Prin origine si statut, am iubit PSD, desi inainte de 1989 unii dintre fostii mei mentori sau sefi, de mare valoare politica si intelectuala, carora le port un respect si o recunostinta nesterse, ma criticau ca prin frecventele mele pozitii de mijloc, de a fi si cu unii si cu altii, semanam cu un “social-democrat”. M-am dumirit mai tarziu ca social-democratii au fost si cu capitalistii, si cu comunistii, mai bine zis pentru o a treia cale, intre cele doua.
Dar simpatia mea politica pentru PSD s-a datorat in mare parte si pentru afectiunea si atractia politica si intelectuala irezistibile, nu aveai cum altfel fata de magnetismul lor de personalitate, pe care le-am avut si le am fata de primii lideri, fata de re-fondatorii social-democratiei romanesti post-decembriste, care sunt de asemenea de neabandonat si de neuitat si carora Romania si majoritatea covarsitoare a romanilor le datoreaza nepretuit de mult.
Privind la ce se intampla acum in PSD, as spune ca daca acest geronto-partid va fi sa mearga in istorie si sa fie expus in muzeu, nu mi-ar fi indiferent daca va fi pus murdar sau lustruit pe raft. Inclin sa cred ca cel putin sub forma unei factiuni reformatoare, in manualul de istorie si in vitrina de muzeu ar trebui pusa o formula de memorie luminoasa.
O scindare a PSD este mai probabila ca oricand. Ar putea sa fie un PSD Firea si un PSD Dragnea. Imi este greu sa cred ca ultimul nu mai are sustinatori sau ca nu va exista o lupta, dupa regulile democratiei, intre majoritate si minoritate. Urmaresc in continuare ce se intampla in PSD doar pentru a vedea calitatea strategiilor, tacticilor si argumentelor care sunt intrebuintate in acest diferend existential.
This entry was posted on Vineri, 14 septembrie 2018 at 17:30 and is filed under General. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.