Premierul de dreapta Ludovic Orban are un profil pe care ar fi trebuit sa-l aiba un premier de stanga!

Ludovic Orban/ Foto: Agerpres

Nu ma incurc in chestiuni de partizanat cu orice pret. In ultima instanta, sunt un analist critic si independent. Un partizanat orb poate ajunge sa lustruiasca pana si slabiciunile liderilor propriului partid. Un lucru rau pentru toti. E ca si cum, in loc s-o mustruluiesti, a-i continua sa-i cauti in coarne unei armate care a pierdut o batalie. Ceea ce ar fi sfarsitul moralei privind simtul datoriei si al disciplinei.

In treacat spus, am aflat din insemnarile intime si politice ale lui Hitler ca Antonescu daduse un ordin de zi prin care a acuzat o unitate, care-i inselase  asteptarile, ca este rusinea natiunii. Hitler nu si-a ascuns admiratia, afirmand ca Antonescu era cu siguranta un german, ca militar innascut, dar al carui nenoroc era ca trebuia sa comande niste romani! Prin urmare, am caracterul sa recunosc ca il admir uneori pe premierul de dreapta Ludovic Orban (PNL), pentru structura lui de personalitate puternica, in care incapatanarea si tupeul, care-i dau un aer poruncitor si prin care are solutii la orice (o fi oare evreu?!) sunt de departe punctele sale forte. Imi amintesc de indemnul lui scandalos “Puneti-va cu parul pe ei!”, cu referire la PSD, adresat sefilor liberali de administratie locala, inca inainte de a ajunge premier. Cred ca „secretul” Globalismului, de la inceputurile sale, consta in situarea, in orice actiune intreprinsa, pe pozitii de otel, adversative, luptatoare, de sorginte militara, dar ascunse cu abilitate in manusa de catifea a manipularii. In fond, si gena noastra daco-geta este de popor luptator. Ea este acum dormitanda, dar inevitabil se va trezi, in noul viitor.

Dar si acum, ca premier, Orban are in el acelasi artag de luptator, pentru care i-as spune “premierul sergent”,  dupa porecla  de “rege sergent” (sau “rege soldat”) atribuita lui Frederic-Wilhelm I, tatal lui Frederic al II-lea, care era cunoscut prin faptul ca ii lovea cu o bata groasa in plina strada, mai ales la Berlin si la Potsdam, pe locuitorii a caror conduita il nemultumea. Ceea ce spun poate fi luata si ca o aluzie ca sa priceapa seful lui si al guvernului, presedintele Klaus Iohannis, care chiar isi are ascendenta in regii Frederici Wilhelmi. Subtil, Klaus i-a dat bata lui Ludovic!

Premierul Ludovic Orban a afirmat recent, enigmatic si cu superioritate, ca are ac de cojocul PSD daca acesta incearca sa-i incurce planul cu anticipatele. Nu stiu daca Orban va avea victorii a la Pyrrhos asupra PSD. Pyrrhos, rege al Epirului, a repurtat doua victorii impotriva legiunilor Romei, dar nu a castigat razboiul, pentru ca pierderile i-au fost atat de costisitoare incat a renuntat la marsul asupra Romei, de care nu-l mai desparteau decat vreo 30 de kilometri.

Ceva imi spune ca trebuie sa ne obisnuim cu Guvernul Orban pana la alegerile parlamentare la termen, din toamna-iarna. Un guvern interimar si de criza, cu puteri limitate, dar totusi un guvern. Cred ca este chiar indicat. Stanga este in reformare. Prioritare pe agenda nationala sunt alte obiective. Reunificarea, de pilda, care face din diplomatie o sarcina sensibila si de anvergura. O schimbare de abordare si de pozitie a Romaniei, apropiata de cea a Poloniei, inca nu este coapta. Trebuie sa ne pregatim pentru noile vremuri, care vor dura sute de ani, cat a tinut expansiunea Vestului spre Est, in care Estul va merge spre Vest.

In forul meu interior imi spun, din ce in ce mai mult in ultimul timp, ca stanga si PSD ar fi meritat un premier cu aceeasi structura de personalitate si de autoritate ca a premierului de dreapta si al PNL Ludovic Orban. Daca ar fi avut si spatele extern asigurat ca Guvernul Iohannis-Orban, ati putea replica, cu o anumita indreptatire. Ei, si aici e punctul vulnerabil al stangii si al PSD: nu au in activitate un politician care sa construiasca relatiile internationale necesare pentru sustinerea  Romaniei.

Stanga veche, in nuce globalista (v. toate aberatiile progresiste, tot atatea destabilizari si esecuri: migrationism, multiculturalism, familie non-traditionala, desfiintare gen, casatorii  homosexuale, siluire a dreptului copilului la familie din parinti heterosexuali etc.), trebuie sa dispara. Asa cum este distrusa samanta pusa in pamant pentru a naste fructul. Intregul esichier trebuie translatat spre dreapta. Ceea ce este de centru-dreapta, acum, care are si valori sociale (individul si colectivul se tin reciproc in frau, evitand individualismul si colectivismul, racile ale liberalismului si comunismului), trebuie sa devina centru-stanga al esichierului viitor. Valorile dreptei – patrie, familie, credinta – sunt mai apropiate de cerintele noului veac, in lupta Natiunilor cu Globalismul. De aici, diversiuni si culpabilizari, operate de Globalism la adresa dreptei, unica zona de esichier de care globalistii se tem cu adevarat, cum a fost atentatul de miercuri de la Hanau (Germania), tintit sa culpabilizeze si intimideze asa-zisa „extrema-dreapta”, care de fapt e dreapta de centru, de cel mai posibil echilibru.

Represalii, invrajbire si culpabilizare in atacul terorist de la Hanau (Germania): Ipoteza unui eveniment creat, cu intriga exogena (de tip Gladio)

Germania: Nouă morţi în cele două incidente armate din Hanau; presupusul autor a fost găsit mort

Cele doua atacuri soldate cu noua morti de miercuri seara de la Hanau, oras in sud-vestul Germaniei, sunt anchetate ca terorism motivat xenofob. Printre persoanele ucise, la doua baruri cu narghilea, au fost cetateni musulmani turci, potrivit presedintelui turc Erdogan.

Aparent, cele doua indicii orientale, de etnonim si de distractie, trimit pe pista xenofobiei. Insa cateva elemente de natura politica si culturala par sa se dezica de abordarea anuntata.

In primul rand, este absurd sa se creada ca autorii presupusi care au fugit de la locul atacului si au reusit sa se faca nevazuti au facut-o pentru ca ar fi avut de gand ca, ulterior, sa se sinucida. Daca ocultarea identitatii autorilor reali nu ar fi fost adevaratul scop al fugii, cei presupusi ar fi ales pretul sa moara la locul faptei, cu un bilant de victime diferit.

In al doilea rand, a pune pe seama “extremei drepte germane” un terorism urmat de suicid este un lucru fortat, care descalifica ipoteza din capul locului. In politica ambidextra si in cultura germana, derivata din cultura extinsa europeana, nu exista “virtutea” sinuciderii. Dimpotriva, sinuciderea este un pacat, o lasitate. Este grotesca sa le fie atribuita din islam.

In al treilea rand, sinuciderea autorului presupus si omorarea de catre acesta a mamei sale, ale caror cadavre au fost gasite intr-un apartament, sunt iarasi chestiuni care provoaca logica, atat a faptuitorului, cat si a anchetatorilor. Asasinarea lor are mai mult sens, ca autorul virtual sa devina neanchetabil. “Scrisoarea-confesiune”, video-ul si masina intesata cu arme sunt de asemenea adaugiri care sunt departe de a augmenta credibilitatea pretinselor piste privind “extrema dreapta” si “xenofobia”. Privind „rasismul”, cu atat mai putin. Este tactica Globalismului de a-si ascunde propriul rasism doctrinar si total in atribuirea lui altor Natiuni. 

Nimeni nu poate demonstra ca nu e vorba de operatiunea unei retele globaliste de tip „Gladio”. Scenariul terorist de la Hanau seamana ca doua picaturi de apa cu cele din Statele Unite si din Orientul Mijlociu. Este doar o inlocuire de personaje si motivatii, care sunt insa incompatibile cu “codul psihologic si cultural” german.

Mai probabila, plasata si in marginea fostului forum international de la Munchen, este ipoteza ca la Hanau a fost un eveniment creat, cu origine exogena, in scop de represalii, invrajbire si culpabilizare. In astfel de cazuri, urmele sunt sterse si contrafacute. O speta care este arhicunoscuta, nu-i asa?! Societatea deschisa selectiv va fi o sarcina de securitate a viitorului mediilor civilizate.