Ganduri amestecate: Strategii pentru viitor

Imi intitulez astfel acest text pentru ca nu am o ordine prestabilita si idei preconcepute. Pur si simplu, nu numai “agresivitatea uluitoare a tuturor mediilor romanesti”, foarte bine surprinsa si codificata in epistola adresata lui Adrian Nastase de catre un prieten (in mod cert unul de calitate) al acestuia, ci si a timpului si vremii nu ne ingaduie reactii prea indelung gandite. Un principiu chiar spune ca este mai bine sa ai o reactie, decat niciuna. Probabil ca enuntiatorul a avut in vedere ca pentru inceput cel mai important lucru este ocuparea si blocarea atentiei si actiunilor competitorilor, adaptarile sau schimbarile urmand a fi operate ulterior. E ca in calibrarea tragerilor de artilerie sau a lansarilor de rachete ori bombe, mai lungi sau mai scurte, mai departe sau mai aproape, dar care prin ele insele reprezinta un factor de forta si de descurajare, care il poate incetini sau inhiba pe adversar.

Un celebru strateg antic  chinez, Sun Tzu, din a carui arta a razboiului sau, prin extensie mai putin militara si mai mult diplomatica, arta a competitiei, din care si occcidentalii se infrupta copios, spunea ca cel mai mare strateg nu e cel care obtine 100 de victorii din 100 de razboaie, ci cel care obtine 100 de victorii cu un numar mai mic de razboaie. De altfel, esenta diplomatiei consta tocmai in acest lucru, in a stinge, a domoli, a diminua costurile cat mai mult posibil, nu a le inflama si exacerba. Stiam de mult ca Adrian Nastase stapaneste la perfectie aceasta arta a diplomatiei, dar la ultimele iesiri publice, pe blogul sau personal, aceasta convingere mi-a fost ferm si ireversibil intarita. Cand Adrian Nastase a evocat posibilitatea de “blocare a guvernului in aceasta toamna”, am ciulit urechile, pentru ca am inteles ca, atunci cand vine dintr-o asemenea sursa de analiza strategica, cel mai probabil ea se va si intampla.

Merita sa ramanem incremeniti intr-o atitudine protectoare fata de un singur om, Liviu Dragnea, ale carui calitati si rezultate deosebite nu le pun in discutie, ci doar uzura sa politica, pe masura unei intrebuintari incandescente, in locul protejarii intereselor vitale ale Romaniei? Cand cele “100 de victorii” vor fi obtinute prin mai mult de “100 de razboaie”? Cand conflictele pe rol generate de mentinerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD, nu are importanta daca sunt sau nu intemeiate, potentiale sau efective, ci faptul ca ele ameninta “sa se transforme in crize majore”, care ne pot duce intr-o groapa de potential si de eficienta, cand potentialul si eficienta ar trebui sa fie maxime in pozitia de detinere de catre Romania a presedintiei Consiliului Uniunii Europene? Sa ratam un varf unic de oportunitate pe care ni-l ofera pozitia de leadership in UE, din care sa nu putem sa obtinem maximum de beneficii si de cooperare, datorita neincrederii si acuzatiilor din partea celorlalti membri comunitari, legate de varful puterii guvernamentale romanesti, devenit intre timp, prin “grija” opozitiei, un fals liderus maximus pesedeus, cu care liderii europeni nu vor sa aiba de-a face?

Si Gabriela Firea, sefa “presedintiei mici”, cum poate fi numita functia de primar general, a avut o reactie de distantare fata de Dragnea, care nu trebuie pusa pe seama unei “dizidente” cu scopuri personale (a declarat de nenumarate ca ori ca nu vrea sa candideze la presedintie), ci in contul intuitiei politice feminine (care este altceva comparativ cu diplomatia politica la care m-am referit), ca nu se mai poate merge inainte in formatul de putere actual din PSD.

In mod categoric, nu este corect ca cel mai mare partid sa nu aiba un candidat propriu in alegerile prezidentiale. Ar fi o autoexcludere, ilegitima si inacceptabila. Ar insemna ca PSD sau stanga sa nu aibe un presedinte de republica inca 5-10 ani, care, adaugandu-se la cei 15 ani in care sansa la castigarea alegerilor prezidentiale i-a fost fortat exclusa sau manipulata, ar insemna 20-25 de ani de prezidentiat monoideologic al dreptei, cee ce este monstruos din punct de vedere al monopolului puterii supreme, al nereprezentarii prezidentiale a celei mai mari parti a electoratului, o lipsa de democratie care se intalneste prin Africa sau America Latina.

Sa mai observam un lucru, continutul notiunii de alianta s-a modificat, fie ca ne referim la  NATO, al carui scop ramane valabil in ultima instanta, sau la alte tipuri de aliante, inclusiv cele politice interne sau ideologice, de pe aceeasi parte de esichier. Aliantele, pe un scop, nu exclud interesele diferite si competitia aliatilor in alte domenii. Daca alianta PSD-ALDE, rezultata din ultimele alegeri parlamentare, e anti-Iohannis si anti-sistem, remarcam deja ca ALDE are interese proprii in privinta alegerilor europarlamentare si prezidentiale, pentru care va merge pe liste separate, in primul caz, si va avea candidat propriu, in cel de-al doilea. In consecinta, va trebui sa ne gandim la cea mai competitiva candidatura a PSD la presedintie, eventual a unei personalitati care a fost in afara jocului politic din ultimii ani si mai degraba a fost mai apropiata de societatea civila si de comunitatea academica si culturala, decat de politica. Dar si la felul cum stanga trebuie sa capteze in intregime uriasul potential electoral al PSD, in cazul unui “act de lichidare” (Fr. Hollande) a social-democratiei, desi cred ca pentru noi inca nu se pune aceasta problema, si nici chiar pentru ansamblul european, trebuie pastrata o “radacina”, o “samanta”, pentru a nu crea un monopol al progresistilor americani asupra stangii si ideilor sociale, chiar daca acestia sunt pe punctul de a vira spre comunism (daca nu cumva deja au si facut-o).

O alta chestiune ar fi sa gasim o solutie de abandonare a coabitarii, care nicaieri nu functioneaza. Pentru cei care inca nu au observat, “pluralismul”, despre care unii teoreticieni occidentali afirma ca ar gasi un suport mai bun in coabitare, are cea mai larga expunere in pluralitatea circumscriptiilor electorale si in desemnarile de catre acestea a reprezentantilor locali si/sau regionali in parlament, cat si in descentralizarea deciziilor. Restul e propaganda a polarizarii si conflictualizarii. Nu intamplator, SUA si China nu se confrunta cu problama coabitarii si au cele mai bune rezultate de administrare/guvernare, desi fiecare are o solutie aparte, unirea functiei de sef al statului, de presedinte de republica, cu cea de sef al guvernului, de premier, in primul caz, monopartidismul, in cel de-al doilea caz. Probabil ca la noi ar fi salutara revenirea la alegerile prezidentiale si parlamentare simultane, partidul care conduce in preferintele electoratului putand castiga, cel putin teoretic, ambele tipuri de alegeri. Coabitarea este cea mai mare sursa de instabilitate, lucru cu care, de asemenea, SUA si China nu se confrunta. Nu mai vorbesc de UK, unde functia de sef al statului nu este eligibila, ci ereditara, solutie care, dincolo de discutiile critice, confera stabilitate cvasi/perena, iar alternantele stanga-dreapta la guvernare nu sunt insotite de confruntari turbulente sau chiar de tentative de lovituri de stat (v. la noi protestele violente disimulate sub numele de “Diaspora”). Fara indoiala, presiunile timpului si evenimentelor de precampanie obliga PSD la grabnice decantari si alegeri pentru scrutinul prezidential din 2019, care a inceput deja sa bata asurzitor la usile partidelor si bazinelor electorale.

Prigonirea adevărului e ca o închisoare mentală (un răspuns pentru comentatorul Mircea Popescu)

Domnule Mircea Popescu, repet ce v-am mai spus. Există o diviziune a analizei internationale pe spatii geo/politice, Est, Vest si asa mai departe. Insă in pofida acestei diviziuni, toti analistii internationali sunt colegi. Ei sunt legati prin misiunea publica de a critica, dezaproba si devoala tot ceea ce politic este de condamnat, de criticat, de scos la lumina. Ei sunt uniti, bineinteles, si prin deontologia comuna. Sau ar trebui sa fie. Deontologie care obliga la respect fata de istorie si adevar.

Pentru a va corecta derapajele de la istorie si adevar, va recomand staruitor doua lucruri. (1) Eliminati-va gravele lacune sau distorsionari informationale despre trecut, dati de pamant cu falsurile si amagirile spalatoare de creiere, puneti mana pe cartile/documentarele/studiile de istorie si reamintiti-va ca cine uita istoria risca sa o repete. (2) Re/deschideti “Etica nicomahică” a lui Aristotel si cititi si recititi pana veti pricepe si memora: “Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este adevrul.”

Nu doar va fuduliti in van cu culturile europene greacă si romană precum o samantă seacă, fara miez, ca cei din studiorile unde va sunt preparate mesajele si care le folosesc impotriva europenilor. Imi amintiti de infractorul genocidar si farsorul politic Barack Obama, caruia i se impleticea limba si se vedea ca habar nu are de “valorile” si “umanismul” la care facea referire cand isi citea de pe prompter discursurile facute de altii, care si ei trecusera ca gâsca prin apă prin universitati adăpate din culturile si civilizatiile transatlantice. Daca “alesul” impostor ar fi fost luat la intrebari despre “conceptele” si “conceptiile” vehiculate mecanic, dezamagirea ar fi fost la fel de mare ca in fata unei tabula rasa. Apropo, ati vazut, sambata, la ceremonia funerara de la Washington in memoria senatorului republican John McCain, cat de boţite erau feţele fostilor presedinti George W. Bush si Barack Obama, aidoma celor ale unor indivizi prinsi cu minciuna, si ati auzit necrologul rostit de criminalul realpolitik Henry Kissinger, in varsta de 95 de ani, fost secretar de stat, despre ceea ce cu imensa ipocrizie a numit nevoia de “compasiune”?  

Rupeti acea panza neagra a mistificarilor si manipularilor, despre care, ca despre “sfanta sfintelor”,  vi se spune ca nu trebuie sa cercetati ce se afla inapoia ei si sa luati de “bune” cele ce vi se spun. Politica trebuie tinuta sub control public. Indiferent de latitudinile si longitudinile politicilor. Sunteti un agent de influenta al Vestului in Est? E o problema care va apartine. Dar nu uitati sau ignorati ca eu sunt un estic si nu am sa inghit minciunile si manipularile facute, culmea!, din spatii geopolitice ale Estului impotriva Estului.

Aveti un deficit ingrijorator de inteligentă argumentativă, de fiecare dată esuati lamentabil in afirmatii propagandistice, nesustenabile logic si istoric. Ia vedeti domnia voastra cam ce a fost la Drogheda (Irlanda) in 1649 si dupa, primul cel mai mare masacru genocidar din istorie, cele mai mari confiscari de pamanturi si plecari in bejenie, savarsite impotriva irlandezilor catolici de catre Oliver Cromwell, supranumit “Călăul lui Dumnezeu”. Apoi, faceti legatura peste timp cu ceea ce la fel se intampla in Siria, dupa acelasi “stil”, care este ca o semnatura, cu deosebirea ca teroristul-sef Abu Bakr al-Bagdadi, facut scapat si uitat (de cine oare?) a fost instruit si impins pe scena lumii arabe si islamice in rolul de “Călăul lui Allah”. 

Sa va mai amintesc de genocidul britanic impotriva burilor în timpul celui de-al Doilea Război Anglo-Bur, din 1899-1902,  în Africa de Sud, la care a participat si Winston Churchill, si de crearea cu acel prilej a primelor lagare de concentrare, înconjurate cu sârmă ghimpată, unde au fost  inchisi circa 200.000 de bătrâni, femei şi copii ai burilor, pentru ca bărbaţii buri să fie infrânţi moral şi să renunţe la luptă, cum s-a si intamplat? Ori despre nemultumirile lui Churchill, din 1920, exprimate public, fata de ezitarile armatei britanice de a utiliza gazele neurotoxice impotriva revoltelor arabilor si kurzilor din coloniile britanice?

Nu-mi re/povestiti mie demonizarile despre Stalin, care a fost un mare lider patriot si eliberator, in cele doua tipuri de razboaie, civil, exact dupa modelul si scopul celui din Siria, dar nu numai, il amintesc doar pentru ca este cel mai recent si inca neterminat, si de invazie hitlerista, a carei copie, una din ele, poate fi recunoscuta foarte usor in invazia bushista asupra Irakului. Eu nu primesc de la nimeni ordine despre ce sa scriu, cu atat mai putin de la „Kremlin”, cum fabulati. Este doar un mandat de responsabilitate, dictat de propria-mi constiinta. Dar daca domnia voastra sunteti un „influencer”, nu stiu de care, sunt onest si presupun doar, nu va acuz, v-o spun cu toata deferenta, nu cred ca trebuie ca noi, romanii, din care faceti parte, sa admitem ca unele inchisori fizice straine, care in istoria postdecembrista au existat pe teritoriul tarii noastre, sa fie transformate in inchisori mentale. Prigonirea propagandistica sistematica a adevarului istoric e chiar mai mult decat o noapte a mintii, e ca o condamnare la inchisoarea pe viata a minții.