Reinventari? Inculta va domina din nou culta?

31/07/2020

Cateva idei, mai iesite din lustruiala corectitudinii politice:

1/ Cred ca politicienii au nevoie de alfabetizare in materie de securitate si aparare. Acesta este scopul cursurilor si dizertatiilor in domeniu. Fara a face procese de intentie autorilor lor, indemnurile acestora “Invatati, invatati, invatati!” si “Scrieti baieti, numai scrieti!” au surprins foarte bine rolurile sociale ale acestor intreprinderi culturale. Prin urmare, necesitatea de a invata si a scrie e in afara oricarei discutii.  

2/ Este neesentiala consideratia despre retelele de putere ale celor care invata, in particular ale celor care fac academii, colegii, doctorate . De fapt, stiinta inseamna putere si cultura libertate. Selectia educationala (“darwinismul” educational, daca vreti) face piramida politica si sociala, pe care comunismul a rasturnat-o si a ajuns unde a ajuns. Ierarhia, stratificarea (denumita de unii si pluralism) este facuta de stiinta si cultura, motoare fara de care orice societate se prabuseste (din nou v. comunismul, dar si varianta sa progresista, actuala, varianta americana).

3/ Nu stiu cat de politizate, deci incorecte, sunt definirile coruptiei si plagiatului. Sursele coruptiei sunt in general externe, au diverse acoperiri (cele mai inselatoare sunt cele  de filantrop si filantropie, v. Soros, Gates etc.)  si urmaresc scopuri ostile, antinationale. Privind plagiatul, acele softuri care identifica asemanarile de texte nu au si nu pot avea si functia de a gandi, care va fi intotdeauna privilegiul omului. Daca din aceleasi caramizi faci o noua si nemaivazuta constructie, softul va identifica doar caramizile, nu si ideile noi, privind aranjarea lor intr-un alt concept, cu diferite spatieri, desenari etc., care adauga valoare. Dar softul va da verdictuil “plagiat”, fiind orb in a sesiza noul, creativitatea, care poate rezulta dintr-o alta aranjare a vechilor cunostinte, aducand astfel o noua utilitate publica (uneori geniala). Acest lucru este acceptat de multa vreme. Noile teorii si descoperiri se fac pe baza celor vechi, cartile din carti se fac, dar fiecare aduce ceva nou.      

4/ Controlul politic, zis democratic si civil, nu trebuie mitologizat ca exprimand vointa si interesele poporului. Influentarea alegerilor si cumpararea politicienilor au suficiente exemple in istoria recenta (dar nu numai). Marile afaceri si investitii straine au mijloacele de a le face, pentru a modela decizii nationale in interesul lor.

5/ “Capturarea” statului?! Mi-e teama ca, aducand ideea asta din plan extern in cel intern si mergand revolutionareste pe ea pana-n panzele albe, se poate ajunge la “concluzia” ca “raul” Romaniei consta in faptul ca este locuita de romani! Am inteles suspiciunea autorului, dar rezonabil este sa intelegem si ca in lupta dintre bine si rau este o zona cenusie, in care cele doua forte nu se mai disting, fara sa-si piarda insa identitatea, care este launtrica. Altfel, se ajunge la reinventarea luptei de clasa si la vanatoarea de vrajitoare. 

https://www.contributors.ro/colegii-coledzii-si-capturarea-statului-i-si-ii/?unapproved=419084&moderation-


Ultimele bătălii PNL: Maniile covidului și austerității

31/07/2020

Cu certitudine, evenimentele anuntate joi de PSD, motiune de cenzura la jumatatea lui august si Congresul partidului in 22 august, vor ridica cu multe grade temperatura acestei ultime luni de vara. Desfasurarea lor in succesiunea anuntata va insemna ca PSD va intra cu o conducere noua si un program nou  in campania pentru alegerile locale, din 27 septembrie, pe care este decisa sa le castige.

Castigarea localelor ar putea fi un indiciu privind castigatorul parlamentarelor. Polul social va fi intotdeauna cel mai mare pe partea stanga a esichierului. Dar demasificarea politica a stangii, prin impartirea votantilor sai intre mai multe partide, care concureaza PSD, va face ca acesta din urma sa se desprinda pentru totdeauna de pozitia de cel cel mai mare partid si de cea mai mare forta parlamentara.

PSD ar putea intra in alegeri de pe o pozitie de putere, daca motiunea va trece. Insa acest lucru nu va spune prea multe despre influenta sa electorala reala. Un guvern PSD interimar va fi mai degraba rezultatul unui pact tacit al stangii, pentru implementarea celor doua mari programe sociale, cresterea cu 40% a pensiilor si dublarea alocatiilor pentru copii, fara de care criza sanitara va lovi si mai rau populatia.

PNL are maniile covidului si austeritatii. Daca va pierde aceste batalii, va ajunge in opozitie pentru mult timp. Ar putea ramane acolo cicluri electorale. Nimeni nu neaga covidul, ci cifrele si gestionarea guvernamentale. PNL exhiba un corona-salvationism din care spera sa traga foloase electorale. Prin discursul critic in cascada la adresa PSD, pe care il invinovateste de toate esecurile “guvernului meu”, presedintele Klaus Iohannis joaca ultima carte a influentei sale reale la Cotroceni. Fara “guvernul meu”, bazele puterii sale politice ca presedinte se vor prabusi, frizand figuratia sau chiar fictivul. Daca guvernarea PNL va fi demisa, vor fi limpezi doua lucruri. Primul, ca demiterea Cabinetului Orban se va datora lui Iohannis, seful de facto al Guvernului. Al doilea, ca daca Iohannis nu va face un act extrem, alegerile vor ingropa definitiv PNL. In situatia demiterii, PNL isi va revarsa frustrarea pe Iohannis, caruia ii va cere sa iasa la lupta, sa-si puna la bataie reputatia electorala de 66,06% din voturi, cu cat a castigat alegerile prezidentiale. Cu un asemenea scor, poate spera la o revalidare de pozitie, impreuna cu cea a PNL, prin alegeri generale.       

Analizand sondajul IMAS, PNL, deja in usoara crestere, s-ar putea remonta si mai mult, cu Iohannis la butoane. Noile partide Pro Romania, PMP si ALDE sunt in scadere. Din noua generatie de partide, doar USR si PLUS, aflate in alianta, sunt in crestere. Daca se vor coaliza cu PNL, vor forta sortii alegerilor. Viitoarea coalitie de guvernare va fi, foarte probabil, din trei partide (2+1), doua de aceeasi culoare politica, iar al treilea diferit. O guvernare monopartidista sau monoideologica, cu partide numai de stanga sau numai de dreapta, nu va mai fi posibila. Fragmentarea celor doua jumatati ale esichierului va face ca niciuna sa nu aiba majoritatea. In aceasta formula inovatoare, vor fi sparte traditionalele monopoluri electorale rotative ale PSD si PNL.

PS/NB: In ipoteza unei coalitii 2+1, ar fi interesant de testat si varianta cu doi premieri, care sa provina de la partidele aflate de aceeasi parte a esichierului (ambele de stanga sau dreapta). Schimbarea premierului s-ar putea produce la jumatatea mandatului/ciclului electoral, la doi ani dupa ultimele alegeri si cu doi inainte de urmatoarele alegeri. S-ar pastra, in acest fel, orientarea preponderent de stanga sau de dreapta a coalitiei guvernamentale, dar ar aduce si prospetime si corectii, absolut necesare, care vor da un nou avant guvernarii. Toate detaliile acestei eventuale formule vor fi convenite si stipulate in acordul de guvernare. Oricum, din cate s-a vazut, a disparut de mult premierul cu mandat de patru ani, o posibilitate care, implicit si teoretic, este permisa de Constitutie.


%d blogeri au apreciat: