Un rau mic si necesar a expirat: Decalarea alegerilor si mandatelor prezidentiale si parlamentare

Cred ca Ioana Ene Dogioiu, senior editor la Ziare.com, care aparent ii imputa politicianului Adrian Nastase ca ar fi avut initiativa prelungirii mandatului prezidential de la 4 la 5 ani, cand era prim-ministru, exprima mai degraba o nemultumire fata de presedintele Klaus Iohannis. Se pare ca ziarista l-ar fi votat, in 2019, pentru Cotroceni, dar, acum, vede ca s-a inselat amarnic in evaluare si asteptari, ca majoritatea romanilor.

Decalarea alegerilor prezidentiale si parlamentare, in ani succesivi si cu durate diferite, a fost, in opinia mea, rezultatul unui joc geopolitic, care i-a excedat pe politicienii romani. Pe cei de stanga in mod sigur, insa nu exclud ca cei de la dreapta esichierului sa fi avut o implicare interesata. Presupun ca stanga s-a aflat in planurile globaliste, care au vizat sa o tina la pamant, de care fie nu a stiut, fie nu a avut de ales, dar carora li s-a opus, cu costuri sacrificiale imense, cum au fost cele personale si familiale pentru Adrian Nastase. Sper ca intr-un final sa si fi meritat. Ma gandesc la o compensatie simetrica, de sustinere electorala majoritara. Chiar nu mai suntem poporul de ignoranti din vremea lui Petre Tutea.      

Pe de alta parte, cred ca decalarea in cauza a avut, conjunctural, un rol constructiv, de flexibilizare, repet temporara, prin care Romania a evitat sa intre in periculoase spatii inguste, intr-o ordine europeana si americana neoliberala. In ultimul caz, neoliberalismul a fost o chestiune bipartizana, in care culorile stangii si dreptei nu au facut diferenta, ci doar cat de mult putea sa obtina una sau alta de la Romania, ca avantaje financiare si economice unilaterale. Mi-e greu sa aleg cuvantul potrivit, dar cred ca integritatea a fost ratiunea decisiva.

Sa ne amintim de presiunile geopolitice, de la mijlocul anilor ’90, cand ni se cerea “alternanta” la putere, de la stanga la dreapta. Dreapta a obtinut-o, cu Emil Constantinescu presedinte si CDR la guvernare, o etapa catastrofala, care a readus stanga pe ambele ramuri executive. Dar globalistii nu au fost multumiti. Ei aveau nevoie de o solutie prin care sa imparta puterea, jumatate pentru ei, cealalta pentru poporime, reprezentata de PSD.

Cred ca atunci s-a nascut ideea decalarii alegerilor, ca presedintia sa nu mai fie de aceeasi culoare politica cu guvernul, cum de regula se votau cand alegerile erau legate. Si asa ne-am procopsit cu solutia “eterna” a coabitarii, prin alegeri si mandate decalate, pe care le-am trecut si in constitutie, ca si apartenenta la NATO si UE, care imi imaginez ca faceau parte dintr-un sistem de “garantii” occidentale. Desi a fost o prostie, SUA si Europa nu si-au trecut asa ceva in constitutii cand au pus de “consortiul” militar comun numit NATO.

Substratul sau smecheria care a stat la baza decalarii a fost ca opiniile electorale tin cateva luni, maxim un an, si faptul ca “ajutate” cu retelele de socializare pot fi rasturnate, astfel ca in anul prezidentialelor stanga sa fie demonizata si dreapta sa fie adusa pe val, care sa o debarce la Cotroceni. Cum s-a intamplat, cu regularitate de ceasornic, in ultimele cicluri prezidentiale, care vor insuma 20 de ani la sfarsitul mandatului al doilea al lui Klaus Iohannis. Practic, nu s-a furat la urne, ci la intentiile de vot, pe care dracusorul care apasa pe cantarul electoral le influenta in beneficiul dreptei. Sigur, nu un furt fizic, ci emotional, cu acelasi rezultat.

Coabitarea intre stanga si dreapta, reprezentate de partide distincte, care a fost un accident francez, dar nu o regula, nu mai este la moda, datorita mutarii ambelor laturi ale esichierului spre centru si atenuarii, in acest fel, a unei dihotomii clasice, invechite, care dureaza de la revolutia franceza. Coabitarea pe partide este de fapt o frana, o risipa de energie si resurse.

Mutatia pe care o intrevad, pe baza revolutiei macroniste, este a unei coabitari in interiorul aceluiasi partid, care are in programul sau atat orientari de stanga cat si de dreapta, care servesc deopotriva munca si capitalul, pe care le scoate din schema antagonismului si le aduce intr-o armonie de centru. Partidele social-liberale sunt un exemplu, dar si alte partide, pe alte probleme, de mediu, clima, educatie, sanatate, securitate etc, in functie de prioritatile de etapa, vor avea in interiorul si programele lor prevederi si de stanga si de dreapta. Deci coabitarea stanga-dreapta nu va mai fi o chestiune intre partide, ci una in interiorul aceluiasi partid sau al unei coalitii. Cred ca va veni vremea unor coalitii-evantai, in care criteriul ideologic se va atrofia semnificativ si va prevala criteriul urgentei si/sau prioritatilor. Va fi o teza a viitorului.

Pentru noua etapa a Romaniei, de dupa pandemia coronavirus, va fi nevoie ca motorul politic sa nu mai traga infranat, cu jumatate de putere. Presedintele si guvernul sa iasa din sectarismele ideologice ale partidelor traditionale de “stanga” si de “dreapta” si sa se conjuge pe problema prioritara a etapei, sustinuta de formatiunea sau coalitia mandatata la urne, in alegeri prezidentiale si parlamentare nedecalate, ca an de desfasurare si durata mandatelor. Decalarea lor este prin urmare o solutie expirata. Nu este nevoie de existenta unei prevederi ante-factum, ci de consacrare post-factum, in sensul ca daca maine ramanem fara presedinte, din varii motive, demisie, demitere, imposibilitate fizica etc. nu inseamna sa ramanem cu postul vacant sau cu presedinte interimar pana la alegerile la termen urmatoare.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: