Razboi unilateral tacut: Atac spion cu drone

US Navy P-8 Poseidon Sursa foto: Wikimedia Commons

In drumul unipolarismului SUA spre visul de dominatie globala, multipolaritatea Lumii este principala tinta. Spre acest scop, SUA nu-si fac niciun fel de scrupule in privinta mijloacelor. De la Casa Alba au pornit ordinele privind primul atac atomic  si primul razboi rece. Mai aproape de istoria recenta, George W. Bush a inventat razboiul preventiv si Barack Obama pe cel de teroare sub steag strain.

Nici Donald Trump nu pare sa fi iesit din aceasta serie neagra. El a patentat razboiul-spion cu drone. Informatii despre acest tip de razboi au fost facute publice, joi, de catre ministrul adjunct al Apărării din Rusia Alexander Fomin, care a declarat că un avion american de spionaj Poseidon-8 a coordonat un atac a 13 drone asupra bazei aeriene rusești Hmeymim, din Siria, în ianuarie. Probabil ca, atunci, razboiul global dintre unipolarism si multipolarism i-a trecut Omenirii pe la ureche.

La informatia militara despre atacul-spion cu drone ordonat de Casa Alba, Kremlinul a reacționat afirmând că este foarte alarmat. Acest atac unilateral de tip spion cu drone este o situatie extrem de primejdioasa si fara precedent. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat ca este posibil ca președintele Vladimir Putin să ridice această chestiune riscanta si unilaterala în discuțiile cu Donald Trump, la summitul de la Paris, în 11 noiembrie, daca acesta va avea loc. Rusia a respins atacul-spion cu succes: șapte drone au fost doborâte iar asupra altor șase s-a reușit preluarea controlului.

Totusi, atacul unilateral respectiv este un avertisment privind impredictibilitatea si actiunile din ascuns ale SUA. El va atrage dupa sine masuri ale Rusiei de sporire a securitatii si reactiilor preventive si de contracarare, care sa garanteze pe deplin securitatea cetatenilor rusi. Atacul-spion cu drone este o tragere la ghestender la scara marita si armata, deci mult mai periculoasa, a incidentului cu avionul de spionaj american U-2 din 1960, care a fost doborat de sovietici.

Din atacul-spion american cu drone rezulta si un invatamant global. Chiar daca fiecare parte din multipolaritate pare sa nu fie inca interesata si constienta de unipolarism, ca risc care o tinteste pe fiecare, mai devreme sau mai tarziu, unipolarismul se intereseaza in mod activ de multipolaritate si actioneaza unilateral, pentru a o supune, pe fiecare componenta si in ansamblul ei.    

Statul „imigratie” si nationalismul „mercenar”

Intriga acestei epici porneste de la asumarea nationalismului  de catre presedintele SUA, Donald Trump. “You know what I am? I’m a nationalist, OK? … Use that word. I’m proud of our country and I am a nationalist and it hasn’t been a word that has been used too much … I think it should be brought back”, a declarat, ieri, liderul de la Casa Alba.

Internationalistii democrati (progresisti) au si dezlantuit canonada criticilor. Exista insa si un alt tip de critici, din afara bipartizanismului american, care arata posibilele limite ale nationalismului imigrantilor. Critica are sens, imigrantii din SUA fiind precum minoritatile nationale din alte state nationale, care isi reclama etnicitatea si nationalismul etnic. Nationalismul de culoare al lui Barack Obama este usor de presupus. Dar Donald Trump, cu mintea si inima carei comunitati etnice imigrante si-a asumat nationalismul?

In afara aspectului material, al banilor, care ii poate lega de un loc anume pe cei care isi incearca norocul prin lume, la un „stat-imigratie” este dificil de distins un liant spiritual care se lege durabil o comunitate pestrita de imigranti, zisa nationala. Neindoielnic, in perioade de boom economic, cand banii si traiul bun galgaie, nationalismul locului este stabil si face prozeliti. Este ceea ce, pe perioade mai scurte sau mai lungi de o generatie, s-ar putea denumi „nationalism de mercenariat”, care este atras de mirajul inavutirii.

Dar, cand apar crizele sistemice, saracia, insecuritatea civila si decadenta politico-morala (rasism, homosexualitate, droguri si excluziuni de tot felul) care aduc atingeri imigrantilor defavorizati si marginalizati, fiecare dintre acestia isi aduce aminte ca radacinile lui sunt in alta parte,  ca neamul si religia lui nu sunt acolo, ca patria mama, de care minoritatile etnice fac atata caz politic si cultural, nu este aceeasi cu patria imigratiei. Identitatea etnica este reactivata si resimtita acut, in imprejurari acute.

Frustrarile nationaliste ale diversitatii imigrantilor defavorizati sunt cu atat mai mari cu cat exista si comunitati etnice restranse de imigranti privilegiati, care sunt legate de controlul politicii si resurselor. In perioade de criza economica sau campanii militare, care lovesc fara crutare in masa eterogena a imigrantilor, un declic al unei iluminari eliberatoare este foarte posibil: Cine sunt eu? Unde sunt neamul meu, religia mea si patria mea mama? Daca mirajul banilor si inavutirii a disparut, ce ma mai tine aici? Doar pentru a fi sursa fiscala si carne de tun? Raspunsurile posibile arata ca, in esenta, nationalismul economic al imigrantilor dintr-un stat-imigratie este un nationalism mercenar. Europa europenilor si Dreapta nationalista trebuie sa ia aminte, sa se distanteze de statul-imigratie. 

Liberalism, iliberalism, neoliberalism

Foarte probabil ca “era” Trump va fi mai scurta decat un mandat. In acest sens, al iesirii premature din scena a presedintelui republican “iliberal” (ce ironie caustica la adresa neoliberalismului predecesorilor din GOP!) curg o puzderie de evenimente, din Administratie, din Partidul Republican si din Partidul Democrat, care se strang ca un cerc in jurul presedintelui-comandant de la Casa Alba. Daca si Jim Mattis, seful Pentagonului, va pleca sau va fi demis, leadershipul lui Donald Trump va fi ca o nava amenintata in orice clipa sa fie sabordata de echipaj sau torpilata de opozitie.

Insa autorul are dreptate, plecarea lui Trump din functia de presedinte nu va insemna si abandonarea liniilor fundamentale de politica externa pe care acesta le-a imprimat SUA, cu o neobisnuita viteza de croaziera, care e maxima. Va fi aproape imposibila oprirea sau intoarcerea navei la cheu, cand ea a fost special echipata si incarcata full si trimisa la drum lung, cu o destinatie precisa, care, desi diferit denumita, este cam aceeasi pentru ambele partide. De fapt, cred ca acesta a fost rostul aducerii lui Trump la Casa Alba, sa inaugureze noile fagase ale politicii externe a SUA, in principal privind Rusia si Estul, ale caror seminte le-a semanat Barack Obama, in doua randuri, in 2014 si in 2016, privind al doilea “razboi rece” unilateral al SUA, care pe fond este indreptat impotriva multipolaritatii internationale. Asa cum Trump nu a intors brazdele peste semanaturile lui Obama, nici succesorul lui Trump nu o va face, cu atat mai mult daca va fi un democrat-progresist.

Nu cred ca va fi o victorie a “iliberalismului” american, ci mai degraba un dublu standard iliberal-neoliberal al politicii externa a SUA, de a critica iliberalismul celorlalti si de a-l promova pe cel propriu, dar acesta din urma ascuns intr-o mănușă neoliberala, ca pumnul de fier intr-o mănușă de catifea. Neoliberalismul este politica care formeaza imperiile si le mentine in viata sau le recupereaza. Lumea va avea insa nevoie de un liberalism reformat, in curs de modelare si moderare, care sa imbine piata cu suveranitatea, sa reaseze libera circulatie a capitalurilor, marfurilor, serviciilor si persoanelor in cadrele national-statale ale suveranitatii.

http://www.contributors.ro/editorial/era-trump-prinde-contur-o-noua-%E2%80%9Ecultura-politica%E2%80%9D-se-extinde-a-invins-tabara-iliberala/