Coridor pentru retragerea rusilor din Transnistria: Momeala ucraineana sau basarabenii isi fac de lucru?

 

Transnistria (Republica Moldova)

Fara indoiala ca aducerea Transnistriei in NATO si UE o data cu Republica Moldova, ca parte integranta a statului moldovean, ar fi un trofeu teritorial nesperat pentru Washington si Bruxelles, prin ducerea granitei integrarii pe Bug si incorporarea unui teritoriu care istoric si demografic este rusesc.

Faptul ca nu exista o alta cale de a aduce Republica Moldova in cele doua organizatii occidentale decat prin reunificarea cu Romania a devenit cat se poate de limpede. Chiar si pentru Statele Unite, al caror ambasador la Chisinau sustinea sus si tare, pana nu de mult, ideile independentei, cu insinuare spre Romania, si integritatii, cu bataie spre Rusia.    

Pana la urma, un teritoriu al unui stat luat sub autoritatea geopolitica occidentala este un teritoriu bun luat, un castig, indiferent daca este mai mare sau mai mic. Aceasta problema a dimensiunii teritoriale a reunificarii depinde de cele doua capitale romanesti, Bucuresti si Chisinau, cat si de Moscova, nu in ultimul rand.

Problema pentru Romania ar fi ca reunificarea cu Transnistria in componenta Republicii Moldova ar excede limitele denuntarii pactului Ribbentrop-Molotov si ar da nastere la o alta problema si o alta interpretare, care, imediat sau in timp, se pot transforma intr-o vulnerabilitate geopolitica. Mai simplu spus, Romania nu are de ce sa se lege la cap cu un teritoriu care nu a fost niciodata romanesc, visul reunificarii trebuind sa fie strict legat de reintrarea in frontierele istorice romanesti.

Pe aceste considerente teritoriale istorice si de oportunitate a reunificarii, anuntul de azi al Kievului potrivit caruia Ucraina este gata sa ofere Rusiei un coridor pentru retragerea trupelor rusesti din Transnistria nu l-am vazut decat ca pe o momeala pusa intr-o undita straina. Chisinaul si Kievul rezoneaza pe revenirea Transnistriei in cadrul statului unitar Republica Moldova, cu nuanta moldoveana ca susţine acordarea unui statut special regiunii transnistrene. Dar cu sau fara statut special, dreptul istoric nu se schimba. Ruperea Basarabiei de patria mama a fost o facatura nazisto-sovietica, iar alipirea Transnistriei rusesti la Basarabia romaneasca a fost o facatura sovietica. Privind de o parte si de alta a Prutului, dar si de o parte si de alta a Nistrului, normal, din punct de vedere al dreptului istoric, ar fi sa fie denuntate ambele facaturi.      

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: