Stereotip nemţesc? În 2018, Iohannis I al României a adus ţara unde a adus-o Carol al II-lea ȋn 1940

Fostul presedinte Emil Constantinescu avea dreptate cand ii indemna pe romani sa nu aiba suflete de sclavi. Am ajuns la vorba lui. Şfichiuirile coloniale, date Romaniei de catre metropola Bruxelles cu raportul MCV si rezolutia Parlamentului European, ar trebui sa ne trezeasca din pasivitatea fata de stapanirea etnic germana de la Cotroceni. Chiar si in acest ceas al doisprezecelea nu este inca prea tarziu.

Aceste lovituri politico-juridice in serie pe care ni le aplica Vestul sunt mai dureroase si lasa urme mai adanci si mai urate decat cele ale cnuturilor geo/politice ale fostilor sovietici. Esticitatea si ortodoxia pe care romanii le au in comun cu rusii au facut ca pana si sovietismul, care si pentru rusi era strain, sa fi fost mai usor decat unionalismul vest-european. Probabil ca in aceasta inrudire se afla si ceva adevar din zicala ca palma strainului este mai grea decat a tatalui sau a altei rude.

Concret, sovieticii ne-au lasat in pace in privinta legilor si investitiilor, care au ramas suverane. Dintre lege, vorba, port si credinta, prima este cea mai importanta, pentru ca prin ea pot fi schimbate toate celelalte. Pretentia Bruxeless-ului de a ne lua legea este inacceptabila. Legenda spune ca pana si sultanul cuceritor al Constantinopolului le-a spus crestinilor refugiati in Catedrala Sfânta Sofia: “Traiti in legea voastra!”. Legea noastra inseamna natia noastra. Sa le spuna cineva islamicilor sau evreilor ca le va lua legea, si sa vezi reactii! Daca va mai avea timp, sub ploaia de sudălmi si proteste care il va pune mintenáș pe goană!

Inainte insa de a avea o problema cu Bruxeless-ul, trebuie sa recunoastem ca avem o problema cu Cotroceniul. In 2018, etnicul german Klaus Werner Iohannis, ajuns presedinte al Romaniei prin mila Domnului si vointa romanilor, a adus Romania in situatia in care co-etnicul sau regele Carol al II-lea a adus-o in 1940. Sa fie, oare, un “blestem” sau un stereotip nemtesc? Pentru a intelege aceasta cvasisimilitudine, foarte aproape de dramatism, orice tur politic rapid de orizont, avand ca punct de statie Romania, va fi suficient de convingator.  

Romania politica actuala este intr-un aiuritor conflict de razboi nedeclarat sau de razboi rece cu Rusia si cu Estul de apartenenta, subliniez vecina si apartenenta, la ordinele Vestului. Iohannis a legat Romania periculos de strans de Vest, ceea ce o va face sa-i urmeze automat greselile si crizele, asa cum s-a intamplat pe timpul lui Carol al II-lea.

Mai mult, Cotroceniul si Bruxelles-ul sunt in mod evident intelesi sa-si securizeze reciproc interesele prin conjugarea actelor proprii de putere, ale Presedintiei Romaniei si ale Comisiei Europene. La fel cum altadata au facut Palatul Regal si Cancelaria Reichului. Spre nesansa lor si sansa tarii, Romania sociala este divergenta fata de Romania politica. Romania sociala vrea sa-si pastreze legea, primul si cel mai important aliniament prin care isi apara credinta si datina.

In aceste conditii, ce ar fi de facut? Evitarea repetarii de catre regimul iohannist a dezastrului carlist este posibila prin trei pasi: (1) “abdicarea” lui Iohannis “I” si incredintarea puterii Electoratului, (2) recursul la actul lui Mihai I de salvare a Natiei, (3) reluarea si ducerea pana la capat a diplomatiei pacifice si omnidirectionale a lui Nicolae Titulescu. Scopul sinergic final: refondarea Romaniei.