Foto: Ziare.com
CCR a respins cererea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor privind conflictul juridic Guvern-Parlament în cazul bugetelor. Sunt oarecum surprins, dar probabil ca exista o argumentatie juridica extrem de puternica, desi nu suficient de vizibila la o prima analiza. Sau, oricum, nu la nivelul unei lecturi comune. Presupun, asta ca sa anticipez asteptata motivatie si sa ofer o scuza, ca intarzierea bugetului si criza politica au fost decisive. Dar, totusi, volumul si structura bugetului ar fi trebuit dezbatute si aprobate de Parlament.
Dupa stiinta mea, din momentul aparitiei lui istorice, ca reactie la absolutism, Parlamentul este institutia eligibila cea mai reprezentativa, pluralista si extinsa a Democratiei, care aproba orice cheltuiala a Executivului din orice tara. Bugetul de stat este cel mai important instrument de conducere a unei tari si, chiar daca este elaborat si propus de Guvern, care poate inscrie in el alocari partizane sau nefundamentate, este mai mult decat necesar sa fie aprobat de catre Parlament. Nu in ultimul rand, si pentru ca in buget trebuie prevazute sursele pentru orice alocare, care poate insemna mariri de taxe si impozite.
:format(jpeg):blur(1):quality(80)/http://www.bzi.ro/wp-content/uploads/3/174/Carol_I_al_Angliei.jpg)
Regele Carol I al Angliei si-a pierdut capul (1649) pentru ca a infruntat Parlamentul/ Foto: bzi.ro
Tocmai din aceasta ultima cauza a izbucnit conflictul anatagonic dintre regele Carol I al Angliei si Parlament, care a refuzat maririle de taxe si impozite, cerute de Casa Regala Stuart. Alesii nu au vrut sa-i dea niciun ban in plus lui Carol, ba mai mult, l-au detronat, condamnat la moarte si executat (1649). Parlamentul este de neocolit cand este vorba de bani. Parlamentul este Poporul, esentializat spus.

Soldati in Parlamentul din El Salvador/ Foto: Hotnews
O concluzie o putem trage si din recentul eveniment din El Salvador (America Centrala), cand presedintele tarii Nayib Bukele (38 de ani, dreapta politica), a intrat duminica cu armata in Parlament si i-a cerut ultimativ sa-i aprobe cheltuielile pe care intentiona sa le faca (se pare ca scopul ar fi fost intemeiat – combaterea criminalitatii, cel putin acesta a fost invocat, dar, categoric, nu si metoda!).

Presedintele Eugen Tomac/ Foto: B1.ro