Scandalul testelor PISA: Câtă politică, câtă relevanţă?

Abordez cu prudenta scandalul rezultatelor slabe la testele PISA. Se presupune ca testele ar fi revelatorii pentru performanta sistemului de invatamant. Asa o fi. Dar nu poti inghiti niste note sau asertiuni cand in ecuatie apar ONG-uri cu generalizari nepermise si culpabilizari fortate si semidocti care confunda inteligenta cu cultura si cultura cu imemoria. Testele fac partial o radiografie. Au o anumita acoperire. Indoiala este in privinta proportiilor si tendintei de a imprima o directie discutabila.

Problema nu e in privinta existentei “analfabetismului functional”, ci a proportiilor si solutiilor de directie privind invatamantul. Cand stiinta este manipulata, un fenomen care a luat proportii uriase in zilele noastre, fara indoiala ca in spate se ascunde o pulsiune de modelare toxica. ONG-urile au devenit niste agentii de rating, care isi scot profitul din acordarea de note pe criterii politice, pentru a directiona domeniul pe care il arbitreaza in directia unor interese straine.

Un fost ministrel sustine ca “avem fix ceea ce votam” si ca testele PISA trebuie aplicate si profesorilor. Din care probabil se exclude, cu utopia ca ar fi “infailibil”. Desi a fost ministru al educatiei, el nu-si asuma nicio particica din rezultatele slabe ale testelor PISA. Asta daca le supraevaluam sau absolutizam. Tipic elitismului gaunos. Gravitatea consecintelor unor decizii sau influente ale unor “infailibili” neinfailibili e in functie de domeniu si scara. Ea e extrema in politica si educatie, spre care trimit reactiile si solutiile sugerate de rezultatele testelor PISA.

Un profesor de psihologie, autor al unei cartulii cu pretentia de psihologie a mentalului popular, intra si mai ostentativ cu politichia in templul educatiei. El leaga procentele testelor PISA de voturile din alegerile viitoare. Mai revoltator e ca psihologelul, un autolustruitor al imaginii de “infailibil”, slujitoare catararii spre varful de superviser in psihologie si educatie, distorsioneaza invatamantul cu concepte neavenite. “Cunoasterea declarativa si procedurala” e o aruncare de anatema asupra memoriei culturale. Cunoasterea fara memorie e curata tampeala. E formatoare de idioti functionali. Nu exista cognitie fara memorie. Mai rau e ca fara memorie, incet, incet istoria se uita. In pofida a ceea ce reclamam ca “dreptul la memorie”. “Sa-i invatam unde sa caute”: unde, in online? Daca virtualul e suspendat sau problema nu asteapta? Ai pierdut competitia situationala, profesionala sau de viata? Ai pierdut-o! Nu memoria e salvatoare?  

Pledoariile non-memorie duc spre omul robotizat, de care corporatiile au nevoie. Ele desfiinteaza in timp ceea ce acum denumim om de mare cultura, spirit enciclopedic, cu vaste achizitii intelectuale. Orice fisa a postului e o insiruire de activitati rutiniere, care sunt insusite printr-un numar minim de exersari. Lucrurile devin si mai complicate cand e vorba de invatamantul superior, unde invatarea e pentru a gandi si a crea. Sarcina scolii nu e sa te invete unde sa cauti, ci cum sa gandesti, care inseamna o memorie informationala bogata, ca de „elefant”.

Candva a existat un invatamant problematizat. Traditia pare sa se fi pierdut. Daca la facultatea de psihologie se invata doar unde sa cauti, nu sa inveti tomuri de psihologie de toate felurile, nici nu se merita sa te obosesti sa iei vreodata in seama astfel de psihologi. Revin la testele PISA. Ce clase de inteligente si de cunostinte au evaluat? Daca au utilizat teste unic standardizate, sfidand diversitatea tipologica, acel ONG de microgrup nu si-a meritat banii.

Daca a fost un scop ocult de culpabilizare cu ajutorul “stiintei”, iarasi am aruncat banii pe fereastra. Mi-amintesc ca o hadasha a sustinut ca pana acum doua sute de ani am trait in bordeie si infasurati cu piei de animale. Daca o fi avand dreptate, de-aia sunt romanii inteligenti! Laptele de oaie ne-a facut sanatosi si bordeiele ne-au tinut mai aproape de nodurile geomagnetice, din reteaua geomagnetica a locului si a pamantului. Asa ne-am pastrat vitalitatea si inteligenta genetice. Relevante pentru mine nu sunt testele PISA, ci targurile de oferte universitare straine, care se organizeaza in marile orase ale tarii, pentru recrutarea cu obstinatie de studenti romani. Atata timp cat absolventii liceelor si universitatilor noastre sunt cu insistenta cautati de universitati straine, care vin ele la noi, pentru licente, masterate si doctorate in Occident, sunt linistit in privinta competitivitatii inteligentei si invatamantului romanilor. Nu am de ce sa ma uit in gura sclifositilor, ploconitorilor sau culpabilizatorilor pe aceasta tema. Totodata, nu absolutizez nici tobele de carte, care uneori sunt date la masa de tabulele rase, mai ales in afacerisme si finantisme. Dar asta e o alta problema, care cred ca tine in principal de filosofia educatiei de familie si de religie.