Despre filosoful Nae Ionescu si nu numai

15/05/2018

Nae Ionescu (1890-1940) a fost un mare filosof roman si lider al generatiei sale, a anilor ’30, care a avut un puternic impact politic denuntator asupra nefastului rege Carol al II-lea, dezertor, las, responsabil de catastrofa geopolitica a Romaniei, din anul 1940, si, apoi, transfug, cu amanta evreica si bani si bogatii apartinand romanilor. Nu in ultimul rand, regele Carol a fost un asasin politic, prin ordinele pe care le-a dat, de ucidere a adversarilor politici. Nae Ionescu nu a scris prea mult – „Curs de metafizica” (1936-1937) este lucrarea cea mai cunoascuta, in care isi prezinta conceptia sistematica asupra existentei -, deoarece a murit la 50 de ani, o varsta relativ tanara pentru o opera filosofica de amplitudine. Este cunoscut ca pentru filosofie si politica boom-ul creativitatii si intelepciunii vine dupa 60 de ani. Din partizan initial al readucerii pe tronul Romaniei, Nae Ionescu a devenit, ca intr-o strafulgerare de luciditate si premonitie privind rolul catastrofal al carlismului pentru viitorul tarii, unul dintre cei mai aprigi luptatori pentru detronarea lui Carol al II-lea. Din pacate sau din fericire, Nae Ionescu nu a mai apucat sa vada ca intuitia sa politica, logica si cititoare exacta a primejdiilor pe care carlismul il reprezenta pentru Romania, a fost corecta, deoarece a fost asasinat prin otravire, pe 15 martie 1940, la ordinul politic al sefului monarhic al statului roman. Cateva luni mai tarziu, a urmat catastrofa geopolitica: Ultimatumul sovietic din 26 iunie privind Basarabia si Dictatul de la Viena din 30 august privind Transilvania.

Agentii regelui Carol al II-lea si ai metresei sale Elena Lupescu l-au otravit pe filosoful nationalist Nae Ionescu (Marturii Petre Tutea si Petre Pandrea)

Unul din marii profesori pe care i-am avut ne-a povestit, studentilor, in amfiteatru, despre mintea filosofica inalt filigranata a lui Nae Ionescu. Intra in sala, se aseza pe scaun, orientat cu spatarul spre studenti si chiar in fata primului rand, pe care isi punea haina si coatele, de care din cand in cand isi sprijinea barbia, si incepea sa vorbeasca, depanand din memorie ca de pe o banda magnetica, dar intr-un mod foarte inclusiv fata de auditoriu. De la filosofia greaca la cea germana, de la logica, pedagogie si jurnalism la nationalism, era un mentor enciclopedist, un exemplu de romanism si patriotism. Era un idol pentru studenti, divinizat si urmat pana in panzele albe, lucru care-l facea foarte de temut pentru adversarii politici, printre care principalul era regele Carol. Marturiile despre moartea sa sunt aproape unanime ca aceasta i s-a tras de la Carol al II-lea, care il tinuse si in detentie, in lagar, de pe urma careia sanatatea i se subrezise. Iata ce noteaza poetul și criticul literar Gheorghe Grigurcu – într-un cadru mai larg al volumului semnat de Aurel Sasu, Cum mor scriitorii români (Casa Cărții de Știință, 2017) -, despre episodul morții lui Nae Ionescu: Cea mai populară explicație a morții lui Nae Ionescu este otrăvirea filosofului din ordinul lui Carol II. Otrava i s-ar fi injectat în țigări. Petre Tutea si Petre Pandrea sunt si mai expliciti, cu marturii despre ziua si cauzele mortii lu Nae Ionescu: Avînd gripă, filosoful își cheamă doctorul curant. În locul lui sosește un necunoscut, care-i face o injecție fatală. Din ordinul lui Carol si al Elenei Lupescu, nu se indoiesc contemporanii, apropiati sau chiar dusmani.

Culegere de articole scrise de Nae Ionescu

De ce am facut acest excurs istoric, privind drama politica a unei personalitati de exceptie, cum a fost Nae Ionescu? Din doua motive. Primul, ca regele Carol II era neamt, ajuns in fruntea statului roman prin niste aventuri si masinatiuni foarte discutabile, regii nefiind alesi, cum sunt in zilele noastre sefii de stat presedinti. Acest personaj si lider malefic indeplinea ordine si planuri geopolitice care veneau din afara si erau contrare intereselor Romaniei. Pe cale de consecinta, oricare dintre romanii patrioti care i se opuneau era ca si condamnat, in multiplele intelesuri ale acestui cuvant (justitie politica, asasinat politic etc). Sesizati vreo legatura cu situatia din prezent? Duceti fiecare mai departe gandul si comparatia… Al doilea motiv, pentru ca mie mi se pare foarte comaparabila situatia unui lider politic roman din prezent, o personalitate de exceptie, de neinconvoiat de catre adversarii politici, care a fost cel mai performant premier si ministru de externe al Romaniei, intr-o perioada extrem de fluida si de incerta, de dupa Revolutia din 1989. Traian Basescu, oricat a fost el de canalie, ca roman s-a limitat sa foloseasca justitia politica pentru a-si arunca in inchisoare adversarul politic si a-l priva de drepturi politice. Nu am insa certitudinea ca daca detentia ar fi avut loc in perioada post-Basescu, solutia finala folosita in cazul lui Nae Ionescu nu ar fi fost retestata…

http://evz.ro/murit-filosoful-nae-ionescu.html?

http://www.marturisitorii.ro/2015/03/16/cine-la-ucis-pe-nae-ionescu-16-iunie-1890-15-martie-1940/


Asteptari/Cotroceni: Consultari de politica externa

15/05/2018

Pretentia de a stabili o linie rosie intre conducere si executie in politica externa mi se pare dogmatica. Chiar daca presedintele este titularul politicii externe si guvernul este executant, nu inseamna ca acesta din urma nu poate avea rol si drept decident si/sau conceptualizator in materie. In fond, ce inseamna titular, sef sau coordonator al politicii externe? Semnatura de reprezentare pe acte internationale, de politica externa. Dreptul de a semna astfel de acte si documente, asta inseamna. Vedem ca asa stau lucrurile si in semnaturile internationale ale presedintelui american Donald Trump. El a semnat ordinul de mutare a amabasadei la Ierusalim, dar mutarea fusese decisa, mai de mult, de catre congres. Ca decizia congresului a respectat sau nu legea internationala este o alta discutie. Insa suprematia dreptului international, din care decurge o ordine internationala, este indiscutabila. Vom vedea, probabil, in ceea ce va urma mutarii ambasadei americane la Ierusalim, ca practic SUA au subminat pax americana, ordinea postbelica.

Nicio persoana nu are dreptul exclusiv, fie ea si presedintele, sa dea ordine sau sa angajajeze unilateral Romania in chestiuni internationale. Asa ceva este posibil si se intampla numai in regimuri tiranice. Dar in democratie, toate aceste semnaturi de reprezentare internationala ale presedintelui, care angajeaza politica externa a Romaniei, trebuie ratificate sau denuntate de parlament. In plus, intervine si mandatul implicit sau explicit pe care parlamentul trebuie sa il dea in cazuri de angajari internationale de importanta strategica ale Romaniei. Pe scurt, drepturile de conceptualizare si decizie in materie de politica externa ale guvernului rezulta si sunt sustinute de dreptul guvernului la initiativa legislativa, drept pe care presedintele nu il are. A, ca presedintele are drept de veto la promulgarea legilor este, intr-adevar, un drept de interventie legislativa, dar el este limitat la o singura exercitare. Ce se intampla daca guvernul are initiativa legislativa a unui proiect de politica externa care dobandeste forta legislativa, in urma votarii lui in parlament? Presedintele nu promulga legea, dupa ce si-a consumat dreptul de veto ? El o mai poate ataca ulterior la CCR, dar rolul formal de promulgare trebuie sa si-l exercite.

La consultarile pe politca externa de azi de la Cotroceni, pe temele relocarii ambasadei romane de la Tel Aviv si desolidarizarii guvernului de pozitia europeana de sanctionare a derapajului american de la dreptul international privind Ierusalimul, ma astept  si ne asteptam ca presedintele si premierul sa fie de buna credinta, prin raportarea riguroasa la dreptul international si dreptul constitutional, lasand la o parte partizanismul unipartidist, in favoarea unei abordari bipartizane. In probleme de drept, nu poti fi si cu UE si cu SUA, cand una din parti incalca flagrant dreptul. Cred ca discutiile vor ajuta la o astfel de discernere si decuplare. Nu poti fi simultan si calare si pe jos sau si in caruta si in teleguta. Nu putem fi solidari, parteneri sau aliati, cum vrem sa-i zicem, in incalcari ale dreptului international, ordinii internationale sau statului de drept. Mutarea de ieri a ambasadei americane la Ierusalim s-a facut cu pretul unui masacru, al unor condamnari internationale foarte dure, de “stat terorist” si “genocid”. Azi va fi reunit de urgenta Consiliul de Securitate, pe tema a ceea ce s-a intamplat luni, cand 58 de palestinieni au fost ucisi si 2.771 au fost raniti, conform EFE. Sunt rechemari de ambasadori de la Tel Aviv si de la Washington, pentru consultari. In unele tari urmeaza zile de doliu national, convocari de proteste. Lumea civilizata reactioneaza. Nu putem risca acuzatii de complicitate prin tacere sau prin inscrierea in acte unilaterale, de injustitie internationala.      


%d blogeri au apreciat: