Procesul secolului: Justitia Globalista in dosarul politic si rasist „Floyd”: Achitarea infractionalitatii negre, condamnarea statului de drept!

30/06/2020

Cazul George Floyd: Judecătorul fixează 8 martie 2021 drept posibilă dată a începerii procesului

Nicicand societatea americana nu a fost mai divizata ca in cazul infractorului negru George Floyd, mort in timpul rezistentei pe care acesta a opus-o in timpul arestarii. Va fi o noua “Afacere Dreyfus”, de condamnare injusta? In acest caz, a politistilor care au aparat legea penala de agresiunea infractionalitatii negre, o pacoste pe capul americanilor? Doar pentru ca politistii in cauza apartin populatiei albe si crestine, impotriva careia suprematia evreiasca, cuprinsa de criza, a declansat o vanatoare de vrajitoare, pentru abaterea atentiei pe o pista falsa?

Asa s-ar parea, observand complicitatea Casei Albe si Congresului, controlate de globalistii evrei, care s-au grabit sa victimizeze eroizator un afroamerican infractor si sa condamne in corpore politia. Acestea sunt indicii clare de rasism anti-albi si de politizare crasa a reformei politiei si a justitiei pe caz. La ce sa se „astepte” un infractor care opune rezistenta sau riposteaza cand este prins sau urmarit de oamenii legii? Arestarea cu violenta sau moartea, accidentala ori in legitima aparare pentru impunerea suprematiei legii, nu fac parte din riscurile „meseriei” de infractor? Miza procesului de judecata care va urma, privindu-i pe politistii care s-au aflat in misiune si l-au imobilizat pe Floyd, e de a salva suprematia evreilor.

Fostul politist Derek Chauvin, care i-a pus genunchiul pe gat lui Floyd pentru a-l imobiliza, va fi dat pe mana unor “judecatori” africani, vizibil umorali si avizi de putere pe pamant american. Acest fapt echivaleaza cu o antepronuntare de condamnare, impreuna cu alti trei fosti colegi politisti, care poate ajunge pana la 40 de ani de inchisoare. “Afacerea Chauvin” are deja mirosul puternic al unui proces politico-rasial al secolului: achitarea infractionalitatii negre, condamnarea statului de drept!

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/06/30/cazul-george-floyd-judecatorul-fixeaza-8-martie-drept-posibila-data-a-inceperii-procesului–531915


Globalistii, urmariti in toata Lumea, ca pe Fascisti: Iranul a dat semnalul international pentru arestarea lui Trump, acuzat de asasinat si act terorist

30/06/2020

Globalistii, cei mai urati dintre pamanteni: Mandat de arestare si alerta rosie de urmarire internationala pentru presedintele american Donald Trump, acuzat de asasinat si terorism

Va veni vremea cand Globalistii vor fi vanati ca pe Fascisti, pretutindeni si intotdeauna, crimele lor impotriva Natiunilor fiind imprescriptibile. “Uite un Globalist!” sau “Este un Globalist!” vor fi cuvinte de suprema ocara la adresa celor mai urati dintre pamanteni. Aceste cuvinte vor fi suficiente sa porneasca legea si mania pe urmele Globalistilor.

Semnalul l-a dat Natiunea Iraniana, impotriva careia Globalismul a savarsit cele mai atroce crime politice, militare si economice. Iranul a anunţat, luni, că a emis un mandat internaţional de arestare pe numele preşedintelui american Donald Trump şi a altor 35 de persoane pentru asasinarea, în ianuarie, la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani. A fost notificat Interpolul, pentru urmarire internationala.

Potrivit justitiei iraniene, cei 36 de ”responsabili politico-militari ai SUA şi de asemenea ai altor ţări au fost implicaţi în asasinarea generalului Soleimani”, ei fiind acuzaţi în Iran pentru ”asasinat” şi ”act terorist”. ”A fost emis un mandat de arestare şi s-a solicitat poliţiei internaţionale să pună o alertă roşie”.

Reprezentantul SUA pentru Iran a incercat sa arunce in derizoriu mandatul de arestare si alerta rosie privindu-l pe numitul Donald Trump, calificandu-le drept “truc propagandistic”. El a sustinut ca Interpolul nu intervine pe “criterii politice”. Dar oficialul american nu a negat comiterea crimei si ordonarea ei de catre Trump – nici nu avea cum, faptele exista -, ca si cand liderii politici ai SUA ar avea “dreptul” sa ordone crime de razboi si crime impotriva umanitatii.

Indiferent de urmarile juridice, precedentul, care este inceputul regulii, a fost creat. Presedintii Globalisti ai SUA, vinovati de crime impotriva Natiunilor, pot fi urmariti international, precum liderii Nazisti, pretutindeni si intotdeauna, prinsi vii sau morti. 

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/06/29/iranul-a-transmis-catre-interpol-un-mandat-international-de-arestare-pentru-trump-reactia-sua-un-truc-propagandistic–531763    


Guvernare: Tripartidism, Rotatie si Dacorector

28/06/2020

Natiocratia este sinonimul modern al democratiei. Ea exprima puterea Natiunii, cea mai evoluata forma de comunitate umana. Forma anterioara de comunitate umana a fost Poporul. Puterea sa a fost exprimata prin termenul Democratie. Distinctiile inca nu s-au impus in vorbirea curenta. Insa, stiintific si istoric, termenii corecti ai stadiului actual sunt Natiunea si Natiocratia.

Denumirile sistemelor si institutiilor politice actuale au fost impuse, in mare parte, de Globalism. Exceptiile tin de traditii sau vointe de particularizare. De pilda, Parlamentul – o inventie britanica, desi ea este partial acoperita de eligibilitate (camera lorzilor e numita) si, prin aceasta, de reprezentativitate -, poarta numele de Congres la americani, Adunarea Federala la rusi (v. si Duma), Adunarea Nationala Populara la chinezi, Bundestag la germani, Knesset la israelieni etc.

La fel stau lucrurile si in cazurile functiei de Premier sau Prim-Ministru. La americani, functia de Premier nu exista. Prerogativele acestei functii sunt indeplinite de Presedinte, care este sef al guvernului si sef al statului. Este o hipercentralizare probabil unica, aproape autocrata. La germani, Premierul se numeste Cancelar, la irlandezi Taoiseach, iar exemplele pot continua.

In privinta sistemelor politice, Comunismul a consacrat Sistemul Monopartid. Sistemul cu un singur partid genereaza o responsabilitate unica, nationala si cu durata nedeterminata. Aceste caracteristici sunt extrem de contributoare, dupa cum s-a dovedit in situatii care cer eforturi si mobilizare intensive. Cazul Chinei monopartidiste are elcoventa unui miracol nemaiauzit, prin uriasul salt economic si cea mai buna gestionare sanitara a epidemiei de coronavirus.

Liberalismul a adus cu sine fractionismul politic prin sistemul multipartid. Dincolo de flexibilitatea pe care o ofera in schimbarea de politici si de directie, multipartidismul este totusi un demultiplicator de forte, datorita nesfarsitelor neintelegeri, certuri si interese sectare ale partidelor. El ofera si posibilitatea toxica de control geopolitic asupra unui partid sau a unei parti a esichierului, asupra guvernului sau opozitiei, dupa cum dicteaza oculte interese externe.

Insa prin scopul expansiv globalist, liberalismul triseza in jocul multipartid. Toate partidele sale actioneaza de fapt ca un partid unic. Coordonarea lor este de culise sau explicita, in scena, ca afirmare deschisa a “bipartizanismului”. Bipartidismul, functional in cele doua state-fief ale Globalismului, SUA cu republicani si democrati si Marea Britanie cu conservatori si laburisti, care formeaza rotativa guvernamentala, este si mai inselator pentru democratie.

Cred ca deja avem imaginea istorica a faptului ca in ocidentul globalist nu exista democratie. Cu atat mai putin, natiocratie. O eterogenitate imigranta nu e nici popor, nici natiune. Ea este o populatie ultradivizata etnic si rasial, lingvistic, cultural si religios, tinuta in frau de globalisti prin anarhie dirijata. Aceste este numele “democratiei” globaliste: anarhie dirijata! Dirijistii sunt evreii, mijloace le sunt negrii si tinte le sunt albii si civilizatia alba.

Semnificative pentru “anarhia dirijata”, instrumentata de globalisti, sunt razboiul in curs din Statele Unita impotriva statuilor si atacurile cu cutit din Marea Britanie. Ambele tipuri de actiuni folosesc aceleasi unelte si urmaresc aceleasi tinte. Denuntatoare este si istoria globalista de la “Lordul Protector” Cromwell (1653-1658) incoace, care a instaurat pentru scurt timp “republica” apoi “protectoratul” doar pentru a modela conjunctural un mediu politic britanic care sa-i permita executarea regelui indezirabil Carol I (1649).

De ce nu s-a pastrat republica, care este superioara monarhiei?! Conservarea si extinderea Imperiului Britanic erau dificil daca nu imposibil de realizat fara un cap incoronat. Destramarea Commonwealth era un risc iminent, inevitabil. Faptul ca regina britanica e seful Commonwealth, ba chiar si seful unor state membre arata cat de manipulator si de tiranic este Globalismul. Intentiile geopolitice ale USA si UK, avandu-i la cârme pe Donald Trump si Boris Johnson, prefigureaza inchiderea natiunilor din Commonwealth intr-un lagar globalist, cu anarhie dirijata pe post de democratie, in care vor fi atrase si alte natiuni, care-si vor afla astfel sfarsitul ca fluturii atrasi de lampa.

Am facut acest excurs in istoria si actualitatea sistemului politic globalist pentru a oferi premisele unei reflectii privind reformarea sistemului nostru politic. Construirea lui pe alte baze trebuie sa vizeze abandonarea influentelor globaliste, in favoarea unui sistem natiocrat, desprins de dihotomia stanga-dreapta, care este tot de sorginte evreiasca, si a traditiilor romanesti.

O prima idee ar fi infiintarea de partide de Centru. Nu am cunostinta de vreun partid romanesc care sa se autodefineasca de centru. Toate partidele noastre se revendica de Centru-Stanga sau de Centru-Dreapta. Natiocratia autentica este insa la Centrul Esichierului, acolo se modereaza pulsiunile partidiste partizane de Stanga si de Dreapta, dand prioritate Natiunii.

O optiune de partid de Centru este programatic echidistanta. Nu inseamna ca ignora interesele diferite de pe cele doua laturi ale Esichierului. Dimpotriva, imbina politicile sociale de Stanga cu politicile si instrumentele de profit specifice Dreptei. Specificul Centrulu e ca o face in interesul armoniei in sanul Natiunii. Doua partide de Centru ar mentine si competitia intre ele. La fel, ca numar si competitie s-ar putea implementa la Stanga si la Dreapta. Ar rezulta sase partide, cate doua pe fiecare din cele trei zone, Stanga-Centru-Dreapta.

O a doua idee, derivata din prima, ar fi trecerea la guvernari tripartidiste, cu combinari variabile din doua-trei zone, din cele trei mentionate. O guvernare tripardista ar depasi racilele si criticile atat de vehement trambitate in timpul guvernarilor monopartidiste (feseniste) – trebuie observat ca guvernarile americane si britanice sunt tot atat de monopartidiste ca cele chineze – si bipartidiste (useliste). Pentru a fi clar inteles, subliniez ca sistemele politice si de guvernare sunt diferite. Sistemul multipartid este sursa de guvernari monopartidiste, bipartidiste sau cu un numar mai mare de partide (v. Italia).

O coalitie de guvernare din trei partide, incluzand un partid de Centru, e mai putin ideologizata sau blamata, cu sau fara temei (cum i se intampla PSD, indiferent ca e la guvernare sau in opozitie). Nu i se poate pune o eticheta (ca in cazul guvernarii PNL). De aici vine o a treia idee, de rotatie in coalitie a doi premieri, provenind de la primele doua partide, din cele trei, cele mai bine plasate electoral (de preferinta, din aceeasi zona a Esichierului). Conventia se poate stipula in actul constitutiv al coalitiei de guvernare. Principiul rotational va avea drept consecinta consensuala doi premieri pe durata ciclului electoral.

Nu in ultimul rand, am putea adopta o denumire alternativa la cea de premier, in stransa legatura cu traditiile milenare romanesti. Nu neaparat specificata constitutional, pentru inceput sa fie implementata in discursul politic. O varianta de neaosizare a denumirii functiei de prim-ministru ar putea fi cea de Dacorector. Denumirea alternativa (si facultativa) Dacorector este o forma prescurtata a compunerii cuvintelor Dac – o trimitere la stramosii nostri Daci, locuitori ai Daciei – si Director [fr. directeur, lat. director], personalitatea de varf care indică direcția, care dirijează, in cazul de fata care conduce (din punct de vedere politic si administrativ) Guvernul Romaniei. Mai notez explicativ un fapt, cuvantul rector se trage din acelasi cuvant director si are acelasi inteles, de persoana care conduce.             


“Soc si groaza”, doctrinarul criminal de razboi: Elemente radicaliste ale planificarii invadarii Irakului

27/06/2020

Donald Rumsfeld/ Foto: Wikipedia

Notele secretarului american al apararii Donald Rumsfeld, datate 27 noiembrie 2001 si transmise generalului Tommy Franks, comandantul armatei SUA, privind decizia politica de invadare a Irakului si pregatirea in acest sens a planurilor militare, pun in primul rand in lumina faptul ca evenimentul-show din 9/11 a fost inscenat ca intriga declansatoare. Nu au contat mijloacele si costurile in vieti interne, ci doar scopul extern – ocuparea militara si jefuirea sistematica a arabilor.

Tangential spus, intriga si actul din 11 septembrie, soldate cu uciderea-spectacol a 3000 de civili americani, ca amorsare motivationala a atacarii Irakului, sunt asemanatoare cu crimele impotriva evreilor savarsite de catre Hitler, cu finantare din City of London si Wall Street/SUA. Implicarile acestora din urma, fara de care hitlerismul, razboiul si holocaustul nu ar fi existat, sunt riguros si multiplu documentate, cu nume de persoane, banci si companii.

Daca in dinamitarea controlata a turnurilor gemene nu au existat victime coetnice cu globalistii planificatori ai operatiunii, coetnicii fiind avertizati, prezenta lor masiva in gazarile din lagarele hitleriste, facute cu finantare si tehnologie globaliste, de asemenea probate, se datoreaza impartasirii unui concept criminal de catre evreii hiperbogati. Omorarea din motive politice a unor coetnici saraci nu sunt considerate crime daca ele servesc scopului suprematist biblic, fiind “placut” lui “Dumnezeu”.

De remarcat ca in virtutea aceastei cutume criminale, globalistii au dat frau liber deceselor si infectarilor coronavirus in randurile americanilor. SUA au devenit astfel epicentrul pandemiei, cu cel mai mare numar de victime. Calculul politic globalist este ca autovictimizarea sa-i sustraga banuielilor de a fi provocat epidemia. Reversul neasteptat este ca, din motive sanitare, globalistii nu vor mai calca curand pe pamanturile Natiunilor. Nașpa, nu-i asa? Acest bumerang al pandemiei, plecat din mainile lor, se va intoarce si-i va lovi mai mult decat orice altceva.

Focarele se sting greu, pe termen lung, putand dura ani de zile. Gripa spaniola a durat peste doi ani. Mereu sunt dezvaluite fete nebanuite ale coronavirusului. In plus, e riscul ridicat de mutatii genetice, care creste o data cu trecerea timpului. Retragerea SUA din OMS este de asemenea generatoare de pericole. Globalistii nu mai respecta organizatiile si normele internationale, isi fac regulile lor, fara garantii sanitare si de drept international.

Seful diplomatiei americane Mike Pompeo urmareste sa resuscite vechea circulatie necontrolata, devenita moarta, a calatoriile transatlantice si transpacifice, dupa bunul plac al globalistilor. In circulatia ante-pandemica, globalistii ajunsesera pana la tupeul de a ignora guvernele Natiunilor. A se vedea deplasarile in Irak si Afganistan sau inchisorile CIA din Europa. Dar SUA sunt cu gandul numai la bani si profituri pe seama Natiunilor, nu-si asuma nicio responsabilitate, nici macar in protejarea sanitara a americanilor.  

Directivele lui Rumsfeld, supranumit “Soc si groaza” si “Decapitare”, privind invadarea Irakului, sunt tipice pentru dispretul, manipularea si crimelor de razboi cu care Globalismul trateaza Natiunile. Sa spicuim cateva elemente radicaliste ale invaziei: “insistența pe armele de distrugere în masă (WMD)”, ca minciuna cauzatoare; “divizările”, o omniprezenta tehnica de dezbinare; “ce tip de ordine să se creeze astfel încât prăbușirea să pară probabilă?”, o masinarie de creare a aparentelor; “cum sa inceapa?”, o revista a pretextelor; “surpriză, viteză, șoc și risc”, caracteristici de intimidare si anihilare; “decapitarea guvernului”; “idei radicale” si “actiuni unilaterale”; “politica de declarații”:  “și dacă Saddam folosește arme chimice sau arme biologice sau lansează rachete împotriva țărilor vecine?”; “campania de influență – când începe?” etc.

Acest arsenal globalist de idei, metode si tehnici de manipulare si polemologie este important de cunoscut. Fie numai si pentru faptul ca, inevitabil, adversarii se influenteaza reciproc. Uneori, fara sa stie sau sa doreasca acest lucru. Dar, mai ales, pentru ca invingerea Globalismului cu propriile lui arme poate fi proba de cel mai mare rafinament politic. Un act sau proces prin care Natiunile pot lasa Globalismul fara replica. Suprematia trebuie sa apartina Natiunilor. Ele definesc intregul. Nu Globalismului, care e doar o mica parte. Asimetria e evidenta, dar trebuie sa devina si operanta. Natiunile trebuie sa faca regulile si sa aplice sanctiunile. Trebuie numai sa se uneasca si sa fie solidare. Cand vor face aceste lucruri, puterea lor va deveni practic invincibila.

Donald Rumsfeld a creat si sintagma colonizatoare “Noua Europa”, cu referire la Europa Centrala si de Est. Prin aceasta idee-schita, el arata, ca un index Uncle Sam, noile campuri de expansiune ale Globalismului. Ele urmau sa aiba soarta celor petrolifere din Orientul Mijlociu. Sau a celor de mai inainte din Europa de Vest, devenite campuri “investitionale” dupa razboi, in fapt o ocupatie economica, sub numele de “Plan Marshall”. In acest cod globalist se afla si explicatia privind diferenta de imunitate dintre cele doua parti ale corpului unic european fata de virusii terorismului, crimei organizate si imigratiei ilegale. O data cu armata de invazie a “investitorilor strategici”, cu banci si corporatii americane, in vestul continentului au fost implantate si nuclee de subversiune si infiltrare politica, cuprinzand diaspore globaliste, retele de interlopi si organizatii secrete. Toate tinteau preluarea controlului de catre globalisti. Piramida puterii globaliste si retetele ei de globalismizare actioneaza la fel pe teritoriile tuturor Natiunilor. Globalismul e un pericol viral pentru Natiuni. Notele radicaliste ale lui Rumsfeld, dupa care au fost distruse o Natiune si o Regiune si care il aseaza intr-o boxa virtuala de acuzati de razboi de tip “Nürnberg”, sunt un episod dintr-o serie nelimitata globalista. Un episod care este diferit doar istoric, dar a carui esenta globalista este aceeasi, invariabila in timp. Din pacate, datorita necunoasterii sau neconstientizarii, Natiunile nu au inca reactiile adecvate gravitatii crimelor de razboi si impotriva umanitatii, savarsite de Globalism.

Sursa: https://nsarchive2.gwu.edu/NSAEBB/NSAEBB418/

Documentul poate fi consultat la: https://nsarchive2.gwu.edu/NSAEBB/NSAEBB418/docs/3%20-%20Rumsfeld-Franks%20talking%20points%2011-27-01.pdf

Traducerea la: https://titulescu.eu/2020/06/tableta-de-istorie-notele-lui-donald-rumsfeld/ si/sau la: https://adriannastase.ro/2020/06/26/site-ul-fet-tableta-de-istorie-notele-lui-rumsfeld/


La Centru: Natiocratia, zona libera de Globalism

26/06/2020

Relatiile interstatale trec, de cele mai multe ori, prin cele interpersonale. Cand relatiile personale dintre liderii unor state sunt apropiate si puternice, acelasi tip de relatii sunt si intre statele respective. Teoretic, acest lucru ar trebui sa fie valabil in primul rand intre vecini. Realitatea e ca romanii si vecinii lor alcatuiesc o subregiune – al doilea nivel de agregare dupa cel statal -, foarte asemanatoare unei familii si unui cartier extinse, care fac parte din familia si regiunea europene. Practic insa, situatiile de vecinatate intre state pot fi diferite.

Scrisoarea de felicitare adresata de catre premierul ungar Viktor Orban distinsului sau fost omolog Adrian Nastase poate fi citita in chei multiple. Desigur, ea exprima in primul rand un act de apreciere deosebita a personalitatii puternice a fostului premier roman. Mai ales, la aniversarea de catre acesta a unei varste senioriale “rotunde”, in care 7, prima cifra a noii sale varste binare si primul 7 din cei zece care vor urma, are o semnificatie unica in ciclul creatiei, de atingere a plenitudinii, de desavarsire a operei. Am mai spus cu alte prilejuri ca cercul este figura geometrica perfecta, la care nu se poate adauga si de la care nu se poate lua. Sa nu uitam ca simbolul solar are aceeasi configurare. Cercul de stele al UE reprezinta din acest punct de vedere o optiune execeptionala, care daruieste lumina si viata. Comparativ, simbolurile Illuminati sunt lunare, nu au lumina proprie. Stralucirea lor e o reflectare a luminii altora, iar prioritare intre ele sunt rigla, echerul si ciocanul, cele trei unelte cu care a fost lovit fiul vaduvei, respectiv peste gura, in inima si in cap. Cu ele sunt lovite, azi, Natiunile.

Elegantul gest al lui Viktor Orban fata de omul politic si de stat Adrian Nastase poate fi privit si in contrast cu administratia liberala Iohannis-Orban. Ca un substrat critic la adresa unui liberalism aflat in amurg si a unei guvernari desuete, care continua sa se lase manevrate de o ideologie si un sistem muribunde. Globalistii il numesc pe Viktor Orban drept “Iliberal”, dar acest termen, o inventie de criza fatala a ultimilor ideologi ai liberalismului, reprezinta de fapt o medalie in ochii noii Lumi, in conditiile in care Liberalismul a ajuns la fel de famat precum Comunismul, iar sfarsitul ii este la fel de inevitabil. Mai altfel spus, “Iliberalismul” este un nume de imprumut, cu care Globalismul desemneaza Natiocratia, noua forta, nascuta si in crestere mondiala, care ii va fi gropar. Cu certitudine, liderul de dreapta ungar vede in liderul de stanga roman un simbol al Natiocratiei, ca alternativa la o ideologie, un sistem si o guvernare perimate, care sa ia din mainile Globalismului deciziile care ne privesc si resursele care ne apartin si sa le incredinteze Natiunii. Scrisoarea, care este in limba Natiunii autorului, nu in cea a Globalismului, un fapt la care trebuie luat aminte, este in acest fel o dezavuare indirecta a regimului liberal, dar se poate spune ca, la fel de subtil, “citeste” si viitorul. In privinta lui Adrian Nastase, instinctele politice nu-l insala pe Viktor Orban. In fond, daca Globalismul a adus Comunismul la Stanga si Liberalismul la Dreapta, este, acum, dreptul Natiunilor sa aduca Natiocratia la Centru. Va fi o iesire din Dihotomie si o intrare in Sinergie, loc in care Ungaria deja se afla si asteapta sa vina si Romania.             


Guest-post: „Adevărata istorie a Bibliei. Din ce religii s-au inspirat evreii în scrierea sa”, Incredibil.Online

22/06/2020

Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejeşti, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei.

Conform acesteia, urmaşii lui Avraam s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulţit în mod considerabil. Fiind transformaţi de egipteni în sclavi, au plecat spre Canaan, conduşi de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliţi, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.e.n. s-a format regatul unit al Israelului şi Iudeei, sub conducerea lui Saul. În timpul lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiţiei, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părţi, Israel şi Iuda. În anul 586 î.e.n., babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul şi deportându-i pe locuitori în Babilon. Poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perşii au cucerit Babilonul şi i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.e.n. Întorşi în Ierusalim, aceştia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.e.n., Alexandru Macedon a cucerit Iudeea împreună cu întreg imperiul persan. După moartea sa, provincia a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.e.n., iudeii s-au răsculat, reuşind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.e.n., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani şi a dus la pustiirea Ierusalimului şi distrugerea templului lui Solomon de către romani. Din anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina.

Dar oare această istorie este în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă în “cartea sfântă”? Sau avem nevoie şi de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice? Este oare Biblia într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu?

Adevărata istorie a poporului evreu este diferită de ceea ce ştim astăzi. O mână de sumerieni, în frunte cu Avraam, şi-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce s-au plimbat prin Mesopotamia, Canaan şi Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariţia în regiune a hicsoşilor în jurul anului 1550 î.e.n., urmaşii lui Avraam s-au îndreptat către Egipt, acolo unde unul dintre ei (Iosif) devenise vizir. S-au stabilit la marginea Egiptului, în Delta Nilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoşilor. Fiica lui Iosif (numit Yuya de către egipteni), Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.e.n., devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (numit Moise de către adepţii săi), a scos din Egipt israeliţii alături de adepţii săi egipteni. În deşertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiţi, cu toţii pornind spre Canaan. Acolo au sosit pe cale paşnică, amestecându-se cu populaţia locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici oraşe şi sate. În cazul în care au existat, “marii” regi evrei David şi Solomon nu au fost decât căpetenii ale câtorva sute de oameni. Nu aveau nici o religie stabilă, adoptând zeităţile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi. După ocupaţia babiloniană evreii au fost deportaţi în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din acea epocă. Mai mult ca sigur au fost impresionaţi atât de cultura babiloniană, cât şi de religia acestora foarte bine organizată. Întorşi în Ierusalim, o mână de preoţi, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adică să aibă o religie bine pusă la punct, întocmai ca babilonienii.

Preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Au organizat preoţimea după modelul babilonian. Probabil profund impresionaţi de templul lui Marduk din Babilon, au construit templul lui Yahweh după acelaşi model. Ba chiar l-au adoptat pe Marduk ca zeitate supremă, renunţând la vechea lor divinitate. Cum orice religie bine organizată avea, pe lângă temple şi preoţime, scrieri sfinte, preoţii lui Ezdra s-au pus pe treabă. Şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând “sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament. Ce dovezi sunt care să sprijine ipoteza că Vechiul Testament e format din legende babiloniene şi egiptene? Haideţi să enumerăm câteva dintre ele:

– Cele şapte zile ale Genezei (şase în care Dumnezeu a creat lumea şi una în care s-a odihnit) corespund celor şapte tăbliţe de lut pe care a fost scris Enuma Eliş, mitul babilonian al Creaţiei. Varianta scrisă a Enumei Eliş datează din Epoca de Bronz. Evreii au avut acces la acest mit în timpul robiei din Babilon.

– Grădina Edenului se afla în Mesopotamia. Adică exact în locul în care trăiau zeii mesopotamieni, conform legendelor acestora. Numele eden provine din cuvântul sumerian edin („casa zeilor”), ce a devenit edinu („stepă” sau „câmpie”) pentru babilonieni.

– Pomul cunoaşterii din Grădina Edenului, din care au mâncat Adam şi Eva, nu este un concept ebraic. Într-un mit sumerian, zeiţa Inanna i-a cerut fratelui său, Utu, să o ajute să coboare într-o zonă în care care creşteau pomi ai căror roade ar fi ajutat-o să obţină cunoaşterea sexualităţii. Zeul soare a ajutat-o iar Inanna, după ce mâncat din fructul pomului cunoaşterii, a devenit zeiţa iubirii. De asemenea, şi pomul vieţii este “împrumutat” tot de la sumerieni. Pe o tăbliţă de lut se pot observa Enki şi primul om, Adapa, şezând la taclale în jurul copacului vieţii. Nu lipsesc nici şerpii din acel peisaj care ar părea copiat din Cartea Genezei, dacă nu ar fi mai vechi cu câteva mii de ani decât scripturile evreieşti.

– Satan din Biblie provine din numele zeului egiptean Seth (ce mai era numit şi Setan). Dacă iniţial era privit ca o entitate neutră, pe alocuri chiar pozitivă, după întoarcerea evreilor din Babilon lucrurile s-au schimbat. Influenţaţi de religia persană a lui Zoroastru, unde erau delimitate clar divinităţile benefice de cele malefice, evreii l-au transformat pe Satan în inamicul lui Yahweh şi al oamenilor.

– Povestea lui Cain şi Abel este o copie a legendei celor doi zei fraţi sumerieni, Enlil şi Enki. În Biblie, păstorul Abel a fost ucis de fratele său, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învăţat pe oameni păstoritul iar Enlil agricultura. Deşi Enki a condus singur Pământul, fratele său l-a ucis şi i-a luat locul. Acelaşi mit se întâlneşte şi la egipteni, unde păstorul Osiris, primul conducător al Terrei, a fost ucis de fratele său, Seth, care i-a luat locul. Deşi nu s-a ajuns la o traducere exactă a numelor celor doi fii ai lui Adam şi ai Evei, răspunsul se găseşte în akkadiană. Abel înseamnă „domnul apelor” (a = „apă” iar bel = „domnul”) iar Cain, „gura care acuză” (ca = „gura” iar in = „a acuza”). Sumerianul Enki, cel care a fost ucis de fratele său, era zeul apelor. Babilonienii îl numeau Ea, care înseamnă „casa apelor”. Enlil era cel care acuza de multe ori în faţa zeului suprem, An, atât pe oameni, cât şi pe fratele său. Satan din Biblie, care provine din numele zeului Seth (varianta egipteană a sumerianului Enlil), era de asemenea un acuzator, principala sa atribuţie fiind cea de a aduce acuze sufletelor ajunse la judecata din faţa lui Yahweh. Revenind la Cain şi Abel, povestea în care cei doi au adus jertfe în faţa lui Yahweh, iar acesta l-a ales pe Abel, este identică cu una sumeriană în care zeiţa Inanna, pentru a-şi alege un soţ, le-a cerut păstorului Dumuzi şi agricultorului Enkidu să-şi prezinte roadele muncii lor. Fiind încântată mai mult de friptură decât de terci, Inanna l-a ales pe păstor.

– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam şi al Evei, Seth, este fără îndoială numele zeului egiptean al deşertului şi al furtunii.

– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiată din Babilon. Acolo se credea că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut supuşilor săi să ridice un turn până la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru şi a dărâmat turnul, încurcând totodată limbile supuşilor lui Marduk. Evreii nu doar au auzit legenda turnului în timpul robiei babiloniene, ci chiar au avut ocazia de a-l vedea. Regii Nabopalassar şi Nabucodonosor al II-lea îl reconstruiseră cu puţin timp în urmă, la porunca zeului Marduk. Locaţia turnului biblic este aceeaşi, ţinutul Shinear fiind Sumerul.

– Potopul din Biblie este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Ghilgameş, o scriere akkadiană formată din mai multe legende şi poeme sumeriene, Utnapiştim este pământeanul care, sfătuit de Enki, şi-a construit o arcă în care a adus câte o pereche din fiecare animal. După Potop, el şi familia sa au repopulat pământul. Fără îndoială că, în timpul robiei babiloniene, evreii au avut acces şi la acest mit.

– Itinerariul lui Avraam din Ur până în Canaan este în realitate al hicsoşilor. Conform Bibliei, Avraam a plecat din Sumer în Canaan. De acolo, în Egipt. Apoi în peninsula Sinai şi înapoi în Canaan. Hicsoşii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioadă până când s-au îndreptat către Egipt. Au cucerit nordul Egiptului şi l-au condus timp de aproximativ o sută de ani. După ce au fost goniţi de alianţa prinţilor tebani, hicsoşii au plecat către Canaan, bineînţeles prin peninsula Sinai.

– Moise nu a fost evreu, aşa cum susţine Biblia, ci egiptean. În Biblie se spune că fiica faraonului, când a găsit copilul printre trestii, i-a pus numele Moise (Moşe în ebraică) deoarece, a spus ea „din apă l-am scos“. Însă el ar fi trebuit să fie numit Moşui („cel care a fost scos”), nu Moşe. În plus, dacă a fost adoptat de către o egipteancă şi a fost crescut ca un prinţ egiptean, era firesc să fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales deoarece sunt mici şansele ca o prinţesă egipteană să ştie ebraica. Aşa cum a observat şi Freud, numele Moşe nu provine din ebraică, ci din cuvântul egiptean mos, care înseamnă copil. Dovezile care atestă faptul că Moise a fost în realitate faraonul Akhenaton se găsesc în capitolul „Moise”. Evreii ascund însă originea egipteană a celui mai important reprezentant al religiei lor, lucru remarcat şi de părintele psihanalizei, Sigmund Freud.

– Este binecunoscută povestea biblică în care Moise este lăsat de mama sa într-un coşuleţ pe Nil, fiind salvat de fiica faraonului. În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270 – 2215 î.e.n.), acesta susţine că mama sa era mare preoteasă în oraşul Azupiranu, în timp ce tatăl lui rămâne necunoscut. După ce l-a născut pe Sargon în secret, l-a aşezat într-un coş de papură uns cu bitum şi i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost găsit de Akki, grădinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va deveni amantul zeiţei Iştar, care îi va acorda tronul. Pentru că Sargon a trăit cu mult timp înainte de Moise, este evident faptul că povestea biblică este un plagiat al celei akkadiene, aşa cum sublinia şi Freud. Israeliţii au aflat povestea naşterii lui Sargon în timpul exilului în Babilon. Iar când s-au întors în Ierusalim şi au început să-şi scrie textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Până şi faptul că în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatăl rămâne necunoscut, este identic cu faptul că doar mama lui Sargon era cunoscută, în timp ce tatăl lui nu. E posibil totuşi ca ambele variante, a lui Sargon şi a lui Moise, să fie copii ale unui mit egiptean mult mai vechi. După ce l-a născut pe Horus, adevăratul moştenitor al tronului, zeiţa Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi găsit de către faraonul uzurpator Seth. Seth, unchiul lui Horus şi fratele lui Isis, îl omorâse pe Osiris şi îi luase tronul. Auzind că Osiris are un moştenitor, fără îndoială că ar fi încercat să îl ucidă şi pe acela. Aşadar, zeiţa şi-a crescut fiul pe ascuns, până când acesta a ajuns destul de mare pentru a-şi cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutată să crească copilul de către sora ei, Nephtys, soţia faraonului Seth, la fel cum soţia faraonului biblic a fost ajutată de mama copilului să-l crească pe Moise.

– Când Moise l-a întrebat pe Yahweh care este numele lui, zeul i-a răspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”. O propoziţie fără sens, care probabil l-a băgat pe bietul Moise şi mai mult în ceaţă. Dar dacă propoziţia este tradusă corect, adică „Eu sunt cel numit Ea”, afirmaţia nu numai că are sens, ci şi indică identitatea dumnezeului biblic. Ea era numele babilonian al lui Enki, zeul-şarpe sumerian. Zeul nu i-ar fi spus lui Moise o propoziţie ambiguă, ţinând cont că misiunea acestuia era de a-i convinge pe israeliţi că a fost trimis de către zeul lor pentru a-i elibera. Ci, dimpotrivă, şi-a declinat identitatea pentru a putea fi recunoscut. Faptul că numele zeului era cel babilonian demonstrează că evreii au aflat acest nume în timpul petrecut în Babilon, iar povestea biblică a fost scrisă după întoarcerea lor în Ierusalim.

– Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea Egipteană a Morţilor. Fiind faraon, Moise / Akhenaton a avut acces la această carte fără îndoială, probabil în perioada în care a fost preot la Heliopolis.

– După 15 ani de cercetări, arheologul israelian Yohanan Aharoni a concluzionat că în timpul lui Iosua Navi nu a fost cucerit niciun oraş de către evrei, deoarece acele oraşe menţionate în Biblie nu mai existau de mult timp. De asemenea, istoricul Mandfred Claus consideră că preluarea Canaanului pe cale militară este o poveste inventată. Arheologul Israel Finkenstein a constatat că mai mult de 90% dintre cercetători au stabilit de comun acord că nu a existat niciun exod din Egipt al poporului lui Israel. Prin urmare, nici cucerirea Canaanului. Ierihonul nu a fost distrus de Iosua Navi, ci cu mult timp înainte, prin 1549 î.e.n. La fel şi cetatea Ai, al cărei nume înseamnă „grămada de ruine”. Cu toate astea, exodul a avut loc, dar nu în modul prezentat de Biblie. În realitate s-au folosit două surse, ce au fost compilate într-o singură poveste. Una reprezintă cele câteva sute de israeliţi amestecaţi cu egipteni şi beduini madianiţi, conduşi de Akhenaton. A doua sursă o reprezintă exodul hicsoşilor din Egipt. După ce au fost goniţi de către prinţii tebani prin 1550 î.e.n., hicsoşii au plecat în Canaan. Cum se estimează că zidurile Ierihonului au căzut prin 1549 î.e.n., e posibil ca hicsoşii să fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, există probabilitatea ca tot ei să fi cucerit şi celelalte oraşe canaanite. Conform lui Manethon, hicsoşii sunt cei care au construit Ierusalimul. Evreii au atribuit micului grup al lui Akhenaton faptele hicsoşilor, rezultând astfel marele exod din Biblie.

– Circumcizia, legământul sacru al evreilor cu Yahweh, nu a fost inventată de Avraam. În realitate, egiptenii practicau circumcizia de mii de ani, lucru demonstrat atât de desenele din temple cât şi de mumii. Aşa cum remarca şi Freud, cel mai probabil egipteanul Moise le-a adus evreilor acest obicei, nicidecum Avraam.

– Chivotul Legământului, în care Moise ar fi aşezat cele 10 porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul babilonian al lunii. Se observă modelul babilonian al chivotului lui Moise prin faptul că era decorat cu heruvimi (sfincşi), care în Mesopotamia şi Egipt erau considerați paznici ai secretelor.

– Unul dintre epitetele dumnezeului biblic este El. Însă El era numele divinităţii supreme în Canaan. El este forma prescurtată a lui Ellil, numele dat de babilonieni sumerianului Enlil. Evreii l-au echivalat pe Yahweh al lor cu El al canaanienilor pentru ca, mai târziu, să-l înlocuiască. Soţia lui El era Aşera. Biblia spune că, în templul lui Solomon, regele Roboam a adus o statuie a Aşerei. Regele Esra a îndepărtat-o dar Manase a readus-o în locul ei tradiţional. Regele Iosia a exilat statuia din templu, dar ea s-a întors după moartea regelui. Aşadar, pentru israeliţi, locul Aşerei era lângă Yahweh, aşa cum pentru canaanieni era lângă El. Inamicul lui El erau fratele său, Dagon, şi fiul acestuia, Baal. În Biblie, cel mai aprig duşman al lui Yahweh era Baal, lucru subliniat cel mai bine în competiţia dintre Ilie şi profeţii lui Baal. În capitolul cinci din Cartea întâi a Regilor, când filistenii au aşezat chivotul lui Yahweh lângă statuia lui Dagon, zeul evreilor a distrus statuia zeului inamic. Aşadar, evreii nu doar au copiat miturile zeilor altor popoare, ci chiar şi divinităţile respective.

– Se presupune că David şi Solomon au domnit în secolul al X-lea î.e.n. Arheologul Israel Finkelstein susţine că relatările biblice despre domniile celor doi sunt fictive. David nu putea să se lupte cu Goliath din Gat, deoarece respectiva localitate era distrusă de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul că Goliath era îmbrăcat ca un mercenar grec iar povestea prezintă elemente homerice, demonstrează că nu putea fi scrisă decât mult mai târziu. Până şi Vechiul Testament este confuz în ceea ce priveşte ucigaşul uriaşului. Dacă în Întâia carte a Regilor David este eroul, în cea de-a doua ucigaşul lui Goliath este Elhanan, un necunoscut. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oraş al filistenilor o oală pe care era inscripţionat numele Goliath, au presupus că aceea era o dovadă a acurateţii poveştii biblice. Însă acel nume inscripţionat pe oală nu demonstrează decât că a existat cel puţin o persoană cu numele Goliath în rândul filistenilor, nu şi că acea persoană era de statură înaltă sau că s-a luptat cu David. În realitate, povestea luptei dintre David şi Goliath este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta era un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.e.n. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, “un mare bărbat din Canaan” şi a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal.

– Acelaşi profesor Finkelstein a demonstrat că numele lui David şi Solomon nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic şi nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenţei lor. Nu există nici măcar o singură dovadă că în secolul al X-lea î.e.n. a existat un mare imperiu israelit, aşa cum susţine Vechiul Testament. Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. În Biblie, David s-a luptat la Raba cu amoniţii şi sirienii, apoi l-a bătut pe regele din Ţoba, înainte să-şi întemeieze din nou domnia la Eufrat. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârşitul anului 1469 î.e.n., a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii şi canaanienii în afara oraşului Meggido. În timpul celor şapte luni, cât a durat asediul oraşului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Duşmanii au reuşit să scape şi s-au refugiat în Qadeş de pe râul Oronte, oraş cucerit de faraon în 1461 î.e.n. Peste trei ani a trecut Eufratul şi l-a învins pe regele din Mitanni. Thoth sau Tuth, prima parte a numelui faraonului, se scrie Dwd în ebraică, care e rădăcina numelui regelui David.

– Conform descoperirilor arheologice, în perioada domniilor lui David şi Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamnă că e imposibil ca David să-şi fi scris celebrii psalmi. Aceştia au fost redactaţi mult mai târziu, după întoarcerea evreilor din Babilon. Nu ştim exact dacă autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar ştim că cel puţin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.

– Dacă în vremea lui Solomon nu existau în Israel monumente, înseamnă că nu a existat nici templul lui Solomon. De fapt, nu există nicio dovadă că ar fi existat acel Prim Templu. În realitate, evreii din Babilon, impresionaţi de măreţia templului lui Marduk, aflat lângă zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Yahweh din Ierusalim după acelaşi model. Pentru a nu fi acuzaţi că ar copia templul lui Marduk, au susţinut că acel templu era o reeditare a unuia mult mai vechi, clădit de Solomon. Nici măcar legenda care spune că babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originală. Căzut sub dominaţie persană, Babilonul s-a răsculat în 482 î.e.n. Regele persan Xerxes a înăbuşit revolta şi, ca pedeapsă, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.

– Nu există nicio dovadă că ar fi existat regele Solomon. Dar dacă a existat într-adevăr, legendele din jurul lui sunt pure fabulaţii. Înţelepciunea cu care se presupune că era înzestrat era necunoscută popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. E posibil ca înţeleptul Solon să fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabilă asemănarea numelui celor doi. Dacă înţelepciunea lui Solomon a fost copiată de la Solon, faptele sale au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Amenhotep al III-lea, tatăl lui Akhenaton. În Biblie, tatăl lui Solomon a creat imperiul israelit iar el a menţinut relaţiile diplomatice. În realitate, tatăl lui Amenhotep al III-lea a creat imperiul egiptean iar el a menţinut relaţiile diplomatice. Se spune că Solomon s-a căsătorit cu multe prinţese. Amenhotep al III-lea a făcut acelaşi lucru, căsătorindu-se cu două prinţese din Siria, două din Mitanni, două din Babilon şi una din Arzawa. Solomon s-a închinat la Astarte şi Moloch la bătrâneţe. Amenhotep al III-lea a primit la bătrâneţe o statuie a lui Iştar (Astarte) de la regele Tuşratta din Mitanni, pentru a se vindeca de durerile de dinţi. Solomon a schimbat organizarea militară, introducând carele de luptă ca armă esenţială. Amenhotep al III-lea a organizat carele de luptă ca unitate separată de război. Solomon a unit Israelul cu alte părţi ale imperiului, având doisprezece ispravnici. Amenhotep al III-lea a organizat imperiul egiptean în douăsprezece secţiuni administrative.

În timpul domniei lui Solomon, imperiul israelit a devenit tot mai fragil. Au apărut probleme în sudul Palestinei şi în Edom, Rezon a cucerit Damascul iar influenţa lui Solomon s-a diminuat în Siria. În timpul domniei lui Amenhotep al III-lea, imperiul egiptean a devenit tot mai fragil. Au apărut rebeliuni în sudul Palestinei şi în Edom. Influenţa faraonului a scăzut în Siria iar regele hitit Suppiluliuma a ameninţat nordul Siriei, inclusiv Damascul. Solomon i-a dat lui Hiram, regele din Tir, 20 de cetăţi din pământul Galileei. Amenhotep al III-lea i-a dat lui Abimilichi oraşele Tir, Huzu şi Zerbitu din Galileea. Solomon a construit oraşe pentru provizii şi garnizoane şi a reconstruit oraşele Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Horonul de Jos, Balat şi Tadmor. Amenhotep al III-lea a reconstruit Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Şean şi Lachiş. Solomon a construit zidul Ierusalimului, Primul Templu şi un palat. Amenhotep al III-lea şi-a construit un palat la Teba şi temple în aproape toate oraşele din Canaan unde avea garnizoane.

– Influenţa babiloniană a scripturilor se observă cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevăr istoric, această carte îi are ca protagonişti pe Estera (Ester în ebraică), evreica ce a devenit regina imperiului persan, şi Mardoheu (Mordechai în ebraică), tatăl ei adoptiv. Nu există nicio dovadă că împăratul Xerses ar fi avut o soţie numită Estera. În schimb, nu încape nicio îndoială că numele eroilor evrei din Babilon, Estera / Ester şi Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Iştar şi Marduk. Povestea a fost inventată ca explicaţie pentru sărbătoarea Purim, autorul necunoscut folosind numele zeilor babilonieni probabil tot în semn de omagiu.

– Deşi se susţine că Biblia a fost scrisă de diferiţi patriarhi, adevărul este cu totul altul. Toate scripturile Vechiului Testament au fost compuse şi redactate de preoţii lui Ezdra, după întoarcerea din robia babiloniană. Cei mai mulţi patriarhi nu cunoşteau scrierea, aşa că nu aveau cum să scrie respectivele texte. Cea mai aprinsă polemică se învârte în jurul Pentateuhului, sau primele cinci cărţi ale Bibliei. Deşi se consideră că Moise este autorul lor, cercetătorii au demonstrat că acest lucru este imposibil. Dacă Moise le-ar fi scris, în primul rând ar fi trebuit să le redacteze în limbajul hieroglific, ţinând cont că aceasta era singura scriere pe care o cunoştea. În al doilea, ar fi vorbit despre el la persoana întâi, nu la a treia. Iar în ultimul rând, nu putea să scrie despre evenimente ce au avut loc după moartea sa. Pe 16 ianuarie 1948, Secretarul Comisiei Biblice de la Vatican a recunoscut că Pentateuhul lui Moise nu a fost scris de un singur autor, ci provine din mai multe surse diferite. Acele surse sunt preoţii lui Ezdra care au modificat povestea lui Akhenaton pentru a se potrivi scopului poporului evreu.

– Yahweh al evreilor era Marduk al babilonienilor. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban. Yahweh i-a poruncit să atace Egiptul şi Ierusalimul în 586 î.e.n. Sennacherib a subjugat Iudeea şi a prădat Babilonul în 689 î.e.n., la porunca lui Marduk. Biblia susţine că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. În scrierile persane, Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul, deoarece era supărat pe poporul său. Conform Bibliei, Yahweh i-a poruncit lui Cyrus acest lucru, pentru a-i elibera pe evrei. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani. Acelaşi lucru a hotărât şi Yahweh pentru Ierusalim. E greu de crezut că toţi aceşti regi ar fi ascultat poruncile mai multor zei. Regii asirieni, babilonieni şi perşi nu ar fi avut de ce să urmeze ordinele unui zeu al israeliţilor. Persanul Cyrus nu ar fi dat socoteală în faţa babilonianului Marduk, când zeul său suprem era Ahura Mazda. La fel şi asirianul Sennacherib, al cărui zeu era Aşşur. Cu toate acestea, ei au ascultat ordinele unor zei străini. De ce? Pentru că toate aceste divinităţi reprezentau una singură. Marduk era Yahweh şi Ahura Mazda. Acesta era zeul pe care evreii l-au adoptat după întoarcerea din Babilon, în încercarea de a avea o religie clar definită, după modelul babilonian.

Acest lucru reiese foarte clar din Biblie: toţi profeţii Vechiului Testament, alături de Iisus şi Ioan Botezătorul din Noul Testament, erau profund supăraţi că evreii şi-au uitat dumnezeul, alegând pe un altul. La fel au gândit şi esenienii, care au preferat să se izoleze de restul populaţiei din cauza acestui sacrilegiu. O dovadă în plus este folosirea de către esenieni a calendarului solar, deşi restul israeliţilor îl adoptaseră pe cel lunar. Zeul lui Moise, Aton, era o divinitate solară, pe când cel babilonian, Marduk, era lunară. În Noul Testament nu este folosit nici măcar o singură dată numele Yahweh. Iisus se considera fiul lui Dumnezeu, însă acel Dumnezeu era o zeitate solară, nicidecum Yahweh al evreilor. Trecerea de la un zeu la altul reiese şi din modificarea simbolului israeliţilor. De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către Soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni.

– În Babilonul antic, Marduk era zeul suprem. Însă, alături de el, se aflau la loc de cinste tatăl său, Ea (Enki al sumerienilor) şi mama sa, Iştar (Ninhursag în Sumer). Deşi a luat locul lui Enlil, acaparându-i titlurile şi funcţiile, Marduk nu a făcut acelaşi lucru cu tatăl său, pe care l-a aşezat alături de el, ca egal. În Mesopotamia, numărul 40 era al lui Enki, echivalentul titlului de Mare Prinţ. În Biblie, numărul 40 este cel mai des folosit: Potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; spionii israeliţi au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David şi Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliţii au rătăcit în deşert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-şi lua poporul şi a murit după alţi 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile şi 40 de nopţi; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliţi timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac şi Esau s-au căsătorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în deşert; s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Acesta este motivul pentru care 40 este cel mai des folosit număr din Biblie: ca omagiu pentru Enki, tatăl zeului suprem Marduk / Yahweh.

În concluzie, Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci o carte scrisă de un grup de oameni ce încercau să-şi formeze o religie după modelul babilonian şi egiptean. Aşa se explică atât numărul foarte mare de erori cât şi lipsa dovezilor arheologice cu privire la acurateţea întâmplărilor prezentate în scripturi. Privind lucrurile în această lumină, câtă încredere mai putem avea în învăţăturile scripturilor? Şi cât de sfinte ar trebui să le considerăm?

 


SUA: Spalarea memoriei. Spre noi mituri fondatoare

22/06/2020

Muzeul de Istorie Naturală din New York renunţă la statuia lui Theodore Roosevelt pentru că ”prezintă explicit negrii şi indigenii ca subjugaţi şi inferiori rasial”

Razboiul impotriva statuilor americane continua. Scopul lui este de a falsifica istoria SUA. Istoria confederata a sudului american este distrusa. Memoria presedintilor fondatori este aneantizata. Nu este iertata nici simbolistica prezidentiala a unora dintre cele mai reprezentative etape de crestere a Americii.

SUA nu mai au dreptul la memorie. Pana si salile de istorie sunt devastate. Tablouri sunt smulse de pe pereti, memoriale sunt dezafectate. Noii colonialisti se rafuiesc cu istoria vechilor colonialisti. Esenta lor comuna este rasismul. Totul a inceput cu aducerea primului negru la Casa Alba. Obama le-a facut negrilor muzeu. Doar ale albilor sunt vandalizate. De atunci, cultura americana a inceput sa moara. Cu ajutorul evreilor, spatiul cultural al SUA a inceput sa fie invadat de o cultura straina. Filmele, cantecele si celelalte arte autohtone sunt puse la index sau duse in plan secund. Napadesc kitsch-uri si lombrozieni, care dantuie tribal pe capodopere.

Din nou, tipica tradare pradatoare evreiasca. Microbii vor sa-si afle un nou corp gazda. Acestuia din urma ii vor face insa prin dezradacinare mult mai mult rau decat celorlalte. Incet-incet, America este spalata pe creier. Numai geografia si hartile pastreaza memoria locului, denuntand ca pamantul american nu este african. O noua “gaura” pe care rasistii negrii o vor face in istoria americana va aparea prin inlaturarea statuii celui de-al 26-lea președinte american, Theodore „Teddy” Roosevelt, din centrul Manhattanului , sub acuzatia de memorie de colonialist și rasist. Statuia din bronz de la intrarea Muzeului de Istorie Naturală îl înfățișează pe Roosevelt, care a fost guvernator al statului New York înainte să ajungă la Casa Albă, călare pe cal și flancat de către un afro-american și un amerindian. Istoricii îl plasează în primii 5 președinți ai SUA ca realizări, acesta fiind și unul din cei 4 președinți imortalizați în monumentul de la Muntele Rushmore.

Insa mai important decat ce a fost este ce va fi. Daca globalistii isi distrug simbolurile primelor mituri fondatoare ale Americii, este limpede ca le vor inlocui cu altele. O simpla comparatie de scopuri si mijloace ne elucideaza pe deplin ce se urmareste. Primul imperiu globalist al SUA s-a intemeiat pe distrugerea rasei rosii, a amerindienilor. De aceea nu este nicio indoiala ca cel de-al doilea imperiu al sau se va intemeia pe distrugerea rasei albe indigene. Ceea ce vedem, acum, in SUA a primit diferite nume, toate sugestive si parti de adevar. Insa niciunul nu invedereaza esentialul ca, de fapt,  globalistii vor sa-si construiasca alte Mituri Fondatoare pentru un nou Imperiu. In caz de  reusita, probabil ca Trump, Obama si Biden vor fi infatisati ca “noii parinti fondatori”, tragand dupa ei, in lanturi, doi sclavi, unul apartinand rasei albe si celalalt rasei galbene.

Daca la primele si sangeroasele mituri fondatoare ale Globalismului SUA nu au fost reactii de impotrivire din partea Natiunilor, astazi o blocada diplomatica aplicata acestuia, cel putin, si un containment asupra mijloacelor sale reprezentate de diasporele globaliste, care ii tes panza de paianjen, au atatea precedente, oferite chiar de Globalism, incat ar fi pe deplin posibile si legitime.        


O contradicţie sfâșietoare

21/06/2020

Gheorghe Ursu

E greu sau aproape imposibil de sustinut ca Gheorghe Ursu a fost un “dizident” ideologic, anticomunist. Critica sa – cred ca termenul de critic e mai potrivit decat cel de dizident – nu a vizat ideologia si sistemul, in care de altfel isi afirmase un statut mai mult decat onorabil (in caz contrar ar fi ramas afara), ci regimul personal ceausist.

Frapant este si ca a fost un antifascist notoriu si consecvent – partea cea mai luminoasa a biografiei sale politice, nevalorificate inca la adevarata valoare simbolica –, fapt care, astazi, l-ar face un “extremist de stanga” pentru regimul globalist trumpist.

Insa cea mai ciudata, ori “teribila” psihologic si/sau psihiatric, ramane totusi contradictia, salasuita mental, dintre constiinta profesionala de inginer constructor si cea de opozant politic fata de construirea urbana si arhitecturala a tarii, ramase destul de in urma fata de reconstruirea occidentala de dupa razboi.

Cum sa se opuna constructiei un constructor?! Nu este o negare a vocatiei de constructor? Sa fi fost consecinta unei frustrari ca nu si-a aflat o pozitie pe care si-ar fi dorit-o in planurile de modernizare urbanistica a Capitalei? Sau a unei atitudini  interioare religioase la demolarea de biserici si manastiri?

Oricum, antagonismul creatie-anticreatie provoaca traume sfasietoare in constiinta unui creator. O compensatie sau justitie divina exista totusi. El liderus maximus si regimul sau personal i-au supravietuit doar patru ani. Altfel spus, cercul a fost inchis.  Acum, pentru cei doi vorbesc doar ce a lasat fiecare dupa el.  

http://www.contributors.ro/editorial/teribilul-caz-gheorghe-ursu/      


SUA: Urmasii sclavilor se comporta ca invadatorii. Compasiune pentru cei din trecut, condamnare pentru razboiul civil rece al celor din prezent

20/06/2020

„Antirasistii” (Antira) au doborât singura statuie a unui general confederat. Donald Trump: Poliţia din Washington nu-şi face treaba

Actele grotesti ale BLM (Black Lives Matter) sunt aproape asemanatoare cu cele ale DAESH (Stat Islamic). Jihadistii negri si jihadistii islamici au multe puncte comune. De parca ar avea acelasi cap. Teritorializarile, comportamentele de invadatori si razboaiele statuilor sunt aproape aceleasi. Ele apropie de SUA perspectiva ca acestea sa devina o “Sirie” a Vestului Indepartat.

Doar o diferenta, care s-ar putea estompa rapid si sa dispara, este ca negrii duc un condamnabil  “razboi civil rece” impotriva albilor, populatia indigena americana. Aceasta noua inventie globalista de conflict trebuie integrata in discursul public. Dupa esecul experimentarii teroriste a ciocnirii civilizatiilor, o teorie americana cu propensiuni hitleriste, liderii globalisti ai SUA se axeaza acum pe instigarea negrilor la  “razboi civil rece”. Acest tip de confruntare, vizand uzurparea controlului,  este foarte asemanator cu razboaiele reci evreiesti. Acestea din urma sunt duse impotriva tuturor natiunilor, pentru cucerirea controlului global si instaurarea unui guvern mondial al evreilor, ca rasa “aleasa”, o otrava doctrinara care le-a fost bagata in cap de rabini.  

Fostul razboi al statuilor din Palmyra (Siria), reactivat la Washington (SUA): Statuia confederatului Albert Pike a fost daramata

Cea mai noua ciocnire din razboiul negru al statuilor a avut loc vineri, la finalul manifestaţiilor dedicate  împlinirii a 155 de ani de la “Juneteenth”, ziua în care, în 1865, ultimii sclavi au fost eliberaţi în Texas (in treacat spus, cea mai mare si asteptata abolitiune va fi cea a armelor de foc). Cateva zeci de “antirasisti”  au doborât si incendiat singura statuie a generalului confederat sudist Albert Pike,  ridicată în capitala americană Washington DC. Președintele SUA, Donald Trump, a scris pe rețelele de socializare că poliția nu-și face treaba și că acțiunea protestatarilor este „o rușine pentru țară”. Ipocrizia trumpista este absoluta. Cu cateva zile in urma, Trump a limitat puterea de lupta anticriminalitate a politiei, descurajand-o, inclusiv penal!, sa intervina in violentele si jafurile savarsite de negri. Casa Alba a deschis astfel calea spre un stat rasist infractional. Trump va ramane in istorie drept presedintele complice al BLM – cum au fost presedintii americani cu KKK -, si germinatorul unui stat rasist infractional. “Antirasismul” va fi frate geaman cu “antisemitismul” , care, intr-o lume rasturnata, se bucura de imunitate juridica si de victimizari in manualele de istorie, ambele aducatoare de profit. Ca o schimbare de locuri intre civilizatie si primitivism: salbaticul profitor de civilizatie Vineri tine arma si creatorul de civilizatie Robinson il serveste. Scopul distrugerii memoriei confederate si a mostenirii sale arhitecturale este de a face uitate surse istorice de civilizatie. Riscul este de a esua o Uniune in Anexiune. Exista insa o sansa: intriga nu este pe o insula pustie.

SUA: Mii de americani au sărbătorit în stradă abolirea sclaviei

PS/NB: Cele cateva mii de demonstranti extremisti vandalizatori Antira (Antirasisti) din razboiul civil rece, care au sarbatorit abolitiunea sclaviei si cele cateva zeci din razboiul statuilor, care au doborat statuia confederatului Albert Pike, sunt nesemnificative, comparativ cu majoritatea covarsitoare, care a ramas tacuta si ganditoare. Depre un razboi civil rece se stie cum incepe, nu cum se termina. Alte comentarii sunt de prisos.


Efect halo in analize contributive

19/06/2020

Efectul halo manipuleaza perceptii, alegeri, consecinte.

“Sa ne imaginam…”: o premisa imaginara duce automat la o concluzie ireala. Nu stiu ce se intampla cu unele analize contributive. Se influenteaza intre ele, ca un “efect de halo”. Am mai citit un text cu un astfel de inceput. E un fel de autosabotare, in ciuda multor idei si enunturi pertinente.

http://www.contributors.ro/sinteze/schimbarile-climatice-%c8%99i-rolul-lor-in-apari%c8%9bia-%c8%99i-dezvoltarea-civiliza%c8%9biei-umane-implica%c8%9bii-pentru-un-viitor-probabil/