Exercitii de interogatie

25/05/2018

SPIRALE PE CERUL INSTELAT/ FOTO: JUSTINNG

Optiunea unui politician care se bucura de o incredere de 70%, in 1992, de a refuza sa fie prim-ministru mi se pare un unicat istoric. Comparativ, pentru cei mai multi din zilele noastre, o vedem prea bine in 2018, tentatia puterii guvernamentale este irepresibila, cu orice pret. Chiar si cu cel al unei crize grave sau unei majoritati simbolice, insignifiante, care se poate rupe la orice vot parlamentar, provocand instabilitate. Cred ca in refuzul de atunci oricine poate citi luciditatea evaluarii referitoare la ceea ce avea nevoie Romania in acea etapa. O chestiune care ar trebui pusa si acum si oricand inaintea oricaror considerente de cariera politica, lucru care din pacate nu se intampla. Acest simt, care ar trebui sa fie intotdeauna mai mult decat cele cinci simturi clasice sau deasupra celor care s-au adaugat ulterior, la omul post-modern, mi se pare determinant in politica. Sa faci mereu o conexiune fara greseala intre omul cel mai potrivit pentru imprejurarile cele mai potrivite.

Care a fost secretul acelei increderi? Ar putea sa se reproduca incredrea de atunci, in noul context politic? La prima intrebare, raspunsul cred ca vine din doua directii. Prima, expertiza pe spatiul international, de care Romania avea nevoie in mod vital la inceputul anilor ’90. Toate partidele intelegeau foarte bine acest imperativ primordial, un fapt confirmat si de PNT, care si l-ar fi dorit pe Adrian Nastase in stafful sau. Atunci nu ideologia era inainte, diferentierele erau la inceput, ci expertiza internationala, pentru a pricepe profesionist mediul extern si a sti cum sa te inscrii in el cat mai avantajos pentru Romania.

A doua directie din care a venit raspunsul la prima intrebare este, cred, capacitatea de negociere, care inseamna un intreg registru de nuante si de solutii de compromis, care sa raspunda si celor mai eterogene sau radicale interese, cum erau dupa Revolutie. La a doua intrebare, daca ar putea sa se reproduca increderea de atunci, in noul context politic? Cred ca, daca observam ca imprejurarile internationale de acum sunt, intr-un fel, similare celor de atunci, din punct de vedere al caracterului lor crucial si pentru mult timp, care obliga Romania la cele mai bune alegeri de politica externa, si daca vom pune din nou expertiza internationala inaintea ideologiilor politice, raspunsul este fara ezitare afirmativ. Desigur, la inceputul anilor ’90, expertiza internationala a fostului ministru de externe il facea mai apt pentru functia de presedinte decat pentru cea de premier, insa lipsea ingredientul varstei senioriale, care da deopotriva echilibru si ascendent.

Pana la alegerile parlamentare din 2020 mai sunt doi ani, pana la cele prezidentiale, un an, dar pentru oricare din cele doua situatii nu cred ca PSD-ul are cel mai potrivit leadership. Indiferent de cat de disputat va fi PSD-ul de catre noile partide de stanga, cred ca stanga va ramane net dominanta pe ansamblul esichierului si al optiunilor electorale. Dar sunt total de acord cu evaluarea consultantului politic Cozmin Gusa ca daca Liviu Dragnea va ramane in fruntea PSD, Klaus Iohannis va avea prima sansa la prezidentiale. Desi, dreapta este in cea mai joasa pozitie posibila, care se va duce si mai mult in jos. Basescu anticipeaza foarte bine, europarlamentarele vor fi un dezastru pentru dreapta, nici el si nici Ludovic Orban nu pot tracta o eventuala alianta. Imi este greu sa cred ca la prezidentiale s-ar putea intampla altfel, exceptand, desigur, votul negativ, impotriva candidaturii prezidentiale a lui Liviu Dragnea.

Pe de alta parte, in tot cuprinsul stangii nu vad, in acest moment, nicio candidatura de prezidentiabil care sa raspunda caracteristicilor de expertiza internationala, structura de personalitate si de varsta senioriala. Nu trebuie sa uitam ca, in alegerile prezidentiale din 2014, premierul PSD de atunci, Victor Ponta, a pierdut, printre altele, si pentru ca a fost foarte tanar pentru pozitia de presedinte, dar si pentru ca a concurat de pe pozitia de premier, colectand toata eroziunea si greselile politice, care erau expuse in prima linie. Sa vedem ce va iesi din motiune, probabil in iunie. Si istoria electorala este o spirala.

https://adriannastase.ro/2018/05/25/interviu-in-life-ro/


“Patrupede” venetice la de-a gata, care in locurile de origine nu fac nici cat o ceapa degerata, dau lectii de “devenire” liderologica: Michelle Obama va lansa o “carte de memorii”, la nivel “mondial”

24/05/2018

„Becoming”, memoriile lui Michelle Obama, lansate pe 13 noiembrie, în 24 de limbi straine

Preşedintele american, Donald Trump, i-a catalogat saptamana trecuta drept “animale” pe imigrantii din bandele violente si de crima organizata din SUA. El nu s-a referit la vreo perioada sau tara de provenienta a imigratiei. A avertizat insa ca va reduce ajutorul financiar pentru tarile de unde provin imigrantii si isi va spori eforturile pentru a opri afluxul de imigranti ilegali in SUA. Miercuri, la o masa rotunda în comunitatea Bethpage din Long Island, New York, Trump si-a reinnoit etichetarea imigrantilor. „I-am numit ‘animale’ data trecută şi am fost criticat. S-a spus: ‘Sunt şi ei oameni’. Nu sunt oameni. Sunt animale”, a reconfirmat Trump.

In emisiunea inregistrata miercuri si difuzata joi, presedintele Donald Trump a respins tentativele legislative ale republicanilor privind un acord asupra imigratiei. El a subliniat ca nu va aproba decât un proiect legislativ care întruneşte toate cerinţele sale, inclusiv construirea unui zid la graniţa cu Mexicul. Mai mult, a cerut ca o viitoare lege să pună capăt loteriei vizelor şi vizelor pentru rudele imigranţilor legali. În atentie se află si programul DACA, adoptat în administratia Barack Obama, prin care circa 700.000 de tineri imigranţi de culoare ilegali (alintati seducator de catre obamisti ca “Dreamers”) au primit dreptul de a studia şi munci în SUA, dar care a fost abrogat de catre administratia Donald Trump. Toate contrele dintre trumpisti si obamisti sunt manipulative, menite sa ascunda dublul standard al imigratiei, induiosatoare pentru “dreamers”, acceptati de Obama, si demonica pentru “animale” (altii decat “dreamers”), respinsi de catre Trump.

Interferenta politicienilor cu interlopii este un fapt comun in SUA. Chicago, orasul bandelor criminale celebre (v. Al Capone et alii), este de referinta. Chicago este orasul de resedinta al fostului presedinte Barack Obama, de unde a plecat la Casa Alba si unde dupa opt ani, de doua mandate prezidentiale, s-a intors pentru a-si sustine discursul de multumire si de adio. Iata insa ca la doi ani de la plecarea sotilor Obama de la Casa Alba, manipularea si legendarea care i-au insotit ca presedinte si prima doamna vor merge mai departe, cu o “carte de memorii” intitulata “Becoming”, semnata de Michelle Obama. Fosta prima doamna este insa cunoscuta ca un spirit mediocru, motiv pentru care sunt puternice indoieli ca este “scriitoare” si autoarea reala a “memoriilor”, care vor fi lansate la nivel “mondial” pe 13 noiembrie. Fostul presedinte Obama isi umplea adeseori gura si se infoia in pene cu cuvantul “leadership mondial”. Contaminarea de la sot a sotiei de “mondialism” nu este asadar intamplatoare. „Cartea lui Michelle Obama, ‘Becoming’, va fi publicată în Franţa în format tipărit şi digital de către editura Fayard. De asemenea, ea va apărea în 25 de limbi la nivel mondial”, a precizat editorul. Nu trebuie sa ne miram, falsele genii si falsele valori sunt lucruri obisnuite intr-o subcultura a imposturii si falsurilor. Trebuie doar sa fim circumspecti. Sa nu cadem pe spate la orice cotcodacit de gaina, ca cel de la Eurovision 2018.  


Un risc pentru securitatea natională a SUA, care ar putea atrage ridicarea cetăţeniei şi expulzarea: Trump acuză că Obama a vrut să comită un ”asasinat politic” în campania electorală

23/05/2018

Trump: Obama a vrut să comită un ”asasinat politic” in campania electorala

A devenit de notorietate nu numai in afara SUA, pentru observatorii internationali, dar si in interiorul acestora, pentru o mare parte din cetateni, cu toata cenzura “fake news”, ca regimul politic al afroamericanului Barack Obama, ajuns la Casa Alba prin masinatiuni si complicitati inca neclare, si-a lasat una dintre cele mai nocive amprente pe identitatea americana. Sesizand, probabil in ultimul ceas, ca identitatea americana este o problema de securitate nationala, presedintele republican Donald Trump, al carui partid are o aversiune funciara fata de internationalism si progresism, a facut unul dintre cele mai grave denunturi.

Presedintele Trump l-a acuzat, luni, pe predecesorul sau, ex-presedintele Barack Obama, ca agentii sai, infiltrati cu sprijinul administratiei sale in CIA, au vrut sa comita un “asasinat politic” in timpul campaniei electorale republicane pentru alegerile prezidentiale din 2016. Dupa cum este cunoscut, isteria razboiului rece, un alt risc de securitate nationala americana, cel putin prin pierderile pe care sanctiunile economice antirusesti le aduc economiei americane si prin decuplarea SUA de la solutionarea comuna cu Rusia a marilor dosare internationale, a fost lansata de Obama pe final de mandat, dupa ce Trump a castigat alegerile.   

Esuand in planurile rasiste, internationaliste si progresiste de a-si continua si consolida pozitiile la Casa Alba, Obama l-a impins in scena pe procurorul special Robert Mueller, pentru a ancheta presupuse “imixtiuni” electorale ale Rusiei, care l-ar fi “ajutat” pe Trump sa devina noul presedinte al SUA. Cum era de asteptat, dezavuatul scenariu de “razboi rece” si aberatia “imixtiunii” au fost respinse si ridiculizate de catre poporul american, care nu are nimic cu poporul rus, si de catre comunitatea internationala. Acuzatia lui Donald John Trump la adresa lui Barack Hussein Obama ar putea avea si alte consecinte sanctionatorii, din gama celor care se iau in cazurile celor care ameninta securitatea nationala, prin retragerea cetateniei si expulzarea. Trump nu a ezitat sa aplice aceste sanctiuni de securitate unor imigranti islamici din SUA si unor potentiali imigranti islamisti, din anumite tari islamice, carora le-a interzis intrarea pe teritoriul american. Daca Donald Trump va face acelasi lucru si pentru acelasi motiv de securitate nationala cu Hussein Obama, probabil comentariile publice il vor trata sau incadra ca “act prezidential de consecventa”. Oricum, zicala referitoare la pericole si dusmani “Nu cautati in afara ceea ce se afla inauntru” pare sa fi devenit actuala si pentru SUA, o data cu ultima dezvaluire a lui Trump. Chiar si anecdotice, “cuvintele au consecinte”, spun lingvistii. Si nevalide, si atunci au fost o gafa, cuvintele lui Trump atrag atentia. Mai ales, asupra viitoarelor alegeri prezidentiale americane si a lantului de probleme conexe privind identitatea americana, securitatea nationala si autenticitatea reprezentarii.  


Multipolaritate: Sferele de identitate regionale

22/05/2018

“Sferele de influenta” ale fostei lumi bipolare au fost sinonime cu lagarele de concentrare. Cu niste spatii inchise etans si controlate de cele doua foste superputeri absolute din Est si Vest, fosta URSS si “fostele” SUA (desi are aceeasi structura de stat, America de azi nu mai este cea din trecut). Totusi, chiar si cele doua superputeri concentrationare au fost prizoniere, ca niste kapo din fostele lagare naziste. Campurile concentrationare pe care le-am numit “sfere de influenta” au fost ciuruite de sfarsitul Razboiului Rece. Globalizarea si multipolarismul din zilele noastre fac imposibile “sferele de influenta”, “finlandizarile”, “procentajele” de partajare geopolitica etc. (v. pulsiunile neokissingeriene, bushiste, obamiste). Insa nostalgiile SUA dupa “razboiul rece” si “sferele de influenta” nu au disparut. Le observam in incercari de reimplementare prin actiuni politice americane de tip concentrationar, interne (detinerea monopolului puterii de catre o minoritate dominanta, violenta civila ca represiune politica deghizata, “zidirea” frontierelor, persecutia minoritatilor arabe si islamice etc.) si externe (vizibilitatea la scena deschisa a acestora din urma ne scuteste de a le mai enumera). Astfel de tentative nu fac decat sa-i ridiculizeze pe autori, sa devoaleze ipocrizia si cinismul reideologizarii subtile a unui nou razboi rece (v. acuzatiile occidentale privind “imixtiunea” electorala si “agresiunea” militara ruse, inscenarile de tip “Skripal”, cenzura mascata ca “fake news” etc.), dar si sa insulte democratia internationala si sa incalce dreptul international, sa saboteze noile trenduri ale noii lumi, multipolare.

Noile “sfere” sunt identitare (regionale, culturale religioase etc.), dar sub forma unor “site”, care fac posibila circulatia dintr-o parte in alta. A disparut etanseitatea. Intr-o perceptie geopolitica, noile sfere de influenta sunt niste “sfere de identitate” sau  “sfere regionale”, ca niste strecuratori, deschise la comunicare, circulatie, relatii in toate azimuturile. In cazurile acestor ”sfere regionale” sau “sfere de “identitate”, care explica si ascensiunea multipolarismului, doua caracteristici mi se par cele mai importante. Prima, ca rolurile determinante din interiorul regiunilor nu mai revin unui outsider, ci chiar insiders-lor, actorilor regionali, membrilor “casei regionale”. A doua, proportionalitatea influentei, in sensul ca influenta regionala a fiecarui stat dintr-o regiune este direct proportionala cu principalele dimensiuni de stare, incepand cu cele teritoriale si demografice. Populatia si suprafata unei tari o pozitioneaza in mod natural in regiunea sa de apartenenta. Ca pe o planeta a carei pozitie pe bolta cereasca rezulta din interactiunea marimii sale cu marimile celorlalte planete, transpuse in mecanica cereasca a fortelor de atractie si respingere. De pilda, este firesc si de inteles ca o tara mica din Orentul Mijlociu sa aiba un rol regional proportional. Romania, pentru a opera si cu un exemplu care ne priveste, este a saptea tara din UE. Acest fapt ii legitimeaza pe deplin aspiratia de a deveni a saptea putere economica din Europa.

Privind parerea, mai mult sau mai putin impartasita, ca România ar fi fost, la Malta, ca şi la Yalta, victima politicii sferelor de influenţă, aceasta este un mit geopolitic si o diversiune politica, de descurajare, menite sa ne blocheze intr-un stereotip caduc, care ne paraziteaza si ne consuma in mod inutil energiile, in detrimentul pozitionarii internationale flexibile, in raport de conjuncturi si oportunitati. Nimeni nu ii mai poate impune cuiva cu cine sa aiba sau sa nu aiba relatii economice sau de alta natura, sa stea cu fata sau cu spatele numai spre Vest sau numai spre Est, ratand avantaje si beneficii considerabile. Lumea este in schimbare, iar adaptarea trebuie sa tina pasul cu ea. Faptul ca autorul cartii “România după Malta – Ghid de lectură” demitizeaza întâlnirea Bush – Gorbaciov de la Malta, 2-3 decembrie 1989, si devictimizeaza Romania de “coincidenta” declanşarii evenimentelor de schimbare a regimului comunist de la Bucuresti (16-22 decembrie) este o garantie de abordare critic-lucida si deschisa a evenimentelor de atunci si a urmarilor lor ulterioare si viitoare. “Coincidenta” evenimentelor de la Malta cu cele de la Bucuresti a fost de fapt o consecinta a caderii Zidului Berlinului (9 noiembrie) si a inchiderii cercului revolutiilor est-europene (22 decembrie), din 1989. Este remarcabila o observatie diacronica a autorului, care implica viitorul global si ne angajeaza: “participam la un proces creativ, cu elemente experimentale inevitabile, aproape unic în istorie” (Adrian Nastase). Lansarea editoriala de miercuri, la sediul FET, se bucura de alocutiuni ale unor analisti prestigiosi si spectral politic diversi (pe care am avut onoarea sa-i cunosc indeaproape), ceea ce va contribui la moderari si decantari de echilibru, cum se intampla intotdeauna cand evenimentele sunt analizate din mai multe puncte de vedere. Voi fi acolo!

https://adriannastase.ro/2018/05/21/eveniment-editorial-deosebit-la-fundatia-titulescu/

 


Confruntarea dintre presedinte si premier: Orice actiune unilaterala ar face mai mult rau decat bine. Oricare ar fi, este nevoie de un compromis 

21/05/2018

Atata timp cat are un Guvern, Romania interna este guvernabila. Acest lucru se datoreaza faptului ca presedintele nu are atributii de interventie in politica interna. Cu actualul conflict dintre presedinte si premier, Guvernul Dancila poate sa functioneze bine mersi pana la incheierea ciclului electoral. Situatia se schimba insa radical in politica externa, unde si presedintele si premierul isi disputa competente constitutionale. Deja, Romania externa nu mai functioneaza. Insa aceasta stare de fapt nu poate continua inca un an si jumatate, pana la alegerile prezidentiale din decembrie 2019. Ar insemna ca Romania sa nu mai conteze in relatiile internationale, exact intr-o perioada extrem de fluida, cand exprimarea pozitiei externe si apararea interesului national sunt mai importante ca niciodata. Este inadmisibil ca Romania sa-si inceteze unilateral calitatea de subiect international si, implicit, sa devina un obiect al relatiilor internationale, un actor pasiv.

Ce-i de facut? Oricare din cele doua parti poate actiona unilateral, dar limitat, fara sa inlature blocajul. Presedintele poate dispune, prin parcurgerea completa a procedurilor, suspendarea premierului. Dar dupa 45 de zile, cand se termina suspendarea, se revine la starea initiala, care a dus la blocajul din politica externa. Revocarea premierului o poate dispune numai Parlamentul, dar cu majoritatea pe care o are coalitia de guvernare PSD-ALDE, nu va avea nicio sansa. Cu atat mai mult cu cat ultimele sondaje de opinie confirma pozitia conducatoare a PSD in intentiile de vot, care inregistreaza o oscilatie mica, posibil incadrabila in marjele de eroare ale masurarii opiniilor electorale. Scadera PNL in schimb este marcata, aproape ca o cadere libera. Aceste diferente de perceptie sunt foarte graitoare. Ele arata ca logica electorala este diferita de logica politica. Daca presedintele Iohannis ar recurge la masura unilaterala a suspendarii premierului, demersul prezidential nu va fi solutia, nu va rezolva problema, ci o va complica, va lungi boala, cu efecte negative pe care nu ni le putem permite pentru sanatatea Romaniei economice si sociale.

Animata de cele mai bune intentii, si premierul Dancila ar putea recurge la o decizie unilaterala, sa-si prezinte demisia. Exasperata de sicanele prezidentiale si constientizand pierderile, nu numai de imagine, ci si materiale, pe care le poate inregistra Romania, Dancila poate spune, “Da, domnule presedinte Iohannis, imi dau demisia pe care repetat mi-ati tot solicitat-o, desi cererea domniei voastre este neintemeiata, dar prefer sa pierd eu, decat Romania, sa-mi incalc mandria si demnitatea de femeie, daca acest lucru va pune capat crizei interinstitutionale si de politica externa.” Pana la urma, tot la Parlament se va ajunge, si, cu un alt premier sau tot cu Dancila, PSD si ALDE vor ramane la guvernare, cu Dragnea la butoane, pana la inchierea mandatului si ciclului electoral. Dar nici acest act unilateral al premierului nu va fi solutia problemei, ci doar o tergiversare la fel de nociva, conflictul si blocajul vor fi reluate, pana la ipotetica solutie a “Guvernului meu”, schimbarea dorita de presedinte neputandu-se naste sau supravietui decat dintr-o noua majoritate sau cu o reconfigurare a raportului de forte din Parlament. De remarcat ca Presedintele si Guvernul isi revendica pozitiile de la majoritatile pe care si unul si celalalt le-au obtinut in alegerile prezidentiale din 2014 si in alegerile parlamentare din 2016. La un calcul sumar se poate spune ca vechimea majoritatii, de 4 ani pentru presedinte si respectiv de 2 ani pentru guvern, este un factor de perisabilitate. Daca nu putem spune cu certitudine, putem cel putin estima care majoritate este mai probabila sa fi expirat. Desigur, recentele sondaje ne-au dat o imagine de trenduri, dar cred ca, indiferent de cate voturi va pierde PSD la urmatoarele alegeri, la termen sau anticipate, se poate spune cu destula precizie ca in competitia dintre stanga si dreapta prima isi pastreaza avantajul si chiar si-l poate mari. Voturile pe care le-ar pierde PSD ar fi redistribuite in interiorul stangii, care va avea si sansa captarii de voturi dinspre dreapta. In mod evident, PNL si dreapta se afla intr-o scadere accelerata.


Reteaua de subminare de tip „statul paralel”

20/05/2018

Statul paralel isi dezvaluie tot mai mult conexiunile cu o anumita parte a Vestului. Aceste conexiuni au capatat consistenta si confirmare in oglinda, ca extensii din afara spre inauntru. Trebuie numai sa stii sa le citesti si sa identifici corespondentele dintre faliile politice din sanul Occidentului si cele din politica romaneasca. Surprinzator sau nu, conflictul in curs dintre presedintele Iohannis si premierul Dancila se muleaza aproape perfect pe scandalurile internationale actuale, care scindeaza Vestul.

Din aceasta reproducere ne dam seama de cine este capul statului paralel. Aflam si ce este statul paralel: o regrupare oculta de persoane cu pozitii semnificative in institutiile statului, care serveste interese politice si economice straine. Din istoria retelelor de subminare de tip “stat paralel”, care are un parcurs indelungat si rezultate dintre cele mai dureroase prin statalofagie, etnofagie sau natiofagie, aflam ca de regula acesta are ramificatii in intreg cuplul de forte politice de tip “putere-opozitie”. Sugerativ, statul paralel reprezinta coltii si ghearele cu care sunt canibalizate avutiile natiunilor (v. inventia ideologica a lui Adam Smith, care este mai tare sau cel putin comparabila cu cea a lui Karl Marx) si statele nationale (lista e prea lunga pentru a o pomeni aici), de catre marele capital mondial.  

Finantatorii de retele de tip “stat paralel” sunt neobositi si imaginativi in astfel de “investitii”. Ele sunt dintre cele mai profitabile. Obtin sau li se pune totul pe tava. Am trecut din pacate prin experiente de subminare de acest gen (v. „investitia” in Directia Nationala Anticoruptie si “investitia” in Open Society Institute). Cred ca este nevoie de o legislatie avertizoare (inregistrarea ca agenti straini) si protectiva, pentru a preveni posibile cazuri in care, din democratic si civil, controlul politic asupra institutiilor de forta sa derapeze in control geopolitic. Este foarte ciudata cerinta unor denuntatori ca acestia sa faca declarații în locații conspirative sau în camere de hotel, pentru a nu fi, chipurile, purtați prin fața presei, la intrarea în DNA. Nimeni nu poate garanta ca aceste actiuni ilegale nu erau de fapt masuri de conspirativitate ale retelei “statului paralel”. De altfel, in unele activitati de team building ale DNA si ale partenerilor institutionali, de care era legata prin protocoale de serviciu, au fost remarcate si prezente exogene.


Tradatorii ca tradatorii, dar cine sunt racolatorii?

19/05/2018

Subiectul mutarii ambasadei SUA la Ierusalim tinde sa ia amploarea efectului “bulgarelui de zapada”. Recunosc ca ma asteptam, dar evaluasem ca se va intampla mai devreme. Efectul se datoreaza atat mijlocului cauzal – “bulgarele de zapada” -, care este decizia unilaterala a lui Donald Trump, cat si incidentei mediului in care acesta se rostogoleste – dreptul international, deteritorializarea si masacrarea palestinienilor, miscarile de eliberare nationala si reteritorializare etc. Nu in ultimul rand, in mediul de evolutie international, care, istoric, este insurmontabil in ultima instanta, se inscrie si condamnarea globala a Israelului pentru apartheid si genocid.

Din pacate, in criza septuagenara in care Israelul a furat majoritatea covarsitoare a teritoriului Palestinei si incearca sa faca acelasi lucru cu Ierusalimul de Est, a intrat si Romania. Mai bine zis, a fost tarata de catre lideri fara scrupule, ahtiati dupa bani, influenta si putere, pentru care unii ar vinde-o si pe muma-sa, cum se zice dispretuitor si blamabil in popor. Nu as vrea sa acuz sau sa scuz vreuna din parti, puterea si opozitia mi se par la fel de vinovate. Privind Ierusalimul, Dragnea-Dancila pactizeaza cu americanii si israelienii, Iohannis-Orban cu germanii si eurobirocratii. Romania este “out” in planurile celor doua cupluri de forte, interesate mai mult de dividendele politice occidentale, decat de interesul national.

PSD si PNL sunt la fel de prinse in sforile pe care le trag internationalistii, de stanga, si supranationalistii, de dreapta. Aceasta sforarie transnationala se face prin coruptie si tradare. Chiar daca aceste ultime doua fenomene par sa incrimineze mai mult PSD-ul, pentru ca ele se intampla acolo unde sunt puterea si banii, nu pot sa remarc ca alternanta la putere din ultimul deceniu si jumatate a fost o semirotativa, o rotativa guvernamentala, nu si prezidentiala. Acest detaliu de continuitate si supervizare prezidentiala ar putea explica multe din ciudateniile celor doua fenomene amintite, care se plimba linistite dintr-o parte in alta. Nu pot gasi o alta explicatie decat complicitatea.

Cand generalul Florian Coldea a transmis public un mesaj celor care au de gand sa tradeze, avertizand cu episodul biblic al tradarii pentru 30 de arginti a lui Iisus de catre Iuda, care nu a supravietuit remuscarilor si raului savarsit, fostul sef SRI nu a tintit, explicit, doar una dintre parti, PSD sau PNL. De aceea cred ca PNL este singurul care se ia in serios (nici macar tot PNL-ul) cu plangerea penala pe care Ludovic Orban a depus-o împotriva premierului Viorica Dăncilă, pe care o acuză de înaltă trădare, legată de mutarea ambasadei României la Ierusalim. Bun, daca x si y sunt tradatori, cine sunt racolatorii? Nu exista tradare fara o parte straina, ostila sau interesata, care sa beneficieze de informatii secrete sau afaceri ilegale, si fara o plata, fara argintii de corupere sau recompensare a tradarii sau ilegalitatii comise.  

De ce se evita sa se ceara public denuntarea racolatorilor? Sunt ei „parteneri strategici” sau „aliati”, iar divulgarea lor nu ar fi “political correcteness”? [NB: Imi vine in minte o remarca de bun simt a presedintelui Consiliului European, Donald Tusk: ”Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui (american Donald) Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani.”] Vor fi date in vileag ipocrizia si volatilitatea sustinerilor geopolitice interesate ale ideilor de “stat de drept”, “independenta justitiei”, “lupta anticoruptei”, care poarta pe dedesubt camasile de noapte cu care dorm in acelasi pat cu cei care se pretind integri, dar se folosesc de ele pentru acuzatii si culpabilizari care le aduc profit? Mi-am format deja o parere si am un raspuns. Afland cu cine si cum se fac afaceri netransparente cu armament si tehnica militara, pe care le cumparam in nestire. Care macar nu sunt nici cele mai performante, ci niste generatii uzate si obosite, care practic submineaza capacitatea reala de aparare a Romaniei. Un fapt ce imi zgandare sindromul “Skoda”, coruptia interbelica din afacerea cu acelasi nume, care a implicat politicieni, monarhia si violari ale secretelor de stat. Dar astept inca sa vad daca se va gasi un roman verde care sa rupa pisica in doua. Un politician sau un partid care sa iasa dintr-o ezitare perdanta. Care sa vina cu un proiect de decizii strategice, pentru a sti cui sa-i dau votul, anul viitor, la prezidentiale si europarlamentare.


Subconstientul lui Trump submineaza summitul Singapore: Negocieri cu amenintarile pe masa?

18/05/2018

Donald Trump: Modelul din Libia nu se va aplica Coreei de Nord.

Din istoricul declaratiilor sale de pana acum, presedintele SUA, Donald Trump, tine mult sa se vada si sa discute cu liderul Coreei de Nord, Kim Jung-Un, pe problema “denuclearizarii Peninsulei Coreea”. O eventuala contramandare a summitului ar fi o lovitura pentru amorul propriu al lui Trump, care isi atribuie convenirea asupra intrevederii ca un rezultat  “stralucit” al politicii fricii si sanctiunilor americane si o “cedare” a liderului coreean Kim. Amenintarea Phenianului nu tinteste atat Washingtonul, desi nu se stie niciodata deoarece si acesta se afla in bataia rachetelor nord-coreene ICBM Huasong 15, cat mai ales bazele militare americane Guam si Hawaii, din Asia-Pacific. Fara indoiala, Trump vrea un “barlog” sigur pentru comandamentul si fortele Marinei SUA din Pacific, de unde sa poata proiecta, nestingherit de reactii simetrice, amenintari si forte americane, in intreaga zona.

Mai pe sleau spus, Trump vrea un monopol militar nuclear in Asia-Pacific, pentru ca un leadership umoral american precum cel al sau (dar nu numai) sa nu poata fi contrat sau concurat de un nu mai putin umoral leadership precum cel al lui Kim. Dupa cum s-a vazut, pentru SUA conteaza si o indeamna la retinere numai statele care au potentiale militare de reactii simetrice. Din aceasta perspectiva, obtinerea unei denuclearizari unilaterale a Coreei de Nord este un obiectiv primordial al Casei Albe, care s-a simtit umilita in duelul verbal al insultelor dintre Trump si Kim, in care ultimul nu a avut nicio “jena” sa-i raspunda primului pe limba lui si perfect simetric. Nu marimea “butonului” nuclear este importanta in primul rand, cum se lauda Trump ca al lui e mai “mare”, ci faptul ca ajunge o maciuca la un car cu oale.  

Denuclearizarea Peninsulei Coreene este posibila. Ea a fost evocata si asumata, la schimb cu garantii militare pe masura, de liderul de la Phenian. Noul secretar de stat american, Mike Pompeo, a promis insa la schimb doar ajutor economic, ceea ce este o schimbare a monedei de plata. Chestiunea garantiilor de securitate, adica folosirea comuna a aceleiasi monede forte, care este unica in securitate si aparare, este ocolita sau substituita cu multa grija de SUA, o tactica susceptibila de intentii de schimb neechivalent. Catre aceasta varianta de interpretare inclina si dialogul, de consum public, dintre Donald Trump si consilierul sau pentru securitate, John Bolton, menit sa transmita catre Phenian semnale manipulatoare, premergatoare summitului. Formal linistitor si imaginandu-se probabil un “Platon” al “Dialoguri”-lor sale cu Bolton, Trump i-a respins joi acestuia afirmaţiile de miercuri privind posibilitatea aplicării în Coreea de Nord a modelului din Libia.  

Coreea de Nord, revoltată că Washingtonul a comparat-o cu Libia: „Nu ne ascundem sentimentul de repulsie”

Scenariul injositor al lui Bolton a nemultumit profund Phenianul, care a reactionat dur, cu avertizarea că este posibil să anuleze summitul planificat la Singapore, luna viitoare. Modelul Libiei ar însemna renunţarea de catre Coreea de Nord la arsenalul nuclear fără nicio garanţie de securitate din partea SUA. Liderul libian Moammar Gaddafi a renunţat la intenţiile de înarmare nucleară în 2003, iar în 2011 a fost răsturnat de la putere şi ucis de rebeli. Propunerea lui Bolton a fost fictiune si insulta suta la suta. Compararea nucleara a Coreei de Nord nucleare cu Libia conventionala este la fel cum a-i compara o fapta cu o intentie, o realitate cu un proiect, ori un caine real cu unul reprezentat in minte sau pe hartie. Stim de la Kant, conceptul de caine nu musca. Libia “nucleara” era cel mult un proiect pe planseta, desi ma indoiesc chiar si de acest minim minimorum. In schimb, bombele nucleare si rachetele balistice ale Coreei de Nord nu sunt pe hartie, ci la fel de palpabile si de testate ca si cele ale SUA, in pozitii de lupta, gata de lansare.  

Declaratiile de contrazicere a lui Bolton nu il fac pe Donald Trump mai credibil. Din “explicatiile” sale emana aceleasi idei arogante, unilaterale, discretionare, adanc inradacinate in subconstient, care mai degraba il pozitioneaza ca un negociator cu pistolul pe masa, decat unul deschis catre echilibru intre cerere si oferta, spre schimb liber si echivalent, dispus la concesii bilaterale, graduale, care sa ia in calcul si interesele celeilalte parti. “Am decimat Libia”, si-a umflat muschii Trump, lui Gaddafi “nu i-am oferit nicio protectie”. El a insistat ca pentru Coreea de Nord ar urma “sa faca foarte mult”, fara a puncta insa nimic concret, doar stereotipul ca nu trebuie sa detina arme nucleare. „Nu i-am spus niciodată lui Gaddafi o să-ţi oferim protecţie, o să-ţi dăm forţă militară, o să-ţi dăm toate lucrurile astea”, a explicat Trump presei înaintea unei reuniuni a cabinetului de la Washington, la care a participat şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Modelul Libiei a fost un model foarte diferit. Am decimat acea ţară”, a arătat presedintele american. Kim Jong Un „va beneficia de protecţie”, a sustinut Trump. Dacă ar accepta dezarmarea, Kim „ar fi acolo, şi-ar conduce ţara, ţara sa ar fi foarte bogată”, a asigurat Donald Trump, ignorand ca va merge la Singapore cu un imens pasiv de incorectitudini al SUA privind acordurile internationale si relatiile cu partenerii si aliatii.


Indignare la ONU si in Lume: Ambasadoarea masacrului de apartheid din Fasia Gaza: “Israelul a dat dovadă de reținere” (Nikki Haley)

16/05/2018

Nikki Haley/ Foto: Wikipedia

Prin declaratia descalificanta pentru statutul de diplomat la Natiunile Unite, ambasadoarea americana Nikki Haley a starnit, marti, valuri de indignare la ONU si in Lume.

Uitand sau ignorand ca fisa postului de ambasadoare la ONU ar fi obligat-o sa condamne cu cea mai mare fermitate masacrul savarsit de statul de apartheid israelian impotriva palestinienilor, luni, cu prilejul inaugurarii ambasadei americane la Ierusalim, Haley a facut dovada unui inacceptabil si rar tupeu de avocata a masacrului. Ambasadoarea SUA la ONU a declarat ca “Israelul a dat dovada de retinere”, stupefiind prin ignorarea crimelor colective savarsite de armata israeliana impotriva palestinienilor, soldate cu 60 de morti si peste 2000 de raniti.

In orice alta tara din lume sau situatie similara o astfel de dezicere de facto de un statut de jure ar fi atras declararea diplomatului ca persona non grata si cererea ca acesta sa fie retras de la post. Indiferent daca urmarile vor avea un asemenea continut in cazul ambasadoarei Nikki Haley, este clar ca diplomatia americana la Natiunile Unite trebuie reabilitata. Acest imperativ functional si de credibilizare s-ar putea sa fie piatra de incercare pentru noul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo.


Despre filosoful Nae Ionescu si nu numai

15/05/2018

Nae Ionescu (1890-1940) a fost un mare filosof roman si lider al generatiei sale, a anilor ’30, care a avut un puternic impact politic denuntator asupra nefastului rege Carol al II-lea, dezertor, las, responsabil de catastrofa geopolitica a Romaniei, din anul 1940, si, apoi, transfug, cu amanta evreica si bani si bogatii apartinand romanilor. Nu in ultimul rand, regele Carol a fost un asasin politic, prin ordinele pe care le-a dat, de ucidere a adversarilor politici. Nae Ionescu nu a scris prea mult – „Curs de metafizica” (1936-1937) este lucrarea cea mai cunoascuta, in care isi prezinta conceptia sistematica asupra existentei -, deoarece a murit la 50 de ani, o varsta relativ tanara pentru o opera filosofica de amplitudine. Este cunoscut ca pentru filosofie si politica boom-ul creativitatii si intelepciunii vine dupa 60 de ani. Din partizan initial al readucerii pe tronul Romaniei, Nae Ionescu a devenit, ca intr-o strafulgerare de luciditate si premonitie privind rolul catastrofal al carlismului pentru viitorul tarii, unul dintre cei mai aprigi luptatori pentru detronarea lui Carol al II-lea. Din pacate sau din fericire, Nae Ionescu nu a mai apucat sa vada ca intuitia sa politica, logica si cititoare exacta a primejdiilor pe care carlismul il reprezenta pentru Romania, a fost corecta, deoarece a fost asasinat prin otravire, pe 15 martie 1940, la ordinul politic al sefului monarhic al statului roman. Cateva luni mai tarziu, a urmat catastrofa geopolitica: Ultimatumul sovietic din 26 iunie privind Basarabia si Dictatul de la Viena din 30 august privind Transilvania.

Agentii regelui Carol al II-lea si ai metresei sale Elena Lupescu l-au otravit pe filosoful nationalist Nae Ionescu (Marturii Petre Tutea si Petre Pandrea)

Unul din marii profesori pe care i-am avut ne-a povestit, studentilor, in amfiteatru, despre mintea filosofica inalt filigranata a lui Nae Ionescu. Intra in sala, se aseza pe scaun, orientat cu spatarul spre studenti si chiar in fata primului rand, pe care isi punea haina si coatele, de care din cand in cand isi sprijinea barbia, si incepea sa vorbeasca, depanand din memorie ca de pe o banda magnetica, dar intr-un mod foarte inclusiv fata de auditoriu. De la filosofia greaca la cea germana, de la logica, pedagogie si jurnalism la nationalism, era un mentor enciclopedist, un exemplu de romanism si patriotism. Era un idol pentru studenti, divinizat si urmat pana in panzele albe, lucru care-l facea foarte de temut pentru adversarii politici, printre care principalul era regele Carol. Marturiile despre moartea sa sunt aproape unanime ca aceasta i s-a tras de la Carol al II-lea, care il tinuse si in detentie, in lagar, de pe urma careia sanatatea i se subrezise. Iata ce noteaza poetul și criticul literar Gheorghe Grigurcu – într-un cadru mai larg al volumului semnat de Aurel Sasu, Cum mor scriitorii români (Casa Cărții de Știință, 2017) -, despre episodul morții lui Nae Ionescu: Cea mai populară explicație a morții lui Nae Ionescu este otrăvirea filosofului din ordinul lui Carol II. Otrava i s-ar fi injectat în țigări. Petre Tutea si Petre Pandrea sunt si mai expliciti, cu marturii despre ziua si cauzele mortii lu Nae Ionescu: Avînd gripă, filosoful își cheamă doctorul curant. În locul lui sosește un necunoscut, care-i face o injecție fatală. Din ordinul lui Carol si al Elenei Lupescu, nu se indoiesc contemporanii, apropiati sau chiar dusmani.

Culegere de articole scrise de Nae Ionescu

De ce am facut acest excurs istoric, privind drama politica a unei personalitati de exceptie, cum a fost Nae Ionescu? Din doua motive. Primul, ca regele Carol II era neamt, ajuns in fruntea statului roman prin niste aventuri si masinatiuni foarte discutabile, regii nefiind alesi, cum sunt in zilele noastre sefii de stat presedinti. Acest personaj si lider malefic indeplinea ordine si planuri geopolitice care veneau din afara si erau contrare intereselor Romaniei. Pe cale de consecinta, oricare dintre romanii patrioti care i se opuneau era ca si condamnat, in multiplele intelesuri ale acestui cuvant (justitie politica, asasinat politic etc). Sesizati vreo legatura cu situatia din prezent? Duceti fiecare mai departe gandul si comparatia… Al doilea motiv, pentru ca mie mi se pare foarte comaparabila situatia unui lider politic roman din prezent, o personalitate de exceptie, de neinconvoiat de catre adversarii politici, care a fost cel mai performant premier si ministru de externe al Romaniei, intr-o perioada extrem de fluida si de incerta, de dupa Revolutia din 1989. Traian Basescu, oricat a fost el de canalie, ca roman s-a limitat sa foloseasca justitia politica pentru a-si arunca in inchisoare adversarul politic si a-l priva de drepturi politice. Nu am insa certitudinea ca daca detentia ar fi avut loc in perioada post-Basescu, solutia finala folosita in cazul lui Nae Ionescu nu ar fi fost retestata…

http://evz.ro/murit-filosoful-nae-ionescu.html?

http://www.marturisitorii.ro/2015/03/16/cine-la-ucis-pe-nae-ionescu-16-iunie-1890-15-martie-1940/


%d blogeri au apreciat: