10/09/2019

Premierul Viorica Dancila/ Foto: Guvernul Romaniei
Decizia PSD din CEX-ul de luni seara mi se pare interesanta. Premierul Viorica Dancila va merge in Parlament, saptamana viitoare, sa ceara un vot de incredere pe un Guvern restructurat, cu 19 +1 posturi, fata de 29 cate are in prezent. Dancila va arata astfel ca nu ea este responsabila de blocarea Guvernului si de tergiversarea solutionarii crizei politice. Pentru ce va urma, in cele doua batalii, restructurarea Guvernului si motiunea de cenzura, voi exersa un joc al ipotezelor, ca in jocurile de strategie, in care steguletele le voi inlocui cu bile. Desigur, totul este probabil.
Ipoteza 1: Restructurarea va primi votul de incredere. Guvernul se va debloca. Jumatate de bila alba va reveni lui Dancila, jumatate lui Iohannis. Daca nu cumva ultimul ar putea sa ia toata bila alba, in urma demonstratiei ca nu este tendentios si negativist. Desi, in realitate, rationalizarea Guvernului cu cea mai minimala formula, cred, a fost mereu un obiectiv de dreapta, iar, acum, va fi de nerefuzat. Riscul refuzului ar fi o punere intr-o lumina electorala proasta a PNL Iohannis.
Ipoteza 2: Restructurarea va fi respinsa. Guvernul va ramane blocat, iar o mare bila neagra va merge catre Opozitie si seful Statului. In oricare din ipoteze, va urma motiunea de cenzura: Ipoteza 3: Motiunea de cenzura va trece. PSD va pleca in Opozitie si, nemaiavand de aparat o pozitie de putere, isi va modifica radical discursul din defensiv in ofensiv. In plus, isi va apropia unii din adversarii din prezent care nu vor intra in noul Guvern. Bila alba va veni, paradoxal sau nu, spre Dancila, care se bucura de incredere sociala si isi va consolida sansele pentru prezidentiale. Dancila va impinge prin carambol bila neagra spre Iohannis.
Ipoteza 4: Motiunea de cenzura nu va trece. Paradoxul sau non-paradoxul din cazul precedent se va schimba, bila neagra spre Dancila, bila alba spre Iohannis. In aceasta situatie, care poate fi considerata limita pentru Opozitie si Iohannis, alegerile anticipate vor deveni o prioritate urgenta, singura posibila de a schimba Guvernul PSD. In oricare din ipotezele legate de motiunea de cenzura, se va mentine fluiditatea majoritatii parlamentare, o situatie de nedorit de niciuna din parti.
In opinia mea, fiecare din cele doua parti va castiga cate una din cele doua batalii, restructurarea sau motiunea. E clar ca in dubla situatie anormala de guvern minoritar si de blocare a guvernarii, PSD nu are cum sa castige ambele batalii. Dar si PNL este la fel de slab pentru a le castiga pe amandoua. In situatia in care motiunea va trece si automat PSD va trece in Opozitie (ar fi o mare greseala sa ramana sa gireze jocurile adversarilor pentru prezidentiale si alegerile anticipate), si PNL va veni la guvernare, guvernul sau va fi politic. Nici vorba sa fie “tehnic” sau de “tranzitie”, cum se vehiculeaza, pentru escamotarea raspunderii politice si evitarea sanctiunilor electorale (Guvernul Ciolos nu a fost tehnocrat, ci politic). Ipoteza 3 mai are o consecinta, de facto va “plimba” minoritatea guvernarii de la Guvernul PSD la Guvernul PNL. Ar fi o lovitura magistrala! Nu este exclus ca, din Opozitie, si PSD sa ceara alegeri anticipate.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Leave a Comment » |
General |
Legătură permanentă
Publicat de fragmentariumpolitic