Guvernare: Tripartidism, Rotatie si Dacorector

Natiocratia este sinonimul modern al democratiei. Ea exprima puterea Natiunii, cea mai evoluata forma de comunitate umana. Forma anterioara de comunitate umana a fost Poporul. Puterea sa a fost exprimata prin termenul Democratie. Distinctiile inca nu s-au impus in vorbirea curenta. Insa, stiintific si istoric, termenii corecti ai stadiului actual sunt Natiunea si Natiocratia.

Denumirile sistemelor si institutiilor politice actuale au fost impuse, in mare parte, de Globalism. Exceptiile tin de traditii sau vointe de particularizare. De pilda, Parlamentul – o inventie britanica, desi ea este partial acoperita de eligibilitate (camera lorzilor e numita) si, prin aceasta, de reprezentativitate -, poarta numele de Congres la americani, Adunarea Federala la rusi (v. si Duma), Adunarea Nationala Populara la chinezi, Bundestag la germani, Knesset la israelieni etc.

La fel stau lucrurile si in cazurile functiei de Premier sau Prim-Ministru. La americani, functia de Premier nu exista. Prerogativele acestei functii sunt indeplinite de Presedinte, care este sef al guvernului si sef al statului. Este o hipercentralizare probabil unica, aproape autocrata. La germani, Premierul se numeste Cancelar, la irlandezi Taoiseach, iar exemplele pot continua.

In privinta sistemelor politice, Comunismul a consacrat Sistemul Monopartid. Sistemul cu un singur partid genereaza o responsabilitate unica, nationala si cu durata nedeterminata. Aceste caracteristici sunt extrem de contributoare, dupa cum s-a dovedit in situatii care cer eforturi si mobilizare intensive. Cazul Chinei monopartidiste are elcoventa unui miracol nemaiauzit, prin uriasul salt economic si cea mai buna gestionare sanitara a epidemiei de coronavirus.

Liberalismul a adus cu sine fractionismul politic prin sistemul multipartid. Dincolo de flexibilitatea pe care o ofera in schimbarea de politici si de directie, multipartidismul este totusi un demultiplicator de forte, datorita nesfarsitelor neintelegeri, certuri si interese sectare ale partidelor. El ofera si posibilitatea toxica de control geopolitic asupra unui partid sau a unei parti a esichierului, asupra guvernului sau opozitiei, dupa cum dicteaza oculte interese externe.

Insa prin scopul expansiv globalist, liberalismul triseza in jocul multipartid. Toate partidele sale actioneaza de fapt ca un partid unic. Coordonarea lor este de culise sau explicita, in scena, ca afirmare deschisa a “bipartizanismului”. Bipartidismul, functional in cele doua state-fief ale Globalismului, SUA cu republicani si democrati si Marea Britanie cu conservatori si laburisti, care formeaza rotativa guvernamentala, este si mai inselator pentru democratie.

Cred ca deja avem imaginea istorica a faptului ca in ocidentul globalist nu exista democratie. Cu atat mai putin, natiocratie. O eterogenitate imigranta nu e nici popor, nici natiune. Ea este o populatie ultradivizata etnic si rasial, lingvistic, cultural si religios, tinuta in frau de globalisti prin anarhie dirijata. Aceste este numele “democratiei” globaliste: anarhie dirijata! Dirijistii sunt evreii, mijloace le sunt negrii si tinte le sunt albii si civilizatia alba.

Semnificative pentru “anarhia dirijata”, instrumentata de globalisti, sunt razboiul in curs din Statele Unita impotriva statuilor si atacurile cu cutit din Marea Britanie. Ambele tipuri de actiuni folosesc aceleasi unelte si urmaresc aceleasi tinte. Denuntatoare este si istoria globalista de la “Lordul Protector” Cromwell (1653-1658) incoace, care a instaurat pentru scurt timp “republica” apoi “protectoratul” doar pentru a modela conjunctural un mediu politic britanic care sa-i permita executarea regelui indezirabil Carol I (1649).

De ce nu s-a pastrat republica, care este superioara monarhiei?! Conservarea si extinderea Imperiului Britanic erau dificil daca nu imposibil de realizat fara un cap incoronat. Destramarea Commonwealth era un risc iminent, inevitabil. Faptul ca regina britanica e seful Commonwealth, ba chiar si seful unor state membre arata cat de manipulator si de tiranic este Globalismul. Intentiile geopolitice ale USA si UK, avandu-i la cârme pe Donald Trump si Boris Johnson, prefigureaza inchiderea natiunilor din Commonwealth intr-un lagar globalist, cu anarhie dirijata pe post de democratie, in care vor fi atrase si alte natiuni, care-si vor afla astfel sfarsitul ca fluturii atrasi de lampa.

Am facut acest excurs in istoria si actualitatea sistemului politic globalist pentru a oferi premisele unei reflectii privind reformarea sistemului nostru politic. Construirea lui pe alte baze trebuie sa vizeze abandonarea influentelor globaliste, in favoarea unui sistem natiocrat, desprins de dihotomia stanga-dreapta, care este tot de sorginte evreiasca, si a traditiilor romanesti.

O prima idee ar fi infiintarea de partide de Centru. Nu am cunostinta de vreun partid romanesc care sa se autodefineasca de centru. Toate partidele noastre se revendica de Centru-Stanga sau de Centru-Dreapta. Natiocratia autentica este insa la Centrul Esichierului, acolo se modereaza pulsiunile partidiste partizane de Stanga si de Dreapta, dand prioritate Natiunii.

O optiune de partid de Centru este programatic echidistanta. Nu inseamna ca ignora interesele diferite de pe cele doua laturi ale Esichierului. Dimpotriva, imbina politicile sociale de Stanga cu politicile si instrumentele de profit specifice Dreptei. Specificul Centrulu e ca o face in interesul armoniei in sanul Natiunii. Doua partide de Centru ar mentine si competitia intre ele. La fel, ca numar si competitie s-ar putea implementa la Stanga si la Dreapta. Ar rezulta sase partide, cate doua pe fiecare din cele trei zone, Stanga-Centru-Dreapta.

O a doua idee, derivata din prima, ar fi trecerea la guvernari tripartidiste, cu combinari variabile din doua-trei zone, din cele trei mentionate. O guvernare tripardista ar depasi racilele si criticile atat de vehement trambitate in timpul guvernarilor monopartidiste (feseniste) – trebuie observat ca guvernarile americane si britanice sunt tot atat de monopartidiste ca cele chineze – si bipartidiste (useliste). Pentru a fi clar inteles, subliniez ca sistemele politice si de guvernare sunt diferite. Sistemul multipartid este sursa de guvernari monopartidiste, bipartidiste sau cu un numar mai mare de partide (v. Italia).

O coalitie de guvernare din trei partide, incluzand un partid de Centru, e mai putin ideologizata sau blamata, cu sau fara temei (cum i se intampla PSD, indiferent ca e la guvernare sau in opozitie). Nu i se poate pune o eticheta (ca in cazul guvernarii PNL). De aici vine o a treia idee, de rotatie in coalitie a doi premieri, provenind de la primele doua partide, din cele trei, cele mai bine plasate electoral (de preferinta, din aceeasi zona a Esichierului). Conventia se poate stipula in actul constitutiv al coalitiei de guvernare. Principiul rotational va avea drept consecinta consensuala doi premieri pe durata ciclului electoral.

Nu in ultimul rand, am putea adopta o denumire alternativa la cea de premier, in stransa legatura cu traditiile milenare romanesti. Nu neaparat specificata constitutional, pentru inceput sa fie implementata in discursul politic. O varianta de neaosizare a denumirii functiei de prim-ministru ar putea fi cea de Dacorector. Denumirea alternativa (si facultativa) Dacorector este o forma prescurtata a compunerii cuvintelor Dac – o trimitere la stramosii nostri Daci, locuitori ai Daciei – si Director [fr. directeur, lat. director], personalitatea de varf care indică direcția, care dirijează, in cazul de fata care conduce (din punct de vedere politic si administrativ) Guvernul Romaniei. Mai notez explicativ un fapt, cuvantul rector se trage din acelasi cuvant director si are acelasi inteles, de persoana care conduce.