Capul lui Dancila vrem! Ce ar fi mai bine sa urmeze?

In niciun caz reactia fortelor de ordine la protestele violente din 10 august nu poate fi calificata drept “represiune”, in sensul clasic, consacrat al cuvantului. Micile vânătăi si tușituri de la busculada evacuarii nu sunt “represiune”. Represiunea autentica e cu o multime de morti si raniti si e specifica regimurilor dictatoriale. Intr-o democratie si intr-un stat de drept, cum e Romania, membra UE si NATO, forta institutionala este folosita pentru dispersarea protestatarilor violenti, nu nimicirea lor. Ca pretutindeni in lume euro-atlantica. Oricat de mult ar dori opozitia, pentru beneficii politice, eticheta “represiune” este inadmisibila, de drept si de fapt. Nicio represiune politica a unei manifestatii despre care exista informatii ca va fi violenta, impotriva guvernului si statului, nu se face la sfarsitul acesteia, ci la inceputul ei, pentru a o impiedica sa se desfasoare si sa-si livreze mesajele. Reactia atipica a jandarmeriei a avut cel mai probabil la baza informatii de alerta de „ultima ora”, a fatidicei ore 23:00, care au fost false.

Opozitia cere capul premierului Dancila. Suntem stat de drept si probabil ca il va obtine. Dar statul de drept e si pentru opozitia instigatoare. Nu se poate stabili o raspundere colectiva a Guvernului Dăncilă pentru unele excese in evacuarea in forta a Pietei Victoriei, inevitabile de altfel cand nu exista o detasare a masei de manifestanti pasnici de protestatarii violenti sau cand aceasta detasare este impiedicata sau operativ imposibil de facut. In Guvern sunt ministri care au avut prestatii manageriale deosebite. Raspunderea pentru daunele colaterale aduse unor persoane pasnice la protestele antiguvernamentale “Diaspora” este unipersonala, apartine sefei Guvernului, Vioricăi Dăncilă.

In noua situatie, la zi, exista doua optiuni reparatorii, politice si de stat drept, ambele privind-o pe sefa Guvernului, demisia sau demiterea acesteia. Cea de-a doua optiune ar implica o motiune de cenzura, care volens nolens ar extrapola semnificatiile negative, de neincredere, asupra totalitatii Guvernului, ceea ce ar fi nedrept si incorect, dupa cum am mai spus. Rezulta ca optiunea cea mai buna nu ar fi o demisie colectiva, ci o demisie unipersonala, a premierului Dăncilă. Sefa Executivului sa-si asume intreaga responsabilitate, in interiorul Guvernului, iar in afara sa opozitia sa-si asume responsabilitate pentru instigarile la violenta. Premierul Dăncilă trebuie sa se asigure ca opozitia a luat act de aceasta conditionalitate si ca va deveni operatorie. Pasii ce vor urma dupa depunerea demisiei personale a premierului vor fi cei legali, dar important va fi ca realizarile echipei guvernamentale, unele notabile, sa nu fie anulate sau umbrite de greseala unui singur om, care in afara de lipsa de experienta mai este in plus si femeie. In general, femeile sunt mai vulnerabile in situatii de criza. Nu este exclus ca Dăncilă sa fi cedat emotional la informatii alarmiste. Pista „feminină” (emotionala) de cercetare nu ar trebui neglijata, ar putea sa fie cea reala.