Summitul crizei nucleare: Cat de grea va fi valiza politico-diplomatica a lui Trump la intalnirea cu Kim?

Varşovia, potenţială gazdă a viitoarei întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong-Un. FOTO: Preluare dupa jurnalul.ro

In saptamana intalnirii celor doi presedinti coreeni, Kim si Moon, Coreea de Sud a decis sa opreasca emisiunile de propaganda la granita cu Coreea de Nord. “Sperăm că această decizie va duce la încetarea atacurilor propagandistice din ambele state și va contribui la crearea condițiilor necesare unui climat de pace, a unui nou început”, a explicat ministrul sud-coreean al apărării.

Summitul intercoreean va avea loc vineri, in zona neutra de demarcatie, la Panmunjon, unde la sfarsitul razboiului intercoreean a fost semnat, in 1953, armistitiul dintre cele doua Coreei. In memoria colectiva, Panmunjonul este asimilat cu fostul zid al Berlinului.

Foarte probabil summitul Kim-Moon va aduce un progres semnificativ si, sper, ireversibil in relatiile de securitate dintre cele doua Coreei. Argumentul ca ambele state ale unui popor unic impart aceeasi casa peninsulara, a carei integritate si perenitate trebuie sa o realizeze impreuna, este de departe cel mai puternic. Mult mai preocupant este summitul dintre Kim si Trump, de la inceputul lunii iunie.

Comparativ, in orice analiza panoramica privind relatiile extrem de tensionate dintre Coreea de Nord si SUA, ca urmare a crizei nucleare nord-coreene, apare ca foarte vizibil ascendentul simpatetic de care Kim se bucura, in urma anuntului nuclear de sambata. Liderul de la Phenian a anuntat suspendarea testelor cu arme nucleare si rachete balistice intercontinentale, precum si inchiderea unui poligon nuclear din nordul tarii. Incepand cu SUA, gestul a fost aplaudat de toate marile puteri, ceea ce explica decalajul de simpatitudine.  

Kim si-a insotit anuntul cu motivatia că „în faza actuală, când naţiunea noastră s-a ridicat la statutul de centru de putere politică şi militară, concentrarea asupra construcţiei economiei bazate pe socialism este linia strategică a partidului”. Suspendarea testelor racheto-nucleare este al doilea pas inainte facut de Kim, dupa cel prin care si-a asumat denuclearizarea, daca in schimbul acesteia va primi garantii de securitate pe masura, de neclintit, masurabile si verificabile pe teren.

Prin cele doua actiuni de dezangajare, Kim s-a plasat in varful verticalei initiativelor strategice. Totul va depinde de reactiile de rapuns, mai précis, de ce va pune Trump in balanta pentru a compensa concesiile anuntate de Kim. Cam asta e balanta, pe un taler concesiile nord-coreene, pe celalalt, compensatiile americane. Altfel spus, valiza politico-diplomatica a lui Trump la intalnirea cu Kim ar trebui sa fie suficient de grea, continand propuneri substantiale si comparabile.

Riscul ca valiza lui Trump sa fie goala sau prea usoara poate fi similar cu esecul sau blocarea dezangajarii militare si nucleare, care ar trebui privita pe cele doua zone comunicante din Pacific, Pacificul de Est si Pacificul de Vest. Daca dezescaladarea va avea loc intr-o parte, ea ar trebui sa se transmita comunicant in cealalta parte. Deocamdata, doar dezescaladarea intercoreeana este predictibila. Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca stiinta armelor nucleare si balistice este ca cea a mersului pe bicicleta, o data invatata, nu se uita niciodata, oricand putand fi exersata.

Criza eurorachetelor, inceputa in 1983, si summitul Gorbaciov-Reagan, din 1986, care in ciuda suisurilor si coborasilor au dus in cele din urma la asumarea reciproca a optiunii “dublu zero” si semnarea Tratatului INF in 1987, sunt doua evenimente educationale pentru negocierile nucleare. Daca, aparent, Reagan s-a dus cu valiza goala la Rejkjavick si discuțiile s-au prăbușit în ultimul moment, ele au permis totuși partilor americana si rusa sa descopere amploarea concesiilor pe care cealaltă parte era dispusă să le facă, ceea ce a stat la baza progresului si finalizarii ulterioare.

In opinia mea, summitul nuclear dintre Trump si Kim ar trebui despovarat de orice alte subiecte colaterale. Masurile de o parte si de alta sa fie din acelasi domeniu si din aceeasi clasa, de aceeasi natura si la aceeasi scara de proportionalitate. Tema sanctiunilor economice, care ar putea sa fie tentanta pentru americani in negocierile cu nord-coreenii, asa cum a fost cea a drepturilor omului in negocierile cu rusii privind eurorachetele, dar care a fost la originea blocajelor initiale, trebuie sa aiba o agenda separata de cea a securitatii. Oarecum pe modelul ”cosurilor” (v. Helsinki).    

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: