Căţărarea către vârf, oricare şi oriunde ar fi acesta, artă, meşteşug sau viclenie? Evreii îşi vor muzeul în „buricul” târgului şi musai să fie “naţional”

08/07/2019

Muzeul Grigore Antipa Foto: Ministerul Culturii

Cataratorii catre un varf, oricare si oriunde ar fi acesta, sunt extrem de abili si de insistenti. Ei se pot catara pe orice. Chiar pe traditii si obiceiuri morale ale unui popor (v. marsurile homosexuale). Ori pe interdictii ale unor legi (v. discursuri si marsuri agitatorice cu drapele israelite, la Iasi, care ies din nota comemorarii pioase in comunitate si in spatiile aferente, si intra in extrema politicii si propagandei sioniste).  

La 74 de ani (sic!) de la sfarsitul ororilor celui de-al doilea razboi mondial, Institutul evreiesc Elie Wiesel cere insistent sa edifice in centrul Capitalei un Muzeu Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului. Cea mai recenta pretentie este sa i se cedeze un teren imens, de 5.300 metri pătrați, in Șoseaua Kiseleff nr. 1, care face parte din parcul Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. Academia Română, cel mai inalt for stiintific, considera pe buna dreptate ca cererea in cauza, vizand patrimoniul Antipa, „este complet inadecvată și păguboasă, aducând mari prejudicii unuia dintre cele mai vechi și apreciate muzee din România”.

Insa, colac peste pupaza, evreii mai cer ca muzeul lor de pe teritoriul statului roman sa fie si “national”, dupa cum se vede din titulatura pe care au ales-o pentru acest obiectiv. De cand lumea, in orice tara se acorda termenul de “national” exclusiv institutiilor si manifestarilor care exprima spiritul, vointa si anvergura statului si natiunii tarii respective. Adica, celor care exprima chintesenta, stabilitatea si perenitatea natiunii si statului. Evident, aceste caracteristici nu vin dinspre fluiditatea diasporeana, mai ales cea evreiasca, care este cea mai labila, cu deosebire ca loialitate, care este absoluta fata de Israel. De aceea, exista in acest sens legi si cutume, privind domeniile rezervate. Potrivit tuturor acestor considerente, probabil si ale altora, cerinta de Muzeu „National” al Evreilor ar fi exclusiv adecvata in Israel. Acest lucru corespunde pe deplin cu declaratiile lor, cand afirma „avem o singura tara”.


Noua democrație: Națiocrația

08/07/2019

 

Democracy/ Foto: Arhiva Pixabay

O profetie umbla prin Lume. Ea anunta Revolutia Natiunilor, fara de care Avutia Natiunilor (Adam Smith, 1776) risca fictiunea. O noua democratie se naste sub ochii nostri. Numele ei este natiocratia, puterea natiunii. Diferentele istorice dintre natiocratie si democratie sunt cele dintre natiune si popor. Natiocratia cutremura globalismul. Natiunile isi vor libertatea inapoi.

A sustine ca armele Guvernului SUA cu care se comit atentate teroriste sistematice (inselator desemantizate ca “violente civile”) in randurile populatiei americane este o mistificare propagandistica pe cat de grosolana pe atat de riscanta pentru credibilitatea stiintifica. Globalistii sunt ei insisi adepti ai violentei, prin politienism inauntru si militarism in afara, ca vector al politicii fricii si teroarei, iar pe vremea cand au trecut in Constitutia Statelor Unite “dreptul” (nedreptul) de a purta arme nu exista un dictator precum Nicolae Ceausescu, care, intre altele spus, deja a fost adaugat la poporul sau. In schimb, ei aveau clar in minte cum sa-si conserve puterea minoritara colonizatoare asupra populatiei majoritare colonizate. Armele in maini “civile” sunt de fapt mijloace de intimidare si represiune mascata in slujba unui sistem politic, foarte bine configurat prin bazele sale minoritare unilateraliste:

http://www.contributors.ro/cultura/novacenul-%e2%80%93-cand-cyborgii-vor-stapani-lumea-%c8%99i-o-vor-salva-probabil-de-la-incalzirea-globala/

Ce inseamna “democratie” si “dictatura” in modernitate si post-modernitate merita o discutie de reevaluare. “Democratia” de azi se bazeaza pe popoarele de ieri, ca forme istorice de comunitate umana, al carei loc a fost luat de natiune. Prin urmare, mai corect ar fi sa vorbim de “natiocratie”, un lucru infiorator pentru globalisti, de aceea ei o si demonizeaza. Nu de “democratie”, in care nu mai exista un demos concret, raportat la un stat concret, cu un teritoriu concret si o cultura specifica, cu drepturi si obligatii reciproce concrete, intre subiecti cu origine si apartenenta fara echivoc, clar delimitati si delimitate. In zilele noastre, conceptul de democratie a fost prostituat sau homosexualizat, daca acest din urma cuvant este suficient de expresiv pentru anormalitate.

Artizanii acestei prostituari a democratiei stabilesc, artificial, legaturi speculative intre indivizi apartinand unor state diferite si culturi diferite. Ei pun indivizi apartinand altor state si culturi, pe care in mod ilegal le derobeaza de obligatiile fata de proprii nativi si cetateni, in sarcina altor state si natiuni, cu care migrantii, manati de la spate geopolitic, nu au nimic in comun, nici in clin nici in maneca, cum se spune popular. Statul, pentru a fi si mai limpezi, este creatia unui popor anume si/sau a unei natiuni anume, in scopuri de securitate si prosperitate. Un popor si/sau o natiune recurge la statalitate ca forma proprie si exclusiva de organizare, in casa sa nationala sau pe proprietatea sa nationala, care sa le protejeze de riscurile din exterior si sa le asigure cadrul interior pentru familie, munca, sanatate, educatie s.a.m.d. Numai in acest scop, nationalii sunt de acord sa fie contribuabili. Conditia nationalilor e ca ei insisi, nu strainii, sa fie beneficiarii propriilor contributii de munca si financiare, ca acestea sa se intoarca la ei sub forma de prosperitate si securitate. Aceste adevaruri politice sunt cel mai bine cuprinse in notiunea de natiocratie, puterea natiunii, a unor cetateni identitar determinati dintr-un cadru statal de ei insisi definit, pentru interesele lor, intre care sa existe drepturi si obligatii reciproce.