O caracteristica a discursului Londrei post-Brexit: In pretentiile de acord, premierul Boris Johnson nu-si asuma niciodata faptul ca britanicii sunt europeni

04/02/2020

#BrexitDarRamanCuTine | Foto: TVR

Guvernul de la Londra pare sa vrea ca data de 31 ianuarie 2020, de oficializare a iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, sa fie precum o ghilotina, care reteaza linia genealogica europeana a britanicilor, desprinzand insula de continent. Lucru imposibil de obtinut, acum si in viitor, datorita interferentelor de etnogeneza si continuitate intre britanici si europeni. Sunt sute si mii de fire istorice, culturale si de vecinatate care leaga insula britanica de Europa, din care geografic face parte.  

In prima comunicare a viziunii, vadit conflictuale, despre viitorul relatiilor dintre Londra si Bruxelles, premierul britanic Boris Johnson a respins orice reguli, valori si norme europene. Asta in pofida evidentei ca orice acces pe piata unica europeana trebuie sa fie modelat de o reforma de compatibilizare, pentru alinierea tertului la standardele europene. Este un cost fara de care accesul ar fi nemeritat pentru orice cerere unilaterala, adresata unei autoritati multilaterale. Apartenenta la o organizatie adauga valoare individului sau entitatii, prin transmiterea avantajelor noului statut, dar, o data cu acestea, si de valori si norme ale organizatiei.    

Bruxellesul are toate cartile castigatoare. Ar fi de neiertat sa le joace perdant, afectand interesele celor 27 de tari ale UE, in favoarea gratuita a aventurierismului si unilateralismului City-ului londonez. Cu atat mai mult cu cat majoritatea de pe urma a britanicilor este anti-Brexit, impotriva ruperii de rudele lor de pe continent, de familia europeana. Mai degraba se rup de un leadership care da semnale ca este nebulos si suficient siesi. Ar fi un avantaj existential – primum vivere. Un primat al identitatii europene a britanicilor. Avantajul existential identitar este inaintea oricarui avantaj competitiv economic. Trebuie sa invatam sa gandim si in acesti termeni.

Boris Johnson şi-a expus viziunea conflictuala privind relaţia britanico-comunitara dupa Brexit/ Foto: Comisarul.ro

Respectarea de catre Londra a standardelor UE are si o miza identitara. Ea este garantia de neinstrainare a poporului britanic, de neratacire fata de ascendenta sa europeana, care ii este sursa originara, de istorie, cultura si valori crestine. In mod surprinzator pentru britanici, dar calculat probabil de catre  leadershipul de la Londra, din toata suita de invocatii a premierului Boris Johnson privind dorinta “unei relatii economice infloritoare cu UE” lipseste argumentul europenitatii britanicilor. Niciodata Johnson nu-si asuma faptul ca britanicii sunt europeni. In conditiile in care unitatea si solidaritatea europenilor este piatra unghiulara a Europei, Bruxellesul nu-si poate permite sa abandoneze solidaritatea cu poporul european britanic.

Chiar si in formularile de captatio benevolentiae la adresa comunitarilor, Boris Johnson divagheaza de la asumarea europenitatii britanicilor. El spune “prietenii noştri istorici, parteneri, vecini”, dar niciodata  nu-si asuma adevarul ca poporul britanic este un popor european. Iese la iveala un conflict identitar? Normele europene decurg din valorile europene (v. prioritatea vietii si demnitatii umane, cele patru forme ale libertatii de circulatie – capitaluri, marfuri, servicii, persoane -, democratia politicilor sociale etc.).  Promovarea si impunerea respectarii în mare proporție a regulilor europene de catre britanici, ca fundament al unui posibil acord de liber schimb comunitaro-britanic, merita sa fie o cauza a Bruxellesului de conservare si garantare a identitatii europene a britanicilor. In ce ape tulburi va naviga Londra post-Brexit? Va pune in pericol identitatea, prosperitatea si securitatea fizica a europenilor britanici? Uniunea Europeana trebuie sa fie in permanenta pregatita sa fie un port de acostare si reintegrare comunitara a Marii Britanii.


Alegeri prezidentiale si legislative in acelasi an electoral si desemnarea parlamentara a premierului

04/02/2020

Presupun ca decalarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare a avut la baza un calcul geopolitic. Cauza a fost in mod cert exogena, cu implementare, evident, endogena.

Rolul decalarii celor doua tipuri de alegeri a fost si este sa mentina un statu-quo dezavantajos pentru Natiune, instalat incepand din 2005. Este in gena expansiva si de crestere a Globalismului ca acesta sa-si traga cel putin jumatate din veniturile si resursele Natiunilor, prin aranjamente specifice (constitutionale, guvernamentale, parteneriale etc.).

In ceea ce ne priveste, aceasta partajare fifty fifty  cu Globalismul, ruinatoare pentru Natiune, se face cu concursul ramurii executive prezidentiale, pe care acesta o controleaza prin presedintii de dreapta, care sunt alesi in urma manipularii agresive a alegerilor prezidentiale.

Asa s-a ajuns la institutionalizarea “coabitarii”, necunoscuta Globalismului. In SUA, coincidenta dintre ramurile prezidentiala si guvernamentala este data de cumularea lor de catre o singura persoana. In Franta a fost un accident, o exceptie, dar cu coabitanti sub culori politice pronationale, fara nicio urma de proglobalism. Nu ca la noi, unde coabitarea pronational-proglobalism a devenit regula.

Rezultatul modelarii globaliste a coabitarii este divergenta intre institutiile prezidentiala si guvernamentala. Daca prezidentialele si parlamentarele s-ar desfasura in acelasi timp, ar fi imposibil sa se  ajunga la coabitare, ele situandu-se in marja acelorasi intentii de vot majoritare. De aceea decalarea lor, in ani electorali diferiti, a adus posibilitatea de manipulare a intentiilor de vot, intervalul de un an fiind de fapt “anul demonizarii stangii”.

Nu intrevad nicio sansa ca acest mecanism globalist de alegeri prezidentiale decalate cu castigator de dreapta „anuntat” sa se schimbe. El a devenit o rutina, intretinuta de o masinarie globalista care nu da rateuri. Lucrurile ar fi diferite numai printr-o schimbare constitutionala privind alegeri in acelasi an electoral (posibil si simultane). Ori, in mod exceptional, prin alegeri anticipate, daca vor fi in iunie. Anticipatele vor micsora intervalul de decalare de un an la sase luni, facand ca alegerile prezidentiale si parlamentare sa aiba loc in acelasi an electoral 2024.

O a doua problema ar fi legata de procedura de desemnare a premierului. Cred ca si noi putem sa dam puteri sporite Parlamentului, ca acesta sa desemneze premierul, prin majoritatea parlamentara care se creeaza dupa alegerile parlamentare. Desemnarea premierului sa fie atributul majoritatii guvernamentale. Nu inseamna schimbarea sistemului politic semiprezidential sau semiparlamentar cu unul parlamentar.

Presedintele trebuie sa ramana in procedura de contrasemnare a nominalizarii de catre Parlament a premierului, in calitatea sa de sef al statului, dar fara posibilitatea de refuz sau de alternativa, in dauna majoritatii parlamentare si a scorurilor electorale. Dupa parerea mea, castigul ar fi enorm si pentru instituia prezidentiala, prin departizanarea acesteia si situarea in marja echidistantei, din care decurge autoritatea de mediere a presedintelui.

Cat timp va sta PSD in opozitie? Raspunsul ni-l va da scorul pe care il va obtine la anticipatele din iunie. Cred ca PSD va trebui sa aiba in atentie si ideea de “coguvernare”, fara a mai detine pachetul de voturi majoritar, in alegeri si in parlament, si chiar posibilitatea de a nu mai da premierul, avand in vedere afirmarea puternica a unor noi partide.