Gogorita Zilei: Ambasadorul american Adrian Zuckerman ar fi fost traumatizat la varsta de 9 ani de comunismul national romanesc

Ambasadorul american Adrian Zuckerman/ Foto: Agerpres

Ambasadorul evreu american Adrian Zukerman, fost traitor in Romania pana la varsta de 9 ani, a declarat textual, in contextul aniversarii a 30 de ani de la Revolutie: “La fel ca dumneavoastră, port şi eu cicatricile lăsate de comunism (…)”. El induce ideea falsa ca in 1966, cand a emigrat impreuna cu parintii in SUA, copilul Adrian Zuckerman avea cicatrici (sic!), lasate de comunismul romanesc.

Aceasta declaratie a ambasadorului SUA, numit politic in Romania, este o mistificare teribila si indecenta, cu scopul evident de a obtine avantaje politice nemeritate. Ceea ce evita sa spuna Zuckerman, frizand minciuna prin omisiune, este ca acel copil, despre care spune romantios ca la plecarea din tara ar fi avut cicatrici psiho-politice ce i-ar fi fost lasate de comunism, a trait in Romania  ca in sanul lui Avraam, intr-o familie de medici evrei, care si-au facut studiile de medicina la facultati romanesti si au ocupat posturi mai mult decat onorabile si bine platite, in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand majoritatea romanilor o duceau foarte greu. Tatal a fost cercetător la Universitatea din București și mama a fost cercetătoare în domeniul endocrinologiei.

Cum de a fost posibil ca, intr-un mediu despre care Adrian Zuckerman se vaieta ca ar fi fost “antisemit”, parintii lui sa faca facultati pe banii romanilor, “oribila” educatie comunista fiind gratuita, si de ce au ales sa emigreze in 1966? Faptul ca parintii sai, Emil si Aura, au facut facultati de elita in comunism si nu au fost trimisi sa practice medicina in vreun catun sau oras de provincie, care duceau mare lipsa de medici, si cum ar fi fost normal avand in vedere eforturile financiare ale statului comunist de a-i scolariza si specializa, isi are explicatia ca favorizarea si ascensiunea lor au avut loc in perioada comunismului globalist, dominat de evrei, in frunte cu tovarasa Ana Pauker.

A treia omisiune este alegerea momentului emigrarii, in 1966, cand incepuse comunismul national. Fara indoiala, Revolutia a fost un act de mare inteligenta politica, care s-a bucurat de un mare suport popular. Comunismul era perimat ca model politic si mai ales economic. Pluralismul in cele doua domenii era imperios necesar, pentru eliberarea si valorificarea plenara a potentialului creator al poporului roman. Dar adevarul istoric, care nu trebuie sa fie omis, este ca intre comunsimul globalist, de inceput, si comunismul national, ulterior si ultima etapa a comunismului, a fost o diferenta enorma, ca de la cer la pamant.

O deviatie de comportament politic, care pare sa fie accentuata de ambasadorul Zuckerman, este ca manifestarile dedicate celor 3o de ani de la Revolutie sunt unilateraliste. Ele sunt reduse exclusiv la comemorare, cand de fapt ponderea ar trebui sa fie aniversarea, sarbatoarea, asa cum legate indestructibil sunt comemorarile si sarbatorile la europeni, americani, evrei si la altii. Ziua de 22 Decembrie ar trebui sa fie o zi libera, de sarbatoare. Ea sa fie inaugurata, dimineata, de momentul comemorativ, de cinstire a Eroilor Revolutiei, si sa fie continuata, in cursul zilei, incepand cu masa de pranz, a recunostintei si reconcilierii, de sarbatorirea Libertatii si Democratiei. Asa cum sarbatorim Pastele, cu momentul comemorativ, al crucificarii, si sarbatoarea reinvierii lui Iisus. La noi, mitinguri si marsuri politicianiste cat cuprinde. La ele a participat si ambasadorul american.

https://www.agerpres.ro/declaratia-zilei/523    

Romania, un proiect de tara conjugat: Accelerarea reconstituirii si dezvoltarii economiei nationale si amiabilizarea tuturor azimuturilor geopolitice

Discursul lui Klaus Iohannis de la ceremonialul privind investirea sa de catre Parlament cu al doilea mandat de Presedinte al Romaniei mi s-a parut destul de echilibrat. Chiar circumspect. Cred ca evocarea din ajun a posibilitatii de defectare prin neparticiparea PSD a functionat. Ca nu s-a intamplat asa a fost un semnal conciliant si responsabil al PSD. Daca nu a inteles ca la razboiul pe care i l-a declarat PSD nu a raspuns cu razboi, putand sa defecteze investirea, va fi foarte rau pentru Iohannis. A continua sa dea cu dreptul in stangul va fi echivalent cu a-si da cu tesla in boase.   

Din discursul de investire al presedintelui Klaus Iohannis mi-au retinut atentia ideile privind depasirea marasmului tranzitiei si necesitatea unei noi etape de dezvoltare a Romaniei. Cred ca ele sunt general impartasibile. Insa pentru a fi implementate, cele doua idei au nevoie de doua motoare conjugate, corespunzatoare politicii interne si politicii externe. Dupa parerea mea, proiectele noastre de tara anterioare au fost unilaterale. Ele au mers fie cu un motor, fie cu un altul, desi sunt de nedespartit, servind simultan aceeasi “aeronava”. Daca nu vom cupla ambele motoare pentru a trage la doua proiecte de tara conjugate, intern si extern, riscam sa nu iesim din stadiul declarativ, sa ramanem sine die robii unui statu quo nociv, a carui esenta este establishmentara si normativa.  

Componenta interna a unui proiect de tara conjugat ar trebui sa fi politica guvernamentala de accelerare a reconstituirii si dezvoltarii economiei nationale. Acest lucru inseamna, prioritar si indispensabil, un fond suveran de investitii si dezvoltare. Pentru ca economia nationala sa duduie, din care vor decurge toate celelalte avantaje aditionale, locuri de munca, salarii competitive, educatie, sanatate, nivel de trai ridicat si celelalte, trebuie ca tara sa redevina un santier, pentru noi si numeroase capacitati de productie nationale. Dreptul de preeminenta al capitalului autohton este de la sine inteles. Componenta externa a proiectului de tara conjugat va trebui, inevitabil, sa fie o politica de amiabilizare a tuturor azimuturilor geopolitice. Prin prietenizarea vecinatatii apropiate si a tuturor azimuturilor geopolitice, vom atrage cele mai avantajoase investitii straine directe, dar vom recastiga si imensa piata traditionala din Est, pe care am pierdut-o neprofesionist dupa 1989.