Uniune politica a zonei euro? Viitorul tarilor ECE din UE nu suna bine!

13/05/2020

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a sugerat, miercuri, aprofundarea integrarii zonei euro și chiar o “uniune politică” a acesteia. Aceasta noua viziune germana este urmarea verdictului Curtii Constituționale germane potrivit careia BCE și-a atins limitele mandatului. Ea este contradictorie, deoarece pe de o parte constitutionalismul german apara statul-natiune german, dar pe de alta parte politica germana pretinde tarilor membre ale zonei euro sa-si abandoneze statele-natiuni in favoarea unei uniuni politice.

O uniune politica poate lua forma unei federatii, in care puterea centrului federal este mai mare ca a partilor federalizate, ori confederatii, in care raporturile de putere sunt inverse. Crearea unei uniuni politice este dramatizata ca “salvare a euro”. Este, in opinia mea, o supraestimare interesata, germana, a “supravietuirii” monedei unice. Euro a rezistat extrem de bine la criza financiara din 2008-2010, o criza specifica, a sistemului financiar global, iar alte crize de o asemenea magnitudine sunt putin probabile. Testul de rezistenta a fost trecut. Daca pandemia de coronavirus a fost o problema creata, pentru a obtine o reactie si a oferi, apoi, o solutie, se poate aprecia ex-ante ca o uniune politica, solicitata de Germania, va fi rezultatul unei manipulari, nicidecum al unei necesitati.

Ramane de vazut daca statele-natiuni vest-europene vor accepta un jug federal. O astfel de injugare le va atenua identitatea si le va modela in sensul dorit de natiunea modelatoare, care, potrivit unei exprimari atlantiste despre sine insusi, s-ar dori o natiune “unica” si “indispensabila”. Nu cred ca inteligenta politica a tarilor vest-europene din zona euro a epuizat solutiile alternative la o “uniune politica”. Dar o uniune politica a zonei euro ar avea un impact fundamental, posibil chiar dezorganizational, asupra tarilor membre UE din afara zonei euro. Mai cu seama asupra tarilor din Europa Centrala si de Est (ECE). Ar putea fi vorba de o resetare a jocului geopolitc al integrarii europene, in formatul UE, si inceputul unui nou joc european, posibil extins, cu noi formule de integrare, posibil mai multe ca numar. Ceea ce in ipoteza unei uniuni politice a zonei euro va fi cert va fi faptul ca tarile membre UE din Europa Centrala si de Est se vor trezi, dintr-o data, intr-un raport total asimetric, de relatii ale unor state-natiuni cu un suprastat al unei federatii in cadrul UE. Viitorul tarilor ECE din UE nu suna bine!       

https://www.euractiv.ro/extern/merkel-sugereaza-o-aprofundare-a-integrarii-zonei-euro-si-chiar-o-uniune-politica-in-urma-disputei-legate-de-bce-19001?cfcc


Post-pandemia nu trebuie sa incurajeze stangismul internationalist si reluarea proiectului SUE

13/05/2020

Indiferent ca va fi de “stanga” sau de „dreapta”, leadershipul birocratiei de la Bruxelles va avea mereu o aceeasi grija: sa-si consolideze pozitiile centrale de putere, in cadrul UE. Inevitabil, aceasta pulsiune de putere o va pune intr-un conflict, mai soft sau mai hard, cu statele nationale membre. Discursul lui Josep Borell este coerent si are sens, dar el nu este neinfectat de virusul mai sus evocat. Cand vorbeste de populism si autoritarism, Borell ataca de fapt dreapta, iar cand proslaveste modelul “democratic”, o face laudativ la adresa stangii.

Insa democratia transnationala este de fapt o inselatorie. Democratia este originara doar ca raportare la o natiune-stat. In afara acestei entitati concrete, democratia este denaturata. Cea mai apropiata de realitatea democratiei, responsabile si constiente de ea insasi, este dreapta. Ea reabiliteaza o idee facuta uitata, faptul ca democratia are nevoie de autoritate protectoare. Despre autoritatea publica trebuie sa vorbim ca despre autoritatea democratiei. Altfel, democratia apare ca ceva nevolnic, firav, neputincios, anarhic. Ultimul, e un anarhovirus mai distrugator pentru societatea umana decat coronavirusul. De aceea, in scop social autoprotectiv, autoritatea democratiei are nevoie de consistenta teoretica, care trebuie sa devina o preocupare discursiva.

Ca o paranteza, atentatele opozitioniste vizand autoritatea democratiei din timpul starii de urgenta nu au facut deloc bine democratiei, din punct de vedere al protejarii sanitare a acesteia. Nici lalaielile obstructive in adoptarea legii starii de alerta. Revenind, nu m-as fi asteptat ca Josep Borell sa manifeste o dorinta explicita pentru “comunitarizarea” politicilor bugetare, monetare, fiscale etc, adica pentru reluarea proiectului Statelor Unite ale Europei (SUE). N-ar fi trebuit, recunosc, dar internationalismul pare sa fie o mostenire retard a stangismului, greu de scos din gena stangii, lucru pentru care va fi probabil nevoie de alte cateva generatii sau de incrucisari cu dreapta.

Reinvierea acestui microb globalist, al SUE, va duce la imbolnavirea si apoi la moartea democratiei si a statelor-natiuni. Solidaritatea comunitara trebuie inteleasa pana la limita de la care ea intra in conflict cu interesul national. O alta idee discutabila este fetisizarea pietei unice, care este o alta fata a tiraniei pietei. A pretinde ca piata unica europeana ar reprezenta un fel de moaste sfinte carora statele natiuni membre ar trebui sa se inchine, eventual aceptand dijmuiri sau zeciuieli, mi se pare iar o pulsiune care duce, discret si pe termen mai scurt sau mai lung, catre centralizarea puterii comunitare in mainile celor care domina piata unica. Tocmai pentru ca inteleg limbajul diplomatic mai abscons, sunt mai explicit si mai fara inflorituri lingvistice.

Cred ca nici criticismul disimulat cu care este tintita China nu este foarte okay. In fond, din punct de vedere economic, China a facut impotriva tiraniei globalismului ce nu au putut face nici Europa nici Rusia. Citeam in urma cu cateva zile un articol prin care un influent expert american spunea imperativ ca SUA și UE trebuie să se alieze pentru a face față Chinei. Tradus, folosind codurile de la Fulton (1946), acest lucru ar insemna nici mai mult nici mai putin decat o noua cortina geopolitica, un nou razboi rece, de aceasta data impotriva Chinei. Un fapt inadmisibil pentru noile relatii internationale. Dar indecenta propunere este si o tactica atlantista mizerabila, de a se folosi de vectorul in ascensiune europenist, pana la un punct de la care apoi sa se debaraseze, ca de o racheta de tractiune, decuplata dupa ce si-a facut treaba inscrierii pe orbita sau traiect a navei zburatoare prin cosmos, care de una singura nu ar fi fost in stare. Cam astea ar fi primele idei critice, la o citire rapida, s-ar putea sa revin dupa alte recitiri si reflectii.