Tema este foarte serioasa. Dupa toate analizele, este foarte clar ca iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana este “opera” comuna a premierilor aceluiasi partid, conservator: David Cameron, Theresa May si Boris Johnson. Lor li se adauga Nigel Farage, lider succesiv al partidelor UKIP si Brexit. Se poate spune prin urmare ca Brexitul a fost operat ideologic si politic de “banda celor patru”. Pe 31 ianuarie 2020, din UE nu a iesit poporul britanic, ci banda celor patru si aparatele lor ideologice si politice. Clivajul politic si social va fi extrem de evident. Se va vedea cine face parte din minoritatea dominanta si cat sunt de “britanici”, ca patura suprapusa poporului european britanic.
David Cameron/ Foto: Goettinger Tageblatt
Dictatul celor patru a adaugat o noua fisura sistemului politic britanic, a carui democratie este si asa destul de slabita de anacronicul regim monarhic al clanului Windsor (in realitate, Saxa-Coburg-Gotha), care are profilul unei “panze de paianjen”, in ale carei retele sunt prinse populatia insulara si alte populatii coloniale straine. Verticala puterii este rigida, cu functii si titluri acordate de regina si transmise ereditar. In aceasta inflexibilitate aflam o lume autocrata cu miros de naftalina, a carei imagine exterioara de aparenta “democratie” este manageriata cu rigoarea unei corporatii, al carei scop nu este insa profitul, ci amagirea, distorsionarea perceptiilor interne si externe. Revelatoriu pentru josnicia existentiala a Globalismului, care ca dusman al tuturor Natiunilor este inamicul public numarul unu al Omenirii, este urmarirea constanta a „dublului profit”, de pe urma aceluiasi Rau. Primul profit globalist este adus de savarsirea Raului propriu-zis. Cel de-al doilea profit, in extremis, este stors de catre Globalisti din atribuirea si decontarea Victimei a Raului pe care i l-au facut. Aceste faze sunt evidente in toate evolutiile pre-Brexit si post-Brexit.
O intrebare preocupanta este daca Brexitul va trece proba timpului. Raspunsul este mai degraba negativ. Calculul Brexitului pare sa fi fost unul de “substituire” a Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii. De ce Regatul Unit nu a facut acest lucru de la inceput si de ce, surprinzator astazi, Statele Unite au impins-o de la spate sa intre in Uniunea Europeana? UK a fost primita de abia la a treia aplicare, primele doua, in 1963 si in 1964, fiind respinse la vetoul Parisului, al presedintelui De Gaulle, care a argumentat ca Marea Britanie va fi calul troian al Statelor Unite, impiedicand Franta sa devina principala putere europeana. Congresul SUA a votat mai multe rezolutii care sustineau crearea Uniunii Europene, din care una afirma: “Crearea unei Uniuni Europene trebuie privita ca un pas major catre crearea unei Lumi Unite”. Decodificand, adica a unui Guvern Mondial! De atunci, lideri politici ai UK au inceput sa declare ca “s-au nascut britanici, dar vor muri europeni!”. Insa indiferent de declaratii si apartenente partidiste, Globalistii sunt unipartinici: Partidul Globalist.
Theresa May/ Foto: EurActiv
Asa se face ca Regatul Unit a aplicat a treia oara la Uniunea Europeana, dupa demisia din 1969 a lui Charles De Gaulle, astfel ca primul ministru britanic conservator Edward Heath a semnat in 1972 Tratatul de la Roma care a silit Londra sa intre in blocul comunitar european, incepand cu 1 ianuarie 1973. Atat Heath cat si predecesorul sau, laburistul Harold Wilson, care a lucrat la aderare, au fost asociati ai lordului Victor Rothschild, fapt care cred ca ma scuteste sa mai lungesc povestea, deoarece este clara interventia Globalismului, din ale carui planuri a facut parte crearea UE si aderarea UK. La ceremonia de semnare a participat un presedinte al Bilderberg, Alec Doglas Houme, un alt indicator ca a fost vorba de o manipulare la scara mare, ordonata si coordonata de creierul Globalismului.
