Bibi, mai tare ca Chaplin: „Dovezi concludente privind un program nuclear secret iranian”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar putea turna o comedie politica autobiografica, in 2018, jucand rolul lui Charlie Chaplin din Dictatorul, din 1940, o satira la adresa lui Adolf Hitler. Ea ar putea cuprinde si tema novlimba sau nouvorba a lui George Orwell, din romanul O mie noua sute optezeci si patru/1984, scris in 1948, in care denumirile valorilor sunt rasturnate – expansiunea este aparare, razboiul este pace, sclavia este libertate etc –, cu iluzia de a controla lumea prin controlul limbajului.

Fara indoiala, astfel de deprecieri sau pierderi ale proprietatii cuvintelor fac ca acestea din urma sa nu mai fie luate in seama. Au aparut anticorpi la manipulare. Acuzatiile din dublul limbaj starnesc amuzament sau indignare, atragand atentia ca cei care le manuiesc sunt de fapt ceea ce spun despre altii. In acest rol de limba fictiva si agramata, care schimba sensurile cuvintelor si autorii faptelor intra acuzatiile lui Bibi Netanyahu despre “expansiunea” si “ambitiile regionale” ale Iranului.     

Cea mai recenta mostra de nouvorba a premierului israelian este de luni seară, cand a afirmat că ţara sa deţine „dovezi concludente” legate de un program nuclear iranian secret cu scopul a se dota cu arma nucleară.  „Proiectul nuclear iranian are toate cele cinci elemente ale unui program de arme nucleare”, a declarat Netanyahu. Premierul israelian, adversar înverşunat al acordului internaţional asupra activităţilor nucleare ale Iranului, a făcut această declaraţie tendenţioasă, fără suport real, în perspectiva datei de 12 mai, termenul stabilit de preşedintele american, Donald Trump, pentru a decide dacă denunţă acordul încheiat în 2015.

Franta: Serviciul militar obligatoriu de o luna

Franta a suspendat serviciul militar obligatoriu in 1997. Impactul acestei decizii politico-militare pare sa nu fi fost tocmai bun asupra coeziunii nationale. In cei douazeci de ani de suspendare, tot atatea generatii de tineri au iesit de sub incidenta constiintei apartenentei si apararii nationale.

Noul presedinte francez Emmanuel Macron, el insusi apartinator al unui contingent care nu a efectuat stagiul militar, a propus remedierea acestei situatii negative, prin incetarea suspendarii si indeplinirea unui serviciu national de catre toti tinerii francezi, incepand de la varsta de 16 ani.

Initial, durata stagiului militar propusa de presedintele Macron era de 3-6 luni, dar grupul de lucru a anuntat ca va fi de o luna si partial cu regim de internat. Serviciul national va cuprinde activitati sportive, acordarea de prim ajutor, educarea reflexelor pentru situatii de criza, transmiterea valorilor civice si republicane.

Noutatile privind scaderea varstei si duratei deschid seviciul national mai devreme, dupa absolvirea invatamantului general (o perioada inca formativa si cand adrenalinei si celorlalti hormoni trebuie sa li se dea mai mult ca oricand de lucru).

Masura Frantei ar trebui luata si in Romania. Cat mai curand posibil. Primul pas ar fi constituirea unui grup de lucru, format din militari, finantisti, juristi, medici, psihologi, alti experti.

Musca de pe coafura premierului Theresa May

Foto: Digi24

Convenţia privind interzicerea armelor chimice a intrat in vigoare la 29 aprilie 1997. Duminica, cu prilejul a 21 de ani de la interzicerea armelor chimice, preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul britanic Theresa May au cerut comunităţii internaţionale întărirea interdicţiei asupra armelor chimice.

„Cu ocazia celei de-a 21-a aniversări a Convenţiei privind interzicerea armelor chimice şi după evenimentele de la Douma şi Salisbury, Theresa May şi cu mine chemăm comunitatea internaţională să întărească cu noi interdicţia acestor arme de distrugere în masă”, a scris Macron pe Twitter.

„Cu douăzeci şi unu de ani în urma, Convenţia privind interzicerea armelor chimice a interzis utilizarea, dezvoltarea, producţia şi stocarea acestor arme teribile. Emmanuel Macron şi cu mine ne reafirmăm angajamentul faţă de acest acord şi chemăm şi celelalte naţiuni să se alăture poziţiei noastre ferme”, a scris May pe Twitter Downing Street 10, sediul guvernului britanic.

Simtindu-se “cu musca pe caciula” – o expresie despre cei care fac rau sau mint cu buna stiinta si incearca sa ascunda acest lucru -, Theresa May a mai dat inca un semnal fals. Marea Britanie este suspectata, in urma unui lung sir de incongruente acuzatoare, de otravirea fostului spion dublu Serghei Skripal, si a fiicei sale Iulia, la Salisbury (Anglia), cu o substanta neurotoxica militara.

De asemenea, serviciile secrete britanice sunt acuzate, cu martori si probe de la fata locului, ca au pus in scena atacul chimic de la Douma (Siria). Daca ambele cazuri s-au consumat potrivit unor suspiciuni rezonabile, in scopul obtinerii de beneficii politice de catre Marea Britanie, atunci, musca de pe coafura premierului britanic Theresa May trebuie sa fie foarte mare, urat mirositoare si bazaitoare, cand vorbeste despre neutilizarea armelor chimice.

Pompeo in Orientul Mijlociu: Islam contra Islam?

FOTO: Preluare dupa News.ro

Noul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, si-a început sâmbătă primul său turneu, de trei zile, în Orientul Mijlociu, la aliaţi-cheie ai SUA. Ca si la intalnirea cu membrii NATO la Bruxelles, care a avut loc la scurt timp dupa investirea sa ca secretar de stat, agenda lui Pompeo este dominata de bani si influenta sau control, aduse Statelor Unite.

Tintele diplomatice ale lui Mike Pompeo sunt opozantii Iranului din regiune: Arabia Saudita, Israel si Iordania. Primei escale, de doua zile, la Ryad, ii vor urma cele de la Ierusalim si Amman. Informarile facute liderilor sauditi, israelieni si iordanieni de catre secretarul de stat american se refera la proiectele preşedintelui Donald Trump privind acordul nuclear cu Iranul, pe care intentioneaza sa-l „rupa” sau „suplimenteze”.

Mandatul lui Pompeo, despre care se spune ca urmareste relansarea diplomatiei americane, cuprinde insa aceeasi veche politica de divizare si contrapunere a statelor islamice din Orientul Mijlociu. Intr-o reprezentare caricaturala, noul sef al diplomatiei Casei Albe poate fi imaginat, in misiunea sa in regiune, ca tarand dupa el o ghioaga pe care scrie “Islam” si cu care, paradoxal, vrea sa ameninte si sa loveasca Islamul.

Arabii si persii sunt frati intru credinta Islamica, iar noua linie de divizare pe care o urmareste Trump este tocmai aceasta conexiune religioasa, prin fracturarea sa in beneficiul Israelului. De altfel, sambata, cand Pompeo se afla la Ryad, denuntarea folosirii Islamului contra Islamului, cu consecinte dureroase pentru toti Islamicii, a venit din partea Rusiei, Iranului si Turciei. Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat, la sfarsitul unei intalniri cu omologii iranian si turc, Mohammad Javad Zarif și Mevlut Cavusoglu, ca Moscova, Teheran si Ankara considera ca încercările de a împărți Siria pe motive etnice și religioase sunt inacceptabile.

Atragerea Arabiei Saudite in scenariul SUA de construire a unei forte Islamice contra Islamului este prioritara pentru aducerea in noul joc de dezbinare a islamicilor, relansat prin Pompeo, a banilor si sangelui Islamicilor. Esenta acestui demers poate fi foarte bine exprimata de lozinca “Banii si sangele Islamicilor impotriva Islamicilor”. Din declaratiile sinuoase ale lui Donald Trump, privind ipotetica retragere a SUA din Siria pentru ca “alte tari sa aiba grija” sau ca Arabia Saudită “va trebui să plătească” pentru continuarea prezenței militare americane, coroborate cu declaratiile si actiunile noilor vectori de varf ai politicii externe si de securitate, John Bolton si Mike Pompeo, se prefigureaza ideea înlocuirii trupelor americane din Siria cu o forță regională dominată de Arabia Saudită. Un fel de NATO sunnit in Siria, care sa faca politica si geopolitica SUA in Orientul Mijlociu. Perspectiva? Probabil ca devastarile din Siria, Irak, Libia nu sunt inca de ajuns, se vrea extinderea lor si la alte parti ale Islamului.

Premierul Viorica Dancila trebuie sa-si dea demisia: Nimeni nu este deasupra dreptului international

Toate scandalurile dintre Guvern si Opozitie pe tema statului de drept au fost grevate de o abordare unilaterala a ceea ce inseamna stat de drept. Acest unilateralism a constat in a considera ca un stat de drept inseamna exclusiv suprematia dreptului national, ca nimeni sa nu fie mai presus de lege. Este un adevar spus doar pe jumatate. S-a omis ca statul de drept inseamna si respectarea rezolutiilor ONU si a dreptului international.

Asa cum legile adoptate de parlamentele nationale exprima vointa comunitatilor nationale respective, si legile internationale adoptate de parlamentul Natiunilor Unite reflecta vointa comunitatii internationale. Prezumtia ca un sef de guvern stie si respecta aceasta a doua conditionare a statului de drept s-a dovedit falsa in cazul premierului Viorica Dancila. Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă, referitor la mutarea ambasadei Romaniei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Semnarea memorandumului a fost o greseala de strategie politica si de drept international a premierului Dancila, care nu l-a consultat pe presedinte si a ignorat consensul european pe acest subiect. Chiar daca faptul nu s-a intamplat, semnalele negative internationale au fost date. Sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini, a dat asigurari ambasadorului palestinian de la Bruxelles ca niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Viorica Dancila a devenit “persona non grata” nu numai la Cotroceni, ci si la Bruxelles. Impactul negativ asupra credibilitatii si bunei guvernari prin ramanerea lui Dancila in fruntea Guvernului este evident. Dancila trebuie sa-si dea demisia. Nu este indispensabila si de neinlocuit. Este cel mai propice moment pentru o motiune de cenzura, care ar fi legitima si necesara. Ridica-te, Ponta, ridica-te, Orbane!

Conflictul presedinte-premier: Agende ascunse si rastalmaciri. Substituirea cooperarii cu adversitatea. Confuzarea consultarii cu solicitarea. Raspunderea comuna pentru blocaj. Ce-i de facut?

Cred ca avem o Constitutie buna si incercata. O Constitutie occidentala, care a obtinut recunoasterea din partea UE si NATO. Este o Constitutie veterana, care a trecut cu bine Romania prin vremuri. Toate acestea nu sunt putine lucruri. De ce sa slabim sau sa dislocam acest punct fix, din care ne gestionam statalitatea si stabilitatea? Am spus aceste lucruri si in discutia precedenta despre revizuire, initiata de guvernul social-liberal. Nu inseamna ca unele prevederi sunt perfecte. Dar se pot adauga precizari, nuantari sau imbunatatiri prin legi. Caderea in desuetudine, prin perimare si neutilizare, este o alta cale, cu multe corespondente occidentale, anglo-saxone. O revizuire ar fi pe deplin motivata numai in situatia unei schimbari de curs, de sistem, tabla de valori. Nu de aliante.  

Raul vine din interpretare. Cand vine din randurile a doua tabere ostile, interpretarea esueaza in rastalmacire. Asa cum se intampla acum, cu conflictul dintre presedinte si premier. Acest conflict izvoraste din faptul ca cei doi au agende ascunse. Orice ar spune unul, celalalt contrazice. De regula judecatile solomonice dadeau dreptate ambelor parti. Pe speta conflictului dintre presedintele Klaus Iohannis si premierul Viorica Dancila, o spun cu regret ca niciunul nu are dreptate. Ca ambii gresesc fundamental, prin faptul ca au substituit principiul constitutional al cooperarii interinstitutionale cu cel al adversitatii interinstitutionale. Cearta si actiunile unilaterale ale ambilor exced spiritul constitutional al cooperarii, care are rol director, sinergic, de coeziune. Ma tem ca cele doua personaje necooperante joaca intr-o piesa care nu e a noastra. Nimeni nu poate garanta ca firele lui Iohannis nu duc ca de obicei spre acelasi loc din care si-a obtinut toate sustinerile de interventie in actele guvernului (pe justitie, fiscalitate etc.). Dupa cum nu putem sti unde a fost scris scenariul pe care il joaca Dancila dupa venirea de la Ierusalim. Nu m-ar surprinde ca Vioricai Dancila sa-i fie sugerata jucarea aceleiasi carti: cererea demisiei presedintelui. Oare conflictul dintre Iohannis si Dancila ii va pune in conflict si pe sustinatorii geopolitici, potentiali sau efectivi, aflati pe latitudini diferite?

Constitutia stipuleaza la art. 86, asupra caruia revin si eu pentru ca in legatura cu el se fac multe rastalmaciri: “Presedintele Romaniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita.” Deducem, cred ca fara posibilitatea de a gresi, ca aceste probleme de consultare tin de atributele functiei prezidentiale, in speta cele de politica externa si de securitate. Interpretarea ca neconsultarea nu atrage raspunderea presedintelui este corecta. Acel “poate” inseamna si “da “ si “nu”, discernerea ramanand la latitudine presedintelui. Dar cealalta interpretare, ca Guvernul nu este obligat sa raspunda solicitarii Presedintelui, mi se pare ca incurca sensul cuvintelor de consultare si solicitare. Dar de unde sa stie premierul care va fi solicitarea presedintelui, daca nu da curs invitatiei sau convocarii de catre acesta? E limpede, cred, consultarea inseamna una, solicitarea care poate fi formulata in cadrul acestei consultari, inseamna alta. Da, Guvernul poate respinge solicitarea presedintelui, dar mai inainte de asta trebuie sa afle care este acea solicitare, adica sa dea curs cererii de comunicare interinstitutionala. Viorica Dancila a gresit. La intrebarea cine a inceput scandalul, raspunsul este unul clar, istoric, cronologic, faptic, cum vrem sa-i spunem: Viorica Dancila.

Dar in aceeasi greseala a cazut si Klaus Iohannis, cand, suparat la culme de gestul premierului de neprezentare la consultare, a rupt cooperarea interinstitutionala, la care este obligat constitutional, declarand ca “ii retrag increderea doamnei Dancila” si cerandu-i public demisia, cu motivatia ca “nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.” Ambii inalti oficiali ai statului roman impart aceeasi greseala, de blocare a celor doua ramuri ale puterii executive. Din trimotoare, practic Romania a devenit bimotoare, functionand doar cu puterile legislativa si judecatoreasca. Acestora din urma le revin si sarcinile de a da solutia pentru deblocarea puterii executive si de a sanctiona egal pe cei doi responsabili pentru autoblocare.

Ce-i de facut? La fapta egala, plata egala! Dar, din exces conjunctural de partizanat, nu trebuie sa distrugem institutia presedintelui. Trebuie sa avem in vedere si ce va urma dupa epoca Iohannis. Dancila nu are atributii decizionale de mutare a ambasadei de la Tel Aviv, ci doar de propunere. Dancila a provocat un conflict si intre atributele prezidentiale privind deciziile si coordonarea politicii externe, de o parte, si cele guvernamentale de propuneri si executie in acest domeniu, de cealalta parte. Cuvantul „realizare” din atributul constitutional al Guvernului privind politica interna si externa inseamna executie, infaptuire.                

Impas PSD: Conflict intre doctrina si ideologie

PSD, cel mai mare si experimentat partid din Romania, de dupa 1989, a ajuns in impas politico-existential. Derapajele de leadership din ultimul timp, de cand presedinte al PSD este Liviu Dragnea, pot fi caracterizate printr-un singur cuvant, unipersonalism. Sau, ceea ce esential nu este diferit, prin unilateralism. Oricum, ambele cuvinte au aceeasi esenta nedemocratica, pe care o aflam in unipolarism. Legatura lor cu pulsiunile unipolariste, din relatiile internationale post cold war sau post post cold war, este inspirationala. Liviu Dragnea a avut de unde sa invete.  

Dar mai este o cauza explicativa, ori cel putin favorizanta, pentru nebulozitatea din PSD, care ar putea anunta un declin istoric. Chiar de partid cometa. Perspectiva incepe sa se simta si din orbitarea PSD-ului de catre partide partifage, care se hranesc cu alte partide. Se prefigureaza o fizica a fortelor de atractie politica si electorala ale partidelor, asemanatoare celor dintre planete, pentru captarea unei parti cat mai mari din planeta PSD, susceptibila de slabire si fragmentare. Aceasta cauza explicativa, din interiorul PSD, rezida in conflictul dintre ideologie si doctrina.  

Originea conflictului dintre ideologia si doctrina social-democrate a fost inca de la inceputurile acestei miscari politice (sec. XIX), cand fondatorii Rosa Luxemburg et alii au contaminat partidele social-democrate cu semintele internationalismului, pe care le-au dus mai apoi in partidele comuniste. Comunismul s-a folosit de social-democratie si s-a nascut din social-democratie. Sa nu ne sidereze faptul ca Liviu Dragnea este subordonat internationalismului, pe multiple cai invizibile, mai ales prin parghii financiare si de manipulare ideologica si electorala. Internationalismul sacrifica interesele nationale. L-ati vazut pe Dragnea cum a pocnit din calcaie cand a primit ordinul sa mute ambasada si sa se duca la Ierusalim? Nu i-a pasat ca pune Romania in postura de infractoare, prin incalcarea rezolutiilor ONU si dreptului international. Internationalismul face din partidele social-democrate niste unelte transnationale, slujitoare ale marele capital mondial si utopiei unipolarismului.

Din acest moment, al conjunctiei social-democratiei cu internationalismul si progresismul – acesta din urma fiind o alta linie de atac bipartizan, si de pe stanga si de pe dreapta, impotriva conservatorismului, a nealterarii identitatii si integritatii nationale – ideologia social-democrata intra in conflict cu doctrina social-democrata. Pentru a intelege mai bine diferenta dintre ideologie si doctrina si conflictul care s-a insinuat intre acestea in cazul social-democratiei, doua scurte precizari. Ideologia reprezinta idei si conceptii partizane, care tintesc interese si aspiratii ale unui grup social si un anumit mod de organizare a statului. Doctrina este ceva mai generala si mai neutrala, cuprinzand partea cea mai stabila de principii, invataturi, instructiuni, axiome. Pe acest fond, in care doctrina este baza si sustinere pentru ideologie, intre cele doua a aparut un conflict acut, trecand de faza insidioasa de inceput amintita, prin care ce-a de-a doua incearca sa o anihileze pe prima.

Daca doctrina proclama un set de principii privind binele social raportat la cadre statal-nationale date, ideologia din ultima vreme a schimbat subtil baza de raportare, care a devenit internationalista si progresista. Sau, mai bine zis, social-democratia, in cazul de fata PSD-ul lui Dragnea, a iesit brusc de sub acoperirea aparentei de partid national, descoperindu-se ca un partid care executa ordine transnationale. Cu subordonare internationalista. Este doar o chestiune de timp pana cand ideologia va schimba doctrina si o va inlocui cu altceva, in virtutea faptului implinit. Cea mai elocventa speta in acest sens internationalist este cea a cotelor de imigranti, dar ele sunt mult mai multe, care, toate, duc in aceeasi directie si la acelasi rezultat final, omul unidimensional, intr-o alta acceptiune decat cea materialist-capitalista a lui Herbert Marcuse, adica omul uniformizat, standardizat, fara identitate rasiala, etnica, culturala, religioasa etc, total supus si controlat de catre o minoritate care-si pastreaza cu sfintenie identitatea si integritatea. Omul total unidimensional este sclavul universal al ordinii mondiale unipolare. Contracararea poate veni din iesirea partidelor din stereotipul stanga-dreapta, prin definitie dezbinator, si abordarea de catre acestea a unei perspective unificatoare, devenind avertizoare si protectoare ale identitatii si integritatii nationale, ale corpului national. Conceptualistii paradigmei stanga-dreapta au avut scopul de a slabi corpul national, ca si cand stanga si dreapta ar avea functiile de a-l palmui si lovi necontenit, pana il pun la pamant. Asa ceva poate plasmui doar cineva care vrea sa aduca noaptea mintii, cum se urmarea in comunism. In capitalism esenta este aceeasi, dar pentru variatie putem spune ca se vrea ca oamenii sa devina eunuci ai mintii.   

Repartajarea atributiilor Presedintelui si Guvernului

Cred ca in orice schimbare trebuie sa existe un punct fix, din care sa se mentina stabilitatea si sa se previna haosul, care nu recunoaste culorile politice si ii poate inghiti pe toti.

Dupa parerea mea, institutia prezidentiala poate juca acest rol, de stabilitate in instabilitate (se pot folosi si alte formule mai blande sau mai inspirate), si cred ca revizuirea Constitutiei tocmai acest lucru ar trebui sa-l faca, sa protejeze pozitia presedintelui de partizanatul partidelor.

Basescu si Iohannis au expus ei insisi institutia prezidentiala, prin inrolarea politica si arogarea statutului de presedinte jucator, doua lucruri care fac imposibila functia prezidentiala constitutionala de moderare interinstitutionala, care presupune impartialitate. La noi impartialitatea presedintelui este o minciuna constitutionala, atata timp cat presedintele ramane dependent de partidul care l-a propulsat.

Daca ne uitam la prezidentialismul american, si pe acesta il poate disloca multipartidismul, provocand instabilitate politica. Dar si semiprezidentialismul nostru are acelasi potential haotic, el copiind parca prezidentialismul american. Liviu Dragnea parca ar fi o clona a lui Donald Trump, aceleasi excese deconcertante, aceleasi scandaluri politice, care erup precum un vulcan.

Guvernele se pot schimba in serie la cateva luni, cum face si Dragnea. Dar chestia asta nu are cum sa tina mult, cu toata majoritatea parlamentara pe care o are, ea provoaca alegerile anticipate, opozitia fiind la fel de patimasa si dispusa la actiuni deconcertante, care ii pot contrazice pana si simtul de autoconservare.

Cu toata democratia, prezidentialismul si multipartidismul nu se prea pupa cu stabilitatea politica pe termen lung. Acest lucru se poate intampla doar in sisteme monopartidiste, care nu sunt insa democratice. Scoaterea presedintelui din dualitatea guvernarii mi se pare cea mai fezabila solutie. Bicefalia executiva bicolora presedinte-guvern si co-guvernarea bicolora presedinte-guvern vor fi intotdeauna ca un balaur cu doua capte care se lupta intre ele.

Poate, si prin aceasta imi amendez o idee anterioara, functiei de reprezentare a presedintelui, care implica mediul extern, ar trebui sa-i ramana politica externa, iar atributele de politica interna sa fie translatate la guvern. Decretele prezidentiale de numire-destituire premier si ministri sa aiba la baza rezultatele unui scrutin electoral, vot parlamentar si/sau, respectiv, propunerile premierului.

Iesirea din zodia “Doua Romanii”: Modificarea Constitutiei si sistemul semiparlamentar. Echilibrarea prin dezechilibrarea puterilor executive

Sistemul politic semiprezidential din Romania ofera o realitate deloc imbucuratoare. Partajarea puterii executive intre presedinte si guvern a dus in ultimele aproape doua decenii la situatii de necoabitare, care au divizat Romania politica. Castigarea alegerilor prezidentiale si legislative de catre culori politice diferite au facut ca una din Romanii sa sustina presedintele, cealalta Romanie guvernul. Aceste rezultate electorale au pus in necoabitare cele doua ramuri ale puterii executive, fapt anormal pentru mersul inainte. Necoabitarea executiva dintre stanga si dreapta, indiferent de pozitia executiva pe care fiecare o ocupa, presedintie sau guvern, se reflecta in fragilitatea stabilitatii politice si proiectelor pe termen lung. Pentru a construi insa durabil este nevoie de o forta politica unitara si puternica. Apoi vin celelalte. Chinezii, care au batut toate recordurile de crestere si de salt inainte, au solutia inteligenta de impletire a fortei monopartidismului cu forta pluralismului economic Rezultatul? Profitul capitalismului chinez il surclaseaza pe cel al capitalistilor capitalisti! Probabil ca expresia daca nu ai un chinez sa-l cumperi va lua locul in deceniile urmatoare celor consacrate in sute de ani.          

Dar si Romania are o posibilitate, printr-o modificare constitutionala corespunzatoare, ca, pastrandu-si multipartidismul, sa aiba o forta politica si executiva puternica. Noi vorbim de separatia si echilibrul puterilor, in sensul lui Montesquieu. Dar nicaieri nu scrie si democratia nu conditioneaza ca acolo unde exista doua ramuri ale puterii executive acestea sa fie in echilibru. Sistemul politic american este prezidentialism pur, in care presedintele este si sef al guvernului. Sistemul politic francez este semiprezidential, cu defalcarea pe doua ramuri executive, presedinte si premier, cu o partajare relativ in echilibru. Dupa el mergem si noi. Sistemul politic italian este parlamentar, presedintele fiind ales de catre parlament. Dar exista si sistemul semiparlamentar, care nu e in echivalenta semantica cu cel semiprezidential, cum am fi tentati sa credem. Specificul acestui caz rezida in dezechilibrul functional al celor doua ramuri executive, in favoarea guvernului. Exemplul cel mai elocvent este al Germaniei, unde cancelarul are toata sau aproape toata puterea executiva. Presedintelui, care nu este ales de populatie, ci de un for electiv (Adunarea Federala), ii sunt rezervate rolul de reprezentare si alte cateva atributii (promulgare legi, numire-destituire cancelar in urma unui vot parlamentar si la fel ministrii la propunerea cancelarului, gratieri).

Am enumerat tipurile democratice de sisteme politice, bazate pe multipartidism, pentru a avea o imagine asupra functionalitatii acestora, de functionalitate aproape egala sau comparabila, dar si pentru a sesiza ca particularitatile sunt liber alese, in raport de conditiile din fiecare tara occidentala. Nu cred ca Romania poate sa mearga la nesfarsit cu aceasta harmalaie si obstructie intre stanga si dreapta, cu efect de “un pas inainte, doi pasi inapoi”. La ce ii folosesc presedintelui Iohannis atributele functiei de coordonare a politicii externe si de securitate si subordonare a structurilor de forta – care inseamna cam jumatate din puterea executiva, de contrabalansare a celeilalte jumatati detinute de guvern -, cand nu are majoritate parlamentara? Mi se pare mult mai productiva detinerea cvasitotala a puterii de catre guvern, reabilitand propozitia potrivit careia “guvernul guverneaza”. Cred ca am putea lua exemplul german, cu nuanta ca presedintele sa fie ales de populatie, din ratiuni de stabilitate a exercitiului prezidential, de prevenire a folosirii politicianiste a majoritatii parlamentare impotriva sefului statului (exceptand situatiile clasice, care au fundamentarea necesara). Ceea ce se intampla acum, golirea functiei prezidentiale de continuturi guvernamentale, mi se pare o oportunitate si o sansa pentru sistemul semiparlamentar si stabilitate functionala, in acceptiunea de “echilibrare prin dezechilibrare” a puterilor executive. Cred ca prin ducerea la guvern a coordonarii politicii externe si de securitate, impreuna cu institutiile pendinte, si pastrarea pentru presedinte a functiei de reprezentare, dupa model german, ar face din seful statului un adevarat pater constitutional, fara apartenenta partidista, deci impartial. Daca functia de moderator a fost compromisa, sper ca cea de reprezentare si neutralitate politica chiar va functiona. Desigur, o varianta de evitare a politicianismului necoabitarii ramane in continuare posibilitatea de a renunta la decalarea alegerilor prezidentiale si parlamentare. Dar cred ca mandatul prezidential trebuie sa fie mai mare decat cel parlamentar, din aceleasi motive, de sanse si stabilitate. 

Riscurile recroirii inadecvate a legilor sigurantei nationale: Politizarea SRI prin demilitarizare si transformarea MI in “moasa comunala”

Apropiata perspectiva de innoire a legilor sigurantei nationale pare sa fi retrezit patimi  politice dormitande privind posibilitatea de crestere a clientelizarii acestora prin recroire. Noul in sine nu este niciodata o garantie, doar sensul este cel care face diferenta intre intarire si subrezire. 

Daca suntem de acord ca detinerea informatiei inseamna putere, iar absenta ei slabiciune, este de la sine inteles ca doar o structura unitara ca organizare si cuprinzatoare ca abilitare va face ca un serviciu national de informatii interne sa fie puternic si eficient. Pe aceasta tema, senatorul Traian Basescu, presedintele PMP, a exprimat, marti, la TVR 1, cateva opinii corecte, dupa parerea mea, cum ar fi corelatia dintre nivelul de finantare si capacitatea de performanta in activitatea serviciilor secrete si interzicerea zonei de afaceri private pentru angajatii acestor servicii. Cel putin ultima problema eu asa am inteles-o, pe palierul individual-privat. Pe cel institutional este o alta chestiune, de potentiala autofinantare. Pe acest subiect, nu trebuie sa iesim din uzualitati generale sau sa inventam reguli noi.

Altceva din declaratiile lui Basescu mi se par ca ies din filosofia “intarire prin innoire”. Demilitarizarea serviciilor secrete si externalizarea postei militare si brigazii antitero, propuse de Basescu, au, in mod categoric, un iz de filosofie indezirabila, de “subrezire prin innoire”, opusa celei dezirabile, amintite. “Au de făcut (n.r. – parlamentarii) un lucru fundamental: demilitarizarea serviciilor secrete (…)”, a sustinut Basescu. “Serviciile secrete fac nişte servicii care nu sunt ale lor. Pentru ce face poştă militară SRI-ul? Pentru ce este brigada antitero la SRI, în loc să fie la Ministerul de Interne? Ei să dea informaţii şi brigada antitero să acţioneze de la Ministerul de Interne”, a afirmat fostul presedinte al Romaniei.  

Demilitarizarea serviciilor secrete are avea mai multe consecinte debilitante.  Ierarhia, responsabilitatea, onoarea, disciplina scl nu vor mai fi sub autoritatea legii militare. Apolitismul va iesi si el de sub incidenta regulii de fier a interdictiei militare. Intrarea in civilie, comercializarea politica sau alte pacate lumesti nu sunt lucruri pe care, ca cetateni, ni le dorim la un serviciu secret. Nimic nu se compara cu sentimentul ca siguranta cetateanului si a comunitatii se afla in mainile unor fii ai patriei. De ce sa facem din MI un fel de moasa comunala, care sa faca de toate, cand si asa are destule pe cap? Posta militara este o functie teribil de importanta, nu vreau sa adjectivez, dar ea implica securitatea informatiilor, care este vitala.

Iar brigada antitero… Chiar brigazii antitero vrem sa-i stricam locul, care este cel mai potrivit unde se afla, marind decalajul intre informatie si reactie?! Tranzitul informatiei antiteroriste de la SRI la MI consuma timp, este intarzietor, intr-o lupta in care fiecare clipa conteaza. Cand, in urma cu nu prea multa vreme, CIA a anuntat ca-si formeaza forte militare proprii de reactie antiterorista in teatrele militare din Orientul Mijlociu, cu motivatia de a avea mai multa independenta, mobilitate si eficienta in lupta antiterorista, am inteles ca diferenta intre CIA si Pentagon nu mai este intre militarizare si demilitarizare, ci ca ea tine de proportile si natura militarizarii.