O iluzie devastatoare: “Al doilea razboi rece”

Exista o miza ascunsa a initierii unui al doilea razboi rece, dar acesta din urma este o iluzie, care s-ar putea sa fie devastatoare pentru initiatori. Esecul, care se prefigureaza, unui nou razboi rece va mari lista esecurilor occidentale, datorate unor decizii politice dintre cele mai proaste, cu impact strategic. El se va adauga esecului Brexitului, de acum sau de mai tarziu, esecului acoperirii gaurilor negre din economia americana cu parti smulse abuziv din PIB-urile altor tari prin impunerea de renegocieri comerciale si de mariri de taxe vamale si/sau esecului angajarii anglo-americanilor in razboiul terorist sub steag fals din Siria si Irak. Criza de sistem nu mai poate fi ascunsa, reformele structurale, politice si economice, nu mai pot fi escamotate. Vestul are nevoie imperativa de refondare si reinventare, dupa exemplul din Est, de „glasnost” si „perestroika”.

Intr-adevar, initiatoarea este aceeasi, Marea Britanie, care a declansat razboiul rece prin discursul instigator al lui Winston Churchill. La 4 martie 1946 (din nou 4 martie, care pare sa fie o slabiciune numerologica pentru conspiratori), fostul premier britanic (1940-1945, ulterior si intre 1951-1955) si presedintele american, Harry Truman (1945-1953), calatoreau impreuna din Washington la Jefferson City, Missouri, unde, a doua zi, Churchill avea sa rosteasca celebrul sau discurs de la Universitatea Westminster din Fulton. Peste exact 72 de ani mai tarziu, premierul britanic de azi, Theresa May, a declansat operatiunea “Skripal”, care, in autoiluzionarea sa, la care s-a alaturat presedintele american, Donald Trump, se spera sa provoace un al doilea razboi rece, de izolare internationala a Rusiei, care sa le aduca imensele avantaje unilaterale ale celui precedent.

Greselile Statelor Unite si Marii Britanii s-au tinut insa lant, de la desconsiderarea noii lumi multipolare, care din niciun punct de vedere nu mai poate fi intoarsa la bipolarism (si cu atat mai putin la unipolarism), la falsa evaluare privind Rusia, care sub niciun indicator nu se identifica cu defunctul sovietism, pana la evidenta ca niciun criminal sau atentator nu-si lasa semnatura la locul faptei, mai ales cand se invoca implicarea unor servicii secrete. Ele au facut ca premierul britanic Theresa May sa esueze lamentabil in incercarea ei de a convinge fara probe, deci propagandistic, opinia publica internationala ca Rusia s-ar face vinovata de otravirea fostului dublu agent rus, Serghei Skripal, si a fiicei sale Iulia, cu neurotoxina sovietica Noviciok.

Cred insa ca nu trebuie sa omitem sau sa minimalizam nici rolul fostului presedinte Barack Obama in germinarea “noului” razboi rece la final de mandat, in decembrie 2016, prin deschiderea seriei expulzarilor de diplomati rusi, cu motivatia ca Rusia s-ar fi amestecat in alegerile prezidentiale din SUA, din acelasi an. Coroborarile arata ca “al doilea razboi rece” este o conspiratie comuna si etapizata, americanii contribuind cu teoria “imixtiunii”, iar britanicii cu cea a “otravirii”. Opinez, de asemenea, ca de fapt razboiul rece nu a incetat nicio clipa, ci doar a iesit din faza de sub acoperire, in care a intrat dupa 1989-1991, si a intrat intr-o a doua faza deschisa, catre care s-a evoluat gradual si tatonat, cu salturi in 2014-2016-2018.  

Trecerea la cea de-a doua faza deschisa a razboiului rece nu a avut, prin urmare, un caracter spontan, determinat evenimential, ci unul planificat si coordonat. Motivatia reala a iesirii de sub acoperire a razboiului rece este, dupa parerea mea, nerecunoasterea sau respingerea deschisa a procesului crescand si definitoriu, care se afla in centrul noii epoci si pentru mult timp, care este cel al multipolarismului. Afirmarea mai multor poli de putere mondiala, pe care lumea este in curs de reasezare si, prin aceasta, de echilibrare, este un proces legitim, inevitabil si ireversibil, in care aspiratiile multor popoare si natiuni sunt pe deplin indreptatite de numarul populatiei si dimensiunea teritoriului, dar si de substantialele lor contributii culturale si civilizationale, unele milenare sau multiseculare, la istoria umanitatii.  

Ceea ce se observa la asa-zisul “al doilea razboi rece” este ca promotorii lui sunt extrem de proactivi si de inventivi de pretexte, in timp ce tinta lor este reactiva, o asimetrie atitudinal-comportamentala de care primii par sa se simta incurajati. Nu cred insa ca pentru multa vreme. Foarte probabil rusii au probele privind adevaratii atentatori, dar anuntarea lor este o chestiune de oportunitate si de securitate pentru vietile celor doi rusi care au fost victimele otravirii. De fapt, cel mai mare risc pentru vietile acestora este cat timp ei se afla izolati in spital, unde ar putea sa se petreaca adevarata crima. Daca este adevarat ca Serghei a trimis inaintea otravirii o scrisoare la Moscova in care a cerut sa fie reabilitat, se vor schimba toate pistele de ancheta. Rusia a inceput propria ancheta, in care o prioritate este de a obtine de la autoritatile britanice dreptul de vizitare consulara a cetateanului rus Iulia.

Epurarea etnica a teritoriilor SUA si Marii Britanii de cetatenii rusi rezidenti pare sa aiba la origine o obsesie “preventiva” de realpolitik, de prevenire a reciprocitatii posibile de tratament inamical, potrivit unei gandiri decazute de genul “ce-ti fac eu tie, tu sa nu poti sa-mi faci mie”. Astfel de lovituri diplomatice preventive sau de diplomatie neagra au fost evocate, deseori, ca mijloc scuzabil in atingerea scopului politic, de catre fostul secretar de stat american Henry Kissinger, acuzat de catre adversari de crime de razboi. Ca o paranteza, Brucan al nostru avea a teorie mai incifrata, ca la prima vedere nu-ti dadeai seama ca era vorba de clasica “scopul scuza mijloacele”, prin care damaroianul afirma: “In politica trebuie sa castigi”.

Nu numai epurarile etnice si religioase indreptate impotriva rusilor si islamicilor pledeaza in sensul razboiului diplomatic “preventiv”, ci si izolarea geopolitica, prin inconjurarea cu diverse “ziduri”, fizice, digitale, de vize, de abolire sau restrictionare a libertatii de circulatie a persoanelor (v. Brexit) etc. Astfel de masuri specifice societatilor inchise si/sau regimurilor totalitare, ca materializari ale sindromului de societate asediata, tradeaza un grad ridicat de constientizare a unor pericole speciale, pe care le practica sau care decurg din interactiuni si reciprocitati ostile (la limita, pot fi considerate si ca o deconspirare implicita).     

Un “al doilea razboi rece” nu ar mai avea un caracter global, ci mai degraba unul bilateral, pentru multe motive, pe care nu le dezvolt aici (dar hai sa amintesc doar unul, ca stapanii de sclavi G. Washington, B. Franklin si Th. Jefferson – in timp ce ultimul scria, ca o culme a ipocriziei, ca toti oamenii se nasc egali, el avea 200 de sclavi negri, sic! – au manevrat “independenta”, ca un joc de prostire a americanilor, in interesul colonial al Coroanei britanice), relatia speciala dintre Marea Britanie si SUA poate fi privita ca expresie a unui tot sau mix de interese financiare si coloniale.

Un prim efect asupra americanilor al unui “al doilea razboi rece”, pe care si-l doresc si incearca neobosit sa-l provoace, va fi similar pișării (în) contra vântului, cum spune plastic o zicala vulgara, pe care o citez doar pentru o mai buna intelegere.  Un “al doilea razboi rece” va face ca relatia bilaterala dintre SUA si Coreea de Nord pe tema  denuclearizarii peninsulei coreene sa isi pierda mult din continut si relevanta, sa devina marginala in favoarea unui cadru multilateral sau a unei abordari de posibil bloc. Explicit, un razboi rece inseamna tabere militare opuse, dar si o activare a unui nescris articol 5 (v. Carta NATO) de aparare colectiva de catre Est, cunoscand ca un atac asupra oricarui stat estic ar insemna un atac asupra unui presupus bloc militar din Est, care nu exista in prezent (si de care nici nu este nevoie), dar spre care SUA imping in mod inconstient si contrar intereselor lor.   

Un al doilea efect devastator va fi daca SUA isi vor restrange relatiile si integrarea din emisfera nordica si le va redirectiona spre sud, o intentie care pare sa rezulte din unele anunturi si manevre politice americane. In acest posibil caz, SUA vor risca o decuplare de principala lor sursa de cultura si civilizatie, care este in acelasi timp si in aceeasi masura si globala. Urmarea, nu am niciun dubiu, va fi un proces de de-competitivizare si de ajungere galopanta la un stadiu acut de subnutritie stiintifica, tehnologica si culturala.

Daca suntem realisti si nu ne impiedicam de scrupule de mandrie, ar trebui sa recunoastem, si unii si altii, ca americanii si-au hranit dezvoltarea pe seama achizitiilor istorice ale europenilor. Incepand cu resursele politice, de cultura politica de la democratia greaca, de civilizatie de la cea romana, si pana la cele de stiinte nucleare si aero-spatiale de azi, americanii si-au tot adaugat valoare de la europeni, de la care au luat-o sub o forma sau alta. Ca ulterior au ajuns sa o foloseasca impotriva europenilor este o alta problema. Nu intamplator, cea mai mare dezvoltare in SUA o au instrumentele financiare si comunicationale, de captare din exterior de resurse si informatii.

In final, scurt, despre Romania. Sa plece din UE? In niciun caz. Unitatea si solidaritatea europene pe care le-am obtinut in aproape trei decenii nu trebuie in niciun fel slabite, ci aparate ca pe lumina ochilor. Ceea ce trebuie sa facem este sa ne alegem viteza potrivita, sugerata de conceptul intelept al “Europei cu mai multe viteze”. Si probabil ca va fi mai inceata, avand in vedere pozitia periferica in raport cu centrul comunitar, dar sa compensam in acelasi timp prin accelerari regionale si in vecinatate, in raport cu alte centre fata de care avem o pozitie proximala, si cu care putem sa ne asociem intr-un alt tip de comunitate, nu adversativa cu prima, ci complementara. Noua abordare compensatorie va trebui sa fie, bineinteles, omniazimutala. O varianta ar fi construirea unei complementaritati intre integrare si asociere (acorduri de liber schimb) sau a doua integrari cu grade diferite de integrare. Orice se poate discuta si inova, importante vor fi nonconflictualitatea intraeuropeana si avantajul reciproc, cat si sa ne inscriem intr-o constructie de tip conector, nu intrerupator, intre Est si Vest.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: