Scrisoare de sfârşit de august

Nu, draga ZeV. Raspunsul meu e categoric nu. Monarhia este in general o institutie politica anacronica. Acolo unde monarhia mai subzista (reminiscenta cea mai proeminenta este UK; altele, pe continentul negru), ea este nedemocratica pe fond, pentru ca se sustrage votului popular, si desueta in forme. Limitele ei cele mai vizibile s-au vazut la revolutii, cand i-au lipsit resursele politice de schimbare (de viziune, de concept si programe innoitoare, de flexibilitate etc.) pentru a preveni colapsurile statelor monarhice si tragediile popoarelor lor (v. 1789, 1917 scl), acele “crize majore” pe care oculta mondiala “Illuminati” a cautat si urmareste mereu sa le provoace pretutindeni in lume, pentru a prelua controlul global (v. tentativele in acest sens care au fost cele doua razboaie mondiale).

Monarhiile au adus cu ele dinastiile profitoare si dispretuitoare de popoare, cu accidentele lor ereditare de succesiune – Dumnezeu nu da cu parul! –  exprimate in lipsa urmasilor sau in tarele fizice ori mentale ale acestora, care deveneau vulnerabilitati pentru tarile si popoarele respective, dar si posibilitati mai mari pentru coruptie generalizata si coruperea varfului (aurul strain a cumparat regi si dinastii, lucru relativ usor de obtinut cand e vorba doar de o persoana sau familie decidenta). Monarhiile au proliferat camarilele si au adus cu ele interesele straine si chiar tradarea.

Din pacate pentru Romania, acel “Aiasta nu se poate, Majestate!”, care le-a fost impus lui Carol I si Ferdinand, in situatii diferite (v. detaliile istorice), nu i s-a opus nici destrabalatului Carol al II-lea, care s-a inhaitat cu Lupeasca, inapoia careia era o haita straina de pradatori, care a impins-o in patul regal, nici lasului Mihai I, la 23 august 1944. In ultimul caz, lui Mihai I i-au lipsit taria de caracter si de vointa politica de a initia un Consiliu de Coroana precum cel al strabunului sau Carol I, in 1914, la Sinaia, cand membrii Consiliului au votat impotriva dorintei regale ca Romania sa intre imediat in razboi, de partea Puterilor Centrale, iar suveranul a avut decenta sa se supuna unei decizii colegiale, luate in mod democratic si in interes romanesc.

Dar…, exista si un mic dar. Nu tot ce a fost la sistemele politice istorice precedente este perimat sau de dezavuat in totalitate. Cand am folosit metaforic sintagma “monarhul” presedinte, am avut in vedere ca stabilitatea si respectul care se datorau odinioara monarhului ar putea sa fie datorate si presedintelui din zilele noastre. Cred ca cea mai nimerita sursa de inspiratie este traditionalismul simbolisticii monarhice japoneze, care este cu totul altceva, in primul rand prin autenticitatea reprezentarii, din punct de vedere etnic si rasial (isi poate imagina cineva un “imparat’ japonez negru sau de o alta natie?!; in cel mai bun caz, o astfel de imaginare bolnava poate fi considerata doar o gluma proasta). In sistemele moderne republicane, stabilitatea institutiilor si respectul fata de cea prezidentiala pot fi de necontestat, pe deplin meritate, daca se intrunesc cel putin patru conditii.

Prima, alegerea presedintelui sa fie in totalitate libera si cinstita. Sa fie, adica, rezultatul vointei populare, neviciate de amestecul politic strain sau presiunile geopolitice, prin sustineri financiare ilegale si campanii ale unor ONG-uri subversive, asa cum s-a intamplat din 2004 incoace, din partea Occidentului, de parca o data cu intrarea in NATO si  UE am fost incorporati intr-un imperiu, ca o colonie. A doua, echidistanta presedintelui in raport cu toate partidele politice sau alte grupuri de interese sau presiune, ca a unui “monarh”, fara parti-pris-uri de genul “guvernul meu”, “partidul meu “, ori altfel spus  “gasca mea”, care tradeaza spiritul electoral, al alegerii unui presedinte al tuturor romanilor. A treia, presedintele sa-si exercite mandatul in mod democratic, sa nu practice un stil de conducere unipersonal, ci participativ, prin consultari si dezbateri largi, democratice. Nicio conducere nu mai este azi unipersonala, nici macar in structurile cele mai ierarhizate, cele de forta, unde si acolo exista o conducere de echipa, de stat major, in primul rand pentru ca o decizie impune analize si expertize multidimensionale, pe care nu le poate face si nu le poate avea un singur om.

Cu un alt cuvant, drag  occidentalilor, conducerea in zilele noastre este “plurala”  sau “pluralista”, care este acelasi lucru cu cea orientala denumita “colectiva”. Am vazut la TVR, in urma cu cateva zile, un ins inept, dar bine ideologizat si ostilizat, care se câcâia in mod jalnic sa ne “explice” ca psihologia poporului roman ar fi una “colectivista”, care ar apartine “Romaniei vechi”, pretins opusa autonomiei si diferentierii, pe care le supralicita ca apartinand “Romaniei noi”, ca protestele violente sunt “bune”, ca mandatul dat de alegeri ar fi ceva superfluu, ca nu ar fi nevoie de un proiect de tara etc. Doamne Dumnezeule!, am exclamat, asta e o adevarata propaganda a dezbinarii in anul centenarului unirii!  De unde au iesit frate agentii astia de influenta si cine ii plateste?! M-am simtit jignit, lezat ca niste neaveniti ne descriu, cu “caracteristici” atribuite defaimator, in carti pompos titulate ca fiind despre “psihologia poporului roman”.

Ceea ce este scanadalos este jonglarea cu dublul standard, rau intentionat doar cand e vorba de altii. De pilda, colectivitatea, unitatea si centralitatea sunt la mare pret la evrei, carora le sunt inoculate din leagan, iar politicul, etnicul si religiosul sunt adevarati co-dirijori ai indoctrinarii pe aceste teme, in timp ce la alte state si natiuni aceleasi teme sunt descurajate prin denumiri depreciative si prohibitive, de “colectivism”, “etnicism”, “nationalism”, “centralism” etc. Substratul este lesne de inteles, numai o aroganta nemasurata si dispretuitoare crede ca restul lumii ar fi subinteligenta pentru a le pricepe obiectivele, codurile, ezoterismul etc. (ultimul termen, preluat de la pitagoreici ca o spoiala, pentru a se impauna, ca si multe alte concepte sau teorii de la scolile greaca si romana, cu care isi garnisesc speculatiile, cu scopul de a impresiona). Socoteala gheșeftărească e simpla, pentru a-si atinge nebunescul vis mesianic de lume unipolara, cu un guvern mondial si  “o unica natiune indispensabila”, statele si natiunile trebuie slabite pana la disparitie.                                      

Tipul in cauza, caruia i s-a dat tribuna si statura prin apartia pe sticla, a perorat de pe o pozitie de “profesorat”, “invatamant superior” si “doctorat”, desi pe ultimul nu a fost in stare nici macar sa-l explice, sa-i arate specificitatea de creativitate, de valoare nou creata, nu de pozitie administrativa de promovare si/sau de putere, pe care in mod evident se straduia sa se pozitioneze. Pur si simplu imi venea sa-mi astup urechile cand incerca sa dea “lectii”, puerile si false, inclusiv Academiei Romane, de parca ar fi avut-o la “degetul mic”. Unde esti tu, Nae Ionescu, geniul intelectual al generatiei interbelice, sa-i explici acestui plin de ifose si strecurat pe usa din dos in elita, ce inseamna cu adevarat un intelectual de valoare si un doctorat creativ, nu un biet tavistock comportamentalist, deja decodat si “fumat” de inteligentele autentice si inalte?!

A patra, bineinteles, alegerea periodica, pentru un mandat determinat, prin vot universal, egal, direct si secret al capului republicii, ceea ce in cazul capului monarhiei nu se intampla, de unde si caracterul sau profund nedemocratic. Niciun mandat de putere nu poate fi ereditar (regi, lorzi etc.), toate trebuie sa iasa din urna de vot. Conducatorul politic suprem al unui popor sa fie ales de catre cei condusi, de catre popor. Stiti ce forta de granit da puterii acest lucru? E forta legitimitatii, a autenticitatii reprezentarii. Un presedinte poate fi respectat si “domni” ca un monarh, desigur fara sa si guverneze, dar trebuie ales de popor si “ingradit”, limitat la meritele personale si serviciile pe care le-a adus poporului sau, fara prerogativa de a-si transmite ereditar puterea. Agreez mai mult exprimarea de a fi in slujba poporului tau, decat cea in slujba tarii tale, deoarece am constata cu stupoare ca pentru unii tara poate fi si fara popor, dar si pentru ca mi se pare absolut adevarul potrivit caruia tara ta este unde este neamul tau. Am scris aceste randuri in ultima zi din august. Dupa lovitura de stat esuata din 10 august (care ca ecou antistatal este comparabila cu atentatele din 9/11 impotriva statalitatii SUA), la care statul de drept inca nu a reactionat potrivit legilor sale, pe scena politica este inca o acalmie de vacanta. Simt insa miros de furtuni politice in septembrie. Despre perspectiva ramanerii nepedepsite a tentativei de lovitura de stat din 8/10, nu pot decat sa parafrazez remarca amintita mai sus: Apoi, aiasta nu se poate, Majestatea Voastra Stat de Drept!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: