Istorie circulara: Trump il imita pe Nixon din episodul Chile (1973). SUA sustin un “Pinochet” pentru lovitura de stat in Venezuela. Beneficiu: Stoparea “ShutDown”. Risc America Latina: Destabilizare regionala, dupa scenarii de tip “Orientul Mijlociu”

Angajamentul in curs al SUA de a destabiliza Venezuela se inscrie in ceea ce ar putea fi numita o istorie relativ circulara. Casa Alba face ce face si in politica externa revine periodic la aceleasi etape din trecut. Ca si cand ar trece invariabil prin niste puncte de pe o curba inchisa.

In speta pe rol privind Venezuela, Donald Trump il imita pe Richard Nixon, din episodul loviturii de stat din Chile (1973), prin amestecul extern grosolan al SUA, prin CIA. Presedintele legitim chilian Salvador Allende a fost asasinat, iar puterea a fost uzurpata de generalul Augusto Pinochet, un dictator genocidar, delapidator si evazionist fiscal, aflat in slujba SUA. Au urmat ani de crime, execuții publice, tortură, teroare. Venezuelenii creduli in propaganda americana nici nu stiu ce-i asteapta!

Chiar si contextual, cele doua lovituri de stat sunt asemanatoare. Razboiul din Vietnam prabusise finantele publice ale SUA, care se indreptau spre o criza economica si energetica (a petrolului) majora. La acest tablou sumbru economic, se adaugau pierderile pe care SUA le suportau prin finantarea inarmarii Israelului si pomparea de resurse in  gaura neagra pe care o reprezentau razboaiele teritoriale ale israelienilor cu arabii.

In aceasta situatie, Nixon a luat doua masuri abuzive si extrem de urate de comunitatea internationala. El a luat decizia unilaterala, in 1971, sa decupleze dolarul de la convertibilitatea in aur. Consecintele au fost dezordinea financiara, inflatia, bulele speculative si recesiunile, in SUA si in Lume, pe care le vedem si azi. A fost apoi lovitura de stat din Chile, care a permis, o perioada, astuparea gaurilor din finantele si economia SUA.  

Pentru a-si reabilita imaginea publica, puternic afectata de socurile internationale pe care le-au provocat deconvertibilizarea dolarului si episodul chilian, Nixon a adus acasa soldatii din Vietnam (cum face si Trump cu cei din Siria!) si a demisionat in urma punerii in scena a scandalului Watergate. Efectele scontate psihologic s-au produs: opinia publica l-a iertat, a uitat si… l-a laudat! Nu in ultimul rand, aparentele sistemului american au fost salvate.

Este foarte probabil ca in acest an Trump sa imite si demisia lui Nixon, cu aceleasi consecinte de imagine, pe termen lung (de fapt, definitive). Acest scenariu este sugerat si de Financial Times (“Brexitul va fi oprit, iar Trump pus sub acuzare in decursul acestui an”), dar si de Partidul Democrat, care-i cere imperativ: “Demisionati!” (John Kerry).

Revenind la criza din Venezuela, in care presedintele parlamentului Juan Guaido s-a autoproclamat “presedinte” interimar si a fost recunoscut imediat de catre SUA-Canada si aliatii din America Latina, este de notorietate ca CIA s-a implicat si se implica activ pentru implementarea proiectului de lovitura de stat si inlaturarea presedintelui legitim Nicolas  Maduro, reales in 2018. Beneficiul va fi exclusiv al SUA: stoparea “ShutDown” si reluarea finantarii faraonicei administratii americane, pe baza resurselor aspirate din Venezuela, in special a celor de petrol. Riscul, de asemenea exclusiv, va fi pentru America Latina: destabilizarea regionala, prin deschiderea unui al doilea teatru terorist-militar de tip “Orientul Mijlociu”.

Turneul diplomatic in America de Sud efectuat in octombrie de catre secretarul de stat american Mike Pompeo capata o alta dimensiune din retrospectiva functiei de sef al CIA de pe care acesta a fost adus in actuala pozitie de catre Donald Trump. Apare mai limpede ratiunea pentru care orchestratorul dezinformarilor, subversiunilor si diversiunilor CIA a fost adus in fruntea Diplomatiei SUA. Se sconteaza ca scenariul loviturii de stat de la Caracas va fi mai usor implementat prin focul metodelor persuasive-disuasive, reunite in aceeasi persoana.

Deja metodele CIA-iste sunt la libera vedere: coruperea lui Juan Guido pentru tradare nationala si distribuirea acestuia in rolul unui nou “Augusto Pinochet”, presiunile specifice (de regula, amenintari, intimidari) asupra a 16 membri din OSA (din 34), care isi are sediul in Washington (!), cererea de catre Pompeo de “sprijin” pentru “Pinochet”-ul sau, promisiunea de 20 milioane de dolari ajutor SUA pentru Venezuela, lansarea de catre autoproclamatul “presedinte”(dintr-o locatie secreta!) a “promisiunii” de „amnistiere” a presedintelui legitim ales Maduro etc. Ceea ce este repetabil si inadmisibil in acest nou proiect al SUA de lovitura de stat este ca unilateralismul incearca sa-l implementeze folosindu-se de multilateralism. Ramane probabil o lectie geopolitica de invatat ca orice parte a multilateralismului devine mai devreme sau mai tarziu o victima a unilateralismului.