Regele Carol al II-lea si politica fricii: Foaia de parcurs si modelarea contextului de obedienta

09/04/2018

Regele dictator Carol al II-lea si dictatorul nazist Adolf Hitler

“Omagiul” adus regelui Carol al II-lea de catre nume ilustre ale elitei romanesti, in chiar anul prabusirii statal-teritoriale a Romaniei, indica, cred, habarnismul politic al acestora, pe de o parte, si obedienta fata de putere, pe de alta parte.

In opinia mea, aventurierul politic Carol al II-lea cu siguranta ii dispretuia pe romani si, avand in vedere si anturajul sau intim, a modelat un context de obedienta, folosind mai multe unelte si actiuni politice.

Din categoria ultimelor as aminti asasinarea in inchisoare a adversarilor politici, un semnal despre care astazi stim ca se incadreaza in politica fricii.

Cred ca acest personaj detestabil de la varful statului roman a fost la randul lui o marioneta in mainile arhitectilor celui de-al doilea razboi mondial, care a urmat o foaie de parcurs pana in momentul in care, prinsa in clestele Est-Vest, Romania a fost silita sa intre in tabara Germaniei lui Hitler.

Aducerea Romaniei intr-un spatiu politico-diplomatic atat de stramt, practic prin punerea ei la zid, nu ar fi fost posibila daca seful diplomatiei romanesti Nicolae Titulescu nu ar fi fost demis brutal si fara motivatie.

Dar Carol al II-lea a facut, dupa parerea mea, o manevra abila, prin care a urmarit sa nu se mai repete patania regelui Carol I, din primul razboi mondial.

Desi Carol I a vrut sa inscrie Romania in razboi alaturi de Puterile Centrale, si deci alaturi de Germania, votul Consiliului de Coroana, din iulie 1914, a fost potrivnic vointei regelui. Solutia diplomatica ceruta si obtinuta de catre Consiliul de Coroana a fost cea a neutralitatii, dar practic aceasta a pus bazele desprinderii de Puterile Centrale si apropierii si, apoi, alierii, de/cu Antanta, care avea sa se produca in 1916.

https://adriannastase.ro/2018/04/09/sarbatorile-de-pasti-la-cornu/  


Joc imoral şi iresponsabil al acuzaţiilor politice şi militare defăimătoare: SUA “denunţă” un presupus atac chimic sirian. Rusia şi Siria dezmint cu fermitate. „Terţetul consensual” şi decredibilizarea

09/04/2018

 

Bombardament după „atacul chimic”. Cel puţin 14 morţi, după ce baza militară Tiyas a fost lovită de rachete / Siria acuză SUA că ar fi implicate/ Atacul Israelului

Cea mai mare diversiune a Raului este sa te convinga ca el nu exista sau ca faptele sale abominabile sunt savarsite de altii. SUA au “denunțat” un posibil atac chimic al forțelor aeriene siriene în Ghouta Orientală, după ce aceasta a efectuat raiduri de lupta, duminică dimineața, în orașul Douma, impotriva gruparii rebele Jaish al-Islam, pentru a o constrange sa-si paraseasca ultima fortareata de langa Damasc.

In scurtul istoric al evenimentelor de sambata, duminica si luni, in care se inlantuie o noua diversiune si o noua interventie unilaterala, dupa scenariul militar american “creeaza problema si forteaza solutia”, devenit clasic in Orientul Mijlociu, incepand cu invazia SUA in Irak (2003), americanii, evreii si reteaua de rebeli sirieni apar ca protagonisti consensuali. Mai intai, a fost anuntul de sambata, prin care organizatile rebela, umanitara si de observare au acuzat la unison ca Siria ar fi efectuat un atac chimic cu o bomba cu baril continand substante chimice otravitoare asupra civililor din estul provinciei Ghouta, care a provocat 70 de morti, intre care multi copii, si peste 500 de raniti. Initierea intrigii corespunde primei faze, “creeaza problema”.

Au urmat, apoi, pe baza acestui anunt, destul de contradictoriu ca agent chimic (clor, sarin etc.) si ca numar de victime, dezlantuirea, duminica, a presedintelui SUA, Donald Trump, impotriva Rusiei și Iranului, cu acuzatia ca il sprijina pe ”animalul de Assad”, o expresie calculata afectogena, si avertizarea ca va fi ”un pret mare de platit”, o pregatire emotionala a fazei a doua “forteaza solutia”, care avea sa urmeze a doua zi. Luni dimineata, devreme, baza aeriana siriana T-4 (Tiyas) din centrul Siriei a fost atacata cu o lovitura aeriana cu o origine inca neclara, soldata cu 14 morti. Televiziunea publica siriana a declarat luni ca SUA sunt suspectate ca au lovit baza aeriana. SUA au negat insa orice responsabilitate, dand “asigurari” ca fortele lor armate “nu efectueaza lovituri aeriene in Siria”.

Negatia americana este insa, in cel mai bun caz, o “amnezie” de moment. In urma cu un an, pe 7 aprilie, SUA au lansat atacul cu rachete Tomahawk asupra bazei aeriene siriene de la Shayrat, dupa un scenariu identic, cu intriga si afectogenie similare (v. atacul cu gaz sarin, decontat fraudulos lui Assad, din orasul sirian Idlib, despre care Trump a spus ca este o “rusine pentru umanitate” – Doamne!, cum nu clipea nici Obama cand invoca “umanitatea” (sic!). Tot luni, in scenariul militar anti-sirian si pro-terorist s-au inscris si evreii. Armata rusa a declarat, luni, ca doua avioane de razboi israeliene F-15 au efectuat lovituri asupra bazei aeriene siriene T-4, situata intre Homs si Palmyra. Loviturile israeliene au fost facute cu opt rachete teleghidate din teritoriul Libanului, fara a intra in spatiul aerian al Siriei. Sistemele de aparare aeriana ale Siriei au doborât cinci din cele opt rachete trase.

Scopul politic si militar al noii diversiuni “chimice” a tertetului consensual amintit este limpede, sa blocheze sau sa intarzie eradicarea ultimului focar terorist de langa Damasc, un cap de pod de unde sunt lansate sistematic atacuri teroriste asupra fortelor armate nationale, populatiei civile si infrastructurii militare, administrative si rezidentiale din capitala siriana. Practica sau “slabiciunea” SUA pentru acuzatii care intra sub incidenta dreptului international, cum sunt detinerea sau folosirea de arme chimice, nu este intamplatoare. Explicatia recursului de catre SUA la tactica de culpabilizare a unor tari care nu se supun vointei sale sau care sunt planificate sa devina tinte ale atacurilor sale militare este simpla. SUA vor sa provoace emotia internationala, pe care sa o canalizeze impotriva tintelor sale politice sau militare. Rusia si Siria au respins cu fermitate acuzatiile despre un pretins atac chimic al armatei siriene, care intr-o operatiune militara terminala, precum cea de infrangere ireversibila a ultimelor ramasite teroriste din orasul Douma, nu ar avea nicio ratiune de razboi, in orice tip de razboi posibil, nu numai in cel din Siria. Diplomatia rusa a denuntat ca “rapoartele” despre un atac chimic lansat de forțele siriene au fost ”fabricate” pentru a servi ca pretext pentru o posibila intervenție militară în Siria.

PS/NB: Ultima Ora: Specialiştii ruşi care au anchetat la Douma, unde regimul sirian este acuzat că a lansat un atac chimic împotriva rebelilor, nu au găsit „nicio urmă” de substanţă chimică, a declarat, luni, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. / Intrebari-consecinta sau idei de dezbatere pentru opinia publica (ca pentru o posibila agenda a ONU, sunt total sceptic): 1. Oare nu este inca foarte limpede ca inventorii de scenarii criminale, urmate cu morti si raniti reali (sau cu otraviti reali, apropo de cazul Skripal) sunt si criminalii reali? 2. In astfel de cazuri, care este sau ar trebui sa fie sanctiunea de drept international?