Scoala Chicago la Bucuresti: Un semnal al inchiderii apropiate a parantezei protectioniste a administratiei Trump? SUA se vor intoarce la neo/liberalism?

Am aflat din presa despre conferentierea de catre John Mearsheimer la Bucuresti. Media l-a prezentat pe profesorul de la Universitatea Chicago drept un “prieten al Rusiei”. “Excelent”, am murmurat, luminat la gandul ca Rusia a mai castigat un prieten, alaturi de presedintele american. In aceeasi categorie, a fost inclus si un participant de vaza, Adrian Nastase, fondator si presedinte al scolii geopolitice Fundatia Europeana Titulescu (FET).

M-am intrebat, apoi, ce interes ar fi putut merita venirea de peste Ocean la frontiera de Est a NATO si UE a unui expert in politici externe ale marilor puteri. Raspunsul pe care l-am gasit a fost ca un geopolitician de talia lui John Mearsheimer nu poate fi decat un adept al relatiilor internationale in toate azimuturile. El a venit fara clisee de political correctness la prieteni estici, carora nu li se poate cere sa-si renege identitatea, credinta si istoria de estici.

Urmatorul gand a fost cat de puternic legat este profesorul Mearsheimer de Scoala neo/liberala de la Chicago, aparuta in perioada interbelica si condusa in cea postbelica de Milton Friedman, supranumit “Adam Smith al secolului nostru”. Chicago este orasul politic al fostului presedinte afroamerican Barack Obama, dar si al gangsterului Al Capone. Nu este locul aici pentru detalii, dar ultimele doua personaje mi s-au parut mereu foarte asemanatoare, iar despre neoliberalismul Scolii de la Chicago am considerat intotdeauna ca aceasta a pus in mana statului o teorie praduitoare asemanatoare gangsterismului.

Cum vor evolua politicile externe ale marilor puteri si ce influente vor avea acestea asupra Europei si Romaniei sunt chestiuni de futurologie politica, care au, deci o mare doza de improbabilitate. Expunerile si dezbaterile pe aceasta tema nu pot fi in consecinta luate decat cu rezerve si fara ca acestea sa aiba temperatura celor curente sau operationale. Presupun ca insasi conceptul de “mare putere” ar putea suferi mutatii semnificative de continut. Cred ca regiunile, alaturi de state, vor contribui mai mult la configuratiile in cest sens. Mutipolaritatea ar putea insemna nu numai noi centre statale de putere, ci si noi regiuni ca poli de putere, ca areale in care statele componente isi vor pune impreuna securitatile. O complementaritate intre state si regiune, in care punctele tari de securitate ale unor state le vor acoperi pe cele slabe ale altora, toate aflate in acelasi spatiu geopolitic. Ideea de „granite externe ale regiunilor” ar putea sa devina extensiva, sa cucereasca actori colectivi regionali, cum ar fi, de exemplu, cei din regiunea Orientului Mijlociu.

Un stat liliputan cu pretentii de mare putere este o ciudatenie, daca nu se observa sau denunta ca el de fapt isi trage forta de la o mare putere reala, careia ii secatuieste contribuabilii si resursele. La fel, o insula saraca in resurse care sa inglobeze intr-un imperiu propriu aproape o jumatate de lume nu cred ca va mai fi o realitate durabila in viitor. Dimensiunile teritoriale si demografice, cele doua atuuri substantiale si inegalabile, ma gandesc la tari emergente din Asia, la China si India, dar si la Rusia, la aceasta din urma adaugandu-se si resursele imense, vor fi jucate cu cele mai mari sanse de castig, daca acestea vor fi sustinute de un potential tehnologic si de o teorie de dezvoltare corespunzatoare, care sa fie ca niste rachete portante pe masura maselor gigantice pe care le transporta si al destinatiei propuse.

O alta idee, nu in ultimul rand, pe care mi-a suscitat-o mesagerul Scolii de la Chicago se refera la posibilitatea ca acesta sa fie purtatorul unui semnal subtil privind o apropiata inchidere a parantezei protectioniste pe care o reprezinta administratia Trump. In politica externa, SUA s-ar putea intoarce la neoliberalism, pe care de fapt nu l-a parasit niciodata. Nu are importanta cum isi va numi noua teorie, daca va apare un nou scotian “Adam Smith” sau un nou american “Milton Friedman”, esenta va fi aceeasi, un neoliberalism reinventat va insemna o tentativa de reinventare a imperiului.

Un indiciu ocultat al neo/liberalismului este resuscitarea afluxului necontrolat de imigranti (care, intre altele, se poate presupune ca urmareste sa-i acopere pe cei interni ilegali, avand in vedere antecedente de escamotare a acestui subiect), fara de care imperiul nu poate exista. „Caravana imigrantilor”, viitori sclavi ai imperiului, cu destinatia SUA, si manevrele belicoase trumpiste de la granita cu Mexicul sunt suspectate de a fi puneri in scena de catre activistii neoliberali (pe modelul Soros, poate si cu banii progresistului evreu american), pentru a crea punctul de sprijin pentru bascularea post-Trump. In politica interna, neocomunismul, care va fi mai rau decat comunismul, asa cum este neoliberalismul in comparatie cu liberalismul, va fi un viraj tentant si extrem de probabil. Cel mai specific simptom al derapajului spre „ultracomunism”, un termen alternativ la cel de neocomunism american, il reprezinta erodarea puternica a drepturilor omului, pe componente fundamentale ale acestora (drepturile omului la viata, securitate, viata privata etc.).

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: