Brexitul, motivat de incompatibilitatile politico-sistemice dintre monarhism si republicanism?

31/01/2019

O „united Europe”, „united” scris cu litera u mic de tipar, e in sens coeziv si solidar, fara indoiala, a unor state nationale europene independente si suverane.

Dar, speculez la trecut, ce-ar fi fost daca ne-am fi „unit” in… SUE?! Dar ar fi fost si ar fi posibil un proiect de federalizare a Europei, sustinut fervent de SUA si UK, care sa inglobeze forme de guvernamant atat de diferite, precum republica si monarhia?!

Nu!, in opinia mea, proiectul mutant al SUE, de nici cal, nici magar, s-a nascut mort. Una din cele doua forme de guvernamant ar fi trebuit/ar trebui sa iasa din istorie. Este foarte putin probabil ca Marea Britanie sa fi renuntat sau sa renunte la monarhie. Mai degraba, posibilitatea sau sugerarea implicita este de revenire a tuturor europenilor din UE la monarhie. Daca s-ar intampla, UK ar aplauda…

Am citit, oarecum cu surprindere, intr-o lectura recenta, despre ideea de State republicane Unite ale Europei, vehiculata in 1914. Tinta si, totodata, esenta ei era de revolutie mondiala/europeana care sa distruga monarhiile. De prisos sa precizez ca ea venea din partea Rusiei prerevolutionare, a ganditorilor socialisti si social-democrati rusi.

Mi-am zis ca esecul de atunci s-a datorat UK, care ar fi trebuit sa renunte la Coroana Imperiului, fara de care Imperiul nu poate exista, s-ar prabusi precum piesele unui joc de domino.

Revenind pe palierul actualitatii, ma intreb daca nu cumva al doilea esec al ideii de SUE se datoreaza tot… UK. Si daca nu cumva Brexitul e motivat tocmai de incompatibilitatea politico-sistemica dintre monarhismul britanic si republicanismul majoritatii si, totodata, al celor mai puternice tari europene, in noua formula planificata, de „refondare” a UE?

Oricat de „constitutionala” se autodefineste monarhia UK (desi Regatul nu prea are… Constitutie, doar cateva texte sumare), pentru un sistem care se pretinde democratic afirmatia – care e si realitate – privind „Guvernul Majestatii Sale” suna… ca dracul (am citat celebra expresie a ex-premierului Petre Roman).

Oare de aici sa se fi inspirat presedintele Klaus Iohannis cand si-a facut cunoscuta aspiratia „Guvernul Meu”?!

Dar animozitatile politice dintre Rusia si UK ar putea avea drept cauza abisala, subliminala tensiunea dintre monarhism si republicanism?

Guvernele de pretutindeni trebuie sa fie ale popoarelor, pentru a fi democratice. Altfel, democratia ramane un mit, acoperit cu abilitate de propaganda.

O sursa pentru potentiale explicatii ar putea fi aflata in „furia” extremismului, care pare sa castige teren, cu care sunt respinse rezultatele alegerilor electorale.

In SUA, votul popular al alegerilor prezidentiale din 2016 a fost castigat de candidatul democrat (Hillary Clinton), dar operatorie a fost desemnarea presedintelui de catre Colegiul Electoral (538 persoane) a contracandidatului republican (Donald Trump).

In Venezuela, stanga a castigat alegerile prezidentiale in 2018 (Nicolas Maduro), dar opozitia de dreapta incearca sa le uzurpeze prin desemnarea unui „presedinte” autoproclamat (Juan Guaido).

Observa cineva ridicolul situatiei prin care un presedinte american necastigator al votului popular il delegitimeaza pe presedintele venezuelean, ales prin vot popular, nu desemnat de un grup infim? Comparativ cu Maduro, Trump este un presedinte de opereta (ca si Guaido).

Pe de alta parte, ar trebui reflectat si asupra posibilitatii ca Brexitul sa fie un input pentru revenirea la monarhiile europene si regasirea limbajului international-institutional traditional, intermonarhic. N-ar fi exclus ca raspunsul sa fie concordant si sa contina un izvor nebanuit de consens.

Un nou volum on-line:”Romania in a united Europe”


O proiectie “Hiroshima&Nagasaki”: Ar fi suficiente zece rachete intercontinentale rusesti Sarmat pentru distrugerea SUA. “Lumea nu va plange” (reactie). Alternativ, scenariu economic cu doua rachete

31/01/2019

Foto: preluare dupa aktual24.ro

Unele media americane, servitoare ale marelui capital mondial, care, aflat in criza, a inceput sa nu mai fie chiar atat de mare si sa aiba nevoi compensatorii de acaparari de noi resurse straine, incearca sa stimuleze politica globalista a Casei Albe, de inglobare de noi teritorii si natiuni in imperiul SUA, pana la utopica dominatie mondiala de catre o “unica” si “necesara” natiune ori rasa, in autodefinirile evreiesti. In acest sens, ele au ales calea minimalizarii si punerii la indoiala a capacităţilor de luptă ale celor mai noi arme ruseşti, precum racheta balistică hipersonică de înaltă precizie “Kinjal” („Pumnalul”), planorul hipersonic “Avangard”, racheta intercontinentală “Sarmat” şi dronele cu tehnologie nucleară “Burevestnik” şi “Poseidon”.

Despre rachetele sistemului “Avangard”, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat la 1 martie 2018 în discursul său despre Starea Naţiunii în Adunarea Federală (parlamentul bicameral) ca acestea pot atinge viteza de 20 Mach, adică de 20 de ori viteza sunetului (1 Mach echivalând 1.224 km/oră) şi ca pot ocoli si depăşi orice sistem de apărare antirachetă din prezent, gratie caracteristicii revolutionare de nu mai avea o traiectorie balistica, clasica. La ora actuală, Occidentul isi concentreaza analiza si contracararea asupra dronei “Poseidon” cu tehnologie nucleară. Recent, media ruse au anunţat că acest sistem de arme este în curs de testare şi două submarine echipate cu drona “Poseidon” vor intra în dotarea Flotei Rusiei din Pacific. Cu toate acestea,  expertul militar rus Aleksei Leonkov consideră că într-un eventual conflict rachetele vor deţine supremaţia.

Într-un studiu publicat în săptămânalul armatei ruse “Zvezda”, Leonkov a prezentat un calcul potrivit caruia pentru distrugerea întregii populaţii a Statelor Unite ale Americii, Rusia ar avea nevoie doar de zece rachete balistice intercontinentale RS-28 “Sarmat” (“Satan 2” în codificarea NATO). In acest sens, el pleaca de la efectele celor doua bombe atomice lansate de SUA asupra oraselor civile Hiroshima si Nagasaki din Japonia, pe care le pune intr-un raport de comparatie cu efectele enorm multiplicate ale rachetei “Sarmat”. In opinia mea de expert politico-militar, cred ca ar fi nevoie de mult mai putin, de doar o cincime din numarul de rachete calculate de Leonkov. Militar, doar doua rachete nucleare rusesti “Sarmat”, lansate asupra a doua orase din SUA, la paritate cu cele japoneze, lovite de cele doua bombe atomice americane, vor fi suficiente sa distruga New York si Washington, centrele financiar si politic din care jewmericanii s-au urcat in capul Americii precum paduchii. Politic, reactiile vor fi precum unele din cele avansate in social media, la aflarea calculului lui Leonkov: Nimeni nu va plange! Restul va fi facut de altii.

https://www.antena3.ro/externe/un-expert-rus-a-calculat-de-cate-rachete-satan-2-ar-avea-nevoie-moscova-pentru-a-distruge-sua-505782.html


Incremenitii in culpabilizarea trecutului si prezentului sunt orbii viitorului: Doar prin lentilele deformatoare ale progresismului, “comunismul românesc și-a atins toate obiectivele”

30/01/2019

Cine mereu priveste peste umar si nu are ochi pentru innoiri pe unde merge este ca un orb al viitorului. Nu inteleg cum se poate complace in astfel de stari cineva cu pretentii de futurolog. Comunismul a fost un dezastru, dar nu ne poate fi imputat. Noi nu l-am dorit, l-am urat, dar el ne-a fost impus. Ar merita sa ne fie clamata autoeliberarea, abandonarea comunismulu. Dar nu se intampla asa. Unora le e mai draga culpabilizarea.

Inteleg si culpabilizarea, dar nu o pot accepta cand este in bloc sau cand confunda efectele cu cauzele. De la impunere pana la elberare, comunsimul romanesc a cunoscut doua etape distincte. Comunismul alogen a fost iadul pe pamant pentru poporul roman, prin represiunea salbatica, distrugerea elitei, suprimarea initiativei si proprietatii private, hipercentralizarea ruinatoare a economiei, degradanta uniformizare sociala si culturala etc.

Comunismul national a adus o imbunatarire relativa, prin alfabetizare, electrificare, industrializare, dezvoltarea bazei tehnico-materiale a economiei, educatiei, sanatatii (si gratuitatea ultimelor doua), cresterea independentei energetice si financiare, un boom al relatiilor internationale, indeosebi cu tari din Vestul bogat si Sudul sarac. Dar autocratia prezidentiala avea sa le compromita pe toate acestea in anii ’80, amintindu-ne brutal ca fara pluripartidism, economie de piata, societate deschisa, democratie si drepturile omului, comunismul ramane comunism, indiferent de intentii, ca nu putea fi reformat, ci doar abandonat, si revenit la modelul democratic.

Din nefericire, a avut loc o defectiune de oportunitate pe care nu am prevazut-o: am adoptat modelul occidental prea tarziu, cand acesta isi consumase potentialul propulsor si intrase intr-o criza sistemica, imperceptibila prin perdelele propagandei vestice. De abia acum, din interiorul sistemului capitalist occidental, edificat dupa modelul celui american, am vazut, impreuna cu toate celelalte tari central si est-europene foste comuniste, actualmente integrate cu Vestul, ca spatiul euroatlantic se confrunta cu o criza a fundamentelor sale, a valorilor si institutiilor. Aceasta criza ne reaminteste pentru a doua oara de soarta sistemelor vetuste, care nu pot fi reformate, ci doar abandonate. A continua sa importam si sa consumam modelul american este o absurditate. 

In loc sa ne risipim energiile culpabilizand istoria recenta, comunista, si plangand dupa cea actuala, capitalista, ar trebui sa ne unim fortele politice de gandire prospectiva si creativa pentru a afla un proiect functional pro Romania. Scopul strategic fundamental al noului proiect politic si economic trebuie sa fie iesirea din statutul geopolitic de lagar si de colonie si deschiderea catre toate azimuturile si nevoile de dezvoltare individuala si nationala, care sa aduca romanilor si tarii mai mult bine si o mai mare libertate de alegere si de miscare, atat in Vest, cat si in Est. Nu trebuie sa mai fim prizonierii nici ai Estului, nici ai Vestului, iar aceasta noua libertate pe care vrem sa ne-o castigam se poate vedea din libera circulatie si relationare in ambele sensuri geopolitice. “Privind în urmă, eu am fost ”progresist”…”, afirma fostul ministru de externe Teodor Baconschi intr-o postare tanguitoare pe blogul personal. Haideti sa iesim cu totii din cenusiul trecutului  sau despre trecut si sa-i redam Romaniei constiinta valorizatoare de sine, stima de sine ca tara si oameni, de care are nevoie pentru a construi. Comunismul nu si-a atins in Romania niciun obiectiv: el nu a avut aderenta etnica, culturala, religioasa, nu a fost un produs crestin, romanesc, european. Fantasmagoria a disparut o data cu coercitia. Sutinerea contrariului suna a laudarosenie comunista.


Region First: Regionalismul este constiinta de sine

28/01/2019

SHINZO ABE

In aceste prime doua decenii ale secolului XXI au devenit evidente doua forme antagonice de capitalism: capitalismul globalist sau unilateralist si capitalismul democratic sau multilateralist. Capitalismul globalist este belicos si expansiv. Aceste caracteristici genetice il pun inevitabil intr-o relatie de troficitate, ca de la pradator la victima, cu capitalismul democratic. Practic, capitalismul globalist se hraneste cu capitalism democratic.

In fata globalismului, care saraceste si face instabila orice parte din lume care i-a cazut prada, regionalismul, intr-o acceptiune prin care tarile componente devin constiente de forta lor comuna, pusa intr-un format geopolitic de solidaritate si intrajutorare, ar putea deveni un factor de stabilitate si prosperitate. Regionalismul constient, prin care vecinatatile nemijlocita si apropiata au o perceptie colectiva ca reprezinta un sumum specific, harazit pe vecie, o casa a locului, in care isi afla resursele de autoaparare si subzistenta, va fi o stavila de netrecut in calea globalismului. Regionalismul este constiinta de sine a regiunii. Aceasta este o definitie.

Japonia a ajuns deja la constientizarea fortei protectoare si dezvoltatoare a regionalismului in Asia de Nord-Est. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a inaugurat, luni, aceasta viziune a regionalismului constient de sine si solidar cu sine, printr-o declaratie de intentii si principii. “Voi acţiona cu hotărâre, profitând de orice ocazie pentru a sparge zidul neîncrederii reciproce şi o voi face direct printr-o întâlnire cu liderul Kim Jong-Un pentru a rezolva problema nucleară, pe cea a programului de rachete al Coreei de Nord, precum şi răpirile” de japonezi în anii 1970-1980, a declarat Shinzo Abe.

“Îmi voi stabili ca obiectiv normalizarea relaţiilor diplomatice punând capăt unui trecut nefericit”, a mai spus şeful executivului nipon, referindu-se aluziv la abuzurile comise de colonizatorii japonezi în Peninsula Coreeană înainte şi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta schimbare de abordare este nu numai spectaculoasa, dar si pragmatica, atat bilateral, cat si privind cadrul mai larg al regiunii. Sa ne reamintim, cu numai un an in urma Japonia tuna si fulgera impotriva programului nuclear si balistic al Coreei de Nord.

Totodata, in discursul din deschiderea unei noi sesiuni parlamentare, şeful guvernului japonez s-a angajat să aducă relaţiile dintre China şi Japonia la un “nou stadiu”. Abe a afirmat că relatiile Japoniei cu China au “revenit în totalitate la normalitate”, după întâlnirea sa cu preşedintele Xi, la Beijing, anul trecut. Xi este aşteptat să efectueze în 2019 prima sa vizită oficială în Japonia. Din analiza a ceea ce poate fi numit un manifest regional, lansat de Japonia, se remarca o noua idee doctrinar-geopolitica, de a transforma relatiile de vecinatate in puncte tari ale regiunii. “Voi desfăşura o activitate diplomatică intensă în raport cu vecinii noştri pentru a face din Asia de Nord-Est un loc al păcii şi prosperităţii stabile”, a promis prim-ministrul japonez.

Sursa: Wikipedia

________________________

NOTE: [1] O discutie aparte, care nu este tema articolului, o reprezinta comunismul rezidual, ramas dupa abandonarea lui in Europa. Capitalismul globalist este cauza inchiderii unor tari in formule „comuniste”, din ratiuni de rezistenta, care in esenta sunt capitalism monopolist de stat. Insa pe masura diminuarii sau inlaturarii pericolelor capitalismului globalist, formulele „comuniste” vor redeveni capitalism democratic, pentru inceput prin deschiderea spre economia de piata. [2] Dezarmarea nucleara unilaterala nu este o optiune de securitate realista, in conditiile in care arma nucleara a fost utilizata in trecut si care in prezent este un potential de amenintare pentru tarile care nu o au in dotare. Denuclearizarea militara trebuie sa fie multilaterala si totala. Exista in acest sens o Rezolutie a ONU. [3] Asia de Nord-Est, la care se refera Shinzo Abe, ori mai degraba Asia de Est, care este mai definibila si include tara sa – China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Hong-Kong, Japonia, Macao, Mongolia si Taiwan -, ar putea avea propriile capacitati nucleare. Se exclude China, evident, care este o superputere. Posibilitatea ar deveni realitate in varianta regionalizarii, ca expresie a constiintei de sine a regiunii, prin folosirea disuasiunii nucleare nord-coreene pentru prezervarea suveranitatii si securitatii oricarei tari componente, care ar fi amenintata sau atacata.


Criza venezueleană: Dezonoare sau ostatic la Washington?

27/01/2019

Aparent, atasatul militar al Venezuelei in SUA si-ar fi incalcat juramantul militar si l-ar fi abandonat pe comandantul suprem al armatei nationale venezuelene, presedintele legitim al tarii Nicolas Maduro. Colonelul Jose Luis Silva a dat publicității o înregsitrare video în care le cere ofițerilor să treacă de partea liderului opoziției Juan Guaidó, care s-a autoproclamat presedinte interimar al Venezuelei. Acest scenariu déjà vu in unele tari tribale a fost imediat aprobat de Casa Alba, care l-a recunoscut pe Guaidó drept presedinte legitim.

In mesajul video difuzat prin NTN24, un canal de stiri in limba spaniola, cu sediul in Bogota (Columbia), atasatul militar venezuelean este inregistrat la ambasada din Washington. El sta la birou, cu cascheta in fata, inapoia careia se afla niste hartii, pe care probabil se afla scris discursul. In cadru se afla steagul national al Venezuelei. “Mă adresez astăzi poporului venezuelean și, în mod special, fraților mei de arme, să îl recunoască pe președintele Juan Guaidó drept președinte legitim”, spune Silva, privind spre aparatul de filmat.

Insa intr-un context constrangator, planificat si desfasurat pentru reusita unui proiect de lovitura de stat, nimeni nu poate garanta autenticitatea a ceea ce pare sa fie. Declaratia lui Silva putea sa fie obtinuta printr-o varietate de metode CIA. Ea este in mod evident o piesa dintr-un puzzle foarte larg, cuprinzand presiuni asupra ONU, OSA, aliatilor regionali si europeni, cereri adresate tuturor tarilor pentru a pune capat tranzactiilor financiare cu Caracasul etc, pentru delegitimarea si inlaturarea lui Nicolas Maduro. Venezuela a respins ferm, sâmbătă, la ONU, ultimatumul european de opt zile pentru convocarea de alegeri, sub amenintarea recunoaşterii lui Juan Guido ca presedinte. “Cine sunteţi voi să daţi un ultimatum unui guvern suveran? Este o ingerinţă infantila”, a declarat ministrul venezuelean de externe Jorge Arreaza, intr-o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. “Vom continua să urmăm calea democraţiei noastre”, a afirmat oficialul venezuelean. Arreaza a sustinut că relatările din media americană şi mesajele pe Twitter ale vicepreşedintelui Mike Pence şi ale secretarului de stat Mike Pompeo arată că Washingtonul se află în spatele „loviturii de stat” a aventurierului cosmopolit Juan Guaidó.


“Defectare” simbolica in diplomatia canadiana, vizand desatelizarea de Washington in scandalul Huawei : Ambasadorul Canadei in China, concediat dupa ce a iesit din linia politica a Ottawei

27/01/2019

Justin Trudeau/ Foto: Agerpres/EPA

Declaratiile politice critice la adresa SUA ale ambasadorului Canadei in China, John McCallum, au ridicat simultan sprancene la Ottawa si Washington, dar si in alte capitale. Este un act de indisciplina diplomatica sau mai rau? O “defectare” simbolica, prevestitoare in administratia Trudeau, care evoca avertizor disfunctionalele retrageri din administratia Trump? Un protest vizand iesirea Canadei din politica sa de aservita Statelor Unite?

Intr-o interventie publica, ambasadorul canadian McCallum, aflat la post in Beijing, a plasat aliatul american al canadienilor intr-o postura abuziva, de incalcare a dreptului international. El a pus sub semnul întrebării solicitarea Washingtonului privind extrădarea unui sef al companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou, retinut in Canada. Diplomatul  canadian a precizat că pretentia excesivă americană nu este validă. Vineri, a revenit cu noi comentarii declarând că ar fi minunat pentru Canada dacă SUA ar renunța la cererea de extrădare.

Cetateana chineza Meng Wanzhou a fost retinuta de Canada, la cererea SUA, care o acuza ca a eludat sanctiunile unilaterale americane impuse Iranului. Meng este șefa operațiunilor financiare ale companiei de telecomunicații chineze. Atât ea, cât și compania Huawei neagă acuzațiile americane. Retinerea si extradarea lui Meng, apreciate de Beijing ca ilegale, caracteristica sutinuta acum in mod neasteptat si de catre ambasadorul canadian, au dus la inrautatirea relatiilor Chinei cu Canada. Reactia premierului  canadian Justin Trudeau fata de declaratiile politice ale ambasadorului John McCallum a fost de concediere a acestuia. El a anuntat public că i-a cerut ambasadorului guvernului sau să demisioneze, fără însă a oferi o explicație presei. In prima analiza, se poate opina ca reactia premierului Trudeau pe aceasta speta diplomatica a fost un act politic inabil, devoalator, datorat cel mai probabil juneții. Implicit, ambasadorul McCallum apare la polul opus, intr-o aura de suveranism, care sustine “Canada First”.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22936891-justin-trudeau-concediat-ambasadorul-canadei-china-urma-unor-controverse-legate-scandalul-huawei.htm


Un mostenitor islamic al buddismului si crestinismului? Rubayatele intelepciunii: Lirica filosofica si meditativa a persanului Omar Khayyam

26/01/2019

Illustration by Adelaide Hanscom (c. 1910).

Prin multe reflectii si lectii de viata, rubayatele [1] lui Omar Khayyam pot fi considerate ca o tangentare islamica a invataturilor buddismului si crestinismului.

Criticile nedrepte de hedonism trebuie ponderate de adevarul ca poetul, filosoful, matematicianul si astronomul persan iubea pur si simplu viata, neuitand sa si traiasca, in ragazurile de cercetare si creatie. El ura persecutiile si violentele politice, al caror obiect si martor a fost, antum si, pasager, chiar postum. Scrierile sale au fost valorizate si facute cunoscute in lumea intreaga datorita traducerilor europene.

Ultimele patru rubayate [1] citate ar putea fi apoftegmatice sau epitafice: „Doar cu-nteleptii-apuca-te de munca!/ Si fugi de prosti – sa fie-alta porunca!/ Si-otrava daca-ti da-nteleptul, bea!/ Iar prostul, orice-ti da sa bei, arunca!/”.

Luciditatea ridica insa o intrebare. Cum pot fi recunoscuti inteleptii? Intrebarea isi are rostul ei, intr-o lume plina de impostori si uzurpatori. Oare pe cati pretinsi intelepti, invatatori sau profeti nu i-am urmat si am ajuns in prapastie?!

Am doua raspunsuri: (1) numai inteleptii pot recunoaste inteleptii; (2) inteleptii pot fi cunoscuti cu inima. In ceea ce ma priveste, am aflat cu inima doi mari, universali si incontestabili intelepti: Iisus si Buddha. Ei au trait in cumpatare, nu si-au dorit puterea politica sau militara si au trait prin sacrificiul de sine in raspandirea luminii spirituale catre oameni.

Oricine ce-ar spune, nu exista o intelepciune a sabiei, a mandriei de a-i domina pe altii. Probabil ca asemanarile extraordinare dintre crestinism si buddism explica rezonanta spirituala dintre europenism si asiatism.

Poate de aceea Creatorul a dat unitate geofizica Eurasiei, care sper ca intr-o zi va deveni si una geopolitica. Nu in sens supranational/federal, cum a fost boala integrarii politice a Uniunii Europene din ultimele cateva decenii.

Sensul istoric si viitorologic asteptat este al schimburilor economice si culturale libere, nerestrictionate azimutal de catre geopolitica occidentala, care a golit de continut conceptul de libertate. Al ridicarii unui Nou Orient, ca spatiu extins al respectului fata de identitatile neamurilor si al biologiei primordiale, naturale a sexelor si familiei.

Un Nou Orient care sa decaricaturizeze democratia si sa-i reautentifice sensul originar, de putere a poporului din fiecare tara. Un Nou Orient, al abolirii unipolarismului si afirmarii ca o casa comuna a multipolarismului, concordiei si cooperarii, catre care sa se indrepte si o mare parte a Vechiului Occident. Rubayatele lui Omar Khayyam ar putea fi inca o veriga care sa lege si sa solidarizeze Islamul cu marile Religii ale Altruismului (A), Binefacerii (B) si Compasiunii (C) [3] din Eurasia.

__________________________________________________

[1]: Rubayat: Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. Din fr. rubáiyyat. Sursa: DEX ’09 (2009)

[2]: Din volumul „500 de catrene de Omar Khayyam”, editia Otto Starck, 1993, apud Adrian Nastase: https://adriannastase.ro/2019/01/26/omar-khayyam/ Vezi si https://ro.wikipedia.org/wiki/Omar_Khayam

[3]: Religii ABC, de căpătâi.