Scoala Chicago la Bucuresti: Un semnal al inchiderii apropiate a parantezei protectioniste a administratiei Trump? SUA se vor intoarce la neo/liberalism?

31/10/2018

Am aflat din presa despre conferentierea de catre John Mearsheimer la Bucuresti. Media l-a prezentat pe profesorul de la Universitatea Chicago drept un “prieten al Rusiei”. “Excelent”, am murmurat, luminat la gandul ca Rusia a mai castigat un prieten, alaturi de presedintele american. In aceeasi categorie, a fost inclus si un participant de vaza, Adrian Nastase, fondator si presedinte al scolii geopolitice Fundatia Europeana Titulescu (FET).

M-am intrebat, apoi, ce interes ar fi putut merita venirea de peste Ocean la frontiera de Est a NATO si UE a unui expert in politici externe ale marilor puteri. Raspunsul pe care l-am gasit a fost ca un geopolitician de talia lui John Mearsheimer nu poate fi decat un adept al relatiilor internationale in toate azimuturile. El a venit fara clisee de political correctness la prieteni estici, carora nu li se poate cere sa-si renege identitatea, credinta si istoria de estici.

Urmatorul gand a fost cat de puternic legat este profesorul Mearsheimer de Scoala neo/liberala de la Chicago, aparuta in perioada interbelica si condusa in cea postbelica de Milton Friedman, supranumit “Adam Smith al secolului nostru”. Chicago este orasul politic al fostului presedinte afroamerican Barack Obama, dar si al gangsterului Al Capone. Nu este locul aici pentru detalii, dar ultimele doua personaje mi s-au parut mereu foarte asemanatoare, iar despre neoliberalismul Scolii de la Chicago am considerat intotdeauna ca aceasta a pus in mana statului o teorie praduitoare asemanatoare gangsterismului.

Cum vor evolua politicile externe ale marilor puteri si ce influente vor avea acestea asupra Europei si Romaniei sunt chestiuni de futurologie politica, care au, deci o mare doza de improbabilitate. Expunerile si dezbaterile pe aceasta tema nu pot fi in consecinta luate decat cu rezerve si fara ca acestea sa aiba temperatura celor curente sau operationale. Presupun ca insasi conceptul de “mare putere” ar putea suferi mutatii semnificative de continut. Cred ca regiunile, alaturi de state, vor contribui mai mult la configuratiile in cest sens. Mutipolaritatea ar putea insemna nu numai noi centre statale de putere, ci si noi regiuni ca poli de putere, ca areale in care statele componente isi vor pune impreuna securitatile. O complementaritate intre state si regiune, in care punctele tari de securitate ale unor state le vor acoperi pe cele slabe ale altora, toate aflate in acelasi spatiu geopolitic. Ideea de „granite externe ale regiunilor” ar putea sa devina extensiva, sa cucereasca actori colectivi regionali, cum ar fi, de exemplu, cei din regiunea Orientului Mijlociu.

Un stat liliputan cu pretentii de mare putere este o ciudatenie, daca nu se observa sau denunta ca el de fapt isi trage forta de la o mare putere reala, careia ii secatuieste contribuabilii si resursele. La fel, o insula saraca in resurse care sa inglobeze intr-un imperiu propriu aproape o jumatate de lume nu cred ca va mai fi o realitate durabila in viitor. Dimensiunile teritoriale si demografice, cele doua atuuri substantiale si inegalabile, ma gandesc la tari emergente din Asia, la China si India, dar si la Rusia, la aceasta din urma adaugandu-se si resursele imense, vor fi jucate cu cele mai mari sanse de castig, daca acestea vor fi sustinute de un potential tehnologic si de o teorie de dezvoltare corespunzatoare, care sa fie ca niste rachete portante pe masura maselor gigantice pe care le transporta si al destinatiei propuse.

O alta idee, nu in ultimul rand, pe care mi-a suscitat-o mesagerul Scolii de la Chicago se refera la posibilitatea ca acesta sa fie purtatorul unui semnal subtil privind o apropiata inchidere a parantezei protectioniste pe care o reprezinta administratia Trump. In politica externa, SUA s-ar putea intoarce la neoliberalism, pe care de fapt nu l-a parasit niciodata. Nu are importanta cum isi va numi noua teorie, daca va apare un nou scotian “Adam Smith” sau un nou american “Milton Friedman”, esenta va fi aceeasi, un neoliberalism reinventat va insemna o tentativa de reinventare a imperiului.

Un indiciu ocultat al neo/liberalismului este resuscitarea afluxului necontrolat de imigranti (care, intre altele, se poate presupune ca urmareste sa-i acopere pe cei interni ilegali, avand in vedere antecedente de escamotare a acestui subiect), fara de care imperiul nu poate exista. „Caravana imigrantilor”, viitori sclavi ai imperiului, cu destinatia SUA, si manevrele belicoase trumpiste de la granita cu Mexicul sunt suspectate de a fi puneri in scena de catre activistii neoliberali (pe modelul Soros, poate si cu banii progresistului evreu american), pentru a crea punctul de sprijin pentru bascularea post-Trump. In politica interna, neocomunismul, care va fi mai rau decat comunismul, asa cum este neoliberalismul in comparatie cu liberalismul, va fi un viraj tentant si extrem de probabil. Cel mai specific simptom al derapajului spre „ultracomunism”, un termen alternativ la cel de neocomunism american, il reprezinta erodarea puternica a drepturilor omului, pe componente fundamentale ale acestora (drepturile omului la viata, securitate, viata privata etc.).


“Cartite” din CSM sustrag probe, care il incrimineaza pe Johannis, din dosarul de candidatura al lui Lazar

29/10/2018

Ministrul Justiției Toader a cerut revocarea din funcție a procurorului general Lazăr

Jocul CSM de-a v-ati ascunselea cu ministrul Justitiei se apropie de sfarsit. Din dosarul de candidatura al lui Augustin Lazar la functia de procuror general al Romaniei a disparut o rezolutie de clasare care il privea pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Rezolutia de clasare in cauza era un fel de mita sau de serviciu contra serviciu: Lazar il “albea” pe Iohannis si Iohannis il numea in functie pe candidatul Lazar.

Cu alte cuvinte, amandoi erau si sunt penali. Aceasta ilegalitate compromitatoare a fost descoperita de ministrul Toader in procesul de evaluare profesionala a lui Lazar. Ea constituie una din piesele de baza ale Raportului prin care Toader cere revocarea lui Lazar. Dar, stupoare!, proba in cauza din dosarul de candidatura a lui Lazar, de pe care acesta a cerut o copie de la CSM, a disparut. CSM i-a comunicat lui Lazar ca in dosarul cu pricina pe care il detine nu se afla niciun document referitor la „o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie”. Deocamdata, nu stim cine a semnat comunicarea CSM.

Dar, in virtutea regulilor de fier ale birocratiei, dosarul in cauza nu a fost facut in exemplar unic, ci in trei exemplare, cate unul pentru fiecare din cele trei parti implicate in traseul de propunere, avizare, numire, respectiv Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Presedintia Republicii. Cu certitudine, dosarul de la Ministerul Justitiei contine proba cheie incriminatoare. Cea de la CSM pare sa fi fost sustrasa de o “cartita” a presedintelui Iohannis sau a procurorului general Lazar. Oricum, “cartita” din CSM si stapanul ei, probabil Lazar, sunt abuzatori in serviciu buni de destituit, daca nu penali buni de legat. Mai soft, si cu atat mai inselatoare, cred ca va fi reactia lui Iohannis, care spera la al doilea mandat. Ma astept ca Iohannis sa faca pe “corectul” si sa dispuna verificarea dosarului de la Cotroceni, in care sa “gaseasca” proba si sa o faca publica, decontarea “neregulilor” administrative urmand sa se faca in sarcina unui slujbas de la Cotroceni.


Obsesia Obama pentru leadership extern, mostenita de Trump: Presedintele SUA si-a garnisit mesajul pentru presedintele ales al Braziliei cu  cogratularea de “lideri regionali ai celor doua Americi”

29/10/2018

Donald Trump Foto: Flikr

Este binecunoscuta obsesia aroganta pe care a dezvoltat-o ex-presedintele afroamerican Barack Obama pentru “leadershipul mondial” al SUA. Potrivit acestui minoritar etnic, care a ajuns intr-un mod cel putin controversat la Casa Alba, si echipei sale de “mondialisti”, un termen alternativ probabil la fel de adecvat la cel de “internationalisti”, “SUA trebuie sa mearga in frunte si ceilalti dupa ea.”

O astfel de viziune dictatoriala unipolara, in contradictie flagranta cu democratia multipolaritatii, care a fost refulata de subconstientul unui ins caruia statutul de sef de trib i s-ar fi potrivit mai bine decat viziunea onirica de imparat al lumii, a fost perceputa de catre opinia publica internationala ca o amenintare pentru libertatea Lumii. Cine s-ar fi asteptat insa ca Trump sa mosteneasca aceasta obsesie?

Cu prilejul castigarii alegerilor prezidentiale din Brazilia de catre candidatul extremei drepte, Jair Bolsonaro, in varsta de 63 de ani, fost capitan de armata, preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat pe acesta duminică seară pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale braziliene. “Cei doi bărbaţi şi-au exprimat angajamentul puternic să colaboreze pentru a ameliora viaţa locuitorilor din SUA şi Brazilia şi, în calitate de lideri regionali, ai celor două Americi”, a declarat Sarah Sanders, purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Desi suna exclusivist si insultator sa te suprapui ca lider geo/politic altor tari, unei regiuni, unui continent sau lumii globale, SUA sunt singura tara care dezvolta un respingator si decredibilizant discurs de suprematie geopolitica, care implica vasali si colonii. Sa fie, oare, incurabila boala asta de a pretinde mereu sa-i conduci pe altii, de a avea intotdeauna supusi si sclavi? Dunin


O aschie a despagubirilor de razboi sare tocmai in Orientul Mijlociu: Simbolistica politica, umanitara si morala a cererilor arabe si islamice pentru despagubirea victimelor, cetateni si state, ale razboaielor “preventive” americane

28/10/2018

Orientul Mijlociu

Preşedintele polonez a cerut din nou Germaniei să achite Poloniei despăgubiri de război pentru prejudiciile provocate în cel de-al Doilea Război Mondial. “Problema plăţilor pentru reparaţii nu este un capitol închis”, a declarat presedintele Andrzej Duda, duminica, într-un interviu acordat cotidianului german Bild. Semnificatiile cererii poloneze se refera la asumarea istoriei si a costului razboiului, inclusiv a celor din zilele noastre. Prin ele se descurajeaza razboaiele si se prefigureaza responsabilitatea vinovatilor.

Problema prejudiciilor provocate de razboaie unilaterale si a compensatiilor post-razboi are din pacate si un reflex acut in actualitate. Razboaiele de invazie si ocupatie asa-zise “preventive” duse de SUA in Orientul Mijlociu si consecintele lor dezastruoase sunt sensibil comparabile cu cele provocate Europei de catre Hitler.

“Marele Orient Mijlociu”, o megalomanie geopolitica marca George W. Bush, de subordonare de catre SUA a celei mai bogate regiuni petrolifere a lumii, continuata de catre Barack Obama prin transmutatia campaniei militare in razboi civil si hibrid, precum si proiectul “Marele Israel”, derulat de Donald Trump, prin recunoasterea Ierusalimului drept capitala Israelului si mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, au provocat arabilor si regiunii prejudicii cat un razboi mondial.  

Nimeni nu se asteapta ca SUA sa-si asume responsabilitatea pentru distrugerile provocate in Orientul Mijlociu, pentru mortii, ranitii, refugiatii si alte suferinte inimaginabile, si sa plateasca victimelor arabe si islamice, cetateni si state, despagubiri de razboi. Dar fie numai si revendicarea acestor compensatii ar avea o uriasa influenta politica, umanitara si morala in lume, de modelare a perceptiilor globale in spiritul condamnarii razboaielor de agresiune, indiferent de motivele lor.

Este o realitate incontestabila ca regimurile statelor din Orientul Mijlociu au caracteristici culturale si religioase in coordonate arabe si islamice. Aceste drepturi la diferenta ale lumii arabe si islamice, ori la “diversitate”, cum le place americanilor sa ideologizeze pana si cele mai aberante abateri de la normalitate din tara lor, care sunt sustinute de regimurile politice relativ uniforme de la Casa Alba si de o serie de organizatii oculte neconstitutionale, intra sub incidenta protectiva a suveranitatii si dreptului international. Solicitarea de catre statele arabe si islamice de daune de razboi din partea SUA va deschide un capitol simbolic. Indiferent daca va fi respins sau nu de catre Casa Alba, mai probabila fiind prima varianta, acest demers va aduce arabilor si islamicilor beneficii simbolice istorice, pe termen lung, care vor fi practic imprescriptibile. Ele vor fi de imagine, unitate si solidaritate, ca un pas in directia preluarii in comun a controlului asupra regiunii Estului Mijlociu. Dunin


Ucenicul vrajitor in vartejul nationalismelor

27/10/2018

Draga MiPo, probabil ca doar din lipsa de argumente valide continuati sa va cramponati de o teza frusta a falsei polarizari: anti-americanism vs pro-rusism. O legatura de antipatie-simpatie presupusa mecanica, in care fiecare din cele doua ar implica-o in mod automat pe cealalta si invers. Este o greseala, dar cui ii pasa? Ea a fost dovedita ca face parte din recuzita prafuita a punerilor in scena a operetelor americane de manipulare. Sa nu-mi spuneti ca nu stiti de visurile nationaliste ale multor populatii de imigranti din SUA. Masa mare a populatiei mexicano-americane isi doreste de multa vreme steag etnic si partid etnic, prin care sa participe la alegerile prezidentiale si legislative federale americane.

Nationalismul etnicilor mexicani din SUA, probabil cel mai tinut la pamant de catre patura suprapusa Americii, ca unei Colonii, vrea sa aiba parlamentari din partea unui partid al mexicanilor in Congresul SUA si un presedinte mexican al Statelor Unite. Cred ca este cel mai edificator exemplu datorita marimii considerabile a rapturilor teritoriale ale SUA din teritoriul national al vecinului din sud, Mexic. Astfel de visuri nationaliste nutresc si multe alte populatii asiatice din SUA, desi lor le lipseste argumentul teritorial, dar nici evreii si nici negrii nu pot revendica teritorii “evreiesti” sau “africane” in SUA, asa cum legitim si istoric sunt indreptatiti mexicanii. Trump a stimulat miscarile nationaliste din SUA, ca un ucenic vrajitor care nu-si mai poate stapani vrajile. In SUA, in mod corect istoric se poate vorbi si la plural despre nationalism. Despre nationalisme, nu numai la singular, cum o face Trump. Sa nu o scaldam, ce este istoric, este adevar.  

Apropos de singularismul nationalismului presedintelui american Donald Trump. Dupa ce caderea comunismului in Europa l-a lasat fara obiectul si mediul muncii, Bula, celebrul personaj al bancurilor politice, a emigrat in SUA. De acolo, devenit imigrant cu acte de american get-beget, a pus recent in circulatie un banc despre nationalismul presedintilor Donald Trump si Barack Obama, dupa ce presedintele Vladimir Putin i-a linistit pe rusi: “In caz de atac nuclear, vom merge in Rai.” Subtextul mesajului presedintelui Rusiei era ca el fiind rus, nu ii va parasi pe rusi. Bula a reluat experimentul radiofonic “Razboiul lumilor”, din 1938, de imaginare a unui atac al martienilor asupra SUA ca fiind veridic, numai ca de aceasta data, in 2018 deci, atacul era prezentat ca fiind iminent si nuclear. In panica generala a americanilor, in care fiecare cauta sa se ascunda, care pe unde il taia capul, unii in adaposturi, subsoluri, canalizare, cat le permitea aglomerarea, altii sa fuga unde isi aveau radacinile, in tarile de origine, reporterul Bula i-a intrebat si pe presedintele in exercitiu al SUA si pe predecesorul acestuia la Casa Alba unde vor cauta adapost. “- In Israel”, a raspuns Donald Trump. “- In Kenya”, a marturisit Barack Obama. Anecdota reveleaza sarcastic nationalismul „selectiv” din statul-„imigratie”. Dunin


