Urgentele revizuirii: “Unilateraliat” si caducitate. SOS, EuroAtlantica este pe cale sa se scufunde!

07/06/2018

Noi, romanii, vorbim cu multa pasiune, dand uneori adevarate atacuri ideologice la baioneta, despre conflicte constitutionale dintre puteri si/sau institutii ale statului. Cred insa ca aceasta aplecare excesiva asupra noastra insine ne face orbi si surzi la ce se intampla in mediul extern, mai apropiat sau mai indepartat.

Bunaoara, nu observam sau nu reactionam critic, asa cum fac polonezii si ungurii, dar nu numai, la o serie de acte unilaterale de decuplare sau periferizare din spatiul euroatlantic, care ne tintesc si ne afecteaza. Parca dimpotriva, facem temenele “integrarii euroatlantice” cu si mai multa slugarnicie. Desi emfazei de apartenenta “atlantica” i-au sarit intre timp cateva perne, iar cele mai recente evenimente ameninta sa o lase fara niciuna. Ma refer la actele ca de razboi comercial pe care SUA le-au initiat contra UE, prin impunerea de taxe vamale americane la importurile din spatiul comunitar european, de 25% la otel si 10% la  aluminiu.

Dupa parerea mea, este un act unilateral american de decuplare de la “integrarea euroatlantica”. Consecintele, in curs de analiza, par sa fie de transformare a parteneriatelor strategice in “unilateraliate strategice”. Acest sui generis „unilateraliat” american, care practic desfiinteaza formula clasica si democrata de parteneriat si ii ia locul, tinteste sa subordoneze intereselor SUA orice relatie bilaterala sau multilaterala internationala, in care acestea sunt angrenate sau pe care intentioneaza sa le antameze. „Unilateraliatul” este o metoda de extorcare. “Unilateraliatele” ar putea sa fie de facto noua intruchipare a vechiului colonialism, inceputul unui nou colonialism, decis in reuniuni de taina ale ocultei politico-financiare mondiale. Corolarul sesizabil al acestei noi tentatii imperiale il reprezinta stereotipul discursiv din ultima vreme al actualilor exponenti ai vechiului Imperiu, privind obtinerea celor mai bune “acorduri” sau “avantaje” posibile, prin renegocierea celor vechi sau incheierea celor noi, din care lipsesc cu obstinatie referirile la celalalt sau ceilalti, la reciprocitatea si echilibrul avantajelor. SUA s-au retras unilateral din unele acorduri internationale cu speranta unor renegocieri prin care sa obtina concesii unilaterale, dar pe care pana acum nu le-au obtinut si se pare ca nici pe viitor nu le va obtine, iar pe altele intentioneaza sa le renegocieze sub presiunea unor amenintari si sanctiuni (ziduri la granite, taxe pe importuri etc.).

Daca in privinta renegocierii NAFTA lucrurile par sa treneze, probabil ca se asteapta sa se vada mai intai directia si continutul refondarii UE, din care sa se inspire si sa se contrainspire pentru contrareactii, dupa obiceiul “casei” de a face totul pe dos si a specula actiunile celuilalt, pentru a gasi brese prin care sa-l duca cat mai in jos. Daca vor astepta mult si bine? Vor pierde probabil din nou pe mana lor, dar s-ar putea sa existe si o lecuire. Brexitul pare sa fie tot o tentativa de renegociere in stil american, avand in vedere ca inca nu se intelege ce vrea Londra in negocierile cu Bruxellesul, cat si posibilitatea, circulata intre conservatorii si laburistii britanici si/sau intre executivul si legislativul Marii Britanii, de amanare sau chiar anulare a iesirii din UE. S-ar putea insa sa fie falsa perceptia leadershipului britanic potrivit careia celui european i-ar sfarai calcaiele dupa UK, ca acesta sa nu divorteze de UE. Sunt de acord cu opinia ca s-a cam incheiat cu prezenta Marii Britanii in UE, cum observase cu ceva timp in urma un ministru de externe european.

In acelasi spectru conotativ, comparativ cu cel decuplativ american, care dupa cum am descris este un atac pe integrarea atlantica, se inscrie la fel de neasteptat si cel de periferizare de catre Bruxelles a Europei Centrale si de Est in cadrul UE, prin proiectul unei reforme dupa principiul unei Uniuni cu mai multe viteze. Este, fara doar si poate, un atac pe integrarea europeana, poate tot in numele aceluiasi principiu al avantajului unilateral, copiat de la americani, poate deliberat, poate instinctiv, deocamdata nu este foarte clar, spre deosebire de doctrina trumpista foarte transanta pe acest subiect, al Americii inainte de toate si cu orice pret. Aceste atacuri americano-britanice si franco-germane pe “integrarea euroatlantica” ar putea atrage din partea celor “decuplati” si “periferizati” recodificari constitutionale si legislative. De exemplu, in Constitutia Romaniei un intreg Titlu (VI) se refera la “integrarea euroatlantica”. Las la o parte ca primele alineate ale articolelor 148 si 149, referitoare la cum se face aderarea in UE si NATO, sunt cazute in desuetudine prin consumarea actelor de ratificare parlamentara. Problema e ca raportul de preeminenta al reglementarilor UE comparativ cu reglementarile interne nu are cum sa nu fie afectat de atacul pe integrare prin periferizare. Nu este moral si legal ca in timp ce una din parti, Bruxellesul in speta, slabeste integrarea europeana prin periferizarea tarilor ECE, acestora din urma sa li se ceara, Romaniei in cazul de fata, sa-si subordoneze in continuare legislatia interna intereselor nucleului dur al viitoarei UE, refondate pe mai multe viteze. Integrarea decurge din globalizare, dar limitarea geopolitica a integrarii mi se pare o sfidare a aceleiasi globalizari. Plus ca extensia integrarii economice asupra politicului miroase de la o posta a federalizare, neformalizata, ci implicita. De aceea cred ca una din urgentele revizuirii constitutionale ar trebui sa fie titlul referitor la integrarea euroatlantica, printre altele si in sensul liberalizarii in toate azimuturile a relatiilor externe, in special cu vecinii nemijlociti sau cei geopolitici, din regiune.


%d blogeri au apreciat: