stanga-dreapta) si la ce se intampla in Germania (CDU/CSU si SPD nu se pot intelege, datorita idiosincraziilor reciproce, dar si uzurii accentuate, lucruri care ar putea sa le “ingroape” pe amandoua).

“Ce vom face?” Cred ca, inevitabil, va trebui sa privim spre partide noi, cu ideologii si doctrine nascute din provocarile actuale, care foarte probabil se vor accentua si vor fi ale intregului secol XXI. Cum s-ar spune, la vremuri noi – alternative noi. Innoirile vor trebui sa vizeze nu numai Puterea, ci si Opozitia. Pornind de la denumire, unii au inteles ca a fi in Opozitie inseamna a te opune cu orice pret, a demola, a distruge tot ce face Guvernarea. Este o intelegere primitiva a rolului „Opozitiei”. Intr-o acceptiune functionala, rolul unei Opozitii moderne si nationale este de a fi o Alternativa critica si creativa, de a inceta sa mai fie transnationala, internationala sau supranationala. Daca avem in vedere ca si Opozitia are Putere sau face parte din Putere, ar trebui sa ne gandim daca in locul contradictiei antagoniste Putere-Opozitie, de vesnica lupta, uneori irationala, nu ar fi mai adecvat un cuplu colaborativ si rational format din Guvernare-Alternativa, cu partid/partide de Guvernare si partid/partide de Alternativa. Cum aceste roluri sunt impartite de catre Electorat, cu prilejul scrutinurilor, mi se pare moral si legal ca atat Guvernarea cat si Alternativa sa-si indeplineasca cu buna credinta mandatele incredintate, sa se respecte una pe cealalta si sa colaboreze una cu cealalta. Stanga Politica si Dreapta Politica sunt membre ale aceluiasi Corp National, pe care intotdeauna il servesc si trebuie sa-l serveasca dintr-o relatie de Complementaritate. Pozitionarea si angrenarea lor in posturi si in relatii de alienare si adversitate fac rau organismului social.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/daca-noul-leviathan-va-e%C8%99ua-ce-vom-face/


Pluralismul demografic si omogenizarea totalitara

03/02/2018

Prin proiectarea globala, “corectitudinea politica” a devenit cu certitudine cea mai ingenioasa si distrugatoare arma de lupta a secolului XXI. “Corectitudinea politica” este un totalitarism mutant, cea mai noua mutatie genetica a vechilor totalitarisme. Ca ideologie, “corectitudinea politica” este o creatie a urmasilor actuali ai elitei ideologice a marii finante mondiale. Cercetari istorice mai noi au dezvaluit ca aceeasi confrerie a banilor “blestemati” a fost sursa marxismului si trotkismului.   

“Corectitudinea politica” este un instrument politico-ideologic al unui grup politico-financiar restrans de interese, pe care acesta il foloseste pentru a-si instaura si exercita controlul total intr-o tara sau in mai multe tari. Ea este nelegitima si nedemocratica, fiind cel mai toxic produs al manipularii. Prin “corectitudinea politica”, in fruntea unei societati ajung persoane nereprezentative, uneori din alte spatii geopolitice, care sunt ostile sau dezinteresate de interesele populatiei majoritare, autohtone. Prin votul liber, neviciat de campaniile manipulative ale “corectitudinii politice”, astfel de persoane nereprezentative nu ar avea cum sa ajunga sa conduca un popor si o tara. Practic, prin “corectitudinea politica” se obtine o golire de continut si o prostituare a termenului de “reprezentare”.

Masura in care din reprezentativitate se va face o arma opozabila “corectitudinii politice” va depinde de popoare. Va depinde de liderii populari, carora le revine sarcina sa constientizeze si sa organizeze lupta politica a popoarelor impotriva “corectitudinii politice”, care incearca sa le deposedeze de puterea si de teritoriul care le-au fost date ca mosteniri sacre, istorice, strabune. Reprezentativitatea face ca statul sa fie autentic democratic, ca acesta sa apartina efectiv poporului. Ea poate deveni singura contra-arma, de nimicire a manipularii prin “corectitudine politica”, care face statul ideologic, al minoritatii dominante asupra majoritatii tolerate. Dupa cum ne atrag atentia evenimente politice internationale din istoria recenta, “corectitudinea politica” a fost folosita ca o trambulina pentru sarituri politice in inaltime. Prin ceea ce pare sa devina o regula, trambulina “corectitudinii politice” arunca o minoritate dominanta deasupra majoritatii tolerate.

Edificatoare in acest sens este speta Obama, care, dupa ce a ajuns la Casa Alba, a instaurat un regim al unei minoritati dominante asupra majoritatii, care s-a vazut tratata ca majoritate tolerata. Dar atentia internationala este atrasa si de speta Trump, care in mediul extern se foloseste ca de o catapulta de “corectitudinea politica”, iar in cel intern ca de o trambulina in pregatirea succesiunii, a unui nou ciclu de minoritate dominanta, supraordonata majoritatii, care ramane tolerata. Punctul tare al “corectitudinii politice” este “discriminarea”, care este un taler cu doua fete. Ceea ce se cere foarte vocal sa nu fie o “discriminare”, se dovedeste, in analiza si in fapt, ca este o discriminare a majoritatii, care, intimidata de “corectitudinea politica”, ramane de cele mai multe ori tacuta. Discriminarea inseamna a distinge, a deosebi, fiind opusa omogenizarii si egalitarismului, doi dintre factorii de risc care au prabusit totalitarismul comunist.

Tentatia omogenizarii totalitare, care face dintr-un popor o masa amorfa si usor de manipulat si dominat, nu a disparut. Ea doar si-a schimbat coordonatele geografice, latitudinea si longitudinea, mutandu-se din Est in Vest. In Canada, primul ministru Justin Trudeau, care a mai repurtat victorii pe frontul indistinctiei intre normalitatea si anormalitatea din domeniul sexualitatii, a obtinut o noua victorie in reducerea/anularea pluralismului demografic si accelerarea marsului spre omogenizarea totalitara. Printr-un proiect de lege care a fost adoptat in mod covarsitor de catre Camera Comunelor, imnul național al țării va deveni neutral din punct de vedere al genului. Astfel, expresia „fiii tăi”, care a fost considerată discriminatorie, va fi înlocuită prin expresia „noi toți”. Trudeau a scris imediat pe Twitter unde a descris votul drept „un alt pas pozitiv către egalitatea de gen”. Bineinteles ca este o mascarada a “corectitudinii politice”.

Dupa Trudeau citire, ar insemna sa fie schimbate sintagma “drepturile omului”, cuvintele “om” si “omenire”, expresia biblica “Fiul Omului” s.a.m.d. Ramane de reflectat cum de este posibil ca un om sa-si impuna vointa majoritatii, care nu ar trebui sa accepte sa fie tratata ca o turma. Canada are atatea genii si atatia oameni de spirit, care pot denunta falsitatea “corectitudinii politice” si bazaconia de aliniere la ambigen. Va puteti imagina cum ar putea schimba americanii expresiile testamentare “parintii fondatori ai Americii” sau “parintii Constitutiei SUA”? Cantecul imnului canadian, care a fost compus in 1908 si a fost adoptat ca imn in 1980, este, intr-un fel, tot unul testamentar, ca o glorificare a barbatilor care au fondat statul Canada si a barbatilor care au luptat si vor lupta in razboaie. O slavire anticipativa, daca vreti, a canadienilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale.

Printre altele, aceasta mascarada da apa la moara SUA pentru o noua basculare de tip Obama, catre o succesiune post-Trump, foarte probabil feminista, pentru a intimida din nou majoritatea, care trebuie sa ramana tacuta si tolerata. Pluralismul demografic inseamna diferente de gen, intre barbati si femei, cat si de varsta, intre copii, tineri, adulti, batrani. Dar sunt si alte diferente. Spre deosebire de omogenizarea egalitarista si totalitara, diferentierea meritocratica si democratica permite dezvoltarea personala fara limite, selectia concurentiala a valorilor si politici diferentiate. Exista politici si drepturi privind femeile, copiii, mamele si copiii, persoanele varstnice etc. Daca, fara a face jocul ocult al “corectitudinii politice”, premierul canadian Justin Trudeau ar fi dorit sa nu discrimineze pe nimeni, atunci ar fi trebui ca in locul omogenizatorului totalitar “noi toti” sa introduca discriminatorul de pluralism demografic: barbatii si femeile, mamele si tatii, mamele si copii, tinerii si batranii…


Pentru cine Tillerson bate clopotele?

02/02/2018

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a sugerat, intr-un discurs la Universitatea din Texas, că armata Venezuelei ar putea să decidă înlăturarea preşedintelui Nicolas Maduro de la conducerea ţării. El a adăugat însă că nu ştie dacă se va întâmpla acest lucru. Ca si discursurile lui Hillary Clinton despre “lupii singuratici”, pe care, pe baza amplificarii evenimentelor teroriste care urmau, criticile internationale le-au denuntat ca false deplangeri, considerandu-le in fapt instigari, si afirmatia lui Tillerson a suscitat controverse. Pe cine si ce viza ea in mod real? Un atentat?

Sugerarea ideii de lovitura de stat a fost de fapt asumata explicit de secretarul de stat american. Insa controversele care pun la indoiala tinta reala sunt alimentate din mai multe surse. De ce sugerarea lui Tillerson a fost facuta in Texas, de unde a pornit asasinarea presedintelui SUA John Fitzgerald Kennedy, in 1963, la Dallas? Se spune ca nu trebuie sa vorbesti de funie in casa spanzuratului. Dar facand-o, probabil ca multi dintre cei care l-au ascultat pe orator si-au dat coate, reprobativ. Dar nu este exclus ca altii sa-l fi receptat intr-o cheie inversa, inspirativa, ca le-a dat idei, intr-un mediu in care dublul limbaj al lui George Orwell si-a gasit o a doua casa.    

Spre deosebire de SUA, care are un presedinte asasinat, dar si o istorie aproape cotidiana a violentei civile, Venezuela nu are o astfel de cronica neagra. Si, atunci, de ce sa fi facut Tillerson o afirmatie  atat de riscanta si de blamabila public? Cu atat mai mult, intr-o tara intesata de organizatii secrete si conspiratii, care sunt responsabile de deteriorarea grava a climatului politic si civil? Dar si intr-un loc al unui precedent de asasinare a unui presedinte, interpretabila ca o lovitura de stat? In fine, daca mai adaugam divizarea interna americana fara precedent, dupa alegerile prezidentiale din 2016, contestarea presedintelui Donald Trump, care, lucru greu de inteles, a venit la Casa Alba fara sa fi castigat votul popular, vehicularea publica a amenintarii acestuia cu asasinarea, cat si disensiunile ireconciliabile dintre presedinte si secretarul de stat, nedumeririle internationale par explicabile. Pentru cine bate clopotele Rex Tillerson?

http://www.mediafax.ro/externe/rex-tillerson-avanseaza-un-scenariu-sumbru-pentru-un-controversat-lider-de-stat-propria-armata-s-ar-putea-intoarce-impotriva-acestuia-16968359


Ce facem cand nu avem loc la o masa?

01/02/2018

Conceptia si conceptul privind “sfarsitul istoriei” i-au apartinut lui Francis Fukuyama. Infirmate, acestea au fost retrase, dar locul lor a fost luat de “conflictul civilizatiilor” al lui Samuel Huntigton, venind din acelasi spatiu.

Privind intrebarea “cât mai este de unită Uniunea Europeană din 2018?”, o privesc fara nicun fel de dramatism. Orice formula de integrare economica are un caracter istoric. Inclusiv largirea, contractia sau refondarea, oricat de multe sau de putine ar fi ele. Adaptarea si readaptarea tin de inteligenta si filosofia supravietuirii.

Pe de alta parte, nu trebuie sa facem greseala sa confundam unitatea Uniunii Europene cu unitatea Europei. Poate ca a venit vremea, ce-i drept cam tarziu dupa daramarea zidului Berlinului, dar e bine si asa decat niciodata, sa nu mai reducem intregul Europa la una sau alta din partile sale.

Pe continent pot incapea si coexista mai multe modele de integrare economica, fara a se pune in cauza unitatea europeana, recastigata dupa disparitia totalitarismului comunist. Ca pot exista grade diferite de democratie sau de autoritarism, este o alta problema, care tine de specific sau conjuncturi. Important este sa nu existe dictaturi, cu cunoscutele societati inchise, nerespectari ale drepturilor omului si represiuni in masa sau sistematice.

Decat intre scaunele unei mese sau pe un scaun mai mic ori pe un al doilea rand de scaune, mai bine ne ducem la o alta masa. In esenta, vreau sa spun ca in Europa pot sa fie foarte bine mai multe uniuni economice regionale, iar cand este vorba de coordonare politica in probleme care vizeza intreaga Europa, ne putem aseza cu totii la o singura masa, la cea mare din sufragerie.

(Comentariu la articolul „La masa sau intre scaune”, de Teodor Baconschi, care a aparut, azi, pe Contributors.ro)

http://www.contributors.ro/editorial/la-masa-sau-intre-scaune/


Platforma Romania 100, speculatie indecenta: Guvernul Dancila ar fi indepartat steagul UE din poza de la depunerea juramantului la Palatul Cotroceni

01/02/2018

Intrigilor si calomniilor politice tesute in jurul Guvernului Dancila, unele inca inainte ca membrii acestuia sa fie desemnati sau sa fi intrat in paine, li s-a mai adaugat inca una, cu vadite tente tendentioase si de “internationalizare”.

Platforma România 100, cu aspiratii de partid politic, a fostului premier Dacian Cioloş, a facut, joi, o speculatie indecenta. Ea a sustinut, pe pagina de Facebook, că din fotografia oficială a Guvernului Dăncilă ar fi fost “îndepărtat” steagul UE. Platforma Romania 100 s-a intrebat, totodata, retoric, dacă aceasta este „o greşeală de protocol” sau un „mesaj” geopolitic privind direcţia României.

Adevarul, la care poate ajunge oricine de buna credinta, este ca nici una din afirmatiile Platformei Romania 100 nu corespunde realitatii. Nu a fost vorba de nicio “indepartare” de steag UE, de nicio “greseala” de protocol, de niciun “mesaj” de directie.

Oricum, niciuna din aceste aberatii politicianiste, atribuite doar cu rol de intriga Guvernului Dancila, nu ar fi fost permisa. Poza cu pricina a fost facuta la Palatul Cotroceni, deci “acasa” la presedintele Klaus Iohannis.

Alta este esenta acelui cadru din fotografie, avand in fundal un grupaj cu simbolurile nationale – steagul si stema Romaniei. Guvernul national a depus juramant Romaniei, sub auspiciile simbolurilor nationale, constitutionale. Simbolurile supranationale nu-si aveau locul intr-o poza cu un juramant national. Pe de alta parte, poza nu a fost cu intreg interiorul salii. 

Speculatia de rasul lumii, ca “pentru prima dată după mulţi ani în care steagul Uniunii Europene a stat lângă cel românesc, aşa cum se întâmpla în cazul Cabinetului Cioloş sau chiar cel condus de Victor Ponta, acesta a fost îndepărtat din poza oficială”, poate fi lesne demontata. Comparand pozele Guvernelor Dancila si Tudose cuprinzand acelasi eveniment se poate vedea acelasi fundal, cuprinzand cele doua simboluri nationale, steagul Romaniei si stema Romaniei.

Nefacand distinctia intre simboluri si evenimente, speculatia se intoarce, inevitabil, impotriva autorilor ei. Daca taceau, credibili ramaneau. Din astfel de patrihoti a fos alcatuit guvernul tenocrat? Care nu stiu nici macar ca un juramant national se depune sub auspiciile simbolurilor nationale? Culmea cinismului este ca acesti politruci supranationali vor sa mai ajunga sa populeze Guvernul national al Romaniei. Concluzionand, din fotografie nu a fost „indepartat” nimic, simbolistica din cadru fiind cea legala, cand se depune un juramant fata de tara.