Dedicatie muzicala pentru succesul summitului european cvadripartit de la Istanbul privind Siria: Hussain AlJassmi – Boushret Kheir, cea mai ascultată melodie arabă. Unitate si solidaritate Lumii Islamice!

27/10/2018


Tu ce faci impotriva unipolarizarii? Dar pentru democratizarea internationala prin multipolarizare?

26/10/2018

Domnule Bizonu’, oricine s-ar inscrie intr-un razboi al falsurilor si provocarilor pe tema in discutie ar fi intr-o minoritate planetara. Nimanui nu-i surade ca plecand de la jocul periculos de-a atacurile-spion cu drone sa se ajunga la un holocaust nuclear. Andropauzatului care face pe desteptul cu astfel de glume macabre ar trebui ca toti sa-i aratam cartonasul rosu. Va veni o zi cand fiecare va fi intrebat, cel putin de propria constiinta: tu ce ai facut pentru a descuraja, opri, anihila oroarea si ascensiunea ei spre unipolarism? Dar sunt convins ca America insasi il va scoate din joc, pentru ca in primul rand pe ea o pune in pericol.

Apoi, a pune astfel de critici intemeiate intr-o schema artificiala de polarizare potrivit careia cine ar critica periculoasa politica externa si militara a SUA ar fi automat anti-american si automat pro-rus, este o tactica de manipulare de mult „fumata”, pe care lumea inteligenta si culta nu mai da doi bani. Promotorii unei astfel de tactici depasite vor sa nu respecte nicio regula si sa nu fie criticati. Nu exista antiamericanism, poporul american este iubit si stimat de toata lumea, ci exista critici la adresa unor oficiali individuali sau a paturii politice suprapuse, care isi deconteaza huzurul si deciziile excesive si arogante pe seama americanilor si a oamenilor din toata lumea. Antiamericanismul a luat sfarsit o data cu sfarsitul razboiului rece si extinderea NATO, in care suntem aliati. A critica este altceva, normal si democratic. La fel ca si antisemitismul, care a incetat o data cu lagarele si camerele de gazare. Insa in democratie, critica este necesara, precum condimentele in bucate, carora le dau gust si savoare. Idem rasismul, care a apus o data cu sclavia si generalizarea drepturilor civile.  Criticile sunt la fel de firesti ca si laudele, asa cum pereche sunt acrul si dulcele.

PS: Preotul Gheorghi Gapon nu a fost un agent provocator al Ohranei tariste. A fost un „preot-muncitor” sau „preot-socialist”, controlat de agentii straini care impanzeau Rusia precomunizata (unii spun ca ar fi fost contaminat de tezele activistilor evrei privind „haosul purificator”), un „jucator” agitator cu rol determinant in prima revolutie rusa (1905), prin manipularea evenimentelor care au dus la „Duminica insangerata”, o capcana in care au cazut tarul (care nici macar nu era in capitala!) si trupele tariste, si o repetitie generala pentru a doua revolutie rusa (1917), in care rolul principal ii era rezervat lui Lev Bronstein Trotki.


Razboi unilateral tacut: Atac spion cu drone

25/10/2018

US Navy P-8 Poseidon Sursa foto: Wikimedia Commons

In drumul unipolarismului SUA spre visul de dominatie globala, multipolaritatea Lumii este principala tinta. Spre acest scop, SUA nu-si fac niciun fel de scrupule in privinta mijloacelor. De la Casa Alba au pornit ordinele privind primul atac atomic  si primul razboi rece. Mai aproape de istoria recenta, George W. Bush a inventat razboiul preventiv si Barack Obama pe cel de teroare sub steag strain.

Nici Donald Trump nu pare sa fi iesit din aceasta serie neagra. El a patentat razboiul-spion cu drone. Informatii despre acest tip de razboi au fost facute publice, joi, de catre ministrul adjunct al Apărării din Rusia Alexander Fomin, care a declarat că un avion american de spionaj Poseidon-8 a coordonat un atac a 13 drone asupra bazei aeriene rusești Hmeymim, din Siria, în ianuarie. Probabil ca, atunci, razboiul global dintre unipolarism si multipolarism i-a trecut Omenirii pe la ureche.

La informatia militara despre atacul-spion cu drone ordonat de Casa Alba, Kremlinul a reacționat afirmând că este foarte alarmat. Acest atac unilateral de tip spion cu drone este o situatie extrem de primejdioasa si fara precedent. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat ca este posibil ca președintele Vladimir Putin să ridice această chestiune riscanta si unilaterala în discuțiile cu Donald Trump, la summitul de la Paris, în 11 noiembrie, daca acesta va avea loc. Rusia a respins atacul-spion cu succes: șapte drone au fost doborâte iar asupra altor șase s-a reușit preluarea controlului.

Totusi, atacul unilateral respectiv este un avertisment privind impredictibilitatea si actiunile din ascuns ale SUA. El va atrage dupa sine masuri ale Rusiei de sporire a securitatii si reactiilor preventive si de contracarare, care sa garanteze pe deplin securitatea cetatenilor rusi. Atacul-spion cu drone este o tragere la ghestender la scara marita si armata, deci mult mai periculoasa, a incidentului cu avionul de spionaj american U-2 din 1960, care a fost doborat de sovietici.

Din atacul-spion american cu drone rezulta si un invatamant global. Chiar daca fiecare parte din multipolaritate pare sa nu fie inca interesata si constienta de unipolarism, ca risc care o tinteste pe fiecare, mai devreme sau mai tarziu, unipolarismul se intereseaza in mod activ de multipolaritate si actioneaza unilateral, pentru a o supune, pe fiecare componenta si in ansamblul ei.    


Statul „imigratie” si nationalismul „mercenar”

25/10/2018

Intriga acestei epici porneste de la asumarea nationalismului  de catre presedintele SUA, Donald Trump. “You know what I am? I’m a nationalist, OK? … Use that word. I’m proud of our country and I am a nationalist and it hasn’t been a word that has been used too much … I think it should be brought back”, a declarat, ieri, liderul de la Casa Alba.

Internationalistii democrati (progresisti) au si dezlantuit canonada criticilor. Exista insa si un alt tip de critici, din afara bipartizanismului american, care arata posibilele limite ale nationalismului imigrantilor. Critica are sens, imigrantii din SUA fiind precum minoritatile nationale din alte state nationale, care isi reclama etnicitatea si nationalismul etnic. Nationalismul de culoare al lui Barack Obama este usor de presupus. Dar Donald Trump, cu mintea si inima carei comunitati etnice imigrante si-a asumat nationalismul?

In afara aspectului material, al banilor, care ii poate lega de un loc anume pe cei care isi incearca norocul prin lume, la un „stat-imigratie” este dificil de distins un liant spiritual care se lege durabil o comunitate pestrita de imigranti, zisa nationala. Neindoielnic, in perioade de boom economic, cand banii si traiul bun galgaie, nationalismul locului este stabil si face prozeliti. Este ceea ce, pe perioade mai scurte sau mai lungi de o generatie, s-ar putea denumi „nationalism de mercenariat”, care este atras de mirajul inavutirii.

Dar, cand apar crizele sistemice, saracia, insecuritatea civila si decadenta politico-morala (rasism, homosexualitate, droguri si excluziuni de tot felul) care aduc atingeri imigrantilor defavorizati si marginalizati, fiecare dintre acestia isi aduce aminte ca radacinile lui sunt in alta parte,  ca neamul si religia lui nu sunt acolo, ca patria mama, de care minoritatile etnice fac atata caz politic si cultural, nu este aceeasi cu patria imigratiei. Identitatea etnica este reactivata si resimtita acut, in imprejurari acute.

Frustrarile nationaliste ale diversitatii imigrantilor defavorizati sunt cu atat mai mari cu cat exista si comunitati etnice restranse de imigranti privilegiati, care sunt legate de controlul politicii si resurselor. In perioade de criza economica sau campanii militare, care lovesc fara crutare in masa eterogena a imigrantilor, un declic al unei iluminari eliberatoare este foarte posibil: Cine sunt eu? Unde sunt neamul meu, religia mea si patria mea mama? Daca mirajul banilor si inavutirii a disparut, ce ma mai tine aici? Doar pentru a fi sursa fiscala si carne de tun? Raspunsurile posibile arata ca, in esenta, nationalismul economic al imigrantilor dintr-un stat-imigratie este un nationalism mercenar. Europa europenilor si Dreapta nationalista trebuie sa ia aminte, sa se distanteze de statul-imigratie. 


Liberalism, iliberalism, neoliberalism

25/10/2018

Foarte probabil ca “era” Trump va fi mai scurta decat un mandat. In acest sens, al iesirii premature din scena a presedintelui republican “iliberal” (ce ironie caustica la adresa neoliberalismului predecesorilor din GOP!) curg o puzderie de evenimente, din Administratie, din Partidul Republican si din Partidul Democrat, care se strang ca un cerc in jurul presedintelui-comandant de la Casa Alba. Daca si Jim Mattis, seful Pentagonului, va pleca sau va fi demis, leadershipul lui Donald Trump va fi ca o nava amenintata in orice clipa sa fie sabordata de echipaj sau torpilata de opozitie.

Insa autorul are dreptate, plecarea lui Trump din functia de presedinte nu va insemna si abandonarea liniilor fundamentale de politica externa pe care acesta le-a imprimat SUA, cu o neobisnuita viteza de croaziera, care e maxima. Va fi aproape imposibila oprirea sau intoarcerea navei la cheu, cand ea a fost special echipata si incarcata full si trimisa la drum lung, cu o destinatie precisa, care, desi diferit denumita, este cam aceeasi pentru ambele partide. De fapt, cred ca acesta a fost rostul aducerii lui Trump la Casa Alba, sa inaugureze noile fagase ale politicii externe a SUA, in principal privind Rusia si Estul, ale caror seminte le-a semanat Barack Obama, in doua randuri, in 2014 si in 2016, privind al doilea “razboi rece” unilateral al SUA, care pe fond este indreptat impotriva multipolaritatii internationale. Asa cum Trump nu a intors brazdele peste semanaturile lui Obama, nici succesorul lui Trump nu o va face, cu atat mai mult daca va fi un democrat-progresist.

Nu cred ca va fi o victorie a “iliberalismului” american, ci mai degraba un dublu standard iliberal-neoliberal al politicii externa a SUA, de a critica iliberalismul celorlalti si de a-l promova pe cel propriu, dar acesta din urma ascuns intr-o mănușă neoliberala, ca pumnul de fier intr-o mănușă de catifea. Neoliberalismul este politica care formeaza imperiile si le mentine in viata sau le recupereaza. Lumea va avea insa nevoie de un liberalism reformat, in curs de modelare si moderare, care sa imbine piata cu suveranitatea, sa reaseze libera circulatie a capitalurilor, marfurilor, serviciilor si persoanelor in cadrele national-statale ale suveranitatii.

http://www.contributors.ro/editorial/era-trump-prinde-contur-o-noua-%E2%80%9Ecultura-politica%E2%80%9D-se-extinde-a-invins-tabara-iliberala/