Nationalismul: Un concept structurat polar

Se face o identificare tendentioasa intre nationalismul moderat si necesar, cum este cel de supravietuire, identitate si competitie pasnica, libera si cinstita in relatiile internationale, care cel mai adesea se numeste patriotism, si nationalismul extremist, violent, de subjugare si imoral, chipul monstruos sau infatisarea hada sub care apare sovinismul.

Nationalismul legitim, adica patriotismul, exprima afirmarea deschisa si cu mandrie a apartenentei la o natiune si legitimitatea ca primele preferinte si responsabilitati sa se indrepte catre aceasta.

Nationalismul ilegitim este sovinismul, care incita la ura etnica si de rasa si de obicei ia forma razboiului de agresiune. Nationalismul a aparut o data cu neamurile omenesti (v. poporul „ales”, rasa „pura” si alte autointitulari)) si va fi un insotitor permanent al rasei umane. Cele mai nationaliste state, sub forma negativa a sovinismului, sunt cele care au desfasurat sau desfasoara cele mai multe razboaie de acaparare de teritorii si de subjugare a altor neamuri.

Criminologie: Laboratoare de cercetare stiintifica

Pana in 1989, interdictia sau restrictionarea privind domeniul criminologiei a fost probabil geo/politica. Cred ca mai mult geopolitica decat politica, pentru faptul ca venea din Vest. Nu exclud nici motivatia politica, discursul tematic putea evolua cu usurinta spre cauze care tin de regimurile politice, ceea ce in epoca era considerat o subversiune, cel putin potentiala. Dar nu au lipsit nici cauzele financiare.

Dupa 1989, cauzele privind subdezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniul criminologiei au fost fara indoiala de natura exclusiv financiara. Daca ne amintim de amputatiile ingrozitoare ale cheltuielilor sociale, culturale si stiintifice din perioada de tranzitie, as indrazni sa spun ca necesitatea sau mai bine zis urgenta domeniului, pe de o parte, si bunavointa politica, de cealalta parte, aceasta din urma adusa de multe ori la realitate de deficitul acut de resurse financiare, au fost puse in concurenta si, de aici,in mare dificultate.

Nu stiu care va fi viitorul criminologiei, pe care o percep ca un fel de stiinta fundamentala, spre deosebire de stiinta practic-aplicativa si curent operationala care este criminalistica. Desigur, un institut este ideal, ca in atatea alte domenii, chiar daca absoarbe resurse financiare insemnate de la bugetul statului. Dar, vorba ‘ceea, unde si cand nu sunt bani, Dumnezeu nici nu da si nici nu cere. Ca o nota relativ critica si inovativa, cred ca pe langa unele catedre sau facultati din centre universitare puternice ar putea fiinta Laboratoare de Criminologie. Cel putin doua castiguri sunt evidente: (1) continuitatea preocuparilor stiintifice din acest domeniu si (2) moderarea sensibila a cheltuielilor absorbite. Am cunoscut asemenea Laboratoare in trecut, dar ele exista cu rezultate notabile (de circulatie internationala, chiar) si in zilele noastre. Fara indoiala, in acest ultim caz pasiunea si responsabilitatea stiintifica joaca un rol mai mare decat deficitul de resurse financiare. Imi aduc aminte de unii dintre profesorii mei, mari spirite luminate si luminatoare romanesti, care intr-un fel sau altul spuneau in esenta cam acelasi lucru: toate domeniile sunt importante, dar nu toate pot avea aceeasi prioritate in acelasi timp. Era, mi-am dat seama mult mai tarziu, o lectie de educare a simturilor selectiei si proportiei. 

PS/NB: Sunt intrigat de simbolistica utilizata de Rodica Stanoiu, in afirmatia: „(…) la Magog a plecat dintre noi Parintele Criminologiei, Profesorul Denis Szabo.” Sa fie oare o exprimare neglijenta si nefericita? Gog si Magog nu sunt simboluri crestine. Ei sunt „ființe supranaturale (uriași sau demoni), grupuri naționale sau teritorii” (v. Wikipedia). Exprimarea noastra crestina despre cineva care a murit si care isi merita incluziunea in aceasta credinta este ca „a plecat la Domnu'”.

Marturisesc ca imi este greu sa discern utilitatea unei „criminologii” supradimensionate, care in compactul cel mai rezonabil isi poate afla existenta ca un preambul principial la un curs de criminalistica, a carei utilitate imemoriala este indiscutabila. Dincolo de povestea pregnant romantioasa a autoarei din „Singurătate pe Champs Elysees” (1), in care recursul la toponimul respectiv pare menit sa dea prestigiu volumului, ma intreb daca nu cumva supralicitarea memoriei lui Denis Szabo ca „fondator al criminologiei” nu are drept sursa avantajele personale pe care Rodica Stanoiu le-a obtinut si le obtine de pe urma acestei povestiri.           

https://adriannastase.ro/2019/01/07/despre-criminologie-singuratate-pe-champs-elysees-si-denis-szabo/