Iesirea din zodia “Doua Romanii”: Modificarea Constitutiei si sistemul semiparlamentar. Echilibrarea prin dezechilibrarea puterilor executive

Sistemul politic semiprezidential din Romania ofera o realitate deloc imbucuratoare. Partajarea puterii executive intre presedinte si guvern a dus in ultimele aproape doua decenii la situatii de necoabitare, care au divizat Romania politica. Castigarea alegerilor prezidentiale si legislative de catre culori politice diferite au facut ca una din Romanii sa sustina presedintele, cealalta Romanie guvernul. Aceste rezultate electorale au pus in necoabitare cele doua ramuri ale puterii executive, fapt anormal pentru mersul inainte. Necoabitarea executiva dintre stanga si dreapta, indiferent de pozitia executiva pe care fiecare o ocupa, presedintie sau guvern, se reflecta in fragilitatea stabilitatii politice si proiectelor pe termen lung. Pentru a construi insa durabil este nevoie de o forta politica unitara si puternica. Apoi vin celelalte. Chinezii, care au batut toate recordurile de crestere si de salt inainte, au solutia inteligenta de impletire a fortei monopartidismului cu forta pluralismului economic Rezultatul? Profitul capitalismului chinez il surclaseaza pe cel al capitalistilor capitalisti! Probabil ca expresia daca nu ai un chinez sa-l cumperi va lua locul in deceniile urmatoare celor consacrate in sute de ani.          

Dar si Romania are o posibilitate, printr-o modificare constitutionala corespunzatoare, ca, pastrandu-si multipartidismul, sa aiba o forta politica si executiva puternica. Noi vorbim de separatia si echilibrul puterilor, in sensul lui Montesquieu. Dar nicaieri nu scrie si democratia nu conditioneaza ca acolo unde exista doua ramuri ale puterii executive acestea sa fie in echilibru. Sistemul politic american este prezidentialism pur, in care presedintele este si sef al guvernului. Sistemul politic francez este semiprezidential, cu defalcarea pe doua ramuri executive, presedinte si premier, cu o partajare relativ in echilibru. Dupa el mergem si noi. Sistemul politic italian este parlamentar, presedintele fiind ales de catre parlament. Dar exista si sistemul semiparlamentar, care nu e in echivalenta semantica cu cel semiprezidential, cum am fi tentati sa credem. Specificul acestui caz rezida in dezechilibrul functional al celor doua ramuri executive, in favoarea guvernului. Exemplul cel mai elocvent este al Germaniei, unde cancelarul are toata sau aproape toata puterea executiva. Presedintelui, care nu este ales de populatie, ci de un for electiv (Adunarea Federala), ii sunt rezervate rolul de reprezentare si alte cateva atributii (promulgare legi, numire-destituire cancelar in urma unui vot parlamentar si la fel ministrii la propunerea cancelarului, gratieri).

Am enumerat tipurile democratice de sisteme politice, bazate pe multipartidism, pentru a avea o imagine asupra functionalitatii acestora, de functionalitate aproape egala sau comparabila, dar si pentru a sesiza ca particularitatile sunt liber alese, in raport de conditiile din fiecare tara occidentala. Nu cred ca Romania poate sa mearga la nesfarsit cu aceasta harmalaie si obstructie intre stanga si dreapta, cu efect de “un pas inainte, doi pasi inapoi”. La ce ii folosesc presedintelui Iohannis atributele functiei de coordonare a politicii externe si de securitate si subordonare a structurilor de forta – care inseamna cam jumatate din puterea executiva, de contrabalansare a celeilalte jumatati detinute de guvern -, cand nu are majoritate parlamentara? Mi se pare mult mai productiva detinerea cvasitotala a puterii de catre guvern, reabilitand propozitia potrivit careia “guvernul guverneaza”. Cred ca am putea lua exemplul german, cu nuanta ca presedintele sa fie ales de populatie, din ratiuni de stabilitate a exercitiului prezidential, de prevenire a folosirii politicianiste a majoritatii parlamentare impotriva sefului statului (exceptand situatiile clasice, care au fundamentarea necesara). Ceea ce se intampla acum, golirea functiei prezidentiale de continuturi guvernamentale, mi se pare o oportunitate si o sansa pentru sistemul semiparlamentar si stabilitate functionala, in acceptiunea de “echilibrare prin dezechilibrare” a puterilor executive. Cred ca prin ducerea la guvern a coordonarii politicii externe si de securitate, impreuna cu institutiile pendinte, si pastrarea pentru presedinte a functiei de reprezentare, dupa model german, ar face din seful statului un adevarat pater constitutional, fara apartenenta partidista, deci impartial. Daca functia de moderator a fost compromisa, sper ca cea de reprezentare si neutralitate politica chiar va functiona. Desigur, o varianta de evitare a politicianismului necoabitarii ramane in continuare posibilitatea de a renunta la decalarea alegerilor prezidentiale si parlamentare. Dar cred ca mandatul prezidential trebuie sa fie mai mare decat cel parlamentar, din aceleasi motive, de sanse si stabilitate. 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: