Flagrant diplomatic: Persona non grata la ONU si substituitoare a autoritatii oficiale a Casei Albe

16/04/2018

Ambasadoarea Nikki Haley: ”Dacă regimul sirian folosește din nou acest gaz toxic, Statele Unite sunt cu armele încărcate”

In timp ce oficialii de la Casa Alba, Departamentul de Stat si Pentagon urmaresc de dupa perdele reactiile si ce se intampla dupa loviturile militare ilegale aplicate Siriei cu rachete si bombe de pe navele americane din Marea Mediterana si din Marea Rosie, doua evenimente foarte tulburi, la limita Conventiei diplomatice de la Viena si Constitutiei SUA, o implica nemijlocit, ca protagonista, pe Nikki Haley, ambasadoarea Statelor Unite la Natiunile Unite.  

Primul act al ambasadoarei Haley se refera la proferarea de la tribuna Natiunilor Unite de amenintari de folosire a fortei impotriva Siriei, un stat suveran si independent, membru cu drepturi egale, alaturi de celelalte 192 de state membre, ale celei mai importante organizatii din lume, a carei responsabilitate primordiala este pacea mondiala si care este sursa de drept international.

Dupa atacul nefondat din cursul noptii asupra Siriei, pentru un presuspus atac cu arme chimice la Douma, cu un presupus autorat al Damascului, ambasadoarea Haley a amenintat, sambata, in cadrul reuniunii de urgenta a Consiliul de Securitate, ca Statele Unite sunt pregatite sa declanseze noi lovituri in cazul unei alte acuzatii de “atac chimic”, adica la fel de neprobat si de inscenat.

“Daca regimul sirian foloseste din nou acest gaz otravitor, Statele Unite sunt pregatite sa loveasca din nou”, si-a sustinut ambasadoarea amenintarea razboinica de la tribuna forumului mondial al apararii pacii. In mod flagrant, Haley a intrat inadmisibil in contradictie cu Carta ONU si cu rolul ei de ambasadoare la Natiunile Unite.

Daca in mod firesc unui ambasador care a abuzat Conventia diplomatica de la Viena i se arata cartonasul galben de atentionare sau cartonasul rosu de recuzare, la fel de indreptatita ar fi si considerarea ambasadoarei Haley drept o persona non grata la ONU. De altfel, in deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Gueterres, a adresat un apel membrilor Consiliului de Securitate sa “actioneze in acord cu Carta Natiunilor Unite si in cadrul dreptului international “atunci cand in cauza sunt “pacea si securitatea”.

Al doilea act flagrant a survenit luni, cand ambasadoarea Nikki Haley a facut declaratii care exced fisa postului sau de la ONU, substituindu-se autoritatilor oficiale ale sefilor Casei Albe, Departamentului de Stat si Pentagonului, ori atributiunilor purtatorilor de cuvant ai acestora. Intr-o discutie, duminica, la canalul de televiziune Fox News, Haley s-a aventurat imprudent sa sustina ca SUA nu-şi vor retrage trupele prezente pe teritoriul sirian până când obiectivele care stau în faţa lor nu vor fi fost atinse.

Ea a enumerat si trei obiective pe care Washingtonul le-ar urmari: să aibă certitudinea că nicio armă chimică nu poate fi folosită într-un mod ce ar constitui o ameninţare pentru interesele SUA; ca gruparea jihadistă Statul Islamic să fie învinsă şi ca SUA să poată supraveghea activităţile iraniene. Intr-un comunicat al Casei Albe privind Siria, se declara insa foarte transant: „Misiunea americană nu s-a schimbat”, trupele se vor întoarce „cât mai curând posibil”.

Reclame

Donald Trump: Discursul belicos, eclipse de memorie

16/04/2018

Presedintele SUA, Donald Trump Foto: Guliver / Getty Images

In discursul sau belicos, prin care anunta ca a ordonat atacarea Siriei, si oarecum incalcit, prin bălălăiála prin doua secole, presedintele SUA, Donald Trump, a avut cateva eclipse de memorie. Una dintre aceste eclipse ale memoriei prezidentiale are loc cand Trump se refera la pericolul “unic” al armele chimice prin provoacarea de “suferinte inspaimantatoare” si “devastarea pe scara larga chiar in cantitati mici”.

Afirmatia lui Donald Trump a fost inexacta, tendentioasa si o minciuna prin omisiune, in scop de ascundere. Sub lustruiala aparentei de onorabilitate, seful Casei Albe a ascuns doua arme de nimicire in masa in utilizarea si respectiv provocarea carora SUA au fost istoric direct implicate si responsabile. Arma nucleara pe care SUA au folosit-o pentru nimicirea in masa a civililor din orasele japoneze Hiroshima si Nagasaki, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, a provocat cel putin tot atata oroare ca arma chimica utilizata in primul razboi mondial, desi raul prin ucidere in masa nu are grade de comparatie. A doua arma de nimicire in masa trecuta sub tacere de presedintele Trump este arma terorismului global, utilizata in secolul nostru, cu concursul predecesorului Obama. Terorismul trebuie reclasificat si inclus in categoria armelor de nimicire in masa. 

O alta eclipsa de memorie a avut loc in finalul discursului, cand presedintele american Donald Trump le-a cerut tuturor americanilor sa spuna o rugaciune pentru razboinicii SUA din Orientul Mijlociu. Dar in ce limba si in ce religie? Se potrivesc ele cu cele ale lui Trump? Intrebarile isi au rostul lor, cunoscand mozaicul imigrationist din SUA. Pe de alta parte, toti stim raspunsul la intrebarea referitoare la cine a fost Dumnezeul Babilonului, care i-a corupt prin preacurvia pierzaniei pe locuitorii sai. Da, coruptia inseamna preacurvie, unul din pacatele capitale care strica sufletele oamenilor si se afla pus la index in decalog. Cum suntem la putin peste o saptamana de la sarbatoarea ortodoxa a Pastelui, sa ne inscriem si noi in cererea aliatului si partenerului nostru strategic si sa spunem o rugaciune pentru militarii americani din tara Damascului Sf. Pavel si intoarcerea lor cu bine cat mai curand acasa. Si sa reflectam la pilda si indemnul lui Iisus Hristos: Casa Tatalui Meu este o casa de rugaciune. Nu faceti din ea o pestera de talhari.