Un semnal contradictoriu: Nu-i timpul trecut ca ministrul de sase zile sa revina asupra demisiei. Determinismul neiertator al limitelor umane si tehnologice. Insuficienta comparatiei cu noi insine

Este un fapt bun sau rau demisia ministrului de Interne? Demisia ministrului de Interne, Nicolae Moga, anuntata marti, in contextul tragediei de la Caracal, a luat prin surprindere opinia publica, dar si politia. Un ministru de sase zile are suta la suta prezumtia de acuratete, integritate si schimbare a abordarii, ca in orice nou inceput. Parerea ca Moga a facut un gest “decent” este politizata si electoralizata. “Decent” fata de cine? Fata de cei care sunt preocupati total, dincolo de toate celelalte probleme ale statului, sa nu piarda sau sa castige cu orice pret pozitia de la Cotroceni?

Imbibarea incendiara de electoralism a crimelor savarsite de un psihopat are o singura explicatie, frica paroxistica de candidatul PSD si o singura tinta, premierul Viorica Dancila, in care se trage cu tot arsenalul propagandistic al PNL Iohannis. Nici intriga ca Moga ar fi vrut sa transmita un semnal Presedintiei si Guvernului privind starea necorespunzatoare din sistem nu iese din logica de campanie electorala. Exista cu totul alte canale pentru a fi facut acest lucru, in primul rand cele de contacte si rapoarte nemijlocite, cum au fost cele oferite de discutia cu premierul si de sedinta CSAT, de ieri. Pe de alta parte, o demisie intr-o situatie de criza, in special intr-o institutie de securitate si aparare, este un act de lasitate sau, la limita, de tradare.

Acuzatii halucinante, afirmatii si conexiuni fara acoperire. Tot ceea ce isterizatorii de profesie brodeaza pe cazul de la Caracal este ca intr-un teatru al absurdului, cu acuzatii aiuritoare, afirmatii generalizante, nepermise de logica, si conexiuni presupuse, fara acoperire in realitate. Se amesteca criminalitatea inalta cu coruptia marunta, cu gainariile. Institutii ale statului sunt culpabilizate intr-un mod ostil, care le descurajeaza activitatea. Prima femeie premier, care este o luptatoare pentru toate femeile, pentru toate mamele si pentru toti copiii, este tarata in mocirla intrigilor, acuzatiilor si insultelor politice privind uciderea celor doua adolescente doar pentru ca este sefa Guvernului. Intre premierul Viorica Dancila si crimele lui Gheorghe Dinca doar o minte bolnava de putere si control poate face legaturi neintemeiate si scandaloase, care vrea sa-i ia locul in mod nedemocratic, fara alegeri, ori sa o impiedice sa candideze la prezidentiale. Este un scenariu binecunoscut, care a fost aplicat tuturor candidatilor stangii social-democrate la presedintie.

Concurenta limitelor individuale si tehnologice a jucat fara indoiala rolul principal in crimele de la Caracal. Interventia cu iuteala gandului si teleportarea inca nu sunt, din pacate, la indemana aparatorilor legii. Fata a fost ucisa imediat dupa convorbirea telefonica. Chiar si cea mai performanta interventie, cu mijloacele tehnice de azi, si cu cei mai buni operatori de la numarul de urgenta 112, fata nu ar fi fost gasita in viata. Limitele interventiilor de salvare sunt individual-umane si tehnologice.  

Nu este suficient sa ne comparam cu noi insine. Desi nu este linistitoare si scuzabila pentru interventia de la Caracal, comparatia cu noi insine nu mai este suficienta. Trebuie sa ne comparam si cu altii. L-am auzit ieri seara la televizor pe un agent de influenta ostila facand unele corelatii speculative cu cazul asasinarii  presedintelui american Kennedy. Dumnezeule, dar acolo vicepresedintele Johnson nu si-a dat demisia, si nici seful FBI sau al CIA. Ori in omuciderile, chiar de curand, din SUA, Trump nu a demisionat si nu i s-a cerut acest lucru de catre opozitie. Dimpotriva, comanda politica trebuie sa ramana la post in cazuri de criza, sa coordoneze, sa contracareze, sa imbunatateasca, sa previna.

D-alde Ramaru apar oriunde. Deosebirile sunt doar de frecventa, la unii mai des, la altii mai rar. Sau de numarul de victime, mai mare sau mai mic. La noi, asasinul in serie Ramaru a aparut in comunism, iar Dinca, un alt Ramaru, a aparut, iata, si in democratie. Niste dezaxati, suficient de vicleni insa, pentru a-si ascunde pornirile psihopate si sociopate. Cine a urmarit cu atentie faciesul criminalilor care au impuscat mortal numeroase persoane, in atacurile civile din SUA, au remarcat privirile absente ale acestora, ca si cand ar fi fost drogati sau un Mengele le-ar fi umblat in cutia craniana. Greu de spus daca au avut gene criminale sau criminalitatea le-a fost indusa, de cineva, de ceva etc. Asta, apropos si de posibilitatea de a transforma creierul uman intr-un computer, care a fost evocata, recent, de catre miliardarul american Elon Musk, facand din ea o aspiratie, pentru care si-a pus banii la bataie, prin dezvoltarea inteligentei artificiale.   

Nu-i timpul trecut ca ministrul de sase zile sa revina asupra demisiei. Bataliile cu criminalitatea si reforma trebuie castigate. Ministrul Moga este o speranta reala in acest sens. Opozitia si sindicatul politistilor il apreciaza pe ministrul Moga, care a dispus toate controlele posibile, pentru a avea imaginea de ansamblu si in detaliu a sistemului si a demara reformarea si eficientizarea acestuia. Dar, tocmai cand sa treaca la treaba, a dat inapoi. Munca de politist este foarte grea, este un razboi continuu cu infractionalitatea, nu cunoaste pauza sau starea de pace. Cunoaste uneori si esecuri temporare si victime in propriile randuri. Din cate remarcati, vorbesc la prezent despre ministrul de Interne. Inca nu-i timpul trecut ca Moga sa revina asupra demisiei si, impreuna cu sindicatul politistilor si cu sustinerea opiniei publice, sa starteze reforma sistemului de lupta impotriva criminalitatii si infractionalitatii.