O contradicţie sfâșietoare

Gheorghe Ursu

E greu sau aproape imposibil de sustinut ca Gheorghe Ursu a fost un “dizident” ideologic, anticomunist. Critica sa – cred ca termenul de critic e mai potrivit decat cel de dizident – nu a vizat ideologia si sistemul, in care de altfel isi afirmase un statut mai mult decat onorabil (in caz contrar ar fi ramas afara), ci regimul personal ceausist.

Frapant este si ca a fost un antifascist notoriu si consecvent – partea cea mai luminoasa a biografiei sale politice, nevalorificate inca la adevarata valoare simbolica –, fapt care, astazi, l-ar face un “extremist de stanga” pentru regimul globalist trumpist.

Insa cea mai ciudata, ori “teribila” psihologic si/sau psihiatric, ramane totusi contradictia, salasuita mental, dintre constiinta profesionala de inginer constructor si cea de opozant politic fata de construirea urbana si arhitecturala a tarii, ramase destul de in urma fata de reconstruirea occidentala de dupa razboi.

Cum sa se opuna constructiei un constructor?! Nu este o negare a vocatiei de constructor? Sa fi fost consecinta unei frustrari ca nu si-a aflat o pozitie pe care si-ar fi dorit-o in planurile de modernizare urbanistica a Capitalei? Sau a unei atitudini  interioare religioase la demolarea de biserici si manastiri?

Oricum, antagonismul creatie-anticreatie provoaca traume sfasietoare in constiinta unui creator. O compensatie sau justitie divina exista totusi. El liderus maximus si regimul sau personal i-au supravietuit doar patru ani. Altfel spus, cercul a fost inchis.  Acum, pentru cei doi vorbesc doar ce a lasat fiecare dupa el.  

http://www.contributors.ro/editorial/teribilul-caz-gheorghe-ursu/