Totusi, Alegerile

19/10/2018

Cred ca solutiile care sunt trecute prin Parlament au mai multe sanse de a fi si cele mai bune, in situatia data, decat cele care ies doar din doua capete, ale lui Dragnea si Iohannis. Deja dupa a nu stiu cata remaniere, o schimbare de program si de directie mi se pare mai importanta decat o schimbare de ministri. Adica, sa urmeze o restructurare. 

Daca toate remanierile care au avut loc au dus la acumularea atator probleme, la intrarea in clinciuri cu tot mai multi actorii interni si externi, mi-e teama ca un moment de prabusire ca cel din 1989, datorat izolarii, este aproape inevitabil. Parlamentul va trebui sa decida.

Totusi, nu Liviu Dragnea reprezinta intreaga problema, el este doar o parte a problemei, cealalta parte fiind Klaus Iohannis. Plecarea PSD-ALDE din Palatul Victoria nu va rezolva problemele, cu Iohannis la Cotroceni. De ce? Pentru ca atat Dragnea cat si Iohannis au facut din partizanatele politice si din orgoliile personale niste naframe cu care s-au legat la ochi, nemaivazand astfel problemele reale ale Romaniei.

O solutie cuprinzatoare si pe termen lung va trebui sa vizeze intregul sistem, nu doar o parte a lui. Orice s-ar pune in locul PSD la guvernare, partea bolnava sau stricata din sistem, de pe cealalta ramura a puterii executive care va ramane dupa plecarea PSD acasa, va strica orice nou adus in sistem, intregul sistem.

Daca analizam cauzal, cred ca nici Parlamentul nu este tocmai nevatamat. Si, atunci, ce ne ramane? Cred ca doar alegerile anticipate generale vor fi ultima solutie, si cea reala, de fapt.

PS/NB: Liviu Dragnea si PSD nu mai fac de mult un corp comun, asa cum este normal intre lider si partid. De aceea, nu este exclusa aparitia a inca unei contradictii interne, din perspectiva unor posibile alegeri anticipate, daca aceasta tema va deveni de prim-plan: liderul sa le respinga, partidul sa le aprobe! In ultimul caz, poate si ca o reactie de a scapa de un lider care a devenit nedemocrat si un balast pentru partid, printr-o cale sigura, care iese din schema trocurilor obisnuite din PSD. Ori, poate, din dorinta PSD-ului de a se alinia la ceea ce pare sa fie nu numai un trend politic, ci si unul popular anti-Dragnea.

Interesant este ca intr-o asemenea ipoteza se va naste un triplu de forte convergente: PSD-Opozitia-Electorat. De prisos sa mai evaluam sansele si raportul de forte. Dar, pentru a respecta regulile jocului, s-ar putea ca PSD si Sistemul, cel de-al doilea devenind si el, indirect, prin Opozitia de Dreapta, o parte a jocului, sa fie pusi in situatia de a-i respecta lui Liviu Dragnea conditiile, care in opinia mea vor fi de nerefuzat, daca deblocarea statului si interesele nationale vor cere alegeri anticipate. Conditia probabila o intuiesc, ea va tinti sistemul. La fel si faptul ca cine o va respinge va deveni inamicul public numarul 1. Dar, daca va fi sa fie, sa nu anticipam sau sa sugeram. Sa lasam evenimentele sa curga liber.

PSD – ce urmeaza?


Est: Autonaţiocraţia: Naţiuni care se conduc singure

19/10/2018

Cineva abereaza defaimator despre „autocraţia” din Est. Nu au importanta numele, ci ideile. De fapt, din sintagma „auto-craţie”, pe care o incrimineaza, a omis o alta unitate ligvistica, pe cea de „naţiune”. Auto-craţia din Est este in realitate auto-naţio-craţie.

In Est, adica nicaieri in Vest, naţiunile se auto-guverneaza, prin reprezentantii legali, alesi in mod democratic, pe perioade determinate. Fara bagatori de seama din afara sau impunatori de legi straine si strambe, sub minciuna politico-coloniala de „stat de drept”. In Estul autentic liber si democrat, legile sunt vointa poporului, exprimata in parlament, nu de ambasadori, cu cunostinte juridice dupa ureche, dar tari in gura si in speculatii.

Deci, autonaţiocraţia este de salutat, de laudat si de raspandit pe tot globul. Autonaţiocraţia este deja o realitate consolidata in Rusia, China si in celelalte tari pomenite malitios de amicul nostru, lustruitor sarguincios al unei false „corectitudini politice”. Tarile islamice, din Orientul Mijlociu, sunt intr-o stare incipienta, dar pe curs crescator, de autonaţiocraţie.

Ceea ce a fost la consulatul saudit din Turcia a fost o punere in aplicare a unei sentinte de condamnare la moarte a unui abjurator si tradator. Se stie, pentru tradare si inhaitare cu dusmanul exista o singura pedeapsa. A fost cel mai probabil efectul unei sentinte emise printr-o fatwa, de un tribunal islamic, de care regele si printul mostenitor nu au avut cunostinta, iar dupa ce au aflat au trebuit sa se conformeze, sa o accepte. De ce sa mimam mirarea, in stil occidental, ori, altfel spus, sa facem exercitii de ipocrizie? Asa au aparut, cu veacuri in urma, instrumentele de decapitare occidentale, cum au fost cele din insulele britanice – mecanismele mortii denumite „Fecioara scoțiană”(în engleză, Scottish Maiden1661) sau „Toporul din Halifax” (în engleză, The Halifax Gibbe), ori „Ghilotina”, in timpul Revolutiei Franceze (conform originalului din francezăGuillotine, 1789). 

Ce a fost, joi, in Afganistan – atacurile talibane asupra comandantului american al fortelor NATO din aceasta tara, esuat, si a trei generali afgani care nu au avut acelasi noroc, fiind ucisi de garzile lor de corp -, reprezinta, de-asemenea, fapte graitoare pentru ridicarea populatiei afgane impotriva liderilor colaborationistilor si a liderilor ocupantilor. Este un punct de rascruce, de intoarcere a armelor, si de unitate etnica si religioasa, in curs de a deveni exemplara, mobilizatoare si atotstapanitoare.


“Parteneriatul civil”: Un gunoi politic

19/10/2018

Asa-zisul “parteneriat civil”, despre a carui “recunoastere” presedintele Asociatiei Accept (o denumire calculata manipulator; ce sa “accepti”, d-le, spoiala murdariei unei politici degenerate pe fata preacurata a sanatatii si normalitatii primordiale?!) a invocat, joi, pentru HotNews, cantitativismul a “peste 10 ani” de cand se “discuta” in Romania, urmareste agitatoric si abuziv sa intre in casa omeneasca a familiei si a casatoriei traditionale.  

Tupeul din aceasta chestiune este politic, dupa cum tot politic este si gunoiul pe care il face, sustinand o formula-tomberon pentru unele accidente genetice, in dauna inregistrarii voluntare in clinici de specialitate, pentru consiliere psihologica si tratament reparatoriu. Nimeni nu neaga consumarea acestei infirmitati in spatiul inchis, intim si privat, dar toata lumea normala este impotriva exhibarii publice sau murdaririi familiei si casatoriei cu un “parteneriat civil”, care este un gunoi politic.

De ce este un gunoi politic? Pentru ca “parteneriatul civil” este o scorneala politica. Nu are nicio sustinere biologica sau genitala, din aceste puncte de vedere barbatul si femeia avand constitutii diferite. “Parteneriatul civil” nu are functia procreatiei, motivul originar pentru care creatorul a inzestrat barbatul si femeia cu organe sexuale diferite, adaptate conceptiei si neonatalitatii.

“Parteneriatul civil” este antisocial: cultiva ura barbatului impotriva femeii si ura femeii impotriva barbatului. “Parteneriatul civil” distruge drepturile copilului de a avea o mama, un tata, o familie heterosexuala si o educatie heterosexuala (aspectele educationale pro-normalitate sunt cu “grija” ocolite de homo-ingineria anormalului). Faptul ca homosexualii pot sa faca copii, dar nu vor, ar putea sa fie un alt indicator de ura sau de egoism. Isi poate cineva imagina ce se poate intampla intr-un „parteneriat civil” care adopta copii?! Ce fel de „educatie sexuala” primeste „copilul” unor homosexuali si sub ce forma?!

Doar in timpuri arhaice, primitive, ale preumblarii tribale prin pustietate, destrabalarea era cvasizoofila sau la gramada, ori perversiunile si practicile sexuale erau infioratoare. Civilizatia s-a despartit de orice aminteste de acel trecut, damnat pentru totdeauna. Homosexualii pot face copii si avea familie normala. Majoritatea lor confirma.


Statul ilegal Kosovo: O armata “nationala” ilegala

19/10/2018

Tot ceea ce s-a putut incalca in materie de drept international si de act final de la Helsinki (1975), s-a incalcat in Kosovo, care este un stat ilegal, nascut mort, cu forcepsul militar american. Acest mic teritoriu balcanic, fara iesire la mare, fost leagan al poporului sarb, si-a declarat in mod unilateral independenta fata de Belgrad, in urma cu zece ani. Declaratia de “independenta” a survenit dupa ce SUA, sub steag NATO, a bombardat Serbia in 1999, una dintre cele mai brutale si samavolnice agresiuni ale unipolarismului american. Pe aceasta lista a faradelegii si rusinii internationale, SUA au adaugat ororile razboaielor din Orientul Mijlociu.  

Din cele 193 de state membre ale ONU, doar 110 ţări au recunoscut independenta Kosovo. Intre acestea, se numara si 23 de state din cele 28 membre ale UE. Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo. Ilegalitatii statutului de “stat independent”, sustinute de SUA, i se adauga o noua tentativa de ilegalitate, de creare a unei armate “nationale”. Parlamentul din Kosovo a aprobat joi crearea unei armate naţionale, deşi minoritatea sârbă a denuntat ilegalitatea acestui demers. Un al doilea vot va avea loc în zilele următoare.

In trecut, parlamentarii minoritari sarbi au blocat o astfel de măsură, cu argumentul legitim ca înfiinţarea unei armate naţionale necesită o schimbare a Constituţiei. De aceasta data, guvernul kosovar a trecut peste argumentul de legitimitate, promovand trei legi care au fost votate, in urma cu o zi, de parlamentul de la Pristina.

Noile legi modifică mandatul Forţei de Securitate din Kosovo (KSF), care va deveni o armată naţională cu 5.000 de militari activi şi 3.000 de rezervişti, situatie care, susţine guvernul kosovar, nu ar necesita modificarea Constituţiei. Pana acum, KSF cuprinde 2.500 de militari, echipati cu armament uşor şi pregătiti de NATO, pentru misiuni privind gestionarea situaţiilor de criză, protecţia civilă şi aprovizionarea.

Al doilea demers unilateral, de “armata nationala kosovara”, este in mod evident coroborat si sustinut cu si de eforturile diplomatice unilaterale ale SUA la ONU, cat si pe alte planuri. În scrisoarea de demisie, înaintată secretarului general al ONU, Nikki Haley, ambasadoarea SUA la ONU, a facut un apel către statele membre ale organizației mondiale să pună capăt misiunii din Kosovo, UNMIK, sustinand că aceasta și-a depășit scopul de mult timp. Rolul misiunii UNMIK a fost minor, de la declararea independenței Kosovo, în 2008. Între timp, UE a preluat rolul de supervizor al justiției în Kosovo, printr-o misiune proprie, EULEX. Probabil, SUA se vor unic diriguitor in Kosovo, un teritoriu european, a carui „statalitate” discutabila a rezultat in urma unui razboi de agresiune. Se uita sau ignora lectii ale trecutului, cum ar fi de pilda cea a Berlinului, al carui statut militar si juridic a fost o garantie de securitate si pace.