De atunci si pana in urma cu cativa ani, cele mai influente personaje politice din Marea Britanie, de la putere si din opozitie, nu au facut altceva decat sa ceara reducerea din ce in ce mai accentuata a suveranitatii Marii Britanii in favoarea Uniunii Europene. Miza la care a lucrat Globalismul a fost sa centralizeze si birocratizeze Uniunea Europeana in asa fel incat sa se ajunga la Statele Unite ale Europei, care ar fi insemnat trecerea peste cel mai mare hop din calea Guvernului Mondial, a unei Ordini Globaliste Fasciste. Intentia, confirmata din multe surse globaliste, a fost sa sporeasca treptat puterea de supervizare a Bruxellesului si Strasbourgului asupra tututor activitatilor de pe continentul european.
Boris Johnson/ Foto: Getty Images
Iata ce dezvaluia, anticipator, lucrarea “Jean Monnet si Statele Unite ale Europei”, scrisa de Merry si Serge Bromberger, intr-unul din cele mai semnificative pasaje: “ Va veni o zi cand guvernele vor fi fortate sa recunoasca faptul ca Europa integrata a devenit o realitate de necontestat, fara ca ele sa fi avut un cuvant in stabilirea principiilor care stau la baza ei. Tot ce vor mai avea atunci de facut aceste guverne va fi sa uneasca aceste institutii autonome intr-o singura administratie federala si sa proclame Statele Unite ale Europei.” Acesta ar fi fost actul de deces al Natiunilor si Statelor Nationale de pe continentul Europa! Ca nu s-a intamplat asa, si nici nu se va intampla vreodata, s-a datorat reactiilor virulente ale Natiunilor Europene, indeosebi din Europa de Est, care au cunoscut dictatura Comunismului Globalist (cel National a fost cel mai democratic posibil, prin Natiocratie) si experientei nefaste a suprastatului fostei URSS (Rusia de astazi este incomparabil mai democrata decat USA si UK, tot in virtutea noului regim Natiocrat, care a trecut puterea in mainile Natiunii).
Cand tarile membre UE din Europa Centrala si de Est au simtit ca UE se indrepta amenintator spre o directie gresita care le era cunoscuta din vremurile fostei URSS si ex-Globalismului Comunist, ele au spus “Stop!”, sau reformati, debirocratizati si democratizati UE si o apropiati de interesele cetateanului sau “Pa!”, ne pierdeti de musterii! Desigur, marsul spre SUE a fost un joc care nu putea fi intors cu una cu doua, de la inceput sau mai devreme. Dar o data cu Brexitul realmente vor fi posibile si demarate marile procese transformatoare ale UE, anuntate de liderii de la Bruxelles si de cei din capitalele Natiunilor membre. Nigel Farage si-a exprimat dorinta, fireasca pentru un globalist, in ultimul discurs de la Bruxelles, ca spera ca UE sa dispara. Ei, na!, si-au dorit ei vreodata altceva?! Problema care se pune de acum incolo pentru tarile membre UE este cea a unitatii si solidaritatii sublime, care sa dea forta creatoare reformei, plecand de la principiul cardinal ca impreuna vom fi mereu puternici. Din sublimul unitatii si solidaritatii europene si nationale se naste maretia Europei si a Natiunilor Europene. Balcanii vor trebui integrati, iar UE trebuie sa-si intoarca fata si spre Est, pentru relatii bune cu vecinii geopolitici, mentinandu-le in acelasi timp pe cele cu Vestul, cu SUA si UK. In privinta negocierilor pentru noul acord de relatii comerciale cu Marea Britanie, ele nu trebuie grabite, in baza simetriei si reciprocitatii avem dreptul cel putin la atata timp cat i-a trebuit Londrei de la referendumul din 2016 pana la Brexitul din 2020. Poate va fi nevoie chiar de mai mult. Pe de alta parte, prelungirea perioadei de tranzitie s-ar putea dovedi o plasa de siguranta pentru Marea Britanie.
Nigel Farage/ Foto: masapresei.ro
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 