Teme de dezbateri: “Securitatea si stabilitatea Orientului Mijlociu prin el insusi” si “Marele Orient Islamic”

12/11/2019

Harta Orientului Mijlociu/ Wikipedia

Judecand dupa ceea ce imi transmite titlul, dezbaterea „Turcia. Dispută geostrategică în echilibrul de forțe după atacarea Siriei” mi se pare extrem de incitanta si contradictorie. Probabil ca este o premiera, ca abordare geostrategica a subrebgiunii care implica Siria si vecinii sai.

Cred ca Turcia, cea de-a doua forta militara a NATO, este pentru prima data in roluri de determinare si modelare subregionala, cu posibilitati de extensie regionala si de jonctiune cu alte forte semnificative din Orientul Mijlociu. Iranul, Arabia Saudita si Egiptul mi se par aliati naturali, atat geopolitic-regional, cat si religios-islamic, doua axe care pot coagula unitatea si solidaritatea tarilor din Orientul Mijlociu.

“Securitatea si stabilitatea Orientului Mijlociu prin el insusi” poate fi tema primordiala, unificatoare si pacificatoare a regiunii. Ea implica respingerea “in integrum”-ul islamic a prezentei militare dezavuante a SUA, care sunt responsabile de provocarea de slabiciuni statelor din zona, dupa razboaiele pretextive americane din Irak si Afganistan, si proliferarea terorismului, avand ca varf asa-zisul “Stat Islamic”, o proiectie mascata a intereselor geopolitice si geopetroliere americane si israeliene in regiune. Prin “restitutio in integrum”, Orientul Mijlociu Arab  trebuie repus in toate drepturile sale teritoriale de dinainte de razboiul arabo-israelian din 1967.

Subsecventa temei-primordiale “Securitatea si stabilitatea Orientului Mijlociu prin el insusi” este tema-directiva “Marele Orient Islamic”, care elibereaza tema colonizatoare “Marele Orient Mijlociu”, imaginata utopic de fostul presedinte american George W. Bush, de sub influenta iudaica, a evreilor israelieni si americani, opunandu-le specificitatea Islamului, fara a insemna, catusi de putin, exclusivismul statalitatii israeliene, pe care globalistii sionisti o circumscriu unui stat pur etnic si rasial, cat si in termeni de “suprematie globala”.

Din enuntul temei nu este foarte clar cine este subiectul “atacarii Siriei” si care sunt actorii regionali sau extra-regionali care sunt pusi in balanta “echilibrului de forte”. Parerea mea este ca Turcia, prin crearea unei zone de securitate in nordul Siriei, reprezinta un stalp de stabilitate, care poate fi inceputul ridicarii regiunii prabusite, si un model de urmat, de extensie progresiva a spatiului de securitate, pana la atingerea limitelor Orientului Mijlociu. Un pas inainte, pe acest drum, l-a facut si Iordania, duminica, cand a preluat controlul asupra celor două enclave al-Bakura şi al-Ghamr, care au fost imprumutate Israelului in urma cu 25 de ani.

Dezbatere la FET