Lingvistică politică: Vorbele nu pot schimba faptele. Legenda despre aşa-zisa „promisiune” de la Alba Iulia

Stimate domnule Szilagyi N. Sandor! In aceste zile de mare sarbatoare nationala, pentru orice cetatean roman nu este de loc nimerita utilizarea tendentioasa, grosiera sau contondenta a unei disjunctii de genul “romani si unguri”. Nici pentru unii, nici pentru altii nu este normala trasarea de linii de “demarcatie”, de sectarizare, de inchidere intre limitele uneia sau alteia dintre comunitatile locale. Suntem o societate deschisa, deopotriva in exterior si in interior. Societatea deschisa nu este un moft, ci o necesitate de prosperitate si securitate comune. Intern, Romania s-a deschis in mod egal catre toate minoritatile. Extern, s-a deschis catre Lume, incepand cu tarile vecine. Ce ar fi insemnat ca Romania sa se inchida fata de Ungaria?!… Nu uit insa ca sunteti lingvist, dar, sincer, eu nu cred ca, oricat ar fi de maiestrite, cuvintele ar putea schimba vreodata faptele. Nu-mi place nici termenul de “promisiune”, care mi se pare ca este folosit din aceeasi perspectiva de tactica lingvistica, slujitoare a politicii. In aceasta din urma se incadreaza si titlul pe care l-ati folosit: „Ce n-au promis românii ungurilor la Alba Iulia?” Parcurgand drumul invers al scrierii articolului, se ajunge cu usurinta la ideea politica de inceput, care v-a calauzit: “Daca le voi vorbi romanilor despre ce “nu au promis”, voi reusi probabil sa-i manipulez, pe ei si pe altii, sa creada si sa se creada ca “au promis” ceva ungurilor.”

In mod evident si probant, Rezolutia de la Alba Iulia era redactata in limbajul extrem de uzat politic al vechii epoci. Ce ar fi putut sa “promita” fostilor stapani niste sclavi proaspat eliberati?! Doar ca ei nu le vor face ceea ce li s-a facut lor! Pe atunci nu exista determinativul de minoritati nationale, ci doar cel de popoare. Acesta din urma era si convenabil in timpul Imperiului Austro-Ungar. Daca ar fi fost folosit termenul de minoritate nationala, ar fi fost ca un autodenunt istoric: s-ar fi observat ca ungurii erau o minoritate in Imperiu! Desigur, una dominanta politic. Popoare erau majoritatile etnice, comparativ cu minoritatea conducatoare. Aceasta din urma a disparut si a fost inlocuita cu cea de majoritate populara, adica de popor, fara complexele de minoritar conducator si asupritor, de abia in epoca post-Imperiu. Dar, pana atunci, asa a fost regula politica a Vremii si a Imperiului.

Prin urmare, ar fi fost o absurditate enorma si inacceptabila ca minoritarilor colonisti unguri, cu care Imperiul a colonizat Transilvania, sa li se “promita” perpetuarea statutului de minoritate etnica dominanta politic. Asa ceva ar fi fost echivalent cu continuitatea vechiului ei statut asupritor, intr-o noua Transilvanie, eliberata si reintoarsa la sanul patriei mama. Ceea ce li s-a “promis” ungurilor, pentru a folosi cu indulgenta inadecvatul termen, a fost sa li se garanteze de fapt drepturile de cetateni egali ai Romaniei. In noua perspectiva moderna, care incepuse sa ia locul celei vechi, Alba Iulia a acoperit integral cele ce astazi numim drepturile minoritatilor nationale si drepturile omului. Aceste doua categorii de drepturi au fost aprofundate, ulterior, dupa Revolutie, si consfintite in Constitutia Romaniei. Embrionii vechii Rezolutii de la Alba Iulia au crescut si s-au maturizat, aflandu-si in zilele noastre o expresie moderna, constitutionala, de drept national, de drept european si, in formatul universal si cel mai cuprinzator, de drept international. Sa respectam, asadar, Ziua Nationala, ca cetateni romani. Inca o data, subliniez, nu uit ca sunteti lingvist, dar am convingerea ca niciodata cuvintele nu pot substitui faptele. Pentru ca suntem cu totii crestini, stim toti la fel de bine ca in crestinism faptele sunt criteriul adevarului: Omul se cunoaste dupa Fapte, tot asa cum Pomul se cunoaste dupa Roade (Iisus Hristos, Noul Testament).

http://www.contributors.ro/editorial/ce-n-au-promis-romanii-ungurilor-la-alba-iulia/