SHINZO ABE
In aceste prime doua decenii ale secolului XXI au devenit evidente doua forme antagonice de capitalism: capitalismul globalist sau unilateralist si capitalismul democratic sau multilateralist. Capitalismul globalist este belicos si expansiv. Aceste caracteristici genetice il pun inevitabil intr-o relatie de troficitate, ca de la pradator la victima, cu capitalismul democratic. Practic, capitalismul globalist se hraneste cu capitalism democratic.
In fata globalismului, care saraceste si face instabila orice parte din lume care i-a cazut prada, regionalismul, intr-o acceptiune prin care tarile componente devin constiente de forta lor comuna, pusa intr-un format geopolitic de solidaritate si intrajutorare, ar putea deveni un factor de stabilitate si prosperitate. Regionalismul constient, prin care vecinatatile nemijlocita si apropiata au o perceptie colectiva ca reprezinta un sumum specific, harazit pe vecie, o casa a locului, in care isi afla resursele de autoaparare si subzistenta, va fi o stavila de netrecut in calea globalismului. Regionalismul este constiinta de sine a regiunii. Aceasta este o definitie.
Japonia a ajuns deja la constientizarea fortei protectoare si dezvoltatoare a regionalismului in Asia de Nord-Est. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a inaugurat, luni, aceasta viziune a regionalismului constient de sine si solidar cu sine, printr-o declaratie de intentii si principii. “Voi acţiona cu hotărâre, profitând de orice ocazie pentru a sparge zidul neîncrederii reciproce şi o voi face direct printr-o întâlnire cu liderul Kim Jong-Un pentru a rezolva problema nucleară, pe cea a programului de rachete al Coreei de Nord, precum şi răpirile” de japonezi în anii 1970-1980, a declarat Shinzo Abe.
“Îmi voi stabili ca obiectiv normalizarea relaţiilor diplomatice punând capăt unui trecut nefericit”, a mai spus şeful executivului nipon, referindu-se aluziv la abuzurile comise de colonizatorii japonezi în Peninsula Coreeană înainte şi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta schimbare de abordare este nu numai spectaculoasa, dar si pragmatica, atat bilateral, cat si privind cadrul mai larg al regiunii. Sa ne reamintim, cu numai un an in urma Japonia tuna si fulgera impotriva programului nuclear si balistic al Coreei de Nord.
Totodata, in discursul din deschiderea unei noi sesiuni parlamentare, şeful guvernului japonez s-a angajat să aducă relaţiile dintre China şi Japonia la un “nou stadiu”. Abe a afirmat că relatiile Japoniei cu China au “revenit în totalitate la normalitate”, după întâlnirea sa cu preşedintele Xi, la Beijing, anul trecut. Xi este aşteptat să efectueze în 2019 prima sa vizită oficială în Japonia. Din analiza a ceea ce poate fi numit un manifest regional, lansat de Japonia, se remarca o noua idee doctrinar-geopolitica, de a transforma relatiile de vecinatate in puncte tari ale regiunii. “Voi desfăşura o activitate diplomatică intensă în raport cu vecinii noştri pentru a face din Asia de Nord-Est un loc al păcii şi prosperităţii stabile”, a promis prim-ministrul japonez.

Sursa: Wikipedia