Am intentionat sa bifez lectura fara un comentariu. Dar m-am razgandit la ultima idee, la care adaug o distinctie terminologica. Am vaga impresie ca Steve Jardin, profesorul de la Harvard, mentionat de autor, ar confunda politicianul cu politicianistul. In plus, ca ar reduce liderul la prerogativa de a da ordine executive. Si pentru a intelege de ce sunt critic cu ultimele doua profiluri liderologice, cred ca incadrabili in ele ar fi, fara echivoc, Donald Trump si Klaus Iohannis. Cu tot ceea ce ei fac in politica, incepand de la lipsa lor de viziune si tensiunile disruptive pe care cei doi politicianisti le genereaza, fiecare in sistemul lui de referinta. Asta, ca sa vorbim si pe concret, nu numai pe principii.
Nicolae Titulescu / Fundatia Europeana Titulescu
Politicianul este un vizionar, care vede cu mult inaintea celorlalti in viitor, un intuitiv si un anticipator fara gres, si, bineinteles, un hiperlucid, fara de care celelate nu ar fi posibile. Cu asa ceva te nasti, este o chestiune de influente cosmice, cred, in harta natala. Aceste capacitati sunt si educabile, pe ele se adauga si achizitii ulterioare, dar rolul determinant in varfurile de excelenta, de genialitate daca vrem, nu vin din cele dobandite, ci din dotarile din nascare. Nicolae Titulescu, de pilda, a fost un gigant al geopoliticii si diplomatiei, care a vazut beneficiul imens si inegalabil al apropierii de un colos geopolitic, comparativ cu ceea ce oferea orice alta alternativa geopolitica, dar aflata la mare departare. Dezastrul care a venit din contrazicerea sa de catre regele Carol al II-lea, probabil un pigmeu politic sau poate prea legat de interesele care veneau din genealogia sa, carora le-a dat prioritate in dauna celor romanesti, nu au intarziat sa apara. Iar acel dezastru nu a putut fi reparat pana azi, inca ne urmareste ca un blestem. Sa facem un exercitiu de istorie contrafactuala “Ce ar fi fost daca (…)? Mai bine nu, sa-l faca fiecare, individual si neauzit…
Petre P. Carp
Politicianistul e un profitor si un incurca lume, el vine in politica sa se imbogateasca. Daca-mi este permis un non-exemplu pentru aceasta speta, de la altii, desi avem si noi, Lenin a fost un vizionar fenomenal, cu o capacitate de sacrificiu pe masura, care a venit sarac in politica si a plecat sarac din politica si din aceasta lume. Politicianul este un integrator societal, un balantator si proportionator in alocarea resurselor si directionarea efortului principal. El stie sa asculte, sa distinga si sa priceapa ceea ce altii nu aud, nu vad si nu pricep. Este o mare arta sa imparti niste resurse determinate la cerintele, de obicei supraevaluate, ale tuturor domeniilor. Chiar daca, sa zicem, cultura tipa mai elevat, mai importante si de luat in seama sunt tipetele razboiului si economiei, in caz de criza militara sau economica. Desi a fost o personalitate politica si culturala, sef de partid conservator si cu contributii junimiste fondatoare, germanofil si germanofon, Petre P. Carp nu a fost un vizionar. In Consiliul de Coroana de la Sinaia, din 21 iulie 2014, a fost un opozant acerb al alaturarii Romaniei la Antanta. Cred ca din oportunism fata de regele Carol I. Dupa parerea mea, P.P. Carp a spus o idiotenie absoluta prin fraza “Romania are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”. Nemaivorbind de lezromanismul sau aiuritor si inexplicabil, manifestat doi ani mai tarziu, la un nou Consiliu de Corana, pe 14 august 2016, care a decis ca Romania sa intre in razboi de partea Antantei. Atunci, P.P. Carp l-a contrazis pe regele Ferdinand, cu cuvintele de trista memorie: “Ma voi ruga la Dumnezeu ca armata romana sa fie batuta!”. Ce am fi fost astazi, daca am fi intrat in WWI de partea Puterilor Centrale? Noroc cu prim-ministrul liberal Ion I. C. Bratianu, un vizionar care vedea mai departe decat P.P. Carp orgoliile si interesele personale, si cu regele Ferdinand, un alt vizionar si lucid, spre deosebire de predecesorul sau.
PNL a involuat de la un legendar partid national la un desuet partid proglobalist, actual. Deosebirea dintre globalisti si proglobalisti e cea dintre stapani si slugi. Ca fizionomie si tipologie, globalistii si proglobalistii si-ar afla ascendenta istorica, poate si genealogica, in nazism si pronazism. De aici, vehicularea expresiilor de naziglobalisti si pronaziglobalisti. Pentru neomisiune, PSD (Ro) este uneori asimilat cu fostul partid comunist si apelat cu “comunistii!”, insa acestia se bucura de o nota reabilitatoare specifica, pe nedrept uitata sau ignorata: evreii, tiganii si comunistii nationali au fost victimele atroce ale nazismului.
Dreapta proglobalista PNL este incapabila de competitie politica si electorala cinstita. Ea nu poate castiga decat prin fake news-uri despre sine si competitori, hotie de idei electorale si programe de guvernare, inscenari si exploatari emotionale, manipulare publica. In acest sens, de prima si cea mai trista notorietate, in campania in curs, este cazul candidatului PNL, Klaus Iohannis, care si-a umplut gaunoasa campanie electorala cu miezul ideii de “Normalitate” a campaniei din 2004 a candidatului PSD, Adrian Nastase. La fel de fatarnic si sec pentru cineva care vrea dar nu poate, dar si comic prin senilitate, care isi lustruieste mandria cu idei furate, despre care a uitat ca nu-i apartin si cine e autorul, este filosoful de 102 ani Mihai Sora. “Intelectualul emag” si-a falsificat biografia cu imposturi in Rezistenta Franceza si Dizidenta Romaneasca, cu care s-a impaunat ca agent electoral al dreptei PNL, pozand machiat si “intinerit” intr-un afis, autoatribuit, al unui pictor faimos din secolul XIX.
Insa cea mai ticaloasa uneltire a campaniei PNL este exploatarea emotionala pentru a doua oara, in scopuri politice si electorale, a tragediei incendiului-carnagiu, cu mari arsi, de la clubul “Colectiv”, din 30 octombrie 2015, soldat cu 64 de morti si zeci de mutilati. Atunci, exploatarea emotionala s-a facut in beneficiul Guvernului “Zero”, al premierului Dacian Ciolos, succesor, se poate spune asteptat si supralicitat, al Guvernului Ponta, care a demisionat, pe 4 noiembrie 2015. Acum, exploatarea emotionala se face in sprijinul investirii Guvernului “Minus” al premierului desemnat Ludovic Orban si realegerii “Presedintelui lor”, Klaus Iohannis, in sedinta parlamentara pentru votul de incredere si, respectiv, scrutinul la termen pentru alegerea presedintelui. Uriase valuri emotionale au fost restarnite printr-un filmulet de 20 de minute si 40 de secunde cu primele imagini din exteriorul clubului Colectiv, privind agitatia interventiilor de dupa anuntarea incendiului la telefonul de urgenta 112, si comentariile insotitoare extrem de tendentioase, publicate de ziarul “Libertatea”.
Nimic nou informational sau esential nu a fost scos la iveala cu acel film si acele comentarii. Nici nu avea cum, evenimentul se consumase sau era aproape de sfarsit in interiorul acelui container, care devenise o capcana, cu o fulminatie si fumigatie iesite din comun, cat si cu iesirea de urgenta ferecata cu lanturi, doua indicii mari cat roata carului, pentru ancheta care avea sa urmeze, ca a existat o problema cauzala, inainte de declansarea incendiului. Dar episodul din Libertatea a cufundat totul intr-o baie de acuzatii si calomnii la adresa autoritatilor de sector, Guvernului PSD, secretarului de stat Raed Arafat, un om de o probitate si responsabilitate exceptionale, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, insistand pe efecte si parca ocolind cauzele, care au ramas oculte pana in ziua de azi.
Am analizat cuvintele-cheie ale comentariilor in care a fost ambalat filmuletul de la Colectiv. Este primul pas intr-o ancheta sociologica de continut a unui text, pentru a-ti da seama de gandirea celor care l-au conceput si de directia in care vor sa miste perceptiile publice. Ele sunt: “filmari secrete”, “ascundere de guvern si procurori”, “musamalizare”, “s-au speriat”, “l-au ascuns” (filmul) etc. Adevarul e ca nu este nimic din toate acestea. Ce s-a intamplat la “Colectiv” a facut obiectul unui amplu film documentar, in primul an de dupa incendiu, realizat de Alexander Nanau, care a cuprins 14 luni de filmari si 8 luni de montaj. Acest documentar, care nu a spus probabil totul, dar nu a ascuns nimic din ceea ce a fost explicit si relevant, a avut premiera la Festivalul de la Venetia, in afara competitiei, si a fost selectionat si la prestigiosul Toronto International Film, unul din cele mai importante evenimente de acest gen din America de Nord, care au avut loc in septembrie. Deci cele ce au fost etichetate ca “secret”, “ascuns”, “musamalizare” etc. au fost niste secrete ale lui Polichinele care au fost cunoscute pe doua continente (sic!). Se pare ca intrigantilor de campanie le-au scapat aceste aspecte documentare de mare scrupulozitate si anvergura, care arunca in derizoriu cele cateva cadre expozitive ale filmuletului si comentariile tendentioase pe marginea lor, dar cu ridicole pretentii de posesoare ale adevarului. Totusi, ceva tot a ramas, ideea de nefinalizare a anchetei. Unde s-au dus toate informatiile procurorilor si serviciilor secrete?! Evident, catre seful Statului, Klaus Iohannis, care are in subordine institutiile de forta, si catre seful Guvernului, care a fost Dacian Ciolos, in prima varianta, asa-zisa “tehnocrata”, a “Guvernului meu”. Daca a fost ceva de ascuns, cel mai probabil piste care duc in directii neconventionale, care nu se doresc sa fie aflate, atunci acest lucru a fost blocat de Iohannis si/sau Ciolos, in primul an de la producerea sinistrului, cand probele au fost cele mai proaspete si mai usor de colectat, analizat si clarificat. Guvernul Ciolos a functionat in perioada 17 noiembrie 2015-4 ianuarie 2017.
NOTE________________________________
Nomina odiosa (lat.), Ovidiu, Heroide, XIII, 54: Nume odioase. Expresie folosita de Laodamia in scrisoarea catre sotul ei Proteslas, participant la razboiul troian. Ea semnifica nume care nu trebuie pomenite, deoarece evoca lucruri neplacute, provoaca repulsie.
Serbanfl, oriunde pune piciorul Globalismul, imediat incepe sa creeze structuri de subversiune si sabotare, antistatale si antinationale, in vederea preluarii controlului asupra statului si teritoriului. Exista o subversiune Globalista ideologica, care circumscrie, de pilda, legebetismul – atacuri pe normalitate, credinta, traditie -, falsele victimizari, pe care si le clameaza diasporele Globaliste, urmarind scopuri de “imunitate” si “intangibilitate”, culpabilizari la adresa romanilor, cu rol de intimidare si inhibator, “rezistentii” fata de guvernarea in interes national, propaganda iudeo-masonica, mascata, de tipul globalistului Mihai Sora – fost comunist internationalist, reciclat in democrat si liberal -, sustinerea vanatorii de vrajitoare in stilul ambasadorului american Hans Klemm etc.
Exista si o subversiune fizica, cuprinzand santajarea si hartuirea elitei, persecutarea si inactivarea prin condamnari politice la inchisoare a patriotilor, doborarea de guverne proromanesti etc. Elocventa in cel mai inalt grad pentru subversiunile Globalismului este Operatiunea Gladio.it*, prin care Globalismul a creat “armate civile” secrete pe teritoriile aliatilor. Exista indicii temeinice ca o operatiune Gladio.ro este in curs de desfasurare, al carui prim varf vizibil a fost incendiul devastator si fulgurant, care s-a consumat foarte rapid, ca un fulger, de la clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, in care ne-au fost ucisi 64 de tineri si multi alti zeci mutilati. Acolo nu a fost un “accident”, ci un atac armat terorist, prin “modelarea” (ah!, ce la place Globalistilor acest cuvant!) piromaniaca profesionista a mediului, cu acceleratori de flacari si fum gros si ultra toxic, ca nimeni care il respire sa nu scape, in asa fel incat incendiul sa fie tert-declansat, de scanteile artificiilor, care au fost luate in calcul. Din acelasi spectru a facut parte si tentativa paramilitara de lovitura de stat din 10 august 2018.
Sunt multe sicronicitati si conexiuni, de care ne putem da seama facand un tur international de orizont, in care aflam gazari si incendieri anonime in Orientul Mijlociu, atacuri cu rachete asupra unor petroliere si rafinarii, pe care Globalistii tintesc sa le deconteze Iranului, pentru a instiga opinia publica internationala, sau in Europa incendierea Catedralei Notre Dame (Paris), ori in America Latina incendierea padurii amazoniene etc. De remarcat este ca ambasadorul Hans Klemm a sosit la post la inceputul ultimei decade a lunii septembrie 2015, suficient pentru a coordona operational caderea Guvernului Ponta si succesiunea Guvernului „Zero” al lui Dacian Ciolos, dar si ca va pleca dupa alegerile prezidentiale de luna viitoare, dupa ce foarte probabil va fi „modelat” doborarea Guvernului PSD Dancila si inlocuirea lui cu Guvernul PNL „Minus” al lui Ludovic Orban, dar si castigarea prezidentialelor de catre „presedintele lor”, liberalul Klaus Iohannis. Constatarea si corelarea acestor fapte abominabile, pe care Globalistii le pun sub steag strain, este prima etapa, deja lamuritoare de mult timp, dar urmatoarea etapa trebuie sa fie Actiunea Antiglobalista, prin Solidaritate a Multilateralismului impotriva Unilateralismului, a carei esenta nu trebuie sa fie “a face”, ci “a nu face”, de a nu avea niciun fel de relatii economice cu Unilateralismul, nici de vanzare, nici de cumparare.
NOTE__________________________
Gladio.it*: Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al doilea război mondial, o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare, declarat dupa deconspirare, a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals. In mod real insa, tinta principala a fost destabilizarea statelor in cauza, pentru preluarea controlului asupra acestora. Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius=sabie) care a funcționat în Italia.
Teroristul Abu Bakr al-Baghdadi, bine finantat si hranit, urmarind probabil amuzat cum SUA i-au inscenat „moartea”/ Foto: Hotnews (sursa twitter)
SUA s-au mai „eroizat” inca o data, teatral si gratuit, sambata, cand, in urma unor tiruri a opt elicoptere americane in nord-vestul Siriei, au anuntat ca l-ar fi ucis pe liderul gruparii teroriste „Stat Islamic” (SI), Abu Bakr al-Baghdadi. Tirurile au lovit o casă, in care ar fi fost teroristi ai SI, şi o maşină, cu care al-Baghdadi ar fi vrut sa fuga, aflate la marginea satului Barisha, potrivit retelei britanice OSDO.
Ca si in cazul uciderii “glorificatoare”, in 2011, a celui presupus a fi fost Osama bin Laden si lider al grupului terorist Al-Qaeda, a carui cenusa a fost aruncata de americani in Ocean, pentru a i se pierde identitatea si urma pentru totdeauna, scoaterea din scena a lui al-Baghdadi este la fel de misterioasa si neverificabila. Liderii teroristi ar fi trebuit capturati si judecati de un tribunal sub autoritate multilaterala, care ar fi facut posibile dezvaluiri si lichidari de retele, de care insa SUA au fugit ca dracul de tamaie, pastrand controlul unilateral si alegand tacerea.
Lucrurile au stat altfel doar cu fostul lider irakian Saddam Hussein, pe care, dupa invadarea Irakului, in 2003, SUA s-au straduit sa-l prinda in viata, pentru a-l ucide ritualic, in 2006, ca un act propagandistic de putere, in care invadatorii au fost judecatori si calai. Daca ar mai fost in Siria, greu de crezut dupa invingerea SI si incercuirea antiterorista multilaterala a zonei, al-Baghdadi ar fi putut sa fie prins in viata. Dar SUA au preferat sa rederuleze scenariul comod si incontrolabil „bin Laden”. Partea buna pentru Siria si Lume a acestui episod final e ca SUA au consumat ultima farama din povestea cu al-Baghdadi si SI. De acum incolo, trupele americane pe teritoriul sirian sunt fara obiect si legitimitate.
Draga colega Ghita Bizonu’, iti inteleg perfect substratul moderarii, care este bine venita. Dar, (1) am in vedere PSD si electoratul de stanga, care, dupa 15 ani de persecutii si marginalizari, au atat dreptul cat si nevoia unei reprezentari, din randurile lor, la Cotroceni. Stii cum se spune, ce avem, acum, cu aia defilam.
Dar, (2) iau in consideratie si relatia dintre lider, partid si mase, care este una dintre cele mai importante. Ma refer la (2.1.) rolul potentiator al liderului, in castigarea unui “razboi” politic si electoral, cum s-au pozitionat candidatul Iohannis si sustinatorul sau PNL Orban fata de PSD, in confruntarile de luna viitoare. Cat si, ceea ce este cel putin la fel de important, (2.2.) la pastrarea si gestionarea amplificatoare a victoriei, post-alegerile prezidentiale.
Chestiunea pastrarii unei pozitii poate fi uneori mai sensibila si mai dificila decat cucerirea ei. Cu atat mai mult in geopolitica europeana si globala, actuala, imediata si urmatoare, care se anunta destul de competitiva si plina de neprevazut.
Mai mult ca niciodata, in redesenarile geopolitice, de ordine mondiala, care vor aseza secolul XXI pe noi baze, este nevoie stringenta de lideri experimentati, capabili de performanta in mediul international. Vom vedea cu cine si in ce masura vom putea sa ne facem auzita vocea si sa ne aparam interesele in campaniile urmatoare.
Deocamdata, campania PSD cu cel mai important varf n-a fost sa fie, dar conjunctura se poate schimba. PSD si electorii de stanga trebuie nu numai sa fie atenti, atentia in sine este necesara dar nu suficienta pentru schimbare, e nevoie de actiune, prin care sa modeleze, pe cat posibil, mediul si conjuncturile.
Astazi, dupa un deceniu si jumatate de bajbaieli, confuzii si reculuri in politica externa si de reprezentare internationala a Romaniei, societatea romaneasca este mai in masura sa aprecieze ca ceea ce au lipsit la Cotroceni au fost expertiza si experienta in drept international si relatii internationale. Aceste doua din urma abilitati sunt de fapt cele care dau specificul fisei de post prezidentiale si fac diferenta intre un presedinte si un premier.
Un presedinte nu trebuie sa fie un jucator intern, cum a fost Basescu, ori sa lupte sa fie un presedinte-premier sau sa aiba “guvernul meu”, cum face Iohannis. Un presedinte trebuie sa fie un jucator extern rasat, in care DNA-ul si SRI-ul nu-i mai sunt de niciun folos, ca in jocul intern, de eliminare a adversarilor politici.
Determinante pentru un presedinte motivat si de succes sunt abilitatile de diplomatie internationala, cunostintele si exercitiul in drept international, relatii internationale si istorie internationala. Pe acestea le ai sau nu le ai, dar cert este ca ele sunt sursa argumentatiei, convingerii si prestatiei eficiente de care trebuie sa dea dovada un presedinte.
Asa ca (3) tactica de campanie trebuie sa fie apararea sanselor PSD si ale stangii pentru un candidat victorios la Cotroceni. Dar pe aceasta tactica este nevoie (4) si de o tactica “plus”, de a fi deschisi spre orice posibilitate care poate mari capacitatea liderologica de performanta a reprezentarii PSD la Cotroceni si, implicit, a Romaniei internationale.
In fine, un adevar, cunoscut majoritatii tacute, este ca din actuala campanie pentru alegerile prezidentiale absenteaza neconventional si pe nedrept Adrian Nastase (PSD). Profilul politic si diplomatic al fostului premier si ministru de externe, de jucator extern performant, cu abilitati in drept international si relatii internationale, il situeaza cu mult inaintea intregului pluton de candidati.
Daca ar fi fost candidat sau i s-ar fi permis sa candideze la alegerile din noiembrie, Adrian Nastase ar castiga scrutinul prezidential din primul tur. Victoria ar fi pe fisa postului si pe obiectivele etapei urmatoare si ale mandatului sau, nu pe aspecte colaterale, inventate de adversarii politici.
Campania electorala pentru alegerile prezidentiale mai trebuie si decrispata. Muzica poate fi cel mai agreabil compagnon al campaniei electorale. De aceea dedic aceasta melodie dansanta premierului Viorica Dancila, care ar putea deveni prima femeie presedinte al Romaniei. Pentru a castiga postul de la Cotroceni, cea mai inalta magistratura, va fi suficient votul de gen, femeile fiind majoritare (in toate societatile, o curiozitate a biologiei!). Dar, cu certitudine, Dancila va fi votata si de majoritatea barbatilor.
Ca acum e interimara la Victoria, dupa motiune, e doar un detaliu, al intrigilor unor adversari politici, pe cale de expirare. Ea este tot sefa Guvernului Romaniei, pana la un nou guvern, prin regruparea parlamentarilor intr-o noua majoritate sau prin alegeri parlamentare, la termen sau anticipate. Admirand frumusetea dansului si muzicii interpretate de BZN, o trupă de pop și rock din Volendam, Olanda, sa ne imaginam ca una din dansatoare ar fi Viorica Dancila (cu una din ele chiar isi aduce putin; identificati-o!).
Pot fi multe definitii ale dansului, incepand cu cele de miscare ritmica si/sau gratioasa, ori de limbaj melodic al corpului, dar cred ca cea mai expresiva definitie e ca dansul este un ritual universal. In special, cel erotic. Ritualul permite o incarcare cu energii polare, de credinta si iubire sau cu ura si furie de razboi, dar si o descarcare de tensiuni sau frustrari, cum ar fi prin meditatie, ori o fuziune de energii contrare, yin si yang, de pilda.
Exista o literatura analitica si istorica despre ritualuri, care sunt prezente in toate domeniile, mai cu seama in cele religios si militar. Inclusiv, in politica, ritualurile puterii. Am urmarit si analizat cu atentie ritualul de la intronarea Imparatului Japoniei Naruhito. Aflasem, cu multi ani in urma, ca fostul presedinte american George W. Bush introdusese la Casa Alba doua ore pe saptamana de studiu al “Bibliei” (nu stiu care din ele).
Am constatat, de asemenea, ca Israelul continua sa fie si in zilele noastre o teocratie si o tara de preoti, unde rabinii au un rol educational primordial si absolut. I-am vazut, apoi, pe presedintele american Donald Trump si pe secretarul sau de stat Mike Pompeo, cu khippa, reculegandu-se la “Zidul Plangerii”. Nu ma intrebati ce au facut cu laicitatea in acel rastimp, probabil o pusesera sub cheie, in vreun fiset metalic. Nu sunt critici, ci constatari si nedumeriri generale.
Ritualul, dupa parerea mea, are un exceptional rol existential, ordonator si protector al societatii. Sunt surprins ca viata noastra politica este atat de saraca in ritualuri. Desi, am avut unii dintre cei mai mari cercetatori si descriptori mondiali ai ritualurilor, cum au fost Mircea Eliade si discipolul sau, Ioan Petru Culianu. Ultimul a fost victima unui asasinat misterios, in SUA, savarsit cel mai probabil de globalisti. Studiile lui Culianu relevau o chestiune iritanta pentru globalisti, care le spargea un monopol ideologic. Culianu demonstra ca nu exista doar o rasa “aleasa” capabila de ritualuri. Toate neamurile au aceasta capacitate.
Mi-as dori sa vad mai mult ritual, la Parlament, Presedintie, Guvern, cum ar fi la investirile acestor institutii ale puterii de stat la inceperea fiecarui nou ciclu electoral, cuprinzand, desigur, o parte laica de protocol, dar si una religioasa si militara, cu solemnitatile lor specifice, incarcate de respect institutional, care este un modelator al respectului social.
Relatiile de politica externa omniazimutala a Romaniei implica, cred, in primul rand relatiile cu tarile din primele doua cercuri subregionale sau regionale: (1) din vecinatatea nemijlocita; (2) din vecinatatea apropiata (Rusia, Turcia scl). Apoi sau in acelasi timp, (3) cu tarile din al treilea cerc regional euroasiatic, incluzand aici China. In opinia mea, aceste relatii radiale, pe cele trei cercuri concentrice, sunt dictate atat de ratiuni de piata, de valorificare a unor imense oportunitati economice la cele mai mici costuri posibile, cel putin in privinta transporturilor, dar nu numai (v. gazoducte, preturi la resursele energetice rusesti, desfaceri de marfuri etc), dar si de ratiuni de securitate. In ultimul caz, orice amenintari externe care se propaga spre noi, spre Romania, din varii epicentre geopolitice, strabat mai intai spatiile din unul sau din toate cele trei cercuri. Propagarea riscurilor este foarte importanta, ca medii geopolitice pe care le strabate. Ea poate fi oprita, incetinita sau, dimpotriva, accelerata de posibile ostilitati adaugate politic, din spatiile geopolitice pe care le traverseaza. De aceea sunt importante relatiile in toate azimuturile, dar si pentru ca ajutorul in caz de nevoie vine mai repede din vecini sau din apropiere. Chinezii chiar au un proverb: “Apa de departe nu stinge focul”, din propria-ti casa sau ograda.
Pe de alta parte, dinamica relatiilor internationale, actuale si in perspectiva, este atipica. Ea nu mai urmeaza trendurile clasice din timpul razboiului rece sau post rece, de crestere sau scadere. Dinamica internationala este dominata de multe necunoscute, ea are un profil sinusoidal sau in zig-zag, ceea ce din nou indeamna la o politica externa inteleapta, fara a ne lega prea strans de unii (cu multe noduri sau de nedesfacut), ori rupe total de alti actori globali. Conjuncturile se schimba, ele pot sa incumbe riscul de izolare internationala sau regionala, ca in 1989, de unde niciodata sa nu spui niciodata, ca ce a fost nu ar putea sa mai fie. Iarasi prudenta chinezeasca din predictia “Vor fi vremuri interesante”, “impredictibila” prin caracterul ei eliptic, atentioneaza ca din ceata poate sa apara orice, care te poate surprinde.
Intr-adevar, in Est am ratat oportunitati remarcabile, cand puteam sa fim luati in seama ca entitate statala, ca tara, nu in vrac cu celelalte tari din Europa Centrala si de Est. Ma refer la China, cum excelent ati conceptualizat cauzele si diferentele geopolitice dintre a fi luat “la bucata” sau “in vrac”. Totusi, cred ca tot in “vrac” suntem luati de Occident, un “vrac” numit NATO sau UE, dupa caz. Desi cu Occidentul avem relatii parteneriale, de alianta si integrare. E un paradox care ne arata slabiciunea, ca nu contam, ca nu luptam sa nu fim ignorati. “La bucata” suntem luati de UE doar cand e vorba ca Romania sa fie discriminata. Iar acest lucru se datoreaza tot inabilitatilor din politica externa a ultimilor 15 ani. Cred ca Romania a pierdut 15 ani in primul rand in politica externa, care e in fisa postului de la Cotroceni. Daca in politica interna s-a progresat, facand multi pasi inainte economic si social, s-a datorat guvernelor PSD. Pentru a imprima un trend crescator politicii externe romanesti, avem doua sanse de schimbare, la alegerile prezidentiale, in tururile din 10 si 24 noiembrie. PS/NB: Acest comentariu mi-a fost prilejuit de conferinta pe tema politicii externe, sustinuta, la Buzau, de Adrian Nastase, fost prim-ministru si ministru de externe al Romaniei.
Majoritatea covarsitoare, incluzand, evident, poporul, dar si spiritele sale autentice de mare altitudine morala, cunoastem lectia de viata care cere “Sa imbatranim frumos” si ne straduim sa o respectam cu scrupulozitate, ca pilda pentru generatia tanara si cele care vor veni. Insa cei care au fost o viata sarlatani, vor sfarsi ca sarlatani.
Marturisesc ca nu m-am asteptat ca, la cei 102 ani ai sai, polit-agit-prop-ul Mihai Sora sa nu iubeasca intelepciunea, la care cel putin l-ar fi obligat fosta sa profesiune, de filosof. Stiam de mult ca globalistii sunt spirite goale pe care incearca sa le umple cu ceea ce fura de la altii, in scopul, tot atat de meschin, de a epata, de a-si impune atractia si influenta pe care in mod real nu le au si nu le merita.
Plagiind ideea afisista a pictorului francez Henri de Toulouse-Lautrec, din secolul al XIX-lea, Mihai Sora a ales sa lase in urma sa amintirea unui „Kitsch-Man”. Cine pune afisul emag in contextul sau real isi da seama cu usurinta ca Mihai Sora este nu numai un kitsch-man, ci si un hedonist, care si-a facut un idol, chiar daca fals, din propriul chip, dovedindu-si, inaintea caderii cortinei, ineptitudinea morala.
Pentru a-l intelege mai bine pe kitsch-man-ul Mihai Sora reamintesc doua caracteristici ale kisch-ului, care din punct de vedere etic este definit ca minciuna, lene mentala, prin lipsa de originalitate, iar in abordarile estetico-sociologice este categorisit, tintuitor, ca falsa arta, productie de minciuni estetice. Este remarcabila dezvaluirea de catre Adrian Nastase a sursei folosite de „Intelectualii lui emag” in campania electorala. Ea putea veni numai din partea unui cunoscator, iubitor si colectionar de arta, in semn de respect pentru memoria unui celebru si neobisnuit autor de arta frumoasa, un slujitor cinstit al originalitatii, care spunea: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu”.
Redau link-ul catre articolul din Wikipedia despre pictorul Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901), din perioada postimpresionista, de la care Mihai Sora a furat ideea de afis, cu care se impauneaza, voit politic, in reclama emag:https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_de_Toulouse-Lautrec
Va invata, oare, ceva presedintele Klaus Iohannis din lectiile Japoniei, cu prilejul vizitei sale de luni si marti la Tokio, cand si unde a fost intronizat Imparatul Naruhito? Chiar daca s-ar putea ca pentru Klaus Iohannis sa fie prea tarziu, daca nu va mai avea posibilitatea, foarte probabila, sa le aplice de la Cotroceni, lectiile japoneze i-ar putea fi utile in scrierea critica si educativa a memoriilor, pentru uzul generatiilor viitoare. Poate si intr-o proiectie contrafactuala “Cum ar fi aratat Romania daca nu ar fi pierdut 15 ani?”, cu presedintii Basescu si Iohannis.
Multa lume s-a intrebat care a fost secretul “miracolului” Japoniei, care desi a fost tinta unei crime genocidare prin doua bombardamente atomice, primele din istorie, ramase inca nejudecate si nepedepsite de dreptul international, a reusit sa-si pastreze intact traditionalul sistem politic monarhic. Este adevarat, dupa Al Doilea Razboi Mondial, Japoniei i-au trebuit vreo 30 de ani sa se refaca economic si sa revina in topul celor mai performante economii ale Lumii. Cu 10 ani mai mult decat Germania post-Hitler, al carei sistem politic a fost practic ras de pe fata Pamantului. Raspunsul si explicatia trebuie cautate in diferentele dintre simbolistica formala a reprezentarii statului japonez, prin Imparatul neimplicat politic, care putea fi un imuabil punct fix, de sprijin in situatiile fluide de criza, si reprezentarea executiva si totala a statului german de catre globalistul Hitler. Un rol de sef executiv unic, absolut, dictatorial, expune Statul si Natiunea pericolului de a fi absorbite de o furtuna politica devastatoare si indelungata. Imparatul nu a fost un Fuhrer executiv, ci un Simbol reprezentativ.
Care au fost lectiile japoneze, respectate cu sfintenie la intronarea Imparatului Naruhito, la care toti ar trebui sa luam aminte, comori pierdute de europeni, care ar trebui regasite si reindigenizate, in Romania si in Europa? Prima comoara este cea a traditionalismului, de sute de ani, de care nimeni nu ar indrazni sa se atinga, fara riscul unui sacrilegiu, care ar fi condamnat si respins cu fermitate de catre poporul japonez, pentru ca traditionalismul ii conserva identitatea, aceasta fiind ca aerul pe care il respira. Nici macar globalistii americani nu au indraznit sa se atinga de Imparat, dupa Capitulare, desi cand a anuntat-o, pentru a-si proteja de la extinctie poporul, multi japonezi i-au auzit pentru prima data vocea, dar politic si militar s-au supus cu religiozitate Imparatului, care era Simbolul Neamului Nippon. Cred ca si noi putem utiliza aceasta sacrosanctie, pe care sa o aparam prin lege de murdaria politica.
“Ascensiunea” Imparatul Naruhito pe tronul Japoniei s-a facut potrivit unei ceremonii denumite “Sokui no Re”,curitualuri vechi de secole. Naruhito a urcat pe tronul “Takamikura”, înalt de 6,5 m, îmbrăcat în straie galben-portocalii, destinate doar pentru astfel de ceremonii. El si-a legat numele de “Imparat Naruhito” de “Era Reiwa” (“De aleasa Armonie”), numele perioadei sale de domnie. Impreuna cu obiecte considerate sacre de ritual si proclamatia oficiala de ascensiune in fata stramosilor imperiali si a poporului japonez, Naruhito o dobandit o legitimitate inimitabila, cu profund ecou, cvasidivinatoriu, in mentalul colectiv japonez. Naruhito i-a succedat lui Akihito, Imparat Emerit. Este necesar ca, recompensativ si ierarhizator, sa introducem si noi distinctia de “Presedinte Emerit”.Un presedinte emerit de facto este Ion Iliescu, parintele incontestabil al Opozitiei fata de regimul nedemocratic trecut si al Reformei privind economia de piata si pluralismul politic. De asemenea, fiecare candidat la presedintie ar trebui sa-si puna campania sub semnul unei valori, ori sa-si denumeasca mandatul cu un nume-obiectiv, care sa fie un fel de obiectiv de tara. Este evident ca Viorica Dancila are ca obiectiv de campanie si mandat „Armonia si Unitatea”.
A doua comoara este simbolistica de reprezentare de catre Imparat a statului, golita de partizanat politic si atributii executive, de domnie care nu guverneaza. Simbolul de reprezentare confera o suveranitate intangibila si o autoritate morala suprema. Prevederea noastra constitutionala referitoare la presedinte ca “mediator” nu este adecvata, nu e sustinuta nici de partizanatul sau politic, ca apartenenta ex ante la un partid, nici de idéea ca ar media intre institutii, in caz de neintelegeri, lucruri pe care de fapt le judeca CCR. Deci, o formulare mai apropiata de realitate a rolului institutional al presedintelui ar fi cea de “simbol al statului”. A treia comoara este rolul sefului statului in a asigura “unitatea poporului”. Din cate am observat din mandatul presedintelui Klaus Iohannis, rolul acestuia in calitate de sef al statului a fost si este de dezbinator al poporului. Pentru aceasta “infractiune” constitutionala, deocamdata “virtuala” fara acoperire juridica, dar alegerile prezidentiale pot fi si un moment de sanctionare exemplara, Iohannis ar fi trebuit de mult suspendat si demis. Iata Juramantul Imparatului Naruhito, inspirator in opinia mea: “Jur ca voi actiona in conformitate cu Constitutia si ca imi voi indeplini responsabilitatile ca simbol al statului si al unitatii poporului”. Aflam, deci, aici, o simbolistica dubla si indestructibila, a unei responsabilitati privind reprezentarea Statului, dar si a unitatii Neamului. Am facut cunoscute cu alt prilej ideile de “Republica monarhica” sau de “Resarhie” si de “Resarh”, un Rege ales al unui nou sistem politic care sa le aiba in centrul sau, ca o imbinare intre semi-republica si semi-monarhie. Explicitez, acum, de ce nu putem sa revenim pur si simplu la monarhia cunoscuta si perimata, care ar fi un act retrograd. Istoria se repeta, dar niciodata identic. Evolutia este in spirala. Ea inseamna ca pe ceva vechi sa adaugi ceva nou. Noi am gustat si din fructul numit republica, si din cel numit monarhie, ambele sisteme avand unele virtuti, dar si servituti. Cel putin la republica, exista riscul ca prin manipularea mediatica a alegerilor acestea sa incapa pe maini extra-etnice, extra-nationale sau chiar extra-rasiale. Pare greu de crezut, dar este un obiectiv milenarist al globalistilor, al unei etno-rase autodefinite ca “aleasa”, care tinteste suprematia globala, distrugand in marsul ei catre scopul final identitatile si traditiile Neamurilor, pentru a le subjuga si conduce cu usurinta. De aceea cred ca fiecare Neam trebuie sa aiba un Conciliu al Identitatii si Traditiei, cu drept de veto asupra legilor neconforme si de denuntare sau demitere, pe toata verticala puterii, pentru non-reactie fata de atacuri agitprop sau aprobari de exhibari publice ostile, necuviincioase sau stricatoare ale Identitatii, Credintei si Traditiei Neamului.
🎎 Japan’s Emperor Naruhito wears a ceremonial court dress called the Gosokutai and a crown called the Ryuei-no-onkanmuri.
Cosmarul din Siria, care este si al Lumii, se va incheia. Refacerea Statului Islamic in acest spatiu va fi imposibila. Clestele geopolitic Rusia-Turcia-Iran, avand in spate suportul global, va forfeca orice miscare terorista semnificativa care va incerca sa se reinfiripe in Siria.
Sa nu uitam contextul cauzal, favorizant si, de ce sa nu o spunem, potentator al aparitiei si respectiv ascensiunii Statului Islamic: razboaiele americane din Irak si Afganistan, prezenta militara americana in Siria si incursiunile israeliene in spatiul aerian sirian. Insa pericolul pentru Orientul Mijlociu nu este trecut. Daca terorismul a fost un efect si un insotitor al amintitei geopolitici cauzale globaliste, mutarea unor jucatori militari si jucarii militare din nisipul sirian in nisipurile irakian si saudit poate insemna si aliniamente retrase in Irak si Arabia Saudita ale terorismului, sub steag fals islamic.
Probabil, in Orientul Mijlociu va fi nevoie de un fel de “lege martiala economica” islamica. Nu neaparat in forma juridica, ci la nivel spiritual, educational, cultural, de atitudine si comportament, privind excluziunea economica a globalistilor. Economicul este tinta si hrana pentru terorism si globalism. Politicile islamice si sharia vor trebui sa se recalibreze in privinta tintei, devenind instransigent antiglobaliste. Nu vor insemna economii islamice inchise, ele vor continua sa fie larg deschise catre multilateralism, care cuprinde cvasiglobalitatea Lumii.
Publicat de fragmentariumpolitic 
:quality(50)/wp-content/uploads/2018/07/mihai-sora-s-a-externat-din-spital-2.jpg)
:quality(80)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/10/w55567678-1.jpg)
Fragmentarium Politic 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.