
Ministrul de externe al Iranului, Mohammed Javad Zarif
Comunitatea internationala este socata de masura abuziva a secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, de a limita libertatea deplasarilor diplomatice ale delegatiei Iranului, care a sosit, duminica, la New York, pentru a participa la o conferinta a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). Ministrul de externe iranian, Mohammed Javad Zarif, va participa la o reuniune a Consiliului Economic si Social al ONU.
Duminica, Mike Pompeo a declarat ca a dat unda verde pentru ca Zarif sa primeasca viza de intrare pentru o vizita (nu e vizita personala, ci participare institutionala) la sediul ONU din New York, precizand ca deplasarile ministrului iranian vor fi strict limitate. Membrii delegatiei iraniene vor avea permisiunea Washingtonului ca acestia sa se deplaseze intre sediul ONU, misiunea diplomatica a Iranului si resedinta ambasadorului iranian, situate in apropiere.
Seful diplomatiei americane a explicat ca “diplomatii americani nu se plimba prin Teheran, asa incat nu vad niciun motiv ca diplomatii iranieni sa se plimbe liberi prin New York.” Deci aceasta libertate va fi incalcata de americani, lucru rar intamplat in SUA! In mod evident si inacceptabil, inaltul oficial american este intr-o eroare profunda prin explicatia comparativa pe care a dat-o. Sediul ONU nu este la Teheran, iar capital SUA nu este New York!
Pe de alta parte, New York este un oras liber al diplomatiei international. Washingtonul nu poate sa decida unilateral caror diplomati internationali sa le permita accesul la ONU sau libera circulatie diplomatica in New York. Daca Pompeo face un precedent din limitarea lui Zarif, el s-ar putea aplica in viitor oricaror diplomati internationali, dupa bunul plac al Casei Albe. Acest precedent face nesigura universalizarea diplomatiei la New York.
Pentru ca New York sa ramana sediul universal al diplomatiei internationale, indiferent de posibilele tensiuni si conflicte conjuncturale geopolitice si geostrategice, unilateralismul lui Pompeo trebui sa primeasca un raspuns ferm, multilateral si global. Mai este oportuna ramanerea sediului ONU la New York? De ce libertatea de circulatie diplomatica in New York ar trebui sa fie limitata, nu si libertatea de navigatie in Golf, clamata de SUA?
Apreciază:
Apreciază Încarc...