Moartea lui John McCain: Un avertisment pentru cei care se lasa folositi, uneori impotriva apartenentei lor identitare, de catre puterea oculta din SUA

Drama senatorului John McCain: Un patriot american folosit de catre o putere oculta neamericana. Foto: Facebook

Senatorul american John McCain a murit, sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unui cancer cerebral. Despre morti, numai de bine. Intr-un fel, aceste randuri sunt ca o rugaciune pentru apararea memorie celui care a fost omul John McCain. Ca o forma de compasiune si de denuntare a folosirii abuzive a memoriei lui John McCain si dupa moartea acestuia, in scopuri politice oculte, neamericane.

Notorietatea politica a lui John McCain in SUA s-a cladit pe imaginea de prizonier de razboi in Vietnam, de candidat pentru functia suprema de la Casa Albă si de politician nonconformist, inclusiv in raporturile cu colegii sai din Partidul Republican, din care a facut parte. Marele adevar, pe care trecand in lumea de dincolo nu a apucat sa-l afle, este ca John McCain a fost toata viata lui folosit de catre puterea oculta din SUA. Uneori acest lucru s-a intamplat chiar impotriva apartenentei sale identitare, de american alb, si, implicit, impotriva populatiei americane majoritare, al carei patriot se apreciaza ca a fost, in mod oficial.   

Reactii politice imediate de dupa moartea lui John McCain au incercat sa se foloseasca de memoria postuma a acestuia in scopuri politice nemeritate. “John şi cu mine veneam din generaţii diferite, am avut origini complet diferite şi ne-am înfruntat la cel mai înalt nivel al politicii”, a declarat fostul preşedinte democrat Barack Obama, care l-a învins la prezidenţialele din 2008.

“Dar am împărtăşit, în pofida diferenţelor noastre, o fidelitate faţă de ceva foarte înalt, idealurile pentru care generaţii întregi de americani şi de imigranţi s-au luptat şi s-au sacrificat”, a mai spus Obama. Este cel putin o imensa eroare, daca nu un grav si nepatriotic aranjament discretionar al puterii oculte din SUA, ca in locul unui patriot cu blazon si american get beget sa fi fost impins pe locul de sef al Casei Albe un negru fara istorie patriotica americana si chiar fara origine istorica americana si cu un controversat loc de nastere, daca a fost sau nu in SUA.

Cum la fel de ciudat si de neamerican a fost ca dupa ce un ins nesemnificativ ca personalitate si nereprezentativ pentru majoritate a fost uns in postul de “presedinte-comandant”, cum ii placea minoritarei evreice Hillary Clinton sa spuna, pentru manipularea subliminala “executiva” a americanilor, “alesul”, cum minoritara negresa Oprah Winfrey, prezentatoare TV, inchidea mediatic cercul manipularilor, a declansat o politica rasista de persecutare a americanilor.

Culmea tupeului lui Obama, de nimic infranata, a fost acuzarea americanilor de “rasism”, desi acestia i-au dat votul in doua scrutinuri, pentru doua mandate prezidentiale. Fara indoiala, rolul contracandidatului prezidentiabil John McCain, in parodia cu autobuzul electoral cu care s-a plimbat prin tara in timpul campaniei prezidentiale, a fost sa-i tina “tiara” lui Barack Obama, pentru a-i da acestuia valoarea pe care nu o avea, dar care de ochii lumii ii era necesara, la “incoronarea” ca presedinte, care era deja decisa si avea sa urmeze. Cu alte cuvinte, bietul John McCain a fost folosit, ca o unealta politica. Folosit a fost si in razboiul de subjugare a vietnamezilor, care nu a fost al lui sau al americanilor, ci al marii finante evreiesti, pentru care americanii erau obligati sa cotizeze, prin plata de taxe si impozite, si sa isi verse sangele in razboaie, dar care erau tratati ca o populatie a unei colonii.

Memoria postuma a lui John McCain este folosita si in jocul politic dintre republicani si democrati, vizandu-l pe Donald Trump, ocupantul pozitiei de la Casa Alba. Preşedintele Donald Trump, în conflict cu senatorul republican, a scris pe Twitter un mesaj concis de condoleanţe, fără referiri la cariera şi viaţa acestuia. “Condoleanţele mele şi respectul meu cel mai sincer pentru familia senatorului John McCain. Inimile şi rugăciunile noastre sunt alături de voi!”, a scris Donald Trump. Insa in intrigile manipularilor tesute in jurul lui Donald Trump, a carei aducere la Casa Alba a fost gandita intr-o falsa ruptura dintre capul Administratiei si corpul Administratiei, a fost tarata si memoria lui John McCain, despre care se pretinde ca ar fi lasat cu limba de moarte ca seful Guvernului SUA sa nu participe la inmormantarea sa. Scopul bicefaliei antagonice amintite este dual, ca, pe de o parte, capul Administratiei sa ia cele mai respingatoare decizii in raport cu dreptul international, dar care sa aduca avantaje unilaterale cat mai mari pentru SUA, iar, pe de alta parte, corpul Administratiei sa-l destituie, prin metoda “tapului ispasitor”, cand se va atinge un punct critic care risca sa rupa coarda, pentru a se salva perceptiv, in ochii Lumii, reputatia SUA. Invocarea unui “testament” al unei ultime dorinte a lui John McCain confirma inca o data teoria presedintelui ispasitor, de sacrificiu, cat si faptul ca momentul “alungarii” lui Donald Trump de la Casa Alba este mai aproape ca oricand. Inca o data si fara scrupule, John McCain a fost folosit de catre puterea oculta din SUA.  

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: