Atacurile  de campanie prezidentiala se extind: Nici fiul fostului premier Adrian Nastase nu e crutat

31/07/2019

Reactia lui Mihnea Nastase, in format explicit, cu CV atasat si pe blogul tatalui sau, este necesara si indreptatita. Altfel, judecand dupa regula ca cine nu reactioneaza inseamna ca este de acord cu ceea ce i se imputa,  s-ar fi putut trage concluzia gresita ca sunt adevarate afirmatiile tendentioase ale lui Eugen Istodor despre fiul lui Adrian Nastase.

Dar tanarul Mihnea Nastase nu trebuie sa internalizeze prea emotional astfel de incidente de presa. Va trebui sa se obisnuiasca. Nu insa sa le si ignore, cum a procedat de aceasta data. Exista multe cazuri in care fii sau fiice ale unor celebritati sunt mai degraba incomodati sau incomodate de renumele parintilor lor, trebuind sa munceasca dublu ca sa razbata prin fortele proprii si sa traiasca intr-un stres de atentie, lucruri destul de neplacute. Uneori, devin un cosmar.

Mai este inca o chestiune. Adrian Nastase nu mai e de aproape un deceniu si jumatate in vreo functie politica. Fostul premier a suferit enorm si pe nedrept de pe urma adversarilor politici (unii si din PSD). Competitivitatea politica si culturala, verticalitatea morala si refuzul abdicarii de la principii i-au adus lui Adrian Nastase persecutii, nu favoruri, un fapt biografic onorant, pentru sine si urmasi.


Un semnal contradictoriu: Nu-i timpul trecut ca ministrul de sase zile sa revina asupra demisiei. Determinismul neiertator al limitelor umane si tehnologice. Insuficienta comparatiei cu noi insine

31/07/2019

Este un fapt bun sau rau demisia ministrului de Interne? Demisia ministrului de Interne, Nicolae Moga, anuntata marti, in contextul tragediei de la Caracal, a luat prin surprindere opinia publica, dar si politia. Un ministru de sase zile are suta la suta prezumtia de acuratete, integritate si schimbare a abordarii, ca in orice nou inceput. Parerea ca Moga a facut un gest “decent” este politizata si electoralizata. “Decent” fata de cine? Fata de cei care sunt preocupati total, dincolo de toate celelalte probleme ale statului, sa nu piarda sau sa castige cu orice pret pozitia de la Cotroceni?

Imbibarea incendiara de electoralism a crimelor savarsite de un psihopat are o singura explicatie, frica paroxistica de candidatul PSD si o singura tinta, premierul Viorica Dancila, in care se trage cu tot arsenalul propagandistic al PNL Iohannis. Nici intriga ca Moga ar fi vrut sa transmita un semnal Presedintiei si Guvernului privind starea necorespunzatoare din sistem nu iese din logica de campanie electorala. Exista cu totul alte canale pentru a fi facut acest lucru, in primul rand cele de contacte si rapoarte nemijlocite, cum au fost cele oferite de discutia cu premierul si de sedinta CSAT, de ieri. Pe de alta parte, o demisie intr-o situatie de criza, in special intr-o institutie de securitate si aparare, este un act de lasitate sau, la limita, de tradare.

Acuzatii halucinante, afirmatii si conexiuni fara acoperire. Tot ceea ce isterizatorii de profesie brodeaza pe cazul de la Caracal este ca intr-un teatru al absurdului, cu acuzatii aiuritoare, afirmatii generalizante, nepermise de logica, si conexiuni presupuse, fara acoperire in realitate. Se amesteca criminalitatea inalta cu coruptia marunta, cu gainariile. Institutii ale statului sunt culpabilizate intr-un mod ostil, care le descurajeaza activitatea. Prima femeie premier, care este o luptatoare pentru toate femeile, pentru toate mamele si pentru toti copiii, este tarata in mocirla intrigilor, acuzatiilor si insultelor politice privind uciderea celor doua adolescente doar pentru ca este sefa Guvernului. Intre premierul Viorica Dancila si crimele lui Gheorghe Dinca doar o minte bolnava de putere si control poate face legaturi neintemeiate si scandaloase, care vrea sa-i ia locul in mod nedemocratic, fara alegeri, ori sa o impiedice sa candideze la prezidentiale. Este un scenariu binecunoscut, care a fost aplicat tuturor candidatilor stangii social-democrate la presedintie.

Concurenta limitelor individuale si tehnologice a jucat fara indoiala rolul principal in crimele de la Caracal. Interventia cu iuteala gandului si teleportarea inca nu sunt, din pacate, la indemana aparatorilor legii. Fata a fost ucisa imediat dupa convorbirea telefonica. Chiar si cea mai performanta interventie, cu mijloacele tehnice de azi, si cu cei mai buni operatori de la numarul de urgenta 112, fata nu ar fi fost gasita in viata. Limitele interventiilor de salvare sunt individual-umane si tehnologice.  

Nu este suficient sa ne comparam cu noi insine. Desi nu este linistitoare si scuzabila pentru interventia de la Caracal, comparatia cu noi insine nu mai este suficienta. Trebuie sa ne comparam si cu altii. L-am auzit ieri seara la televizor pe un agent de influenta ostila facand unele corelatii speculative cu cazul asasinarii  presedintelui american Kennedy. Dumnezeule, dar acolo vicepresedintele Johnson nu si-a dat demisia, si nici seful FBI sau al CIA. Ori in omuciderile, chiar de curand, din SUA, Trump nu a demisionat si nu i s-a cerut acest lucru de catre opozitie. Dimpotriva, comanda politica trebuie sa ramana la post in cazuri de criza, sa coordoneze, sa contracareze, sa imbunatateasca, sa previna.

D-alde Ramaru apar oriunde. Deosebirile sunt doar de frecventa, la unii mai des, la altii mai rar. Sau de numarul de victime, mai mare sau mai mic. La noi, asasinul in serie Ramaru a aparut in comunism, iar Dinca, un alt Ramaru, a aparut, iata, si in democratie. Niste dezaxati, suficient de vicleni insa, pentru a-si ascunde pornirile psihopate si sociopate. Cine a urmarit cu atentie faciesul criminalilor care au impuscat mortal numeroase persoane, in atacurile civile din SUA, au remarcat privirile absente ale acestora, ca si cand ar fi fost drogati sau un Mengele le-ar fi umblat in cutia craniana. Greu de spus daca au avut gene criminale sau criminalitatea le-a fost indusa, de cineva, de ceva etc. Asta, apropos si de posibilitatea de a transforma creierul uman intr-un computer, care a fost evocata, recent, de catre miliardarul american Elon Musk, facand din ea o aspiratie, pentru care si-a pus banii la bataie, prin dezvoltarea inteligentei artificiale.   

Nu-i timpul trecut ca ministrul de sase zile sa revina asupra demisiei. Bataliile cu criminalitatea si reforma trebuie castigate. Ministrul Moga este o speranta reala in acest sens. Opozitia si sindicatul politistilor il apreciaza pe ministrul Moga, care a dispus toate controlele posibile, pentru a avea imaginea de ansamblu si in detaliu a sistemului si a demara reformarea si eficientizarea acestuia. Dar, tocmai cand sa treaca la treaba, a dat inapoi. Munca de politist este foarte grea, este un razboi continuu cu infractionalitatea, nu cunoaste pauza sau starea de pace. Cunoaste uneori si esecuri temporare si victime in propriile randuri. Din cate remarcati, vorbesc la prezent despre ministrul de Interne. Inca nu-i timpul trecut ca Moga sa revina asupra demisiei si, impreuna cu sindicatul politistilor si cu sustinerea opiniei publice, sa starteze reforma sistemului de lupta impotriva criminalitatii si infractionalitatii.


Securitatea comuna japonezo-koreeana: Un tratat bilateral cu trei semnaturi

30/07/2019

Koreea/ Foto: Wikipedia

Recentele survolari ruso-chineze ale regiunii nipono-koreene si frecventele deplasari ale emisarilor americani in capitalele din zona par sa indice ca actorii statali din acest spatiu geopolitic risca sa fie prinsi intre rivalitatile dintre Rusia si China, de o parte, si SUA, de cealalta parte. Pentru a evita acest risc, Japonia, Coreea de Sud si Coreea de Nord au alternativa unui proiect comun de securitate, privind natiunile si statele lor, cat si regiunea.

De altfel, angajamentul SUA privind apararea Japoniei si Coreei de Sud a devenit o corvoada foarte costisitoare. Pe de alta parte, problema dezbinarii poporului koreean in doua state este o relicva a Razboiului Rece, iar tensiunile dintre Japonia si cele doua Coreei sunt datorate atrocitatilor comise de Japonia in urma invadarii Koreei, in prima jumatate a secolului trecut. Problema femeilor koreene de reconfortare pentru soldatii japonezi, inca nerezolvata acceptabil, continua sa invenineze relatiile Japoniei cu ambele Coreei.

Exista doua posibilitati politico-juridice de a depasi barierele si mostenirile istorice nefaste din regiune. O prima posibilitate ar fi incheierea unui tratat politic intre Coreea de Sud si Coreea de Nord, cu doua semnaturi, apartinand celor doi lideri, din Sud si din Nord, prin care sa se reafirme ca sud-coreenii si nord-coreenii sunt acelasi popor, ca alcatuiesc o natiune unica, din punct de vedere etno-genetic si istoric.

Nimeni nu poate impiedica cele doua vointe politice sa-si manifeste dorinta suverana in acest sens. Un asemenea acord, privind unicitatea ca popor si natiune a koreenilor, nu ar pune in discutie problemele militare si teritoriale, dintre Sud si Nord, care vor fi solutionate ulterior, potrivit evolutiei si maturizarii conditiilor specifice. Consecinta acestui act simbolic ar fi extraordinara, scaderea la minimuri istorice a adversitatii intre cele doua Coreei, cu impact direct asupra securitatii si stabilitatii celor doua tari si in regiune.

A doua posibilitate, consecutiva primeia, ar fi incheierea unui tratat politic bilateral intre Koreea (unitara, de dinainte de divizarea din 1948) si Japonia, cu trei semnaturi, ale liderilor sud-coreean, nord-coreean si japonez, de reconciliere istorica intre natiunile japoneza si koreeana. Aceasta reconciliere poate avea ca exemplu reconcilierea franco-germana. Impactul asupra securitatii regionale si vestpacifice, unde se afla o superputere economica (japoneza), o putere economica (sud-coreeana) si o putere nucleara (nord-coreeana) va fi determinant si decisiv. Cele doua tratate nu vor viza statalitati, aliante sau statu quo-ul regional, ci popoarele si natiunile koreeana si japoneza. Ele vor fi exercitii ale libertatii politicii si diplomatiei bunavointei. Politica bunavointei si diplomatia bunavointei trebuie reinventate si reexersate activ. NB: Am utilizat grafiile Koreea si Coreea pentru a distinge intre cele doua situatii, de unitate si de divizare, ale poporului koreean.   


Cazul de la Caracal: In crimele anuntate, sansele de salvare sunt teoretice. Ce mai ramane de facut e identificarea oportunitatii din criza, pentru solutii viitoare

29/07/2019

Cuvintele sunt sarace si de prisos pentru a exprima socul si durerea din cazul rapirii si uciderii Alexandrei. Cred ca sansele de salvare in cazul unei crime anuntate, de victima sau de criminal, sunt doar teoretice, din nefericire. Ce mai ramane de facut in astfel de cazuri consumate e identificarea oportunitatii din criza, pentru preventiile viitoare.

Esentialul a fost deja spus, masuri legislative si operationale. Legislativ, e dificil de facut diferenta intre lacuna si necesitate. Mai degraba se poate vorbi de lucruri necesare care trebuie facute post-criza. Operational, numarul 112 ar trebui sa-si merite numele de “urgenta” si judiciar, de interventii in cazuri critice. Sa existe niste echipe judiciare de urgenta, ca in cazurile de urgente medicale (SMURD). Resursa politieneasca trebuie suplimentata (noul premier britanic a anuntat angajarea a 20000 de politisti, iar americanii au reintrodus pedeapsa cu moartea la nivel federal).

E nevoie de o minte organizatoare pe fiecare caz, pe timpi si tipuri de reactii. As mai remarca absenta oricarei tentative de telemodelare psihologica a contextului, pentru a consilia victima cu ce trebuie sa faca, pentru a castiga timp. Sa existe niste operatori speciali la “112”, ceva cam in genul anuntarii suicidului de catre victima. Rational, cred ca acesta ar fi fost singurul sau primul lucru de care s-ar fi putut agata orice interventie judiciara. Desigur, gandim cu mintea de dupa drama. Nimeni nu stia ce avea sa se intample. Probabil ca nici Alexandra. Omorarea ei a survenit imediat ce a fost surprinsa cu telefonul in mana. Este exagerat sa se spuna ca ar fi fost “omorata” de inactiunea de 11 ore. Cel mai penibil si condamnabil a fost presedintele Iohannis. E inadmisibil sa se catere pe un cadavru pentru a ajunge din nou la Cotroceni. Iohannis e vinovat de blocarea si fragmentarea sistematica a actiunilor Guvernului si institutiilor administrative, centrale si locale. Guvernul a fost deposedat de instrumentul sau de normativizare, ordonanta de urgenta. Dintr-un alt punct de vedere, vinovat e si liberalismul, care se preocupa de “drepturile omului” pentru criminali, violatori si pedofili, nu si de cele ale victimelor.  

PS/NB: Rapirea, violul si omuciderea nu au avut nicio conexiune cu politica, guvernul sau presedintia, ci doar cu instinctele sexuale si criminale bestiale. Atribuirea guvernului si coalitiei a autoratului “moral” de catre presedinte a fost surprinzatoare, s-a lovit ca nuca in perete.

Ar fi existat o sansa practica de salvare daca convorbitorul de la politie nu ar fi consumat atat timp in convorbirea telefonica cu Alexandra, dand posibilitatea lui Dinca sa o surprinda cu telefonul in mana, ci ar fi sfatuit-o imediat sa puna telefonul la loc si sa ascunda orice indiciu ca l-ar fi folosit.

Probabil criminalul ar fi exploatat-o sexual un timp, suficient pentru localizare si salvare. In lipsa acestora din urma, sfarsitul ar fi fost insa acelasi, dupa precedentul Luiza, dar, oricum, mai tarziu. Uneori, neinspiratia sau nepriceperea poate avea un pret dramatic. Acolo, in veriga de contact direct cu evenimentul trebuie umblat, dar si la clasificarea “urgenta critica” a unor astfel de cazuri (desi e dificila incadrarea de la inceput) si la comunicarea automata a localizarii (identitatea si adresa abonatului puteau fi aflate de la compania de telefonie).  


Rebus electoral de vacanta: Definitie: Coabitare inversa

28/07/2019

In opinia mea, nu va exista un tandem presedinte-premier in urma alegerilor prezidentiale, din toamna, si parlamentare, de anul viitor. Acest rezultat, pe care il apreciez ca previzibil, va indispune, atat stanga, cat si dreapta, fiecare nutrind dorinta de a a vea monopolul puterii executive. Dar el va fi benefic pentru democratie. Va fi o coabitare inversa.

Spre deosebire de coabitarile din cel de-al doilea mandat al presedintelui Traian Basescu si cea din mandatul in exercitiu al presedintelui Klaus Iohannis, care nu va fi remandatat, ambii de dreapta, presedintele va fi de stanga si premierul va fi de dreapta. Probabil ca un celebru personaj romanesc morometian m-ar intreba: “Pe ce te bazezi?”. Coabitarea inversa este lesne de dedus. In primul rand, din avansata uzura prezidentiala a dreptei. Aceasta a dat 15 ani presedintele, care a comis mari erori de politica externa, prin pozitionarea supranationala, sustinand SUE, desi ideologia traditionala nu i-ar fi permis, admitand ca Romania sa fie un membru UE de mana a doua si o colonie occidentala.

In al doilea rand, coabitarea inversa va fi determinata de uzura guvernamentala avansata a stangii, care din 2012, mai putin un an de guvernare tehnocrata, se afla la Palatul Victoria, pozitie din care a abuzat de politicile sociale, in special guvernul actual, in care premierul Viorica Dancila a devenit un fel de mama sociala a Romaniei. Mama Dancila a cheltuit peste posibilitati cu cresterile de salarii si pensii, ori unde productie nu e, venit nu e. Cum recent remarca un ministru, ne-am putea trezi curand fara nicio fabrica romaneasca.

Nu cred prin urmare ca un tandem presedinte-premier de dreapta sau de stanga va mai intruni majoritatea. Mai degraba majoritatea va opta pentru schimbare, pentru un presedinte de stanga si un premier de dreapta. Deci, pentru o coabitare inversa. Nici in privinta alegerilor parlamentare nu cred ca acestea vor fi la termen. Cred ca vor fi anticipate, care cam plutesc in aer. Ele s-ar putea sa fie agreate bipartizan, in septembrie, dupa certuri la cutite si santajari extreme, incheiate cu o concesie reciproca, in vederea clarificarile necesare pentru ciclurile parlamentar si executiv la nivel national si european.

Un argument de chemare anticipata la urne, foarte probabil simultan cu prezidentialele, ar putea fi prevenirea unei crize de tipul celei din 2010, desi stanga si dreapta vor intelege diferit aceasta perspectiva sumbra, acuzandu-se reciproc in privinta cauzelor. Cred ca va fi nevoie de o moderare a cheltuielilor sociale, nu neaparat de austeritate, si de o acumulare intensificata, de o schimbare a proportiilor consumului si dezvoltarii. O noua abordare va insemna o schimbare de roluri intre stanga si dreapta, privind guvernarea si opozitia.

Argumente mai soft pentru parlamentare anticipate si coabitare inversa ar fi noua structura europarlamentara si noile tendinte geopolitice si geostrategice europene. Cele mai inaintate si influente pozitii in europarlament sunt detinute de USR-PLUS, o reactie a dreptei nationale la dreapta supranationala (PNL, PMP), sustinatoare a SUE. Ar fi un avantaj competitiv ca Romania sa aiba un guvern cu un premier USR, s-ar bucura de sprijinul Renew Europe (ALDE, En Marche, USR-PLUS). Cred ca Dan Barna ar fi mai potrivit ca premier, are tot ce-i trebuie, verbul si statura politica a unui lider nou si a unui partid nou, fara inregimentare si obedienta fata de niciuna din cele doua puteri executive.

La Cotroceni, cel mai indicat, obligatoriu chiar, in noul mediu de oportunitati si de adjudecare a acestora, pentru urmatorul ciclu european si chiar mai mult, ar fi un senior al dreptului international si al relatiilor internationale. Un astfel de senior, competitiv si performant, se afla printre personalitatile politice si diplomatice ale stangii, care a negociat cu demnitate intrarea Romaniei in NATO si in UE. Stanga a dus Romania pana la usile celor doua cluburi selecte, ale etapei de atunci (intre timp lucrurile s-au mai schimbat). Dar cand a fost sa-si ocupe locul la masa, dreapta, ajunsa la Cotroceni si Victoria, a fost de acord cu umilinta inacceptabila ca Romania sa fie asezata pe un scaun in randul doi.                


Unilateralism colonial in Golful Persic: Paratrasnet european si fulgere britanice? Relatia globalista scop-mijloace, diviziune coordonata: USA ii “mijlocesc” pe arabi, UK pe europeni

25/07/2019

Este inacceptabil tupeul globalistilor sa se joace cu focul in Golful Persic si sa pretinda protectie internationala. Sa transfere riscurile acestui joc periculos asupra unor pompieri de serviciu. Acesti piromani globali au aprins deja cateva focuri. Au atacat cu explozibili doua petroliere straine, in Marea Oman, si au sechestrat ilegal un petrolier iranian, in stramtoarea Gibraltar. Regulile situationale si relatiile internationale trebuie sa tina cont de cauzele primare si provocatorii unilaterali. In acest spectru se situeaza fara echivoc unilateralismul globalismului, iesirea USA din acordul nuclear cu Iranul, impunerea de sanctiuni poporului iranian, care este un genocid economic, sechestrarea navei iraniene.   

Nu mai este nicio indoiala ca zgomotosul “incident” diplomatic dintre UK si USA, provocat de ambasadorul Londrei la Washington, a fost de fapt o facatura menita sa acopere o coordonare bilaterala efectiva a evenimentelor care aveau sa urmeze, dintre care unele deja le vedem, in Golf. Originea acestor coordonari de reluare a expansiunii coloniale anglo-americane se afla cel mai probabil in mitzvahul de la Londra din iunie, la care au participat, in ordine, ca de la metropola la colonie, potrivit Imperiului Britanic, regina Elisabeta a II-a a UK, premierul britanic Theresa May si presedintele USA Donald Trump.

Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a cerut, luni, desfasurarea unei misiuni europene de protectie in Golf. El a invocat “libertatea de navigatie”, fara sa se refere la respectarea regulilor si la incalcarea zonelor de identificare si control ale riveranilor, cat si la o pretinsa “piraterie de stat” din partea Iranului. Hunt nu a mentionat insa sechestrarea petrolierului iranian si s-a dovedit amnezic in privinta faptului ca pirateria de stat a fost o politica oficiala indelungata a Imperiului Britanic, care si-a umplut pe aceasta cale visteria, din care si-a intretinut generatii de camarile regale si si-a finantat expansiunea coloniala.   

Boala coloniala britanica este incurabila cu terapiile Coroanei sau ale democratiei vide de continut, doar de vitrina sau de scena. Este un indiciu cat se poate de relevant pentru slabiciunile democratiei monarhist-globaliste faptul ca politicieni ai Regatului Unit, atat de la guvernare cat si din opozitie, recurg tot mai insistent la suveica propagandei pentru a tese ceea ce ei numesc “democratia noastra” sau “fundamentul democratiei noastre”. Dar, prin gaurile panzei pe care scrie “democratie” se vede adevarul inspaimantator al lipsei de democratie. Globalismul, ca si comunismul, nu este democrat si nu poate fi democratizat. Orice este construit pe o baza nedemocrata este invariabil nedemocrat. Imaginea cu Boris Johnson inclinandu-se slugarnic la 90 de grade in fata stapanei la luarea in primire a functiei de premier al UK a facut inconjurul Lumii. Avea si de ce, primea ciolanul cel mai mare, in care se aflau oasele multor popoare si tari coloniale ale Imperiului Britanic. Democratizarea reala vine doar din revolutii interne, miscari de eliberare coloniala sau crize majore (ultima, cautata parca cu lumanarea de globalisti, este posibil sa tasneasca incontrolabil din Golf), in marginea carora Imperiul se afla mai aproape ca niciodata.

Orice initiativa de crestere a densitatii militare in Golf creste proportional si riscul de explozie. Ceea ce vrea diplomatia UK, folosindu-se de europeni, ca si cea a USA de arabi, duce inevitabil la supratensionare si escaladare, pericole majore de instabilitate. Pe de alta parte, in acelasi scop comun globalist, USA, ghioaga lui David, formata din multe milioane de oase de americani, se pregatesc sa “escorteze” navele comerciale in Stramtoarea Ormuz, daca va fi “necesar”, potrivit noului sef al Pentagonului, Mark Esper. Printr-o gimnastica a cuvintelor, Esper a eludat initiativa europeana privind o “misiune de monitorizare si observare a securitatii maritime in Golf” (Le Drian), sustinand ca aceasta ar fi “complementara” celei a SUA, care ar urma sa previna “provocarile” Iranului, dar si ca Centcom (Comadamentul central american), va superviza si coordona toate initiativele euro-atlantice. Analizele comparative demonstreaza insa contrariul. Intre cele doua initiative nu exista nicio legatura de moderare sau “coordonare”. Ea este facuta imposibila de catre unilateralismul globalist, exprimat prin agresivitatea si suprematia extra-teritoriale ale SUA, in regiune. Insa Golful si Stramtoarea nu sunt Hawaii sau Pearl Harbor, pentru baze navale americane. In regiunea persian-araba, “Pearl Harbor”-ul este Iranian, iar orice atac aero-maritim asupra sa va avea aceleasi consecinte si tratament. Situatia din Golf trebuie calmata si controlata prin dezangajarea fortelor straine. Prioritatea regionalitatii, riveranitatii si vecinatatii trebuie reafirmata si protejata. Daca, pentru a-si impune unilateralismul, globalistii recurg la triada clasica: creaza problema-obtine reactia-ofera solutia (o insusire frauduloasa, in scopuri distructive, a celei hegeliene teza-antiteza-sinteza), poate ca nationalii si multilateralistii ar trebui sa parcurga calea inversa: respinge “solutia”-inverseaza reactia-desfiinteaza “problema”.


Antiglobalism si Globalism: Mijloacele pot invinge Scopul

21/07/2019

SUA au adus o noua piesa in dominoul pe care il joaca in Orientul Mijlociu impotriva Iranului. Arabia Saudita a declarat, incontestabil sub coercitie diplomatica globalista, ca va gazdui forte americane in regat, pentru a “consolida securitatea si stabilitatea regionala.”

Aproape simultan, Riadul a facut un gest notabil de bunavointa fata de Teheran: a eliberat o nava iraniana pe care o sechestrase in urma cu cateva luni. In semiotica acestui act, in codul solidaritatii islamice, pot fi citite cateva lucruri, care sunt in schimbare. Codul lui Orwell poate fi intors.

(1) Desi globalismul este scop, el este partial, redus semnificativ ca ordin de marime, comparativ cu intregul. (2) Desi antiglobalismul este de regula folosit ca mijloc si impotriva sa de catre globalism, el este global, multilateral, covarsitor majoritar, putand deveni coplesitor prin solidaritate. (3) Prin solidaritate, antiglobalismul poate deveni o miscare globala, in care mijloacele pot infrange scopul.