Cazul K: Adeverinta de casatorie, o momeala?

22/10/2018

Orice analiza expertizatoare pe caz nu-si poate refuza sa priveasca si in afara scenei. Din colateral s-ar putea afla detaliul, in care diavolul se ascunde ranjitor, care sa-i puna pe cautatorii adevarului pe pista corecta. De pilda, cine l-a trimis pe K dupa o adeverinta de casatorie?

Mi se pare suprarealist ca unui defector etnic si religios (ale carui etnicitate si religie nu erau numai ale tarii sale de origine, ci si ale regiunii, marcate de invazii, razboaie, rapturi teritoriale si ocupatie straina) sa i se ceara un act administrativ de la autoritatile oficiale cu care se afla in conflict total si, foarte probabil, cu potential letal. Doar exista consulat saudit si in noua sa tara de rezidenta.

Ca o comparatie intre doua absurditati la fel de mari, ar fi fost ca si cum tradatorului P (nu merita sa-i pronunt numele) – ultraurat nu numai politic, dar si social – i s-ar fi cerut, in epoca, de catre noii sai stapani, o adeverinta din locul natal ale carui secrete militare si de stat le tradase si unde fusese condamnat la moarte.

Pe cazul in discutie, ar mai trebui luat in calcul ca orice fapta ostila islamului si arabilor, intr-o zona care este bantuita de razboaie si terorism, poate fi tratata ca o tradare, o dezertare de razboi, care atrage consecinte legitime pe masura. Este evident ca adeverinta il privea pe K, nu pe logodnica sa, care era turcoaica.

Apoi, unde ar fi oficiat casatoria si in ce ritual, laic, islamic? Sau in ambele? Poate fi considerata adeverinta de casatorie o “momeala”? Atunci, cei care i-au cerut adeverinta nu sunt autorii morali ai crimei? Nu cumva la capatul acestei piste se afla o a treia parte?