Markerele alegerilor: Absenteismul şi destângizarea

Alegerile locale din Romania au schimbat profund administratia teritoriala, PSD inregistrand o decadere istorica.

Incepand cu alegerile locale de Duminica, 27 Septembrie, Romania a devenit teritorial majoritar de Dreapta. Pentru cat timp si cu ce costuri, nu stim. Partea buna e ca o serie de etichete, din care unele nedrepte, au fost dezlipite de pe imaginea Romaniei. Partea mai dureroasa, cel putin pentru PSD, e ca o data cu dezlipirea etichetelor s-au rupt si unele straturi subtiri de pe suportul pe care au fost lipite. Dar, ca sa fie clar de la inceput si pana la sfarsit, rezultatele alegerilor locale nu pot fi schematizate in niciun caz sub forma unei bolte electrale pe care PNL sa apara ca o supernova si PSD ca o stea cazatoare. E o abordare simplista si propagandistica, care deja circula in unele analize. De facto, cele doua partide traditionale sufera deopotriva de pierderi de masa si influenta. In cele din urma ele vor imparti un destin comun, determinat de noile vremuri, in care au aparut noi provocari care cer noi raspunsuri, din partea unor noi partide. Daca inceputul declinului PSD a fost mai evident la alegerile locale, el se va face neindoielnic simtit si pentru PNL la alegerile parlamentare. Contractia celor doua vechi si mari partide va fi compensata de dilatarea partidelor noi si mici.

Sintetizand tabloul general al alegerilor locale, l-as reduce la o cauza si la un proces. Cauza se refera la ce a facut ca Gabriela Firea sa piarda scrutinul pentru PMB. Bucurestiul, cu circa 10% din populatia tarii, a fost epicentrul localelor. Cauza nu a fost de natura manageriala. Ca femeie primar general, Firea a probat o calitate umana ireprosabila, prin dedicarea mandatului incredintat. Cauza a fost absenteismul. Daca participarea la vot in Bucuresti ar fi fost mai mare, majoritara sau apropiata, avantajul de circa 5% din voturi care i-a revenit lui Nicusor Dan ar fi fost surclasat de catre Gabriela Firea. Absenteismul ramane din pacate un arbitru incorect al alegerilor. Poate ca lectia necesitatii prezentei majoritare la vot a fost invatata pentru alegerile parlamentare. La aceasta cauza se mai adauga si o ciudata “iregularitate” in distributia apei calde in Capitala, survenita spre sfarsitul campaniei electorale, care nu este exclus sa fi avut o comanda politica, avand in vedere ca ea a revenit dupa exit-polluri, iar cunoscutul filosof Mihai Şora, in varsta de 103 ani, a caracterizat lapidar pe facebook victoria lui Nicusor Dan: “A venit apa calda!”. Şora, un critic necrutator al PSD, s-a referit la promisiunea lui Nicuşor Dan potrivit careia daca va fi ales va da apa caldă tuturor bucureştenilor.  

Procesul, reflectat in rezultatele alegerilor locale, e unul istoric de destangizare, de continuare a destangizarii, ca o reactie preventiva la pericolul contaminant al progresismului. Dupa 1989, Stanga a tot mers spre Dreapta, pana aproape de limita Centrului. La fel a facut si Dreapta (mai putin PNL), mergand spre Stanga, pana in marginea Centrului. Scopul acestor apropieri reciproce spre Centru ale Stangii si Dreptei este de a se iesi din dihotomia lor traditionala, care este toxica pentru Unitatea unei Natiuni, prin divizarea energiilor si risipirea lor prin contrapunere. Prin gravitatia partidelor politice in jurul Centrului, vechea lor impartire in partide de Stanga si partide de Dreapta devine irelevanta. Sarcinile sociale ale Stangii vor interfera Dreapta, iar cele natiocrate ale Dreptei vor interfera Stanga. Altfel spus, orice partid de Centru, nou sau vechi translatat in aceasta zona, va indeplini simultan sarcini sociale, caracteristice vechii Stangi, si sarcini natiocrate, specifice vechii Drepte. Pentru a scoate cat mai repede din vocabularul politic denumirile de partide de “Stanga” si “Dreapta”, preferabil ar fi sa fie utilizate denumirile alternative de partide “Sociale” si respectiv partide “Natiocrate”.

Cateva pareri strict personale, care initial m-au facut sa ezit sa le fac cunoscute. Dar nu de interpretari ma tem, ci de posibilitatea de a merge in masa in orb sau sa ne luptam inutil cu o noua realitate care nu poate fi oprita sau schimbata. Acest al doilea argument s-a dovedit in final mai puternic, asa ca am decis sa mi-l asum si sa-l fac public, aici si acum. In Romania, cel mai bun exemplu de partid de Centru este USR PLUS. El se autodefineste de “Centru-Dreapta”, dar in realitate exprima un mix de de obiective de Stanga (Sociale), inspirate de marxismul cultural (privind Munca, Echitatea, Redistribuirea etc), si de obiective de Dreapta (Capital, Profit, Proprietate etc). As mai adauga ca USR PLUS, vedeta localelor, este net anti-PSD si pro-stat de drept. Sa ne amintim de campaniile sale anticoruptie “Fara penali”, pentru stat de drept si independenta justitiei. Partidul lui Marcel Ciolacu se insala crezand ca va putea intinde un carlig spre partidul lui Dan Barna, care eventual sa-l scoata din opozitie dupa parlamentare sau cu care sa faca aliante informale conjuncturale pe proiecte legislative. Aceasta utopie transpare dintr-un mesaj transmis luni de social-democrati pe facebook: „Mult succes, domnule Iohannis, în lupta cu USR! PSD va merge pe drumul său”, aluzie la opozitia dintre politica liberala a austeritatii si politica sociala a PSD, o “gena” despre care se crede ca se va transmite “urmasei” USR. Sarcina sociala userista este o realitate specifica oricarui partid de Centru, insa USR i-a aplicat PSD-ului cele mai dure lovituri. De adaugat, la cele deja amintite, pozitiile referitoare la legebetism si referendumul privind familia traditionala – doua chestiuni pentru care globalistii vor inchide ochii la unele “independentisme” al USR si vor continua sa-l rasfete. Toate datele contrazic orice “asemanare” genetica intre cele doua partide. Ca partid nou, USR+ este un partid “curat”, neindurator cu coruptia si coruptii. Prin “zodia” noilor vremuri in care s-a nascut, el este atasat nativ statului de drept, luptei anticoruptie si independentei justitiei. Cu acest credit de impartialitate, ar putea sa obtina un ajutor politic si social masiv, care sa-i permita un start si un parcurs nou in politica romaneasca, mai ales ca denigrarile din partea adversarilor, in ceea ce-l priveste, nu vor intarzia sa curga, incercand sa-l copleseasca.

In alte tari, cel mai relevant partid de Centru este partidul comunist chinez. Eliberat de influentele nefaste ale comunismului iudaist, privind autodevorarea prin lupta de clasa si autodescresterea economica prin abolirea proprietatii private, comunismul chinez s-a plasat in zona de Centru a esichierului traditional,  de unde a adoptat cea mai egala pozitionare fata de munca si capital, scotandu-le din antagonismul clasic si punandu-le intr-o relatie reformata si moderna, de armonie si complementaritate. Totodata, chinezii au respins internationalismul, care slujea interese straine si prin care i se transmiteau ordine antinationale. Ei au adoptat sistemul politic natiocrat, prin care poporul este stapan in tara sa, munca si resursele chinezilor servind exclusiv bunastarii chinezilor. Degeaba presedintele american Donald Trump si secretarul sau de stat Mike Pompeo critica furibund si nominal “partidul comunist chinez”. Ei spera iluzoriu, si morbid in acelasi timp, la un nou razboi rece care sa-i aiba drept tinta pe chinezi, dupa modelul prin care SUA se amagesc ca ar fi “daramat” comunismul sovietic. Cand, de fapt, rusii sunt cei care au abandonat comunismul, scapand de aceasta pesta globalista, cu care au fost secatuiti de evrei, si s-au reformat fara precedent in istorie. Poporul chinez trebuie pus pe cel mai inalt piedestal al secolului XXI. Prin permanente milenare, ca munca si intelepciunea, chinezii au ajuns la cel mai performant sistem politic, economic si social. Sub acest impuls, foarte probabil se va schimba si reprezentarea esichierului politic, treacand de la forma liniara polara la una circulara, in jurul Centrului.

Cred ca destangizarea este buna ca proces si sens istoric. Unele confirmari au inceput sa vina si de la altii (francezi, rusi), care isi pozitioneaza sistemele politice in zona de Centru. Nu inseamna ca PSD va dispare. Nici nu trebuie sa se intample. El trebuie sa ramana in rezerva strategica, ca o forta la care se poate recurge, in raport de asalturile progresismului. Acestuia din urma i se pot da raspunsuri pe aceeasi limba, din partea unui “omolog”, dar cu o alta incarcatura, de influentare prin relationare, ca o „co-parte”. De aceea nu e bine ca progresismul sa gaseasca un loc gol, pe care sa puiasca. Cuibul sa fie plin cu cei ai locului, iar niciunul din afara sa nu aiba loc. Progresismul este vechiul comunism globalist (evreiesc), care a transformat lupta de clasa in lupta de rasa, ceea ce ii arata originea si pulsiunile totalitare. Pe de alta parte, trebuie recunoscut ca PSD are si numeroase merite isorice. E ca un erou cu multe cicatrici, dar si cu multe medalii. Legat de viitorul PSD, doua lucruri vor fi insa diferite. Membrii de partid ai PSD isi vor continua traseismul catre PNL, pe care probabil il vor imploda. Electoratul de Stanga se va reorienta insa catre noile partide, iar voturile sale vor fi diferit si inteligent orientate, in cele trei tipuri de alegeri, cu preferinte de Stanga in alegerile prezidentiale si parlamentare. Votul sau pentru candidati prezidentiabili de Stanga este si urmarea unei frustrari vechi de peste 15 ani, de cand Stanga nu a mai avut un presedinte la Cotroceni, dar si efectul unei legi a compensatiei, cel putin simetrice, ca durata. O parere si despre structura noua a rezultatelor alegerilor locale, o realitate care nu mai poate fi schimbata si pe care omul flexibil se pliaza, vazand partea plina a paharului. In  opinia mea, ducerea catre baza a instrumentelor de profit ale Dreptei este benefica pentru urmatoarea etapa economica. Acolo se realizeaza PIB-ul, valoarea nou creata. Dar redistribuirea sociala va fi o problema a varfului, reprezentativ si concertant prin mandat national, care are viziunea de ansamblu si mijloacele de relationare si de stabilire a regulilor, oferite de puterile statului. Cred ca tranzitia postcomunista abia acum s-a incheiat definitiv. Urmeaza o noua tranzitie, catre ce anume inca nu stim, cu noi actori politici, care speram sa fie la fel de clarvazatori. 

Tema este de mare interes viitorologic, dar, privind alegerile locale recent consumate, voi mai releva doar doua aspecte, care mi s-au parut materializari semnificative de inteligenta politica. Primul, ca Traian Basescu a avut perspicacitatea de a scoate PMP din arhitectura functionala a Dreptei – dominata de puterea in exercitiu Iohannis-Orban, deci in eroziune -, care le-au adus popularilor o cota crescuta de voturi. Altfel nu ar fi obtinut-o, ar fi intrat in aceeasi zona a irelevantei electorale in care au cazut PPR Ponta si ALDE Tariceanu. Consecinta va fi ca dupa alegerile parlamentare, PMP va avea asigurat un loc in fata, ca partid care s-a tinut departe de jocurile de putere ale Dreptei Liberale, aflate in cele doua palate ale celor doua ramuri ale puterii executive. Al doilea se refera la faptul ca, anticipand ca PSD va cadea in alegeri la Capitala si Sectoare, primarul PSD de la Sectorul 3 a fost scos de sub egida PSD si a recandidat cu succes sub un alt auspiciu politic. Pe aceasta premisa, as indrazni sa spun ca a existat o stare de spirit, ca un cuvant de ordine nerostit, dar simtit de politicienii cu al saselea simt, ca PSD sa piarda si, prin aceasta, sa mai faca un pas mare inapoi, daca nu spre iesirea din istorie, cel putin spre ultimele randuri ale scenei politice, cu vizibilitate redusa. O majoritate de Dreapta in alegerile locale si in administratiile teritoriale? In fond, de ce nu?! Alternanta este o lege a naturii, din care si politica face parte, ca si omul. Dar mai presus de toate este faptul ca alegatorii nu pot fi invinovatiti niciodata pentru alegerile care le fac. Educarea alegerii este treaba politicienilor. Haideti sa ne gandim la alegerile viitoare!