Austria: Reactivarea expulzarii, ca institutie de securitate. Tintele sunt deocamdata secundare

08/06/2018

Dar cu Gallipoli ce-ati avut?

Expulzarea, ca si interdictia de intrare intr-o tara, este o institutie si o procedura de securitate. Ea trebuie exersata sau reactivata ca orice institutie din acest domeniu, primordial, al securitatii nationale, in functie de amenintarile interne sau externe. Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz a anunţat vineri că ţara sa va expulza mai mulţi imami finanţaţi din străinătate şi va închide şapte moschei, în scopul de a lupta împotriva ”islamului politic”. Sintagma nu prea este uzitata in descrierea riscurilor de securitate. Probabil ca limitarea “islamului politic” la partidele interne l-a facut inofensiv in perceptiile externe. Insa de cand lumea s-a fript cu terorismul islamic, guvernele sulfa si in iaurt, potrivit unei cunoscute zicale.

Decizia anuntata de Kurz a fost cauzata de un memorial istoric privind batalia de la Gallipoli (1915) pentru controlul extra-regional al Dardanelelor. Memorialul a constat in reconstituirea simbolica a victoriei emblematice a turcilor otomani, care nu au cedat fortei navale a Marii Britanii si au infrant debarcarea Corpului de Armate al Australiei şi Noii Zeelande (ANZAC). Reconstituirea a avut loc intr-o moschee din Viena, cu copii îmbrăcaţi în soldaţi interpretand roluri eroice in scene de lupta. “Societăţi paralele, islamul politic şi radicalizarea nu-şi au locul în ţara noastră”, a dat asigurări şeful guvernului austriac într-o conferinţă de presă.

Cred insa ca expulzarea de securitate ramane totusi marginala, pe tinte secundare. Este de reflectat asupra straniei coincidente ca intriga de expulzare a imigrantilor turci din capitala Austriei, care au evocat campania de rezistenta de la Gallipoli, a venit din partea stangii progresiste si internationaliste austriece. Internationalismul, o falanga ostila identitatii nationale si europene, este finantat, intre altii, de catre miliardarul evreu George Soros. El sustine implantarea masiva in Europa de imigranti si refugiati non-europeni. De analizat si evidenta ca propozabilii la expulzare vor fi expulzati doar pentru ca sunt turci. Patriotismul turcilor lui Erdogan si memorializarea cu mandrie si recunostinta a victoriei la care i-a condus pe turci colonelul Mustafa Kemal Atatürk in batalia de la Gallipoli, un episod definitoriu in istoria natiunii turce, nu sunt pe placul globalistilor si unipolaristilor.   

De remarcat ca si in Germania, internationalistul SPD incearca sa se catere din nou in varful verticalei puterii absolute (v. diversiunea „Expulzati-l pe ambasadorul american Grenell!”), dupa gafele  de neiertat ale fostului sau lider, Martin Schulz, care s-a intors cu spatele la germani si cu fata spre imigrantii geopolitici non-europeni, manati din urma de razboaiele “preventive” ale SUA si de banii marii finante americane. Astazi, asa-zisul “geniu” militar si strategic al lui Churchill, care a elaborat planul ofensivei din Peninsula Gallipoli, a fost mai degraba o ambitie nemasurata vecina cu nebunia, care a fost de la bun inceput sortita esecului, cu un nemeritat pret de sange platit de australieni si neozeelandezi, sclavii de atunci si de azi ai Imperiului Britanic. În 1930, generalul Sir George MacMunn scria despre Gallipoli: „Ideea domnului Winston Churchill a fost magnifică”, dar, în acelaşi timp, şi „cea mai condamnabilă nebunie în care au fost momiţi vreodată nişte amatori”.

Manipulatorii de la varful Imperiului au reusit insa sa transforme criza Gallipoli intr-o oportunitate, de a-si lasa concurentii europeni fara colonii (nu degeaba se spune ca in orice criza se ascunde o oportunitate). Ideea ca Australia si Noua Zeelanda si-au dobandit la Gallipoli constiinta nationala, datorita sacrificarii soldatilor australieni si neozeelandezi de catre aventurierii politici si incompetentii comandanti britanici, a fost partial adevarata, dar partea agitatorica nespusa viza destramarea vechilor imperii coloniale. In timp ce britanicii le-au oferit natiunea coloniilor lor, prin inglobarea acestora intr-o formula neocoloniala abila si ascunsa – Commonwealthul, celelalte puteri coloniale au fost prinse pe picior gresit, fara alternativa, si au ramas de-a binelea fara colonii. Insa manipularea nu s-a oprit aici, povestea esecului din 1915 a fost transformata intr-o adevarata mitologie a lui „ce-ar fi fost daca…?”. Raspunsul cel mai apropiat de realitate este ca ar fi fost vai si-amar pentru regiunea extinsa si cele conexe! Durerile comune euroturce, identitare si poate existentiale, ar fi fost astazi mult mai mari.

PS/NB: M-am uitat pe harta la distanta dintre Gallipoli si Antalya, la ultima urmand sa ajung in aceasta vara/toamna. Oricat de departe, obositor sau costisitor ar fi, voi merge sa depun o floare la Monumentul Martirilor din Çanakkale.


%d blogeri au apreciat: