Ganduri amestecate: Strategii pentru viitor

Imi intitulez astfel acest text pentru ca nu am o ordine prestabilita si idei preconcepute. Pur si simplu, nu numai “agresivitatea uluitoare a tuturor mediilor romanesti”, foarte bine surprinsa si codificata in epistola adresata lui Adrian Nastase de catre un prieten (in mod cert unul de calitate) al acestuia, ci si a timpului si vremii nu ne ingaduie reactii prea indelung gandite. Un principiu chiar spune ca este mai bine sa ai o reactie, decat niciuna. Probabil ca enuntiatorul a avut in vedere ca pentru inceput cel mai important lucru este ocuparea si blocarea atentiei si actiunilor competitorilor, adaptarile sau schimbarile urmand a fi operate ulterior. E ca in calibrarea tragerilor de artilerie sau a lansarilor de rachete ori bombe, mai lungi sau mai scurte, mai departe sau mai aproape, dar care prin ele insele reprezinta un factor de forta si de descurajare, care il poate incetini sau inhiba pe adversar.

Un celebru strateg antic  chinez, Sun Tzu, din a carui arta a razboiului sau, prin extensie mai putin militara si mai mult diplomatica, arta a competitiei, din care si occcidentalii se infrupta copios, spunea ca cel mai mare strateg nu e cel care obtine 100 de victorii din 100 de razboaie, ci cel care obtine 100 de victorii cu un numar mai mic de razboaie. De altfel, esenta diplomatiei consta tocmai in acest lucru, in a stinge, a domoli, a diminua costurile cat mai mult posibil, nu a le inflama si exacerba. Stiam de mult ca Adrian Nastase stapaneste la perfectie aceasta arta a diplomatiei, dar la ultimele iesiri publice, pe blogul sau personal, aceasta convingere mi-a fost ferm si ireversibil intarita. Cand Adrian Nastase a evocat posibilitatea de “blocare a guvernului in aceasta toamna”, am ciulit urechile, pentru ca am inteles ca, atunci cand vine dintr-o asemenea sursa de analiza strategica, cel mai probabil ea se va si intampla.

Merita sa ramanem incremeniti intr-o atitudine protectoare fata de un singur om, Liviu Dragnea, ale carui calitati si rezultate deosebite nu le pun in discutie, ci doar uzura sa politica, pe masura unei intrebuintari incandescente, in locul protejarii intereselor vitale ale Romaniei? Cand cele “100 de victorii” vor fi obtinute prin mai mult de “100 de razboaie”? Cand conflictele pe rol generate de mentinerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD, nu are importanta daca sunt sau nu intemeiate, potentiale sau efective, ci faptul ca ele ameninta “sa se transforme in crize majore”, care ne pot duce intr-o groapa de potential si de eficienta, cand potentialul si eficienta ar trebui sa fie maxime in pozitia de detinere de catre Romania a presedintiei Consiliului Uniunii Europene? Sa ratam un varf unic de oportunitate pe care ni-l ofera pozitia de leadership in UE, din care sa nu putem sa obtinem maximum de beneficii si de cooperare, datorita neincrederii si acuzatiilor din partea celorlalti membri comunitari, legate de varful puterii guvernamentale romanesti, devenit intre timp, prin “grija” opozitiei, un fals liderus maximus pesedeus, cu care liderii europeni nu vor sa aiba de-a face?

Si Gabriela Firea, sefa “presedintiei mici”, cum poate fi numita functia de primar general, a avut o reactie de distantare fata de Dragnea, care nu trebuie pusa pe seama unei “dizidente” cu scopuri personale (a declarat de nenumarate ca ori ca nu vrea sa candideze la presedintie), ci in contul intuitiei politice feminine (care este altceva comparativ cu diplomatia politica la care m-am referit), ca nu se mai poate merge inainte in formatul de putere actual din PSD.

In mod categoric, nu este corect ca cel mai mare partid sa nu aiba un candidat propriu in alegerile prezidentiale. Ar fi o autoexcludere, ilegitima si inacceptabila. Ar insemna ca PSD sau stanga sa nu aibe un presedinte de republica inca 5-10 ani, care, adaugandu-se la cei 15 ani in care sansa la castigarea alegerilor prezidentiale i-a fost fortat exclusa sau manipulata, ar insemna 20-25 de ani de prezidentiat monoideologic al dreptei, cee ce este monstruos din punct de vedere al monopolului puterii supreme, al nereprezentarii prezidentiale a celei mai mari parti a electoratului, o lipsa de democratie care se intalneste prin Africa sau America Latina.

Sa mai observam un lucru, continutul notiunii de alianta s-a modificat, fie ca ne referim la  NATO, al carui scop ramane valabil in ultima instanta, sau la alte tipuri de aliante, inclusiv cele politice interne sau ideologice, de pe aceeasi parte de esichier. Aliantele, pe un scop, nu exclud interesele diferite si competitia aliatilor in alte domenii. Daca alianta PSD-ALDE, rezultata din ultimele alegeri parlamentare, e anti-Iohannis si anti-sistem, remarcam deja ca ALDE are interese proprii in privinta alegerilor europarlamentare si prezidentiale, pentru care va merge pe liste separate, in primul caz, si va avea candidat propriu, in cel de-al doilea. In consecinta, va trebui sa ne gandim la cea mai competitiva candidatura a PSD la presedintie, eventual a unei personalitati care a fost in afara jocului politic din ultimii ani si mai degraba a fost mai apropiata de societatea civila si de comunitatea academica si culturala, decat de politica. Dar si la felul cum stanga trebuie sa capteze in intregime uriasul potential electoral al PSD, in cazul unui “act de lichidare” (Fr. Hollande) a social-democratiei, desi cred ca pentru noi inca nu se pune aceasta problema, si nici chiar pentru ansamblul european, trebuie pastrata o “radacina”, o “samanta”, pentru a nu crea un monopol al progresistilor americani asupra stangii si ideilor sociale, chiar daca acestia sunt pe punctul de a vira spre comunism (daca nu cumva deja au si facut-o).

O alta chestiune ar fi sa gasim o solutie de abandonare a coabitarii, care nicaieri nu functioneaza. Pentru cei care inca nu au observat, “pluralismul”, despre care unii teoreticieni occidentali afirma ca ar gasi un suport mai bun in coabitare, are cea mai larga expunere in pluralitatea circumscriptiilor electorale si in desemnarile de catre acestea a reprezentantilor locali si/sau regionali in parlament, cat si in descentralizarea deciziilor. Restul e propaganda a polarizarii si conflictualizarii. Nu intamplator, SUA si China nu se confrunta cu problama coabitarii si au cele mai bune rezultate de administrare/guvernare, desi fiecare are o solutie aparte, unirea functiei de sef al statului, de presedinte de republica, cu cea de sef al guvernului, de premier, in primul caz, monopartidismul, in cel de-al doilea caz. Probabil ca la noi ar fi salutara revenirea la alegerile prezidentiale si parlamentare simultane, partidul care conduce in preferintele electoratului putand castiga, cel putin teoretic, ambele tipuri de alegeri. Coabitarea este cea mai mare sursa de instabilitate, lucru cu care, de asemenea, SUA si China nu se confrunta. Nu mai vorbesc de UK, unde functia de sef al statului nu este eligibila, ci ereditara, solutie care, dincolo de discutiile critice, confera stabilitate cvasi/perena, iar alternantele stanga-dreapta la guvernare nu sunt insotite de confruntari turbulente sau chiar de tentative de lovituri de stat (v. la noi protestele violente disimulate sub numele de “Diaspora”). Fara indoiala, presiunile timpului si evenimentelor de precampanie obliga PSD la grabnice decantari si alegeri pentru scrutinul prezidential din 2019, care a inceput deja sa bata asurzitor la usile partidelor si bazinelor electorale.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: